14,684 matches
-
Noul Erotocrit -, Filerot și Antusa, la sfârșitul secolului XVIII). Aceste adaptări la sensibilitatea românească, a unor lucrări de mare circulație în epocă, au venit totuși târziu, astfel încât, în legătură cu secolele XV-XVI, se poate vorbi despre o cvasi-absență a literaturii laice dedicate trăirilor umane, despre un drept limitat de a imagina și de a crea în jurul temei erotice; în schimb, un unic și penitent chip, cel feminin, este prins în imaginarul dominat de modelele masculine, mobilizate politic și militar, fidele în credința creștină
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
puterea masculină, dar situate între teama de a nu fi iertată de păcatul adamic - de aici, recluziunea femeii (în spațiul casei) și penitența ei continuă − și între frica permanentă de Îngerul Căzut, (eufemistic) Cel-fără-de-casă. Imaginarul medieval oglindește gândirea, credința și trăirile fiului risipitor (Adam), a cărui speranță se leagă de valoarea mântuitoare a sacrificiului Fiului trimis, ca să nu devină un frate al "veșnicului rătăcitor". Simbol suprem al lumii lui, casa, obligatoriu pură și ocrotitoare, fie cea familială, fie cea ecclezială, fie
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
judecata în structura sa (formală): S P. Cum se face că originară nu este o "formă" mai simplă decât aceasta? Dar de ce trebuie să fie o "formă" și nu altceva, de exemplu o "imagine", un "sens", un "gând", poate o "trăire", un "fapt de existență" etc., toate mai bogate "informațional" decât simpla "formă"? Ce semne de recunoaștere avem de partea acestei teze? Și nu cumva trădăm spiritul "tezei", de vreme ce ea devine mai degrabă o "temă", adică o "cunoaștere" care, deși nu
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
fost de-naturat, adică scos din propria "natură", pentru a fi concentrat în aspectul său formal. Această mișcare a condus către "orizontalizarea" ființării umane, în sensul unei exprimări unilaterale, dar eficiente, într-un singur orizont tematic, a întregii sale bogății: acte, trăiri, facultăți, "dispoziții habituale" etc. Totuși, logos-ul originar, neconstrâns formal, a "motivat" fapte de rostire, de gândire și practici omenești, dar acestea nu au primit acreditare, recunoaștere, din perspectiva normelor precise ale logos-ului formal. Pot fi recunoscute ele ca
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
diferite de judecată (noțiunea și raționamentul, acesta din urmă, cu variantele sale "formale": demonstrația și argumentarea); b) entități prejudicative (predicamentele, predicabilele, postpredicamentele, transcendentalia, care, în context strict judicativ, sunt "specii" de noțiuni); c) elemente prelogice de natură psihologică, parțial "logicizate": trăiri, fapte, îndeosebi cele de tipul prejudecăților și precomprehensiunilor, modalitățile de preluare și de prelucrare "subiectivă" a "obiectelor", toate având legătură cu ceea ce Husserl numește, în Erfahrung und Urteil / Experiență și judecată, "experiență antepredicativă" sau "experiență receptivă";21 d) topos-ul
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
rostire, făptuire). Corelatul propriu-zis al gândirii care gândește întotdeauna "ceva" (fie pe sine, fie altceva), de pildă gândirea omenească, este însăși gândirea care se gândește pe sine, ca act pur. Ceea ce numim "obiect al gândirii" în genere, obiect al oricărei "trăiri subiective" sau corelatul actului, în termeni fenomenologici, nu este, în primul rând, un obiect oarecare, ci este însăși gândirea care se gândește pe sine. Totuși, ea nu se "obiectualizează", ci rămâne constitutivă conștiinței cunoscătoare în felul în care, de exemplu
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
