14,810 matches
-
2.3. Erotism și creativitate. Legături primejdioase În Mite, criticul-romancier pune pe seama lui Eminescu această concepție fiziologist-organicistă, pentru că, la un moment dat, poetul afirmă: "Literatura pornește din viață, adică din felul cum concepem viața sau cum o trăim potrivit structurii sufletești, care, la rândul ei, depinde de fiziologie; aptitudinile psihice sunt dictate de biologie"; sau, în alt loc: "Pesimismul filosofic este numai o concepție a lumii fără nici o legătură cu viața de toate zilele. Pesimismul meu nu e aici (și se
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
Funcția lirică" desemnează, în consecință, refuzul obstinat al "realității" și, deopotrivă, al principiului "mimetic" care stă la baza constituirii imaginii și a procesului de reprezentare în genere. De aceea atribuia Lovinescu poeziei un caracter eminamente sugestiv-muzical, menit a "exprima" inefabilul sufletesc, în cadrele unei psihologii (erotice) invariabile, stereotipe. Nu întâmplător, cum "sentimentul" și "sensibilitatea" poetului nu rezonează decât la stimulii dureroși, activați în registru tragic, creativitatea eminesciană va fi asimilată, firesc, unei trăiri masochiste, care-și găsește satisfacția numai în suferință
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
mare artă expresiei țărănești"; "știe că elementul esențial al artei este discreția și delicateța" (Lovinescu anticipează aici interpretările în cheie estetizant-decadentă, în linia B. Fundoianu-Negoițescu), pentru că arta "nu spune, nu descrie, ci se ocupă cu jocul forțelor ascunse de ordin sufletesc" (motivația psihologică e mai mult decât evidentă), "nu afirmă, nu confirmă, ci sugerează și sporește intensitatea realității prin colaborația mintală a fiecăruia dintre cititori" (s.n., observație ce consună cu ideile moderne ale unui Paul Valéry, de pildă). Eminescu devine, astfel
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
În pofida opțiunilor lui teoretice, Lovinescu lasă impresia că ar fi însă tributar, în practica literară, tot concepției clasiciste, câtă vreme psihologia "eroului" său (cu suflet unitar și contradictoriu) admite o explicație de tip raționalist, ce pretinde a spulbera prejudecata "inefabilului" sufletesc, pernicioasele presupoziții metafizice. Măcar în această privință, criticul învinge "poetul" (romantic) din Lovinescu. Rezumând cele prezentate mai sus, putem spune că poezia lirică (formă de creativitate în care temperamentul "moldovenesc" își găsește expresia sa cea mai potrivită) transfigurează realitatea și
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
sărutul) îl obligă pe cutezătorul amant să deschidă cartea taman la episodul cu pricina semn că, pentru Eminescu, "realitatea" nu-i decât un "prilej" de reverie, ce reclamă refugiul în imaginar, în bibliotecă, în "carte" 146. Total opacă la starea sufletească a adoratorului ei, și totuși conștientă că ireparabilul s-a produs ("între noi totul se schimbase dintr-o dată"), Mite "citește" greșit scena sărutului și în romanul lovinescian, și în "amintirile" ei de femeie vanitoasă, cu o excelentă părere despre sine
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
portret?") trebuie luată doar ca o figură de stil, exersată în versurile închinate poetului. Altminteri, femeia știe să-l privească, să-i citească în suflet și, edificată, știe și cum să preia inițiativa erotică (femeia "cu inițiativă" răspunzând "unei necesități sufletești" caracteristice individului contemplativ, cufundat "în nori și-n ceruri nalte"). Nu întâmplător, confirmând parcă "sugestiile" oferite de interpretarea lovinesciană, exegeții operei eminesciene au subliniat faptul că experiența sufletească din care a crescut Luceafărul și, în genere, lirica erotică eminesciană, se
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
