143,083 matches
-
în școli. În construcția noilor așezări urbane, se întreprind eforturi pentru mărirea accesului la parcuri și dezvoltarea unor trasee pedestre. Numeroase țări și grupuri au publicat rapoarte cu privire la obezitate. În 1998 au fost publicate primele ghiduri SUA, cu titlul „Ghid clinic privind identificarea, evaluarea și tratamentul supraponderalității și obezității la adulți: raport privind dovezile”. În 2006, Rețeaua Canadiană privind obezitatea (Canadian Obesity Network) a publicat „Canadian Clinical Practice Guidelines (CPG) on the Management and Prevention of Obesity in Adults and Children
Obezitate () [Corola-website/Science/315043_a_316372]
-
tratamentul supraponderalității și obezității la adulți: raport privind dovezile”. În 2006, Rețeaua Canadiană privind obezitatea (Canadian Obesity Network) a publicat „Canadian Clinical Practice Guidelines (CPG) on the Management and Prevention of Obesity in Adults and Children” („Ghidul canadian de practică clinică (GPC) cu privire la abordarea terapeutică și prevenirea obezității la adulți și copii”). În 2004, Colegiul Regal al Medicilor (Royal College of Physicians), Facultatea de Sănătate Publică și Colegiul Regal de Pediatrie și Sănătate a Copilului (Royal College of Paediatrics and Child
Obezitate () [Corola-website/Science/315043_a_316372]
-
din cadrul Camerei Comunelor Camera Comunelor din Marea Britanie a publicat „cea mai completă anchetă [...] efectuată vreodată” cu privire la impactul obezității asupra sănătății și societății în Marea Britanie și modalitățile posibile de abordare a acestei probleme. În 2006, Institutul Național pentru Sănătate și Excelență Clinică (National Institute for Health and Clinical Excellence) (NICE) a publicat un ghid privind diagnosticul și abordarea terapeutică a obezității, ca și implicațiile politice pentru organizațiile neimplicate în asistența sanitară, cum sunt consiliile locale. Un raport din 2007, publicat de către Sir
Obezitate () [Corola-website/Science/315043_a_316372]
-
Scala Extinsă a Stării de Incapacitate (EDSS); alte metode de evaluare, cum ar fi indicatorii funcționali compuși ai sclerozei multiple sau Multiple Sclerosis Functional Composite, sunt din ce în ce mai des folosite în cercetare. Boala debutează în 85% din cazuri ca un sindrom clinic izolat de-a lungul câtorva zile, 45% din cazuri având probleme motorii sau senzoriale, 20% având nevropatie optică, iar 10% având simptome legate de disfuncțiile trunchiului encefalic, în timp ce restul de 25% au mai mult de una din dificultățile enumerate mai
Scleroză multiplă () [Corola-website/Science/318480_a_319809]
-
cu investigații realizate prin imagistică medicală și analize de laborator. Diagnosticul poate fi dificil de confirmat, în special în primele stadii, deoarece semnele și simptomele pot fi asemănătoare cu cele ale altor maladii. Criteriile McDonald, care se concentrează pe dovezile clinice, paraclinice și radiologice ale leziunilor la diverse intervale și în diverse zone, reprezintă cea mai frecventă metodă de diagnosticare; criteriile Schumacher și criteriile Poser prezintă mai degrabă o semnificație istorică. Deși criteriile de mai sus permit stabilirea diagnosticului prin metode
Scleroză multiplă () [Corola-website/Science/318480_a_319809]
-
prezintă mai degrabă o semnificație istorică. Deși criteriile de mai sus permit stabilirea diagnosticului prin metode neinvazive, unele persoane susțin că unica dovadă incontestabilă este autopsia sau biopsia zonelor în care sunt detectate leziunile tipice produse de scleroza multiplă. Datele clinice pot fi suficiente pentru diagnosticarea SM dacă pacientul a prezentat în trecut episoade de simptomatologie neurologică specifică bolii. La persoanele care se prezintă la medic după un singur episod, sunt necesare teste suplimentare pentru stabilirea diagnosticului. Cele mai frecvent utilizate
