KorAP: Find »[drukola/base=absență & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...571 572 573 ...1726 >

43,150 matches

Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785

sau absorbit. Un verb tranzitiv are proiecția Tr indiferent dacă este la forma activă sau pasivă. Faptul că în ucraineană există forme pasive în care obiectul are cazul acuzativ este folosit de Bowers (2002: 212) ca argument pentru ideea că absența Acuzativului nu se corelează cu absența formei pasive. Formele verbale pasive sunt, în profunzime, tot tranzitive, și deci sunt distincte structural de inacuzative. Posibilitatea de pasivizare nu este determinată de Cazul acuzativ în sine, ci de tranzitivitate. Bowers (2002: 214

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
proiecția Tr indiferent dacă este la forma activă sau pasivă. Faptul că în ucraineană există forme pasive în care obiectul are cazul acuzativ este folosit de Bowers (2002: 212) ca argument pentru ideea că absența Acuzativului nu se corelează cu absența formei pasive. Formele verbale pasive sunt, în profunzime, tot tranzitive, și deci sunt distincte structural de inacuzative. Posibilitatea de pasivizare nu este determinată de Cazul acuzativ în sine, ci de tranzitivitate. Bowers (2002: 214) susține că existența pasivelor inergative demonstrează

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
5.1. Probleme terminologice, definiții Alternanța cauzativă a fost discutată în mai multe studii, în contextul mai larg al alternanțelor de tranzitivitate. 5.1.1. Pană Dindelegan (1972a: 50−51) prezintă situațiile de neutralizare sintactică în structura de suprafață, în absența unei modificări în forma verbului de la Fillmore (1968): obiectul direct devine subiect (a), instrumentalul devine subiect (b), locativul devine subiect (c): (a) The janitor opened the door/The door opened 'Îngrijitorul a deschis ușa/Ușa s-a deschis' ( b) John

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
pentru că cer prezența unui subiect Agent; de asemenea, verbele formate în limba engleză cu sufixele -ize și -ify nu se pot detranzitiviza, chiar dacă aceste afixe au fost caracterizate ca fiind cauzative, pentru că descriu eventualități care nu pot fi îndeplinite în absența Agentului (Levin și Rappaport Hovav 1995: 102−105). Autoarele observă că verbele cu alternanță nu exercită, de obicei, restricții semantice asupra argumentelor − Cauză Externă, Agent, Instrument, Circumstanțial, Forță Naturală. Clasa de verbe cu alternanță este caracterizată de lipsa completă de

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
privesc direcția derivării în cadrul perechii: (a) derivarea este diferită de la o limbă la alta (Nedyalkov și Silnitsky 1973116, Haspelmath 1993); (b) la nivelul Lexiconului are loc un proces de cauzativizare; Hale și Keyser (1998: 100, 111)117 subliniază că, în absența dovezilor morfologice, direcția derivării este de la structura mai simplă (intranzitivă, incoativă) la cea mai complexă (tranzitivă); (c) la nivelul Lexiconului are loc un proces de anticauzativizare (Zubizaretta 1987)118/detranzitivizare (Levin și Rappaport Hovav 1995). Comrie (1989: 168) se înscrie

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
morfologia asociată cu detranzitivizarea este prezentă la membrul intranzitiv al alternanței; această morfologie este împărțită de predicatele pasive și reflexive și are forma unui pronume, a unui clitic sau a unui element din flexiunea verbală. Morfologia de detranzitivizare apare în absența argumentelor externe. Pentru verbele deadjectivale, autoarele propun o soluție diferită (Alexiadou și Anagnostopoulou 2004: 121, 133): anticauzativele deadjectivale sunt de bază, iar cauzativele sunt derivate prin adăugarea unui nivel cauzativ înalt; anticauzativele sunt mai complexe decât cauzativele și pasivele. 5