el este, în mod esențial, chiar evenimentul produs de gândirea care nu se gândește doar pe sine, atunci când aceasta ajunge să se gândească pe sine. În termenii dictaturii judicativului, este vorba despre momentul acordului dintre subiect și obiect, sau dintre trăire și obiectul ei (intențional). Timpul este, astfel, esența dictaturii judicativului. Pe această linie, a filosofiei timpului după reguli judicative, se cuvine a fi amintit și Bergson. De altfel, Heidegger îi consacră filosofului francez toată atenția în unele dintre lucrările sale
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
fi amintit și Bergson. De altfel, Heidegger îi consacră filosofului francez toată atenția în unele dintre lucrările sale: Prolegomene la istoria conceptului de timp, Probleme fundamentale ale fenomenologiei etc. Bergson oferă o clară reprezentare și un concept al timpului ca trăire, adică al timpului-eveniment, kairos; în termenii reducției judicative a dictaturii judicativului, o "reprezentare" a momentului în care gândirea-care-nu-se-gândește-doar-pe-sine ajunge să se gândească pe sine. Acest moment este redat de Bergson în toată puritatea sa, în conceptul de durată. Și pentru
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
a momentului în care gândirea-care-nu-se-gândește-doar-pe-sine ajunge să se gândească pe sine. Acest moment este redat de Bergson în toată puritatea sa, în conceptul de durată. Și pentru Heidegger, cumva, a fi, pentru ființarea om, înseamnă durată (în sens bergsonian, ca trăire de sine, din sine și pentru sine). Pe linie kantiană însă, Dasein-ul, fiindu-i esențial faptul de a fi în lume, este, în ființa sa, timp; în termenii dictaturii judicativului, ființă cunoscătoare; adică "subiect" pentru o gândire care nu se
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
se află înaintea intuiției în privința constituirii fenomenale, în ambele ipostaze ale acesteia: cunoștința și fenomenul. Ea are o funcție a priori și față de toate elementele esențiale aparținând acestor două ipostaze ale constituirii fenomenale, enumerate la începutul lucrării: "imagine", "sens", "gând", "trăire", "fapt de existență" etc. Nu este vorba însă, în ceea ce am propus aici, despre o manieră raționalistă de lucru, căci identitatea modelului de filosofare folosit este dată de operații, mai cu seamă de reducția judicativului, iar nu de o teză
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
viața culturală bucureșteană. Transplantat destul de timpuriu în Transilvania, S. rămâne veșnicul nostalgic al Bucovinei natale, imaginea codrilor și poveștile de aici intrând cu prisosință în versuri, puțin diferite de la un volum la altul. Chiar în primul, De pe dealuri uitate (1937), trăirile se concentrează în jurul sentimentului de înstrăinare, transpus într-o manieră apropiată de stihuirea populară, cu un timbru dat de sinceritatea blajină: ,, Răspunde-mi, mamă, / De-ai vreo știre despre mine / Eu mă tot caut prin lumea asta mare / și nu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290004_a_291333]
-
basm și de poveste, copiii vă trimit mesaje noi, invitându-vă să le ascultați cu atenție glasurile, să vă aplecați cu sensibilitatea și dăruirea specifică admirabilei profesii de dascăl și să le apreciați efortul creator prin care și-au sublimat trăirile sufletești pentru a înălța adevărate monumente artistice naturii fermecătoare, succesiunii rapide a anotimpurilor, înduioșătoarei lumi a celor care nu cuvântă, bucuriei de a citi și de a se afla în mijlocul familiei dragi, lumii încântătoare a poveștilor, patriei iubite în semn
Compunerea şcolară by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Science/652_a_1025]
-
raționali și să acționăm pentru a rezolva sau depăși contradicțiile, crezând că ele sunt impedimente „ În calea către cunoașterea pură și progres”. Mintea estică, notează Nisbett, consideră că „pentru a Înțelege și aprecia o anumită stare de lucruri este necesară trăirea opusului ei”13. Întregul, În această schemă, stă În relația care există Între forțele contrarii. Împreună, ele se completează una pe alta. Confucianismul, taoismul și budismul se concentrează pe Întreg mai degrabă decât pe componente - ceea ce În Vest numim o
[Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
copilul se dezvoltă, el este separat Într-o măsură din ce În ce mai mare de erosul necondiționat cu ajutorul Învățatului la oliță, al orarelor și al altor constrângeri externe. Copilul compensează sentimentele de pierdere, anxietatea și lipsa de putere pe care le simte, sublimând trăirile fizice și substituind instinctul vital cu „instinctul morții”. El neagă separarea originară detașându-se și căutând autonomia. Încearcă să controleze evenimentele, să-și domine mediul Înconjurător și să-și afirme individualitatea proprie. Fiecare părinte cunoaște „teribila vârstă de doi ani
[Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
15 1 4 Altele 38 39 32 1 17 Biserica "Schimbarea la Față": mănăstire, seminar de teologie, biserică parohială și lăcaș de cult pentru bolnavii psihici ai Spitalului Socola Orice biserică este un spațiu viu al comuniunii omului cu Dumnezeu și al trăirii în dimensiunea veșniciei. Inițial mănăstire de maici (sec. XVI-XIX), apoi de călugări (1803-1886) și local al Seminarului Teologic "Seminaria Veniamina", sub oblăduirea lui Veniamin Costachi, Mitropolitul Moldovei, și martoră a Unirii Principatelor Române (1859), a devenit apoi biserică parohială. Adăpostind
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
sancționează, tragic, această încercare de a depăși alienarea, să zicem, obiectivă, printr-o altă alienare, asumată și "regizată". Piesa lui Constantin Popa are calități literare incontestabile. Cu o bună "priză la real", autorul știe să surprindă nota falsă, sentimentul trucat, trăirea convențională, clișeul uniformizator. Dacă îi recunoaștem textului, în cele mai multe din replicile și situațiile lui, atributul autenticității, în schimb nu întotdeauna această autenticitate reușește să fie, în planul construcției dramatice, și verosimilă. Personajele suferă de oarecare limbuție, pe care dramaturgul o
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]
-
Opinia", nr. 451, 1991) Regulamentul de bloc În această seară, la ora 19, Teatrul Nașțional "Vasile Alecsandri" inaugurează stagiunea '91-'92 cu o premieră absolută: "Regulamentul de bloc" de Constantin Popa. Textul este parabola imixtiunii agresive a sistemului totalitar în trăirea individuală, a violării teritoriului propriu fiecăruia (și nu ne referim doar la spațiul fizic, material, ci și la mutilarea intelectuală și emoțională), a dizolvării personalității pînă la completa uniformizare. Năvălirea unor specimene de "homo canis, numit pe românește vecin" în
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]
-
arțagul regretabil și replierile de, culpabilă, (auto)amăgire. Dacă femeia (în speță, nevasta) este prin definiție genetică inerțială, frustrarea gravă o resimte bărbatul, ale cărui fervori riscă să sucombe în ritmurile invariabile. Or, firea lui avid de exces îl hărăzește trăirilor ardente, într-o glorie de efuziuni, extaze, înfiorări. Ca să se regăsească, să uite de timpul care nu iartă, El se avîntă în voluptatea dătătoare de sens a unei iubiri mîntuitoare. Pînă și pătimirea, "speranța fără speranță", e, în această febră
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]
-
într-o glorie de efuziuni, extaze, înfiorări. Ca să se regăsească, să uite de timpul care nu iartă, El se avîntă în voluptatea dătătoare de sens a unei iubiri mîntuitoare. Pînă și pătimirea, "speranța fără speranță", e, în această febră a trăirii, un privilegiu, pentru că înseamnă, în fond, o intensificare a omenescului. Înseamnă viață... și, deplasînd accentele în celălalt registru, poate să însemne o eliberare de supliciul normelor impuse și de alte asfixiante constrîngeri. Numai că, în anormalitatea ai cărei captivi sînt
