144,219 matches
-
Țara Galilor în cadrul guvernului, în 1965, și abrogarea, doi ani mai târziu, a "Legii pentru Țara Galilor și Berwick din 1746", au părut să demonstreze o intensificare a elanului naționalist. Cu toate acestea, respingerea în proporție covârșitoare, în 1979, a înființării unei Adunări Naționale a Țării Galilor, propusă de Partidul Laburist în "Referendumul pentru transferul politic", „a sugerat că marea majoritate a locuitorilor Țării Galilor nu dorea ca țara lor să aibă un viitor național”. În anii '80, restructurarea și reformele economice întreprinse de guvernul
Independența Țării Galilor () [Corola-website/Science/320752_a_322081]
-
deficit de democrație”. La începutul anilor '90, Partidul Laburist s-a dedicat ideii transferului administrativ către Scoția și Țara Galilor, câștigând alegerile din 1997 pe baza promisiunii electorale de a organiza un referendum pentru înființarea unui Parlament Scoțian și a unei Adunări Naționale a Țării Galilor. Adunarea Națională propusă a fost adoptată prin referendum cu o majoritate relativă. În acel moment, climatul politic era foarte diferit de cel din 1979, cu o nouă generație de parlamentari galezi la Westminster și cu un larg
Independența Țării Galilor () [Corola-website/Science/320752_a_322081]
-
începutul anilor '90, Partidul Laburist s-a dedicat ideii transferului administrativ către Scoția și Țara Galilor, câștigând alegerile din 1997 pe baza promisiunii electorale de a organiza un referendum pentru înființarea unui Parlament Scoțian și a unei Adunări Naționale a Țării Galilor. Adunarea Națională propusă a fost adoptată prin referendum cu o majoritate relativă. În acel moment, climatul politic era foarte diferit de cel din 1979, cu o nouă generație de parlamentari galezi la Westminster și cu un larg consens în privința anterior foarte
Independența Țării Galilor () [Corola-website/Science/320752_a_322081]
-
la Londra a unui guvern laburist „progresist”. Aceste sentimente contradictorii s-au reflectat în prezența scăzută la referendum și în victoria la limită pentru adepții transferului administrativ. Începând cu 1997, a devenit evidentă creșterea sprijinului popular și al încrederii în Adunarea Națională, precum și o dorință din ce în ce mai mare ca aceasta să primească puteri sporite. Sondajele privind sprijinul pentru independență au produs rezultate diferite, însă au reliefat în general că între 10 și 15% din galezi sprijină independența Țării Galilor față de Regatul Unit. Un
Independența Țării Galilor () [Corola-website/Science/320752_a_322081]
-
un alt organ administrativ central, Greater London Authority (GLA), care acoperea aceeași regiune. Noua autoritate avea puteri asemănătoare cu cele ale fostului GLC, structura sa fiind însă diferită, întrucât din această autoritate făceau parte primarul ales al Londrei și o „Adunare a Londrei” (London Assembly). Primele alegeri au fost organizate la 4 mai 2000, iar Ken Livingstone și-a recâștigat funcția deținută anterior. Londra a fost recunoscută ca fiind a 9-a regiune a Angliei. Pentru a marca trecerea în noul
Istoria Londrei () [Corola-website/Science/320692_a_322021]
-
elenă. Guvernul condus de el a pus în practică o serie de reforme, prea multă vreme întârziate, inclusiv proclamarea unei noi constituții în 1911. El a stabilit însă o relație strânsă cu regele, a refuzat să transforme parlamentul într-o adunare constituantă și chiar i-a reinstalat pe principii eleni în funcții de comandă în armată, prințul moștenitor Constantin primind funcția de Inspector general al armatei. Imediat după izbucnirea Războaielor Balcanice, Constantina a fost promovat din nou în funcția de comandant