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
respectiv a unei funcții propoziționale. Implicațiile acestui model pentru interpretarea verbelor inacuzative Prezentarea operațiilor aplicate rolurilor tematice a fost necesară pentru a ajunge la problema inacuzativelor, asemănătoare, în teoria lui Chierchia, cu tiparul seem și, poate, cu pasivul impersonal, prin absența argumentului extern. În interpretarea inacuzativelor este implicată și expletivizarea. Un verb inacuzativ are reprezentarea: arrivare−sosi, θI, <e, p>, iar un verb inergativ: camminare−merge, θI, π. Inacuzativele diferă de inergative așa cum funcțiile propoziționale diferă de proprietăți. Din Principiul Predicației

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
numai [+c] (Agent, Instrument, Cauză). Trăsătura [+c] dă seamă de relația dintre Cauză și Agent: dacă un argument este Agentul unei schimbări de stare, atunci este și Cauza acestei schimbări; diferența dintre Agent și Cauză este dată de prezența vs absența trăsăturii [+m]; [+m] presupune [+ Animat], nu și invers. Acest sistem dă seamă de diferența dintre Instrument și Cauză, în legătură cu care autoarea propune următoarea generalizare: Un rol Cauză este Instrument dacă și numai dacă un rol Agent este de asemenea realizat

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
relația dintre morfologia reflexivă și anumite fenomene legate de inacuzativitate 129. Grimshaw (1990: 151) arată că reflexivizarea din limbile romanice reprezintă suprimarea argumentului extern. Reinhart (1996: 50−56) prezintă cele două posibilități de a privi variațiile de marcare (prezența vs absența reflexivului): (a) în limbile cu operații lexicale rezistente, în urma reducerii rămâne o trăsătură de acuzativ, un reziduu mai slab decât acuzativul originar, rămas în cazul pasivului, care cere marcare morfologică specială (Everaert 1994130, Reinhart 1996); (b) ceea ce este marcat în

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
avut loc o operație (Cinque 1988, Grimshaw 1990). Embick (2004a: 142) atrage atenția asupra faptului că, în anumite limbi, există reflexive cu sintaxă inacuzativă, fără a avea aceeași derivare. Sincretismul morfologic pasiv−reflexiv−inacuzativ are în centru o particularitate structurală − absența argumentului extern. Embick (2004a: 151) sugerează că toate limbile prezintă anumite aspecte ale sintaxei inacuzative în derivarea reflexivelor; alternative: fie există în sintaxă o trăsătură [− Argument extern], fie reflexivele nu sunt inacuzative (vezi supra, 5.3.3.2.). Embick (2004a

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
Pereții s-au mucegăit din cauza umezelii), a putrezi (Copacul a putrezit/s-a putrezit), a râncezi (Uleiul a râncezit/Uleiul s-a râncezit) și a trece (Rana trece/ Rana se trece). Aceste cinci verbe se diferențiază de toate celelalte prin absența unei variante tranzitive/neparticiparea la alternanța cauzativă (*Timpul a ruginit robinetele, *Umezeala a mucegăit pereții, *Ploaia a putrezit copacul, *Timpul râncezește uleiul, * Alifia trece rana) și se diferențiază prin restricțiile de selecție a subiectului: entitatea la care trimite subiectul trebuie

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
extins, pe cât posibil, și la alte verbe, introducând, suplimentar, criteriul citirii generice; pentru verbele care exprimă procese durative, intensitatea etc., am introdus criteriul prezenței (implicite) a controlului din partea subiectului; pentru alte verbe, am remarcat fie specializarea semantică, fie stilistică (în absența unei distincții semantice) a celor două variante; în fine, am remarcat comportamentul special al celor patru verbe care exprimă o configurație spațială sau mișcarea direcționată. 6.2. Statutul sintactic al elementului se Așa cum am arătat supra 6.1., în română

