KorAP: Find »[drukola/base=miros & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...570 571 572 ...695 >

17,356 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363

mai deschis. — Îngrozitor! Cred că au urcat din subteran, spuse fata. — Crezi că este opera Întunegrilor? — Nu, nu Întunegrii. N-aveau curajul să urce până aici. Și dacă ar fi fost ei, mi-aș fi dat seama după miros. — Ce miros? Un miros oribil, scârbos de tot. Ceva între pește și noroi. Nu, categoric nu e opera lor. Au fost aceiași care au devastat și apartamentul tău. Seamănă perfect modul în care au acționat în ambele locuri. — Cred că ai dreptate

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
Îngrozitor! Cred că au urcat din subteran, spuse fata. — Crezi că este opera Întunegrilor? — Nu, nu Întunegrii. N-aveau curajul să urce până aici. Și dacă ar fi fost ei, mi-aș fi dat seama după miros. — Ce miros? Un miros oribil, scârbos de tot. Ceva între pește și noroi. Nu, categoric nu e opera lor. Au fost aceiași care au devastat și apartamentul tău. Seamănă perfect modul în care au acționat în ambele locuri. — Cred că ai dreptate. Am privit

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
a două brățări de argint? Când lumea era pe cale să se sfârșească. Fata flutura lanterna când am ajuns eu jos. — Sunt Întunegri pe-aici. Ascultă! Auzi sunetele alea? — Sunetele? — Da. Ca o respirație branhială. Ascultă cu atenție. Au și un miros specific. Mi-am ciulit urechile, am încercat să adulmec în jur, dar nimic. Nu simțeam absolut nimic. — După ce te obișnuiești cu ei, o să-ți dai seama că zic totuși ceva. Vocea lor se aseamănă cu o undă sonoră. Sunt ca

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
s-o caut dacă scăpam cu bine din aventura aceea și dacă nu se sfârșea lumea. Gâtul nu-i mai mirosea a câmp de pepeni galbeni, ci a fată de șaptesprezece ani. De la gât în jos mi-am recunoscut propriul miros pentru că era îmbrăcată cu haina mea. Miros de mâncare, de cafea, de transpirație. Toate se impregnaseră bine. În timp ce-o strângeam în brațe, realizam că oricum nu voi mai avea parte de o asemenea viață. Îmi era greu să

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
din aventura aceea și dacă nu se sfârșea lumea. Gâtul nu-i mai mirosea a câmp de pepeni galbeni, ci a fată de șaptesprezece ani. De la gât în jos mi-am recunoscut propriul miros pentru că era îmbrăcată cu haina mea. Miros de mâncare, de cafea, de transpirație. Toate se impregnaseră bine. În timp ce-o strângeam în brațe, realizam că oricum nu voi mai avea parte de o asemenea viață. Îmi era greu să-mi amintesc aventuri din acele timpuri apuse

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
a plăcut, nu? a zis ea întorcându-se. — Cam da. — Dar lipsește ceva, nu? — Da. — Ce anume? — Nu știu, am zis. După vreo cinci minute am ajuns pe un drum plat. Era un loc viran. Ne-am dat seama după mirosul aerului și după sunetul pașilor. Am bătut din palme și s-a auzit un ecou distorsionat. A scos harta ca să vadă unde ne aflam. Am plimbat lanterna în jur. Bolta avea formă de dom, iar încăperea era circulară. Se vedea

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
mână de om aici. Peretele era neted, asperitățile dispăruseră cu totul. În mijlocul pardoselii se afla o groapă nu prea adâncă, cu un diametru de aproape un metru. În groapă, ceva nămolos, vâscos. Nu știu cum să-i definesc consistența, dar emana un miros grețos care-mi lăsa o senzație de acid în gură. — Cred că ne apropiem de sanctuar, zise fata. Suntem salvați. Întunegrii nu trec dincolo de el. — Înțeleg că ei nu intră, dar noi cum mai ieșim de-aici? Lăsăm asta în

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
molii și nu mai rămăsese nimic din ele. Articole de toaletă, o sticlă de whisky, un termos. O periuță de dinți și o perie de păr năclăite. Chiar și un aparat de ras. Am deschis termosul, dar n-avea nici un miros. În rest, nimic. Nici măcar o carte, un caiet sau vreun carnețel. Am deschis și alte sacoșe și geamantane, dar cele mai multe conțineau articole de voiaj aruncate alandala, de parcă bagajele fuseseră făcute în grabă. Din fiecare lipsea ceva parcă. Mi-au făcut

