14,671 matches
-
cel montan și alpin, Vegetație forestieră panonică cu "Quercus pubescens" și Vegetație de silvostepă eurosiberiană cu "Quercus spp.") ce adăpostesc și conservă o gamă floristică și faunistică diversă, exprimată atât la nivel de specii cât și la nivel de ecosisteme terestre. La baza desemnării sitului se află câteva specii avifaunistice enumerate în anexa I-a a "Directivei Consiliului European" 147/CE din 30 noiembrie 2009 (privind conservarea păsărilor sălbatice), unele aflate pe lista roșie a IUCN. Păsări semnalate în arealul sitului
Bazinul Fizeșului () [Corola-website/Science/331099_a_332428]
-
Balvanyos” prezintă un areal (pajiști naturale, stepe, pășuni, mlaștini oligotrofe, turbării, păduri de foioase, păduri de conifere și păduri în tranziție) cu o diversitate floristică și faunistică ridicată, exprimată atât la nivel de specii cât și la nivel de ecosisteme terestre. La baza desemnării sitului se află mai multe specii faunistice, unele enumerate în anexa I-a a "Directivei Consiliului European" 92/43/ CE din 21 mai 1992 (privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică), altele
Ciomad - Balvanyos () [Corola-website/Science/331112_a_332441]
-
mai important ministru din timpul domniei Elisabetei I. Dawson susține că obiectivul pe termen lung a lui Cecil, era unificarea Insulelor Britanice sub religia protestantă, obiectiv care se putea realiza prin cucerirea Irlandei și printr-o alianță anglo-scoțiană. Cu frontiera terestră în siguranță cu Scoția, apărarea țării cădea în sarcina Marinei Regale Britanice. Cecil propune întărirea și revilatizarea marinei, ceea ce o face piesa centrală a puterii Angliei. Cu toate acestea, ideile sale vor fi compromise de faptele istorice. Deși protestant, Cecil
William Cecil, I Baron Burghley () [Corola-website/Science/331118_a_332447]
-
devenit de-a lungul timpului un element din ce în ce mai importantă în cadrul campaniilor militare. Planificatorii militari consideră că pentru obținerea victoriei este necesară cel puțin cucerirea superiorității aeriene. Supremația aeriană permiterea desfășurarea fără probleme importante a bombardamentelor, a sprijinului tactic al forțelor terestre, sau a aprovizionării pe calea aerului a infanteriei și blindatelor. Puterea aeriană este o funcție a gradului superiorității aeriene și a numărului și tipurilor de aparate de zbor, dar reprezintă o situație care definește o situație ambiguă. În timpul intervenției din
Supremație aeriană () [Corola-website/Science/331158_a_332487]
-
acțiune independentă față de restul trupelor în timpul acțiunii din Waziristan. Operațiunea, cunoscută mai apoi ca „Războiul lui Pink” după numele comandantului de escadrilă Richard Pink, a folosit doar forța aeriană prin instituirea blocadei aeriene și executarea de atacuri aeriene împotriva țintelor terestre timp de 54 de zile. Campania britanică împotriva triburilor răsculate a fost încununată de succes, RAF pierzând doar doi oameni. Comandantul suprem al forțelor din India Britanică, generalul Sir Claud Jacob a considerat că a fost "satisfăcător... rezultatul acestor operațiuni
Supremație aeriană () [Corola-website/Science/331158_a_332487]
-
împotriva triburilor răsculate a fost încununată de succes, RAF pierzând doar doi oameni. Comandantul suprem al forțelor din India Britanică, generalul Sir Claud Jacob a considerat că a fost "satisfăcător... rezultatul acestor operațiuni... Eu consider că o combinație a acțiunilor terestre și aeriene ar fi adus rezultatul dorit într-o perioadă mai scurtă de timp, iar data viitoare când va trebui să luăm măsuri, sunt convins că va fi posibilă angajarea ambelor forțe combinate.” Generalul america Billy Mitchell a fost un
Supremație aeriană () [Corola-website/Science/331158_a_332487]
-