și cum să preia inițiativa erotică (femeia "cu inițiativă" răspunzând "unei necesități sufletești" caracteristice individului contemplativ, cufundat "în nori și-n ceruri nalte"). Nu întâmplător, confirmând parcă "sugestiile" oferite de interpretarea lovinesciană, exegeții operei eminesciene au subliniat faptul că experiența sufletească din care a crescut Luceafărul și, în genere, lirica erotică eminesciană, se regăsește în mitul lui Amor și Psyche, după cum reiese și din următorul fragment epistolar: "până a nu te cunoaște numai puțin, simțământul meu nu era cu mult deosebit de
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
și prostituata devin, se știe, figurile exemplare ale imaginarului decadent-estetizant), în care vedea o expresie a emancipării omului modern (prin cultură, prin artă) de "natură", de animalitate 176. În romanul lovinescian, în aceiași termeni explică Eminescu femeii iubite propriul mecanism sufletesc, încercând să-i sugereze, de la bun început, comportamentul dorit: "Într-o simplă și scurtă plecare am văzut o despărțire pentru totdeauna, cu o senzație de destrămare, de moarte. O despărțire trecătoare devine despărțirea în sine, după cum toate femeile devin femeia
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
care vrea să trăiască și să se bucure de viață. De aceea, "divorțul între cele două femei" devine "tot mai adânc", mai ales după episodul nefast al posesiunii fizice care consfințea, ca o consecință firească, despărțirea definitivă. În acest climat sufletesc întâlnește Eminescu pe Mite femeie mai educată, pe lângă care poetul joacă rolul amantului tolerat, asemeni lui Werther. Dar nici Mite nu reușește să se conformeze pe deplin "idealului" (pervers-decadent) din mintea poetului. Oricum, optând doar pentru postura de "muză", fără
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
fapt, și la decadență, ambele fenomene caracterizând, am văzut, opera eminesciană ("sinteză a contrastelor"). Filosoful culturii respingea ipoteza potrivit căreia Eminescu ar fi fost un poet "subiectiv", de confesiune facilă, apreciindu-l, în schimb, drept "un psiholog al unor stări sufletești străine"186. Ar exista, astfel, trei situații fundamentale, relevabile în toată poezia de dragoste a lui Eminescu și, nu mai puțin, în romanele lovinesciene: 1. "chemările iubirii, în care aspirația către posesiunea viitoare e umbrită de lipsa prezentă"; 2. "durerea
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
putea să poarte alt nume, și romanul ar continua să fie bun"191. Pompiliu Constantinescu îngână, ca de obicei, opiniile magistrului de la Sburătorul și, după ce subliniază "atmosfera unitară" a cărții, afirmă că " d. Lovinescu este cu totul de partea adevărului sufletesc" și că "exprimă aici profunda structură a temperamentului pasiv, a dragostei sublimate în euforie lirică" rezultă "o intensă culoare morală, de elegie și vis eminescian, de reticență sentimentală și efuziune a dorinții sublimate în poezie, în evoluția erotică dintre cele
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
de reticență sentimentală și efuziune a dorinții sublimate în poezie, în evoluția erotică dintre cele două personagii". Finalul articolului va fi plăcut, cu siguranță, lui Lovinescu. Iată-l: "Desfășurându-se într-un cerc de intelectualitate, de poezie și subtilă analiză sufletească, romanul Mite rămâne una dintre cele mai prețioase contribuții ale d-lui E. Lovinescu și cea mai complexă, de până acum, evocare a erotismului eminescian, fals interpretat uneori sau trivializat de atâția biografi sentimentali de circumstanță" 192. Până și Mihail
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