Scleroză multiplă () [Corola-website/Science/318480_a_319809]
-
pe evoluția anterioară a bolii, în încercarea de a anticipa cursul acesteia. Subtipurile sunt importante nu doar pentru stabilirea prognosticului, ci și în luarea deciziilor de tratament. În 1996, Societatea Națională de Scleroză Multiplă din Statele Unite a identificat patru forme clinice ale bolii: Forma recurent-remitentă se caracterizează prin atacuri recurente imprevizibile, urmate de luni sau ani de acalmie relativă (remisiune), fără semne clinice noi. Disfuncțiile care apar în timpul atacurilor pot dispărea sau pot genera probleme, situație valabilă în aproximativ 40% dintre
Scleroză multiplă () [Corola-website/Science/318480_a_319809]
-
în luarea deciziilor de tratament. În 1996, Societatea Națională de Scleroză Multiplă din Statele Unite a identificat patru forme clinice ale bolii: Forma recurent-remitentă se caracterizează prin atacuri recurente imprevizibile, urmate de luni sau ani de acalmie relativă (remisiune), fără semne clinice noi. Disfuncțiile care apar în timpul atacurilor pot dispărea sau pot genera probleme, situație valabilă în aproximativ 40% dintre cazuri, incidența fiind direct proporțională cu vechimea bolii. Această evoluție a bolii este valabilă la 80% dintre pacienții cu SM. Dacă disfuncțiile
Scleroză multiplă () [Corola-website/Science/318480_a_319809]
-
în timp, pacienții vor atinge un anumit grad de invaliditate. Pe de altă parte, termenul "scleroză multiplă malignă" este folosit pentru a descrie pacienții cu SM care ating un grad ridicat de invaliditate într-o perioadă scurtă de timp. Forma clinică recurent-remitentă debutează de regulă cu un sindrom clinic izolat (SCI). În cazul SCI, pacientul are un atac care indică un episod de demielinizare, dar care nu întrunește criteriile pentru stabilirea diagnosticului de scleroză multiplă. 30-70% dintre pacienții cu SCI dezvoltă
Scleroză multiplă () [Corola-website/Science/318480_a_319809]
-
de invaliditate. Pe de altă parte, termenul "scleroză multiplă malignă" este folosit pentru a descrie pacienții cu SM care ating un grad ridicat de invaliditate într-o perioadă scurtă de timp. Forma clinică recurent-remitentă debutează de regulă cu un sindrom clinic izolat (SCI). În cazul SCI, pacientul are un atac care indică un episod de demielinizare, dar care nu întrunește criteriile pentru stabilirea diagnosticului de scleroză multiplă. 30-70% dintre pacienții cu SCI dezvoltă ulterior SM. SM secundar progresivă apare la aproximativ
Scleroză multiplă () [Corola-website/Science/318480_a_319809]
-
lucru se întâmplă și în cazul formei secundar progresive care apare de regulă în jurul vârstei de 40 de ani. Scleroza multiplă progresiv-recidivantă apare la pacienții care, de la debutul bolii, prezintă o deteriorare neurologică constantă, însoțită de atacuri suprapuse. Această formă clinică este cel mai puțin frecventă. Au fost identificate și tipuri neobișnuite de SM; printre acestea se numără boala Devic, scleroza concentrică Balo, scleroza difuză Schilder și scleroza multiplă Marburg. Se discută încă dacă aceste boli reprezintă variante ale sclerozei multiple
Scleroză multiplă () [Corola-website/Science/318480_a_319809]
-
răspund la alte tratamente sau care prezintă o formă gravă a bolii. Mitoxantrona, a cărei utilizare este limitată din cauza efectelor sale secundare grave, reprezintă o opțiune de linia a treia pentru pacienții care nu răspund la alte medicamente. Tratamentul sindromului clinic izolat (SCI) cu interferon reduce posibilitatea evoluției către SM. Eficiența interferonului și a glatiramer acetatului la copii s-a dovedit comparabilă cu cea valabilă în cazul adulților. Rolul anumitor medicamente mai noi, cum ar fi fingolimodul, teriflunomida și dimetil fumaratul
Scleroză multiplă () [Corola-website/Science/318480_a_319809]
-