cuirasate (cele mai mari și puternic înarmate vase de război ale vremii). La începutul celei de-a doua conflagrații mondiale, principalele forțe beligerante acordau o importanță diferită forțelor aeriene. Adolf Hitler le considera drept un ajutor important pentru sprijinirea forțelor terestre pe post de „artilerie aerienă”. Pe de altă parte Aliații considerau că forțele aeriene, în special bombardierele strategice cu rază lungă de acțiune, sunt cea mai importantă componente ale lor, considerându-le capabile să distrugă centrele industriale naziste. Luftwaffe a
Supremație aeriană () [Corola-website/Science/331158_a_332487]
-
superioritatea și mai apoi supremația aeriană pe frontul de vest. Cum la un moment dat și Forțele Aeriene Sovietice au reușit să își impună supremația aeriană pe frontul de răsărit, Luftwaffe nu a mai reușit practic să intervină împotriva operațiunilor terestre aliate. După ce au ajuns să dețină superioritatea aeriană totală, Aliații au avut capacitatea să desfășoare bombardamente strategice de o amploare crescută asupra țintelor industriale, dar și militare (centrele industriale din Ruhr sau a orașului Dresda) și să sprijine eficient acțiunile
Supremație aeriană () [Corola-website/Science/331158_a_332487]
-
După ce au ajuns să dețină superioritatea aeriană totală, Aliații au avut capacitatea să desfășoare bombardamente strategice de o amploare crescută asupra țintelor industriale, dar și militare (centrele industriale din Ruhr sau a orașului Dresda) și să sprijine eficient acțiunile forțelor terestre pe ambele fronturi - de vest și de est. După atacurile Operațiunii Argument (cunoscută și ca „Marea Săptămână’’) din februarie 1944, noul comandant al Forței Aeriene a 8-a, Jimmy Doolittle, a permis în martie 1944 avioanelor de escortă P-51
Supremație aeriană () [Corola-website/Science/331158_a_332487]
-
fi fost găsite și a reușit în cele din urmă să reducă pierderile proprii de bombardiere pentru restul războiului din vestul Europei. Atingerea superiorității aeriene a fost forța motrice din spatele dezvoltării portavioanelor, care permitea avioanelor să acționeze departe de bazele terestre. De exemplu, Atacul de la Pearl Harbor a fost executat de aparatele de zbor de la bordul portavioanelor aflate la mai multe mii de mile de aeroporturile japoneze. Avioanele de vânătoare au fost specializate în combaterea unor aparate de zbor din aceeași
Supremație aeriană () [Corola-website/Science/331158_a_332487]
-
s-au dovedit superioare Zero-urilor, atât ca performanță cât și ca durabilitate. Avioanele Hellcat au fost creditate cu doborârea a 5.168 avioane inamice, ocupând locul doi în rândul avioanelor americane de vânătoare, în vreme ce avionul cu decolare de pe pistele terestre Lockheed P-38 a ocupat locul al treilea, cu 3.785 victorii pe toate fronturile. India și Pakistan au fost implicate în conflicte militare în 1965 și 1971 în timpul cărora fiecare tabără s-a bucurat de supremația aeriană pentru anumite
Supremație aeriană () [Corola-website/Science/331158_a_332487]
-
dea o lovitură devastatoare forțelor aeriene egiptene, iordaniene și siriene și a aeroporturilor lor la începutul Războiului de Șase Zile și că obțină supremația aeriană. Distrugerea forțelor aeriene poate fi atinsă nu doar prin atacuri aeriene, dar și prin acțiuni terestre. În timpul Războiului Rece, responsabilii militari sovietici au declarat că URSS poate câștige supremația aeriană în ciuda inferiorității avioanelor sale de vânătoare prin cucerirea aeroporturilor NATO și parcarea tancurilor pe pistele acestora. (Trebuie amintit că în timpul ultimei conflagrații mondiale, germanii au folosit
Supremație aeriană () [Corola-website/Science/331158_a_332487]
-
să distrugă sau să deterioreze grav 8 avioane Harrier în timpul atacului asupra bazei militare britanice Camp Bastion din Afganistan. Piloții britanici au fost nevoiți să lupte ca infanteriști pentru prima oară după multe decenii. Pentru a se protejeze împotriva atacurilor terestre convenționale sau neconvenționale, cei mai mulți piloți au primit și pregătire de infanterie.
