17,970 matches
-
intervine un confrate. Scriam, domnule, că începuse să mă doară mîna. Scriai și pe o parte și pe cealaltă a colii? Lasă-l în pace. Mai bine toarnă și la mine. Dar le usuci, coane... sugativă, nu alta! Ponor este aprins și nu remarcă ce vorbesc confrații. Este puțin derutat de atîta întrerupere, dar reîncepe cu și mai mare elan. Am reușit pînă la șase după-amiaza să termin tot. Eram gol ca o sticlă goală. Eram și flămînd. Am plecat să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
prin grădina lui Tudorel trebăluiește Raj. Cunoșteam istoria dar nu l-am cunoscut pe Raj. Mi l-au împrumutat ca să-mi prășească grădina și îi iscodesc gîndurile. La un pahar de vin. L-ai bătut tare, atunci? Ochii i se aprind și fața exprimă o plăcere internă, mult timp înăbușită. L-am chisat ca pe usturoi. Aveam pantofi grei, cu talpa groasă și-i tocam burta! Fața era toată carne vie, plină de borș. N-ați văzut semnele? Ba da, tu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
după istoria asta? Nu. De atunci n-am mai pescuit niciodată! În cameră se așterne o tăcere nefirească. Seara se lasă încet și umbre abia sugerate apar în apartamentul lui Hans. Halbele rămîn intacte și noi ne evităm privirile. Nu aprindem lumina ca să nu ne vedem fețele. Ne ajunge lumina lăptoasă de la iluminatul stradal. Știi Hans, cred că indianul a dat cea mai verosimilă explicație a nenorocitei noastre istorii. De asta ți-am și povestit-o. Eu tot așa gîndesc încă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
ca să sorb cu nesaț infinitul, nemărginirea, eternitatea. Coji de nucă duc destine și vise pe întinderea fără margini, peste valuri care, deocamdată, nu cer victime. Ca un dominator absolut scrutez depărtările și aflu destine sugerate doar de luminițele ce se aprind în vile situate pe insulele vecine. Vîntul îmi strică ordinea în părul și așa rebel și eu mă simt dintr-o dată trecător prin timp și fără importanță. Poate doar Erik cel Roșu s-o fi crezut buricul Nordului și s-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
un sicriu, întreabă în șoaptă Vuk. Păi, nu se mai știa ce-i a unuia și ce-i a altuia. De fapt n-a rămas cine știe ce din ei, primește Vuk un răspuns de oțel. Vuk strînge din dinți. Lumînările se aprind la masă și în depărtare se aude alarma aeriană. De la Zemun, locul său natal, pînă la Belgrad era o azvîrlitură de băț. Dar n-a fost nimic. Liniștea apăsa și așteptarea exaspera. Pe înserate, din nou au sunat sirenele. De
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
strajă pe valea năzurosului rîu Le Guil. Vauban l-a consolidat pe vremea lui Ludovic al XIV-lea și de atunci acesta domină ca un senior, conștient de atîta noblețe și măreție. Pe o coastă de munte se văd lumini aprinse într-un sătuc cu douăsprezece case. Este celebrul și căutatul Meyries. Acolo este casa mea, mă anunță Jean oarecum vesel. Încă cinci kilometri, dar ce mai contează? Un vin bun, un duș, un pat cald într-o casă din 1816
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
de compasiune. Asta se vede la tot pasul, pentru că ne lovim mereu de ei, mă justific oarecum. Vorbești singur, este cam grav, se impacientează soția. Nici vorbă! Sînt obsedat de Hamlet. Mă duc să cumpăr... Este cam ceață afară și aprind luminile mașinii. Nu-i mare circulația. Opresc la rînd ca să trec pe sub linia ferată. Șoferii stau cuminți. Pe lîngă șirul de mașini care așteaptă trece o mașină. Bengoasă rău și bubuie de muzică. Se bagă în față, dar nu-i
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
îndurat-o este un chin mai îngrozitor decît tortura. Încep să simt boarea unui vînt mîngîietor și simt plăcerea aromei de cafea. Sigur, nu voi fi acasă, dar am certitudinea că în viitor voi fi alături de ai mei. Cu lumînarea aprinsă în drum spre casă, venind de la Mitropolie. Speranța mă înviorează și-mi trezește mintea la viață. La noi este deja sîmbătă. Diseară va fi marea bucurie a Învierii Domnului. Rafael se apropie cu o bucată de lemn, proaspăt desprinsă din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
Chiar, ce chestie. Nu mi-ar fi dat prin gînd! Ne despărțim. Eu calm și señor Lázaro sub presiune. Peste o lună ne reîntîlnim. Era cam deprimat. Ei? Nimic. Dar, señor Lázaro, poate erau "picioare" nu metri. Ochii i se aprind dintr-o dată. Chiar. Metrul a apărut... Pe aici se măsura și încă se măsoară în "picioare". Cum de nu m-am gîndit?! Am o lună de cînd nu l-am întîlnit pe señor Lázaro. O fi găsit comoara? Cinstit ar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