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]
-
marcat stilistic; ● verbele inergative atelice sunt incompatibile cu sufixul de infinitiv, care e telic; sunt însă compatibile cu cel de supin, care e atelic; majoritatea verbelor inergative au numai formă de supin, iar câteva au două forme: vorbit/vorbire, trăit/trăire; sufixul de supin este mai permisiv, cel de infinitiv este mai constrângător. Concluzia autoarei este că alegerea sufixului este determinată de semantica verbului (aspect), dar și de considerente stilistice. Stan (2003: 70−71) arată că nu toate clasele de verbe
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
nom. răsăritul, răsărirea A STA Ion stă acasă part. stat, -ă; stătut, -ă nom. statul, starea A STAȚIONA Vehiculul staționează pe trecerea de pietoni part. staționat, -ă nom. staționarea, staționatul A TRĂI Ion trăiește la țară part. trăit, -ă nom. trăirea, trăitul (c) MIȘCARE DIRECȚIONATĂ NEREFLEXIVE A AJUNGE Ion a ajuns la București, Steaua a ajuns în semifinale part. ajuns, -ă nom. ajungerea, ajunsul A ALUNECA Ion a alunecat pe o coajă de banană Agentiv: Patinatorul alunecă pe gheață part. alunecat
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
cunoaștere a fratelui franciscan și a aspirației sale de a sluji netăgăduit arta sacră. Amplul eșafodaj - al ideilor filosofice, morale, istorice și teologice - atât de laborios condus se conturează în exprimări textuale de sinteză din care străbate pasiunea vie de trăire și de răspândire a muzicii liturgice. Iași, ianuarie 2015 Conducător științific, Prof. univ. dr. Viorel Munteanu 1. ASPECTE MUZICALE ALE LITURGIEI PRIMARE În perioada de decădere și, ulterior, de prăbușire a Imperiului Roman, lumea creștină, aflată în acea perioadă la
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
Azi” (suplimentul „Fețele culturii”), 1995, 798; Romul Munteanu, Un drum prin poezie, „Azi” (suplimentul „Fețele culturii”), 1995, 821; Ioan Es. Pop, Notații și parabole, „Cartea”, 1996, 6; Oana Fotache, Emoție și disciplină, LCF, 1996, 13; George Chirilă, Poezia unei adânci trăiri interioare, „Universul cărții”, 1998, 12; Octavian Soviany, Factorul lipsei de patetism, LCF, 1999, 34; Aureliu Goci, Inimă de leu și inimă de iepure, „Revista Sud”, 1999, 3; Simion Bărbulescu, Alteritatea poeziei contemporane, CL, 1999, 12; Octavian Soviany, Despre fragilitate, LCF
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288139_a_289468]
-
sufletul și trupul în dezunire (Talazuri înlăuntru); cele două „părți” ce nu se cunosc, evocate în poemul Spațiu viu („Mă naște/ Lumina ochiului care cunoaște. Mă dezmiardă/ Mai mult ochii care-au să mă piardă”), adeveresc ruptura dintre intellectus și trăire. Prăpastia dintre puritatea, dureros de fragilă, a idealului și neliniștile, totuși fertile în planul sensibilității, date de păcat, este prefigurată de chipurile biblice ale solilor lui Noe, porumbelul și corbul, în poezie fețe complementare ale aceleiași realități (Trimiterea corbului, Trimiterea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289877_a_291206]
-
înfăptuiască binele. Această dorință este tot atât de firească și continuă ca și foamea și setea trupească. Au dat dovadă de aceasta puternică dorință îndeosebi sfinții și martirii care pentru Hristos au părăsit familie, avere, voie proprie și s-au nevoit cu trăirea unei vieți de înaltă spiritualitate. „A fi flămând și însetat de dreptate” mai înseamnă și a dori și a ne strădui din toate puterile pentru înfăptuirea dreptății ca virtute socială, atât pentru noi, cât și pentru semenii noștri. Iar când
Clasa de elevi : mediul educaţional moral-religios by ELENA HEREŞ () [Corola-publishinghouse/Science/639_a_975]