Supremație aeriană () [Corola-website/Science/331158_a_332487]
-
său cu operațiunile, Kapitän Hans Jürgen Reinicke, să facă o analiză a unei posibile debarcări în Anglia. Reinicke și-a finalizat raportul preliminar în cinci zile și a identificat o serie de premise obligatorii: În decembrie 1939, comandamentul Forțelor armate terestre germane au conceput propriul studiu și au solicitat punctele de vedere ale "Kriegsmarine" și "Luftwaffe". Planul forțelor terestre prevedea un atac pe țărmul estic al Angliei între The Wash și Tamisa al trupelor plecate din porturile Țarilor de Jos, care
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]
-
și-a finalizat raportul preliminar în cinci zile și a identificat o serie de premise obligatorii: În decembrie 1939, comandamentul Forțelor armate terestre germane au conceput propriul studiu și au solicitat punctele de vedere ale "Kriegsmarine" și "Luftwaffe". Planul forțelor terestre prevedea un atac pe țărmul estic al Angliei între The Wash și Tamisa al trupelor plecate din porturile Țarilor de Jos, care traversaseră Marea Nordului. "Reichsmarschall" Hermann Göring, comandantul "Luftwaffe", a răspuns cu o scrisoare de o singură pagină în care
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]
-
Raeder și Göring. Niciunul dintre ei nu erau susținățorii debarcării, mai mult chiar, nu își manifestau aproape fățiș dezaprobarea pentru acesta. Directiva 16 nu asigura înființarea unui cartier general operațional combinat care să coordoneze cele trei ramuri ale armatei (forțele terestre, marina și aviația) în timpul planificării și pentru coordonarea și executarea unei acțiuni așa de complexe (spre deosebire de aliați, care au creat Cartierul General Suprem al Forței Expediționare Aliate (SHAEF) pentru debarcarea din Normandia). Atunci când a aflat de intențiile lui Hitler prin intermediul
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]
-
că Luftwaffe era capabilă să apere transporturile navale germane împotriva raidurilor flotei britanice și a considerat că forțele aeriene germane nu erau capabile să suplinească nici pe termen scurt inferioritatea "Kriegsmarine"}}. Când Franz Halder, șeful marelui stat major al forțelor terestre, a aflat care este starea "Kriegsmarine" și care sunt opiniile față de planul de invazie, el a notat în jurnalul său pe 28 iulie 1940 că, dacă tot ce se aude despre planul marinei este adevărat, se poate renunța fără probleme
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]
-
despre planul marinei este adevărat, se poate renunța fără probleme la întregul pland de invazie. Alfred Jodl, șeful de operațiuni al OKW ("Oberkommando der Wehrmacht"), a remarcat după ce Raeder a admis că "Kriegsmarine" nu poate îndeplini cerințele operaționale ale forțelor terestre că o debarcare în Anglia trebuia privită doar ca un act disperat. Rezultatele Luftwaffe în luptele cu navele de suprafață până în acel moment erau slabe. În timpul campaniei din Norvegia, în ciuda superiorității aeriene pe care a avut-o timp de opt
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]
-
fost transportate în Insulele Canalului, fiind instalate la Alderney, unde au fost folosite pentru debarcarea materialelor necesare fortificării insulelor. „Pontoanele germane” (cum le numeau localnicii) au rămas pe poziției până în 1978-1979, când au fost demontate în cele din urmă. Forțele terestre au dezvoltat propriul pod portabil de debarcare poreclit "Seeschlange" (Șarpele de mare). Acest „drum plutitor” era format dintr-o serie de module interconectate, care puteau fi remorcate până la locul de debarcare, unde urmau să fie folosite ca docuri temporare. Vasele