să genereze un obiect de artă. Cele mai plăcute clipe pentru Quintanal Fernandez de Luz erau orele sale libere și zilele nelucrătoare. Era o fericire nedisimulată pe fața sa, era alt om, mai luminos, cu ochii arzînd ca doi cărbuni aprinși într-o noapte de smoală. Ce făcea señor de Luz în timpul liber? Păi... sculpta! Da, nu este nici o glumă. Sculpta, pur și simplu. Istoria este mai veche, a început de mult, de peste un sfert de secol. Găsise un lemn, o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
de la baie se deschide și apoi este închisă cu o trîntitură de pomină. Pașii se aud tîrșîind prin casă. Se caută unicul pahar al casei. Unde ai pus paharul? Adu-mi sticla, dacă nu-l găsești. Marilu caută cu încăpățînare. Aprinde lumina și-l zărește pe o etajeră. L-ai pus aici aseară, tontule. Se duce la frigider și din sticlă toarnă în pahar apă. Cu tact, duce paharul la gură și-l bea tot. Apoi cu pașii, tot tîrșîiți, se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
amărît. Dar n-are, cred, bani de drum, spun să mă aflu în treabă. Am eu, se repede bătrînul lup de mare. Am eu niște economii. După cîteva zile îi transmit Ioanei mesajul. Are economii? întreabă ea și ochii se aprind, strălucind. Mda, mormăi jenat. După o săptămînă îi întîlnesc în parc. Merg la braț, veseli, rîd. Ioana este afectuoasă rău de tot cu moșneguțul ei. Ne salutăm. Oare cît l-or mai ține economiile, pentru a susține armonia româno-cubaneză? întreb
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
în ruptul capului. După cină ne retragem pe terasa imensă și ne așezăm în fotoliile împletite, deosebit de comode. Livingul, foarte mare, avea geamuri enorme, cît peretele. Grădina era iluminată destul pentru ca în living să vezi suficient de bine, fără a aprinde nici un bec. Hassan aprinde tacticos un trabuc "Romeo și Julieta", iar eu îmi apropii ceșcuța de cafea. Priveam imensa grădină cu interes și comentez ca pentru mine. Geamurile astea imense îmi dau o senzație de insecuritate, spun neutru. Cîțiva lilieci
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
cină ne retragem pe terasa imensă și ne așezăm în fotoliile împletite, deosebit de comode. Livingul, foarte mare, avea geamuri enorme, cît peretele. Grădina era iluminată destul pentru ca în living să vezi suficient de bine, fără a aprinde nici un bec. Hassan aprinde tacticos un trabuc "Romeo și Julieta", iar eu îmi apropii ceșcuța de cafea. Priveam imensa grădină cu interes și comentez ca pentru mine. Geamurile astea imense îmi dau o senzație de insecuritate, spun neutru. Cîțiva lilieci foarte harnici îmi captează
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
odihnesc acolo. Cel cu sacul a țîșnit spre bucătărie ca un glonte. Cel cu briceagul s-a repezit ca o ghiulea în geamul ăsta imens. Bang!! Cu capul drept berbec! A ricoșat cam doi metri și a căzut lat. Am aprins lumina. Avea spasme. Din urechi și din nas, ca și din gură, îi dăduse sîngele. M-am speriat și am chemat salvarea, rugîndu-i să se grăbească. Cu un tampon de vată îi ștergeam sîngele, care, deși nu era abundent, totuși
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
avea nevoie. Vecinul avea doar o cameră, fără toaletă. Toaleta era în curte, pentru toți la un loc. Copilul își făcea temele, ghemuit într-un colț și era foarte preocupat. Dar poate vă împăcați? spune vecinul. Nu știu, nu cred... Aprind cîte o țigară la cafea și deschid larg fereastra. Camera era la etajul trei și un mango crescuse falnic pînă mai sus de geamul lor. Vorbiră mult și cu pauze lungi de tăcere, ca să se audă ce mai face alături
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
răcnetele scoase de oameni în flăcări. Ușa de la ieșire, care se deschidea în afară, era blocată și în cîteva secunde cele patru suflete au murit. Cînd nu s-a mai auzit nici un țipăt, Aurora și-a turnat o cafea, a aprins o țigară și aștepta resemnată, mulțumită chiar, urmarea firească a faptei ei. După 15 ani de închisoare, pe stradă, oamenii o ocolesc. Are ceva înfricoșător în privire. Ai impresia că încă este dominată de demonul urii. Terasa piraților La taifas
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