Schisma Națională () [Corola-website/Science/320749_a_322078]
-
susținătorii lui Béla. Întrucât Béla era orb, soția lui a jucat un rol decisiv în guvernarea regatului. La scurt timp după urcarea pe tron, regina Elena a comandat masacrarea celor considerați de ea responsabili pentru orbirea soțului ei la o adunare ce s-a ținut la Arad. Pe fratele ei, Beloš, l-a numit conte palatin, și i-a dat comanda supremă asupra armatei maghiare și un loc de cinste la curtea regală. Întreaga domnie a lui Béla a fost umbrită
Béla al II-lea al Ungariei () [Corola-website/Science/320765_a_322094]
-
zi, deoarece la 4 iulie nu a fost anunțată Declarația; cu toate acestea, povestea a ajuns să fie considerată reală, chiar și de unii istorici. Începând cu 1885, Primăria Philadelphia, proprietara clopotului, a permis transportarea lui la diverse expoziții și adunări patriotice. Clopotul a atras curiozitatea mulțimilor oriunde a fost dus, dar s-a întors la Philadelphia cu crăpături în plus și cu bucăți luate de vânătorii de suveniruri, iar primăria a oprit aceste plecări după 1915. După al Doilea Război
Clopotul Libertății () [Corola-website/Science/320721_a_322050]
-
a oprit aceste plecări după 1915. După al Doilea Război Mondial, primăria a dat clopotul în custodia National Park Service, rămânând însă proprietara lui. El a fost folosit ca simbol al libertății în timpul Războiului Rece și a fost loc de adunare a protestatarilor în anii 1960. A fost mutat din Sala Independenței într-un pavilion de sticlă din apropiere la Independence Mall în 1976, și de acolo în 2003 în Liberty Bell Center, lângă pavilion. Clopotul apare pe monezi și pe
Clopotul Libertății () [Corola-website/Science/320721_a_322050]
-
fondatorul acestuia, William Penn. În 1751, cum clădirii i se construia o clopotniță, autoritățile locale au dorit un clopot de mai bună calitate, care să fie auzit la distanțe mai mari în orașul aflat în rapidă expansiune. Isaac Norris, președintele Adunării Provinciale a Pennsylvaniei, a ordonat agentului de la Londra al coloniei, Robert Charles, să obțină un „clopot bun de vreo două mii de livre greutate”. Sperăm și ne bazăm pe grija și ajutorul dumitale în această chestiune și că ai să-l
Clopotul Libertății () [Corola-website/Science/320721_a_322050]
-
de recompense”. Nemulțumit de clopot, Norris l-a instruit pe Charles să comande un al doilea și să vadă dacă Lester and Pack îl va accepta înapoi pe primul, în schimbul unei reduceri de preț egale cu valoarea materialului. În 1754, Adunarea a hotărât să păstreze ambele clopote; cel nou a fost montat în turnul cu ceas, în vreme ce clopotul vechi, în urma votului Adunării, a fost dedicat „folosinței pe care o va hotărî această Cameră”. Clopotul lui Pass și Stow a fost folosit
Clopotul Libertății () [Corola-website/Science/320721_a_322050]
-
and Pack îl va accepta înapoi pe primul, în schimbul unei reduceri de preț egale cu valoarea materialului. În 1754, Adunarea a hotărât să păstreze ambele clopote; cel nou a fost montat în turnul cu ceas, în vreme ce clopotul vechi, în urma votului Adunării, a fost dedicat „folosinței pe care o va hotărî această Cameră”. Clopotul lui Pass și Stow a fost folosit pentru convocarea Adunării. Una dintre primele atestări scrise ale utilizării clopotului este o scrisoare a lui Benjamin Franklin către Catherine Ray
Clopotul Libertății () [Corola-website/Science/320721_a_322050]
-