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]
-
urmau să fie folosite ca docuri temporare. Vasele ancorate la "Seeschlange" puteau să își descarce marfa cu ajutorul macaralelor direct pe platforma „drumului”, sau în camioanele parcate în dreptul lor. "Seeschlange" a fost testat cu succes de o unitate specială a forțelor terestre la Le Havre în toamna anului 1941. Aceste docuri au fost alese pentru "Operațiunea Herkules", planul unei invazii germano-italiene a Maltei.. Germanii au proiectat un vehicul specializat pentru debarcare în Anglia - "Landwasserschlepper" - un tractor amfibiu neînarmat, la care se lucra
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]
-
la Eastbourne, amintind că tansporturile navale dintre Cherbourg/Le Havre și Dorset erau expuse atacurilor vaselor britanice cu bazele la Portsmouth și Plymouth. Generalul Halder a respins o asemenea propunere a marinei afirmând că „Din punctul de vedere al forțelor terestre eu o consider ca pe o sinucidere curată, eu aș putea să pun trupele care debarcă de-a dreptul prin mașina de făcut cârnat". Planul de luptă prevedea ca forțele germane să fie transportate din Cherbourg spre Lyme Regis, din
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]
-
era doar de dorit, dar și realizabil, în special datorită distanței mici de doar 34 km dintre Franța și Anglia. Din toate aceste motive s-au dat ordine pentru punerea pe poziție a tuturor pieselor grele de artilerie ale armatei terestre și ale marinei de-a lungul coastei franceze, în special la Pas-de-Calais. Această operațiune urma să fie realizată de "Organizația Todt" și a început efectiv pe 22 iulie 1940. Până la începutul lunii august, patru turele rotitoare dotate cu tunuri de
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]
-
tot așa cum erau operaționale toate turnurile montate pe platforme de cale ferată. Șapte dintre piesele de artilerie de 28 cm și un tun de 21 cm cu o rază de tragere de 115 km puteau fi folosite doar împotriva țintelor terestre. Restul de treisprezece tunuri de 28 cm și cinci de 25 cm plus cele bateriile motorizate (douăsprezece de 24 cm și zece de 21 cm) puteau fi folosite împotriva țintelor navale, dar aveau o eficiență redusă datorită vitezei reduse de
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]
-
de patrulare din apele teritoriale britanice. Alte două radare au fost amplasate la mijlocul lunii septembrie: unul de tip DeTeGerät la Cap de la Hague și unul cu rază lungă de acțiune de tip FernDeTeGerät la Cap-d'Antifer lângă Le Havre. Forțele terestre au dezvoltat planuri pentru plasarea unor baterii mobile de artilerie de-a lungul țărmului britanic imediat după cucerirea plajelor, baterii care urmau să fie folosite la neutralizarea vaselor britanice. Pentru acest scop a fost desemnată "Artillerie Kommand 106" din cadrul Armatei
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]
-
să asigure o vigoare deosebită atacului împotriva forțelor britanice. Chiar a doua zi, Marele stat major reunit, după ce a analizat importanța strâmtorii din toate punctele de vedere, a decis să întărească defensiva din regiunea litoralului din zonă cu noi trupe terestre. Bateriile de coastă germane au început să tragă asupra țintelor navale în a doua săptămână a lunii august 1940 și și-au continuat tirurile până în septembrie 1944. Germanii au provocat 3.059 alarme, au ucis 216 civili și au avariat
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]