fată superbă, o frumusețe pentru care mă invidiau toți colegii. Aranjasem să ne întîlnim la mine, eram singur. Am pus flori peste tot, am pus șampania sub jetul de la robinet, pentru că n-aveam frigider. Cîteva lumînări albe așteptau să fie aprinse. Aveam o emoție nefirească, pulsul inimii îl simțeam în gît. O muzică în surdină îmi trecea pe lîngă ureche. Nu mă puteam concentra la nimic. Imagini confuze se succedau haotic prin capul meu. Mă mișcam ca un somnambul, cu pași
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
orice chef s-o fac pe cunoscătorul în domeniu. Face o pauză și continuă. Un monolog monoton. La dumneavoastră au rămas divinități și obiceiuri păgîne pe care lumea nici nu le observă. În noaptea care marchează echinocțiul de primăvară se aprind focuri... ca să ajute Soarele să renască, să treacă de momentul critic. Sau ce sînt zînele din lacuri? La noi se cheamă Obba (Oya) și este simbolul fidelității conjugale. Obba este o a doua soție a lui Chango, zeul războiului, al
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
în materie de agresivitate și violență. „Figura“ de contrast este, evident, Evul Mediu, o lume a cavalerilor, așadar a războinicilor, ale căror ocupații curente erau legate de mânuirea armelor: lupte, expediții de pradă, vânători (de animale sau oameni). Conflictele se aprindeau repede și se soluționau prompt: cu cuțitul, cu sabia, cu lancea. Față de acest univers, pe care azi abia dacă ni-l mai putem închipui, lumea de azi e o lume pacificată: agresivitatea este ținută sub control prin riguroase norme sociale
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
amână să o ceară. Dar ea nu e niciodată suspendată definitiv, exclusă din prin cipiu, refuzată fără drept de apel. Iertarea e, în fond, transcendere a eticului, prin instaurarea regulii fără de reguli a iubirii. Care „toate le suferă“, „nu se aprinde de mânie“, „nu gândește răul“. Care „toate le rabdă“, sperând, cu încăpățânare, într-un deznodământ nesperat. De aici încolo însă, spiritul sistematic nu mai ajută. Intră în joc un teritoriu fără hotare limpezi, fără rețete, fără cuvinte. Războiul nevăzut Sunt
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
minunate a prea înălțatului și prea milostivului împăratului nostru Iosif al II-lea, întru adevăr vor fi ca o picătură de apă în marea cea cu ape multe. Însă după cum m-am obișnuit când iaste ziua luminata într-un amiazăzi aprindem lumini, nu ca doară înmulțind lumina zilei, ci întru arătarea Cinstitei și Blagosloveniei pe Dumnezeu, pentru vreo bucurie și veselie ce-i de prăznuire. Așa și acum, întru această zi plină de veselie, plină de bucurie, îndrăznim a da a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1474_a_2772]
-
sînt suspendate orice teamă, orice invidie și orice amărăciune ? Probabil că nu putem împărtăși întru totul iluzia, dar ceea ce ne justifică eforturile este faptul că, întreținută la alții, ea ne oferă cel puțin ocazia de a ne încălzi la flacăra aprinsă în aceste suflete tinere. Credința pe care o cultivăm la copiii noștri că jucăriile lor vin din lumea de dincolo aduce un alibi impulsului secret care ne incită, în realitate, să le oferim lumii de dincolo sub pretextul că le
Toţi sîntem niște canibali by Claude Lévi‑Strauss () [Corola-publishinghouse/Memoirs/613_a_1373]
-
venită din adîncuri. Un cetaceu în mărime naturală s-a ivit la suprafață și s-a scuturat, lansînd jeturi de apă prin orificiul din vîrful capului. Apoi s-a scufundat, apa a dispărut și pe solul refăcut s-a putut aprinde iar focul. Inventatorii și realizatorii acestor mașinării uimitoare nu aveau voie să comită nici o greșeală. Franz Boas a publicat în 1895 relatarea unei ceremonii al cărei punct de maxim interes, dacă pot să spun așa, trebuia să fie revenirea printre
Toţi sîntem niște canibali by Claude Lévi‑Strauss () [Corola-publishinghouse/Memoirs/613_a_1373]
-
ceva cu vechile hotare, căci te coborau alții de pe scenă. La toate maniestarile tineretuui nu putea începe ceva fără imnul FMTD, nu puteai cântă și dansa ceva cu specific bucovinean, decat spunând și ceva de colectivă sau că s-a aprins un bec în sat. Pentru a prezenta ceva din lumea „vestică” trebuia să găsești „argumente”, ca să se creadă că de fapt defăimezi respectivă societate. Pe vremea ,,tătucului” Stalin, nu se putea face un spectacol fie și de revista decât cu
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Șorea Niculai () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93340]