să păstreze ambele clopote; cel nou a fost montat în turnul cu ceas, în vreme ce clopotul vechi, în urma votului Adunării, a fost dedicat „folosinței pe care o va hotărî această Cameră”. Clopotul lui Pass și Stow a fost folosit pentru convocarea Adunării. Una dintre primele atestări scrise ale utilizării clopotului este o scrisoare a lui Benjamin Franklin către Catherine Ray datată 16 octombrie 1755: „Adio. Clopotul bate, iar eu trebuie să merg printre Cei Gravi și să discut politică”. Clopotul a fost
Clopotul Libertății () [Corola-website/Science/320721_a_322050]
-
16 octombrie 1755: „Adio. Clopotul bate, iar eu trebuie să merg printre Cei Gravi și să discut politică”. Clopotul a fost bătut în 1760 pentru a marca urcarea pe tron a lui George al III-lea. La începutul anilor 1760, Adunarea a permis unei biserici locale să utilizeze Casa Statului pentru slujbe și clopotul pentru chemarea credincioșilor în perioada construcției clădirii bisericii. Clopotul a fost utilizat și pentru a chema oamenii la adunările publice, iar în 1772, un grup de cetățeni
Clopotul Libertății () [Corola-website/Science/320721_a_322050]
-
George al III-lea. La începutul anilor 1760, Adunarea a permis unei biserici locale să utilizeze Casa Statului pentru slujbe și clopotul pentru chemarea credincioșilor în perioada construcției clădirii bisericii. Clopotul a fost utilizat și pentru a chema oamenii la adunările publice, iar în 1772, un grup de cetățeni s-au plâns Adunării că clopotul este tras prea des. În ciuda legendelor care s-au țesut în jurul Clopotului Libertății, el nu a fost tras în ziua de 4 iulie 1776, întrucât Declarația
Clopotul Libertății () [Corola-website/Science/320721_a_322050]
-
biserici locale să utilizeze Casa Statului pentru slujbe și clopotul pentru chemarea credincioșilor în perioada construcției clădirii bisericii. Clopotul a fost utilizat și pentru a chema oamenii la adunările publice, iar în 1772, un grup de cetățeni s-au plâns Adunării că clopotul este tras prea des. În ciuda legendelor care s-au țesut în jurul Clopotului Libertății, el nu a fost tras în ziua de 4 iulie 1776, întrucât Declarația de Independență nu a fost făcută publică în acea zi. Când a
Clopotul Libertății () [Corola-website/Science/320721_a_322050]
-
presupune că a fost. Indiferent dacă a fost sau nu tras, el a ajuns să simbolizeze toate clopotele din Statele Unite care au proclamat independența.” Dacă a fost tras, cel mai probabil a fost tras de Andrew McNair, care era portarul Adunării și al Congresului și avea această însărcinare. Întrucât McNair absentase în două zile nespecificate între aprilie și noiembrie, ar fi putut fi tras de William Hurry, care i-a urmat în funcția de portar al Congresului. Clopotul a fost tras
Clopotul Libertății () [Corola-website/Science/320721_a_322050]
-
Field Guide to the Revolution", a istoricului Benson J. Lossing și au fost prezentate ca fapte istorice, iar povestea a fost repetată în școlii copiilor. În 1848, odată cu creșterea interesului pentru clopot, primăria a hotărât să-l mute în Sala Adunării (denumită și "Camera Declarației") de la primul etaj, unde fuseseră dezbătute și semnate Declarația de Independență și Constituția Statelor Unite. Primăria a construit clopotului un piedestal ornamental. Clopotul Libertății a fost expus pe piedestal timp de un sfert de secol, cu un
Clopotul Libertății () [Corola-website/Science/320721_a_322050]
-
era folosită și ca tribunal, iar ziarele afroamericane au arătat incompatibilitatea între găzduirea unui simbol al libertății în aceeași clădire în care judecătorii țineau audieri în virtutea Legii Sclavilor Fugari. În februarie 1861, președintele ales, Abraham Lincoln, a venit în Sala Adunării și a ținut o cuvântare în drum spre ceremonia de depunere a jurământului ce avea să fie ținută la Washington DC. În 1865, trupul lui Lincoln a fost depus în Sala Adunării după asasinarea sa, în drum spre locul înmormântării