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-o. N-aveau absolut nimic specific. Nici îmbrăcămintea nu se remarca prin ceva deosebit. Nimic de calitate superioară, dar nici foarte sărăcăcioase. Marcau oarecum perioade diferite, anotimpuri, sexul purtătorului, croiala în funcție de vârstă, dar absolut nimic impresionant în ele. Până și mirosul părea același. Foarte multe erau mâncate de molii, dar nici una nu avea vreo etichetă cu numele posesorului. Le lipsea orice urmă de individualitate, de parcă cineva s-ar fi străduit din răsputeri să le despoaie de ea. Arătau ca niște rămășițe

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
fi apărut ediția de dimineață a ziarelor? Nu îndrăzneam să mă uit la ceas. Nu-mi permiteam să irosesc nici o mișcare. Trebuia să mă concentrez doar asupra drumului. Aș fi vrut să văd cum se lumina de ziuă, să simt mirosul copacilor în zori, să răsfoiesc paginile ziarelor. Mă săturasem până peste cap de întuneric, de lipitori, de gropi, de Întunegri. Fiecare bucățică a trupului meu tânjea după lumină. Lumină adevărată. În timp ce mă gândeam la toate astea, mi-am simțit stomacul

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
răsfoiesc paginile ziarelor. Mă săturasem până peste cap de întuneric, de lipitori, de gropi, de Întunegri. Fiecare bucățică a trupului meu tânjea după lumină. Lumină adevărată. În timp ce mă gândeam la toate astea, mi-am simțit stomacul contractându-se și un miros oribil în gură. De pizza cu salam stricat. — N-ai decât să vomiți după ce scăpăm de-aici. Abține-te până atunci! strigă fata, strângându-mă de cot. Stai liniștită! N-o să mă vezi vomitând. Înghițeam salivă tot mai des. — Nu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
realitatea cruntă. Cel puțin aceasta era explicația pe care o dădeau psihologii. Numai că imaginea pe care o creasem eu mi se părea mult prea reală. Era puternică și strâns legată de existența mea proprie. Îmi mai persista și acum mirosul acela în nări și vuietul în urechi. Deși aveam doar nouă sau zece ani, îmi era încă foarte clară senzația de frică provocată de confuzie și intangibil. Oricine ce-ar spune, mie chiar mi s-a întâmplat așa ceva. Clar. Nu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
cu ajutorul căruia se deschidea. Paznicul stătea pe scaun, cu picioarele sprijinite pe mânerul respectiv. În încăpere pluteau aburii de la ceainic și mirosea a tutun ieftin de pipă. Poate era și acela doar o imitație de tutun. Oricum, se simțea și mirosul picioarelor lui. În spatele scaunului pe care ședea era o masă mare din lemn pe care se aflau, pe lângă tocilă, o secure și o toporișcă. Mânerele acestora își schimbaseră puțin culoarea, semn că fuseseră folosite multă vreme. — Știți, aș avea nevoie

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
toaletă. Mai există o cameră la subsol. Acolo chiar că nu intră pic de curent. Recunosc că nu-i hotel, dar e oricum un adăpost. Vrei să intri? — Nu, o să stăm de vorbă aici. Începuse să mă doară capul din pricina mirosului din gheretă. Chiar dacă era puțin cam răcoare, preferam să respir aer curat. — Bine, ți-o aduc aici, zise Paznicul și intră singur în cabană. Mi-am ridicat gulerul și m-am așezat pe banca de sub ulm. În așteptarea Umbrei, am

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
subiecți. În primul rând, semnalul de declanșare a dispozitivului de racordare ne-a dat multă bătaie de cap. La început a funcționat foarte bine cu cinci cifre, dar pe parcurs, la câțiva dintre indivizi a modificat racordarea în momentul apariției mirosului de suc de struguri. Ne-am dat seama de lucrul acesta la o masă de prânz când s-a servit suc de struguri. Fata cea durdulie a pufnit în râs, dar mie nu-mi venea deloc să râd. După ce mi-

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
prânz când s-a servit suc de struguri. Fata cea durdulie a pufnit în râs, dar mie nu-mi venea deloc să râd. După ce mi-au introdus sistemul de permutări, am avut aproape tot timpul niște senzații ciudate. De exemplu, mirosul de pepene galben pe care-l răspândea parfumul fetei îmi lăsa impresia că îmi răsună ceva în cap. Or, dacă sistemul cognitiv se modifica la fiecare miros, situația devenea foarte gravă. — Am rezolvat problema introducând niște unde sonore între cifre

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
sistemul de permutări, am avut aproape tot timpul niște senzații ciudate. De exemplu, mirosul de pepene galben pe care-l răspândea parfumul fetei îmi lăsa impresia că îmi răsună ceva în cap. Or, dacă sistemul cognitiv se modifica la fiecare miros, situația devenea foarte gravă. — Am rezolvat problema introducând niște unde sonore între cifre, spuse Profesorul. Unele care să reacționeze corespunzător la diferitele mirosuri. Cât despre indivizi, aici ne-am confruntat cu greutăți serioase. Chiar dacă am reușit să fixăm sistemul de