dezvoltarea fetală. Cele mai frecvente efecte secundare ale dimetil fumaratului sunt hiperemia facială și tulburările gastrointestinale. Deși dimetil fumaratul poate duce la o scădere a numărului de globule albe, nu s-au raportat cazuri de infecții oportuniste pe durata studiilor clinice. Atât medicația, cât și neuroreabilitarea s-au dovedit utile în ameliorarea simptomelor, deși niciuna dintre acestea nu schimbă evoluția bolii. Anumite simptome, precum urinarea frecventă și spasticitatea, răspund bine la medicamente, în timp ce altele se ameliorează foarte puțin. În ceea ce privește problemele neurologice
Scleroză multiplă () [Corola-website/Science/318480_a_319809]
-
de 70 de ani, chiar dacă boala continuă să avanseze. În 1868, neurologul francez Jean-Martin Charcot (1825-1893) a fost prima persoană care a considerat că scleroza multiplă este o boală de sine stătătoare. Pe baza rapoartelor anterioare și a propriilor considerații clinice și patologice, Charcot a denumit boala "scleroză în plăci". Cele trei semne de scleroză multiplă cunoscute în prezent ca triada Charcot sunt nistagmusul, tremorul de acțiune, și vorbirea sacadată (vorbire explozivă), deși acestea nu sunt specifice exclusiv pentru SM. Charcot
Scleroză multiplă () [Corola-website/Science/318480_a_319809]
-
descris pacienții ca având o „slăbire pronunțată a memoriei” și „dificultăți de percepție”. Înaintea lui Charcot, Robert Carswell (1793-1857), profesor britanic de patologie, și Jean Cruveilhier (1791-1873), profesor francez de anatomie patologică, au descris și ilustrat mai multe dintre manifestările clinice ale bolii, fără a o recunoaște însă ca pe o boală de sine stătătoare. Mai clar, Carswell a descris leziunile descoperite ca „leziuni importante ale măduvei spinării, însoțite de atrofie". Pe baza observațiilor la microscop, patologul elvețian Georg Eduard Rindfleisch
Scleroză multiplă () [Corola-website/Science/318480_a_319809]
-
se exclud reciproc. Sinergiile, situațiile în care un medicament potențează efectul unui alt medicament, sunt și ele posibile, dar acestea pot prezenta și dezavantaje, cum ar fi blocarea reciprocă a acțiunii medicamentelor administrate sau efecte secundare mai pronunțate. Există studii clinice pentru terapia combinată, dar niciunul dintre acestea nu a indicat suficiente rezultate pozitive pentru a fi considerat un tratament eficient pentru SM. Cercetările privind neuroprotecția și tratamentele regenerative, precum terapia cu celule stem, deși extrem de importante, se află în stadii
Scleroză multiplă () [Corola-website/Science/318480_a_319809]
-
bolii, deși efectele acestei îmbunătățiri în practica medicală de zi cu zi ar putea necesita decenii până să se concretizeze. Există anumite tehnici IRM care și-au dovedit utilitatea în cadrul cercetărilor întreprinse și care ar putea fi incluse în practica clinică; printre acestea se numără IRM cu secvențe inversie dublă-revenire, IRM prin transfer de magnetizație, IRM prin tensor de difuzie, și imagistica prin rezonanță magnetică funcțională. Comparativ cu tehnicile existente, aceste tehnici sunt concepute în mod specific pentru această boală, dar
Scleroză multiplă () [Corola-website/Science/318480_a_319809]
-
cunoscut o ameliorare a stării de sănătate. Această teorie s-a bucurat de o atenție specială în media și în rândul pacienților care sufereau de SM, în special în Canada. Cercetările lui Zamboni au ridicat semne de întrebare întrucât studiile clinice realizate nu au fost nici studii oarbe și nici studii controlate, ipotezele referitoare la factorii declanșatori ai bolii nefiind susținute de date confirmate. În același timp, studiile ulterioare nu au identificat o relație similară între SM și CCSVI sau au
Scleroză multiplă () [Corola-website/Science/318480_a_319809]
-