plauzibilă"200; "Bălăuca este un roman, un adevărat roman, fără amestecul de genuri ce a trezit atâta larmă la apariția lui Bizu"; În evoluția spre epicul pur Bălăuca este cu mult superioară lui Mite. Subiectul oferea o mai mare bogăție sufletească, o pasiune mai profundă, o mai amplă gamă de teme. [...] pe lângă aceasta, meșteșugul meu a evoluat și sunt în drept să mă cred astăzi în posesiunea instrumentului epic. În Bălăuca nu se vor găsi nici urme din reziduurile lirice sau
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
cu Eminescu" (procedeu caracteristic întregii literaturi lovinesciene): "Bălăuca reprezintă un fel de mimetism spiritual menit să constituie proba înțelegerii vieții intime a poetului de către E. Lovinescu și totodată efortul său de a arăta sugestiv regimul cu totul particular de viață sufletească al eroului său". Până aici, nimic neobișnuit. Recenzentul reproșează însă prozatorului un fapt mult mai grav, și anume că "reveria sinuoasă a poetului e redusă la o schemă lineară, la o succesiune organică de imagini și amintiri" procedeu psihologic "mult
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
și actele de rațiune critică"213. În Bălăuca nu apreciază, apoi, decât scenele de plan secundar, mai dinamice din punct de vedere epic214. Și lui M. Sebastian, care scrisese pozitiv despre Mite, îi plac doar "unele anecdote", "străine de adevărul sufletesc al eroului", pentru că "tot ce este vioi și articulat în roman se află la periferia subiectului propriu-zis". Verdictul e, de data aceasta, necruțător: "Lovinescu nu e un romancier de vocație. Romanul pentru domnia sa este un act de voință" " D. Lovinescu
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
acord cu ideea formulată într-un articol la care m-am referit de nenumărate ori în cuprinsul lucrării de față (Expresia creatoare de realități), idee potrivit căreia "în loc să o urmeze, cum ar fi firesc, de multe ori cuvântul determină realitatea sufletească"231. Pornind de la asemenea premiză, Ligia Tudurachi se delimitează atât de perspectiva psihologistă prin care au fost interpretate romanele criticului în interbelic, cât și de teoriile structuraliste de mai târziu, ce explică fenomenul indeterminării generice ca "ilustrare a unui mecanism
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
ficțiune legea cauzalității inverse, potrivit căreia cuvântul ("forma") nu mai are menirea de a exprima trăirea interioară, "fondul" psihic, cu "conținuturile" specifice. Dimpotrivă: în loc să fie un mijloc de comunicare și de exteriorizare a vieții afective, cuvântul determină uneori niște stări sufletești și o serie de reacții sau "acțiuni" sui generis, obligându-i astfel pe toți cei ce "vorbesc" în ficțiune, de la "autor" la "personaje", să-și afirme (prin niște zadarnice tentative de "diferențiere") individualitatea. E vorba însă de o individualitate redusă
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
formelor fără fond), în memorialistică (mitologia personalității) și în literatura de ficțiune (valorile pragmatice ale limbajului). Clișeul ia, succesiv, locul "formei" ("fondul" fiind o realitate fluidă și vagă, de ordin psihic), al "voinței" (în raport cu "temperamentul", reductibil tot la o dimensiune "sufletească") sau al vorbirii personajelor lovinesciene (care au totuși o psihologie, însă una depinzând de limbaj). Discursul literar nu se constituie, evident, ca un fel de creație ex nihilo, determinând cauzal o realitate de ordin psihic. Din contra: definind sugestia în
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
considerând că un proces reușit de formare nu poate avea loc fără ca voința să prevaleze asupra "naturii" instinctive; după cum însăși opera de autoconstrucție identitară descrisă în Istoria civilizației române moderne are loc tot prin preeminența unei opțiuni lucide asupra "naturii" sufletești inerte a unui popor. Însă chiar și aceste teorii lovinesciene, arată Antonio Patraș, au partea lor de umbră: teoria progresului prin imitație ("voință") suferă corectivul că imitația se face pe baza unor tipare receptive preexistente, ținând de "temperamentul rasei"; iar