Clopotul Libertății () [Corola-website/Science/320721_a_322050]
-
președintele ales, Abraham Lincoln, a venit în Sala Adunării și a ținut o cuvântare în drum spre ceremonia de depunere a jurământului ce avea să fie ținută la Washington DC. În 1865, trupul lui Lincoln a fost depus în Sala Adunării după asasinarea sa, în drum spre locul înmormântării, Springfield, Illinois. Din cauza constrângerilor de timp, doar o mică parte dintre cei ce doreau să viziteze sicriul au putut să o facă; coada nu a scăzut niciodată sub lungime. Cu toate acestea
Clopotul Libertății () [Corola-website/Science/320721_a_322050]
-
sa era omniprezentă în incinta expoziției—s-au vândut numeroase suveniruri cu imaginea sau forma lui, iar pavilioanele fiecărui stat conțineau replici ale clopotului realizate din substanțe de la piatră la tutun. În 1877, clopotul a fost suspendat de tavanul Sălii Adunării cu un lanț cu treisprezece zale. Între 1885 și 1915, Clopotul Libertății a efectuat șapte călătorii la diverse manifestări și expoziții. De fiecare dată, drumul a fost parcurs pe calea ferată, cu multe opriri pe drum, pentru a putea fi
Clopotul Libertății () [Corola-website/Science/320721_a_322050]
-
fiecare nouă propunere fiind întâmpinată cu din ce în ce mai multă opoziție. S-a descoperit și că paznicul dedicat al clopotului a extras bucăți din el ca suveniruri. Primăria a pus clopotul într-o cutie de stejar cu geam de sticlă în Sala Adunării. În 1898, a fost scos din cutie și suspendat în sala turn a Sălii Independenței, încăpere în care a rămas până la sfârșitul lui 1975. A fost postată gardă pentru a descuraja vânătorii de suveniruri care ar încerca să ia bucăți
Clopotul Libertății () [Corola-website/Science/320721_a_322050]
-
XIX-lea șlefuită în speranța că clopotul va mai putea să bată; o altă crăpătură îngustă, continuă spre dreapta și ușor spre partea superioară a clopotului, prin cuvântul „and” din „Pass and Stow”, apoi prin cuvântul „the” dinaintea cuvântului „Assembly” („Adunarea”) din rândul al doile ade text, și prin literele „rty” din cuvântul „Liberty” („Slobozenie”) din primul rând. Crăpătura se termină lângă legătura de jug. Profesor Constance M. Greiff, în cartea sa care relatează istoria Parcului Istoric Național al Independenței, a
Clopotul Libertății () [Corola-website/Science/320721_a_322050]
-
îl fure. Furatul steagului este singurul motiv pentru care ceata poate scoate jocul din sală, ca urmare în ziua de Sf. Vasile steagul "se dă" în mod intenționat de către ceată celor care vor să îl fure. Odată steagul furat, toată adunarea se deplasează la locul ales pentru datul in strai. Se aduce si se intinde straiul - o cergă foarte groasă de lână, lucrată prin mijloace tradiționale, pe care e cusută o pânză foarte rezistentă, țesută de asemenea ea la război. Părinții
Ceata de Feciori din Lisa () [Corola-website/Science/321503_a_322832]
-
și să se vadă la "Baudets". Întâlnirea lor va fi începutul unei prietenii care va dura tot restul vieții lor. Al doilea român al său, La Tour des miracles, a fost publicat în iunie, edițiile de Jeunes Auteurs reunis (ro. Adunarea tinerilor scriitori), conduse de Jean-Pierre Rosnay, care este, de asemenea, autorul prefeței. Primul său album, "Georges Brassens chante leș chansons poétiques (... et souvent gaillardes) de ... Georges Brassens", lansat de Polydor în octombrie. Devenit vedeta, el triumfă cap de afiș la
Georges Brassens () [Corola-website/Science/321482_a_322811]