aritmii, ateroscleroză coronariană obstructivă, tumori atriale (mixoame) și trombozele valvelor, stenoze orificiale și boli congenitale ale cordului), "vasodepresoare" (emotive și reflexe), "posturale" (hipotensiunea ortostatică). Din alterările de conștiență de lungă durată fac parte obnubilarea, soporul, stuporul, coma. Deși această stare clinică de gravitate extremă se aseamănă cu somnul, ea se particularizează prin aceea, că în comă pacientul devine areactiv la stimuli de orice natură. Fiziopatologia comei se bazează fie pe o distrucție mecanică a teritoriilor cheie din trunchiul cerebral sau a
Conștiență () [Corola-website/Science/318699_a_320028]
-
infestațiile reduse (1-5 cenuri). După o incubație de 15-20 de zile, se instalează faza de meningoencefalită difuză, cu: febră, stare depresivă, somnolență, anorexie, preferință pentru decubit, convulsii, ataxie, dispariția reflexului palpebral. Urmează o perioadă de liniște aparentă, în care semnele clinice se remit. Ultima fază a bolii este cea de encefalită focală, determinată de creșterea în volum a chisturilor, care comprimă substanța nervoasă, producând atrofia acesteia și apariția de semne neurologice multiple: rămânere în urma turmei, dificultăți de alimentare, masticație în gol
Cenuroză () [Corola-website/Science/319999_a_321328]
-
se poate trece la accelerare sau alergări pe distanțe mai mari. Alergarea poate avea și beneficii psihologice, fiind mulți alergători care declară că simt o stare de entuziasm, euforică. Alergarea este adesea recomandată drept metodă terapeutică pentru oamenii cu depresie clinică și cei ce se luptă cu dependențele. Un posibil beneficiu poate fi și plăcerea de a fi în natură și admirarea peisajelor, ceea ce de asemenea îmbunătățește bunăstarea psihologică. La animale, alergarea a demonstrat o creștere a numărului de neuroni nou-nascuti
Alergare () [Corola-website/Science/320219_a_321548]
-
0,15 mg/l alcool pur în aerul expirat. Analiza alcoolemiei se face la un serviciu de expertiză acreditat, în cadrul Institutului Medico Legal, la spitalele de urgență și la cele județene. Formula de calcul a alcoolemiei este următoarea: unde Implicațiile clinice ale alcoolemiei sunt următoarele: În funcție de gradul de alcoolemie, se diferențiază următoarele grade de "stare de ebrietate":
Alcoolemie () [Corola-website/Science/321141_a_322470]
-
Sindromul nefrotic este un complex de manifestări clinice, urinare și bioumorale secundare unei proteinurii ce depășește 3,5g/1,73 m suprafață corporală pe zi. Proteinuria se asociază frecvent cu hipoalbuminemie (sub 3g%), hiperlipemie, hipercolesterolemie, lipidurie și edeme. Deși are o etologie variată, tulburarea fiziopatologica fundamentală este hiperpermeabilitatea
Sindrom nefrotic () [Corola-website/Science/320579_a_321908]
-
3,5g/1,73 m suprafață corporală pe zi. Proteinuria se asociază frecvent cu hipoalbuminemie (sub 3g%), hiperlipemie, hipercolesterolemie, lipidurie și edeme. Deși are o etologie variată, tulburarea fiziopatologica fundamentală este hiperpermeabilitatea membranei bazale glomerulare, ceea ce determină proteinuria. După tabloul clinic sau urinar, SN se împart în: Edemele sunt obligatorii în orice sindrom nefrotic. Acestea sunt albe, moi, lasă ușor godeu. Pot fi discrete, localizate doar la pleoape, cu precădere matinale, sau pot fi edeme generalizate. Principalul mecanism fiziopatologic implicat în
Sindrom nefrotic () [Corola-website/Science/320579_a_321908]
-
Crizele nefrotice sunt caracterizate prin dureri abdominale paroxistice, ce durează 1-2 zile, cu tablou de pseudo-abdomen acut: vărsături, diaree, oprirea tranzitului, meteorism, febra. Pot apărea tromboze venoase, drept urmare a hipovolemiei, hiperlipemiei sau a activității procoagulante. Pot avea orice localizare, manifestările clinice fiind diferite. Pot fi diferite manifestări cutanate: Manifestări musculo-scheletale:
Sindrom nefrotic () [Corola-website/Science/320579_a_321908]