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
ART, București, 2008. 74 Iorga a determinat, prin influența sa, respingerea candidaturii la Academie a lui E. Lovinescu. 75 "D. Lovinescu ne vorbește cu prilejul romanului Mite", în Reporter, an III, nr. 53, 10 ian. 1935. 76 Criticul "recompune figura sufletească a scriitorului", afirmă Lovinescu într-o cronică de tinerețe (publicată în Convorbiri literare, anul XLIV, nr. 6, august 1910). Vezi E. Lovinescu, "A zecea muză: critica", în Opere, vol. IV, ediție îngrijită de Maria Simionescu și Alexandru George, Editura Minerva
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
să nu fie satisfăcut, realizat în chip normal, adică tradus în acte, în descărcări fizice, în posesiune, când e vorba de dragoste. Negăsindu-și o exteriorizare legitimă, el se reține și invadează toate încăperile sufletului [...], ajunge să paralizeze toate forțele sufletești prin întreținerea unei febre continue, de care omul de rând nu poate scăpa decât doar prin crimă pasională, iar artistul prin transferul ei în ficțiune poetică: procesul cel mai obișnuit al creației artistice". 99 Vezi comentariul Gabrielei Omăt din E.
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
citat elocvent: "Trebuie să recunoaștem moldovenilor preeminența creațiunii artistice. Printr-o astfel de afirmație deschidem, negreșit, o fereastră spre necunoscutul rasei. Fără să intrăm în explicări, nu putem, totuși, să nu distingem în moldoveni acea înaltă contemplativitate și acele calități sufletești care, scoțîndu-i din curentul vieții active, le-au deschis zăvoarele creațiunii artistice" (E. Lovinescu, Istoria civilizației române moderne, ediție, studiu introductiv și note de Z. Ornea, Editura Științifică, București, 1972, p. 113). 107 "Alt Eminescu... D.E. Lovinescu răspunde d-lui
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
ed. cit., pp. 612-616). După cum observă René Girard, "pretutindeni, în secolul XIX, spontaneitatea devine dogmă, detronând imitarea" (op. cit., p. 35). Plecând de la observația lui Max Scheler, potrivit căreia sursele resentimentului ar fi invidia, gelozia, rivalitatea, Girard trage concluzia că "starea sufletească romantică e pătrunsă de resentiment" (p. 33). Vezi și Max Scheler, Omul resentimentului, traducere de Radu Gabriel Pîrvu, studiu introductiv de Vasile Dem. Zamfirescu, Editura Trei, București, 1998. 125 René Girard, op. cit., p. 37. 126 Idem, p. 120. 127 Idem
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
memoriei. Emergența fragmentelor livrești pune stăpânire pe orizontul amintirii, epurându-l pe reziduuri subiective. [...] Paradoxul relației personajelor lovinesciene cu citatul stă în implicarea deopotrivă a unei interiorități și a unei realități exterioare. Personajele nu pot să își mențină o viață sufletească proprie decât oferindu-și memoria textelor împrumutate" (p. 69). 147 Mite Kremnitz, "Amintiri fugare despre Eminescu", în volumul Mite, Bălăuca, ediție critică, prefață, note, variante, glosar și bibliografie de Ion Nuță, Editura Junimea, Iași, 1980, p. 441. 148 E vorba
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
de găsit studiul Adrianei Babeți, Dandysmul. O istorie, Editura Polirom, Iași, 2004. 177 Vezi și episodul relatat de E. Lovinescu în Memorii. Aqua forte (ed. cit., pp. 268-272). Criticul invocă, pentru a explica modul în care expresia generează o realitate sufletească specifică, următoarea amintire personală: "[...] mi-aduc aminte a fi citit pe una din băncile Volksgartenului o nuvelă a unui scriitor vienez, a cărei anecdotă am uitat-o, dar a cărei temă muzicală mi-a înlocuit prima obsesiune printr-o alta
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]