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
îmi lăsa impresia că îmi răsună ceva în cap. Or, dacă sistemul cognitiv se modifica la fiecare miros, situația devenea foarte gravă. — Am rezolvat problema introducând niște unde sonore între cifre, spuse Profesorul. Unele care să reacționeze corespunzător la diferitele mirosuri. Cât despre indivizi, aici ne-am confruntat cu greutăți serioase. Chiar dacă am reușit să fixăm sistemul de racordare, nu funcționa riguros sistemul lor propriu de gândire. Am făcut investigații serioase și am ajuns la concluzia că nucleul conștiinței subiecților nu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
Păi, hai să vedem! N-ai suferit de nici o boală ciudată, n-ai avut halucinații vizuale ori auditive, n-ai leșinat... Am dreptate? — Da, aveți. Nici un fel de halucinații. Singurul lucru care mă îngrijorează este că am devenit sensibil la miros, în special de fructe. — Asta se poate întâmpla oricui. Am constatat și eu că mirosul fructelor influențează racordarea. Alte probleme n-ai avut, nu? Nu, am răspuns. — Bravo! Ce te mai frământă? — A, da, era să uit. Cu puțină vreme

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
vizuale ori auditive, n-ai leșinat... Am dreptate? — Da, aveți. Nici un fel de halucinații. Singurul lucru care mă îngrijorează este că am devenit sensibil la miros, în special de fructe. — Asta se poate întâmpla oricui. Am constatat și eu că mirosul fructelor influențează racordarea. Alte probleme n-ai avut, nu? Nu, am răspuns. — Bravo! Ce te mai frământă? — A, da, era să uit. Cu puțină vreme în urmă mi-am dat seama că mi-au revenit niște amintiri care fuseseră ascunse

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
pădure. Vâjâitul vântului n-a încetat deloc. — Culeg frunzele din pădure, zise el. Le usuc toată vara și iarna le folosesc. Sunt foarte sănătoase și mă mai încălzesc și eu cu ceaiul cald. — E foarte bun, zise ea. Avea un miros plăcut și era puțin dulceag. — Cum se numește planta? am întrebat. — Nu-i știu numele. Crește în pădure, miroase bine, așa că-mi fac ceai din ea. Are tulpina verde, nu e prea înaltă și înflorește prin iulie. Îi culeg frunzele

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
Am întins mâna dreaptă și am pipăit toate părțile colțuroase ale stâncii. M-am săltat și am privit deasupra. Am văzut deschizătura mult căutată. N-am distins-o clar din pricina întunericului, dar am simțit o briză ușoară pătrunzând pe acolo. Mirosul nu era tocmai plăcut, dar cu siguranță exista un tunel. Mi-am sprijinit coatele de o ieșitură în stâncă, am pus un picior într-o scobitură și m-am ridicat deasupra. — Am găsit-o! Vocea mea a răsunat ciudat din pricina

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
tunel. După treizeci de minute de mers, am schimbat dispozitivul de îndepărtare a Întunegrilor și după încă zece minute s-a terminat drumul acela sinuos și îngust și am ajuns într-un loc cu plafonul înalt. Liniște mormântală, întuneric și miros de mucegai. Ca într-un hol de clădire veche. Drumul se bifurca și am simțit un curent de aer dinspre dreapta spre stânga. Fata lumină ambele direcții cu lanterna ei mare, dar nu se zărea decât beznă. Beznă totală. — Încotro

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
se termine lumea. Nu știu ce altceva mai bun aș fi putut face în douăzeci și patru de ore. Să fac baie, să mă îmbrac frumos... și cam atât. — Ai grijă! exclamă ea. Trecem imediat pe lângă cuibul Întunegrilor. Le aud glasurile și le simt mirosul oribil. Ține-te aproape de mine! Mi-am ciulit urechile, am încercat să miros în jur, dar n-am auzit și n-am simțit nimic. Mi s-a părut că aud niște sunete vagi, dar nu le distingeam prea bine. Indivizii

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
ea în șoaptă. N-ai voie să-i privești. Dacă te-ai uitat la ei, nu mai poți umbla. Înțepenești locului. Înaintam pieziș, pas cu pas, luminându-ne picioarele cu lanternele. Aerul rece ne izbea obrajii, aducând cu el și miros de pești morți. Aveam senzația că ne sufocăm. Parcă ne aflam în carcasa unui pește uriaș ale cărui intestine erau mâncate de viermi. Se mai auzeau Întunegrii. Sunete cumplit de neplăcute ce veneau dintr-un loc din care n-ar

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]