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
care suspendă rolul tematic extern și Cazul acuzativ; ● cliticul reflexiv [NP,IP], argumental absoarbe rolul tematic extern și Cazul intern din VP (reflexive autentice); cliticul nonargumental, fie suspendă rolul tematic extern și Cazul intern din VP (ergative reflexive), fie marchează absența unui rol tematic extern și a cazului intern (reflexive inerente). Autorul precizează că si impersonal, si mediu și cliticele reflexive argumentale sunt formate la nivelul sintaxei; cliticele reflexive nonargumentale sunt produse prin procese lexicale; în română nu există si nonargumental

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
ca fiind si acuzativ medio-pasiv. Această interpretare ar corespunde generalizării că predicatele pasive, copulative, inacuzative și unele psihologice nu se pot pasiviza. Autoarea (Dobrovie-Sorin 1998: 415) explică faptul că si nominativ nu poate apărea în propoziții nonfinite în italiană prin absența trăsăturilor de acord. Dobrovie-Sorin (1998: 423) adoptă criteriul tematic relativizat, formulat de Brody (1993), conform căruia argumentele trebuie să primească un rol tematic plin referențial, cvasiargumentele trebuie să primească un cvasirol, iar nonargumentele nu primesc niciun rol. Dobrovie-Sorin (1998: 432

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
van slakken − adjectiv inergativ ' Precum [e] este amuzant, lui Ion nu-i plac melcii'. (c) selecția complementizatorilor. Bennis (2004: 92) susține că distincția inergativ/inacuzativ este motivată și în domeniul adjectival. În termeni minimaliști, ergativitatea verbală se exprimă structural prin absența scindării proiecției VP, iar prezența unui argument extern impune apariția scindării proiecției VP în situația verbelor inergative. Adjectivele ergative sunt proiecții AP: obiectul indirect este generat în Spec,A, iar obiectul/subiectul adjectivului este generat în poziția de complement al

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
care analiza de tip sintactic nu o poate rezolva. În fine, în ultima secțiune am prezentat, pe scurt, problema adjectivelor ergative și a relevanței clasificării adjectivelor românești în ergative și inergative (după modele propuse pentru italiană, franceză, germană, neerlandeză). În absența unor teste sintactice pentru verbele ergative românești nu se poate proba statutul de adjectiv ergativ al unui element lexical, de aceea am lăsat deschis acest subiect. Capitolul 4 TESTE SINTACTICE DE DELIMITARE A CLASEI ȘI RELEVANȚA ACESTORA PENTRU LIMBA ROMÂNĂ

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
fi' în loc de 'a avea'); în română, în greacă, în spaniolă, auxiliarul rămâne 'a avea'; neerlandeza și germana folosesc 'a fi' cu inacuzativele, dar 'a avea' cu reflexivele. Autoarele menționează că există două explicații pentru selecția auxiliarului 'a fi': (a) marchează absența rolului tematic extern; (b) marchează absența Cazului acuzativ. Ackema (1995)13 a arătat că 'a avea' are un rol extern de atribuit și nu poate fi folosit atunci când acest rol lipsește; altă soluție posibilă prezentată de acest autor este aceea

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
în greacă, în spaniolă, auxiliarul rămâne 'a avea'; neerlandeza și germana folosesc 'a fi' cu inacuzativele, dar 'a avea' cu reflexivele. Autoarele menționează că există două explicații pentru selecția auxiliarului 'a fi': (a) marchează absența rolului tematic extern; (b) marchează absența Cazului acuzativ. Ackema (1995)13 a arătat că 'a avea' are un rol extern de atribuit și nu poate fi folosit atunci când acest rol lipsește; altă soluție posibilă prezentată de acest autor este aceea că 'a avea' are de atribuit

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
avea, în construcții tranzitive. Moro (1997, apud Niculescu 2008: 257−258) arată că diferența dintre 'a avea' și 'a fi' este minimală și constă în numărul de proiecții funcționale de tip acord (Agr) prezente în derivație, fapt determinat de prezența/absența argumentului extern. Niculescu (2008: 236) susține că a fi și a avea sunt verbe inacuzative care subcategorizează pentru un singur complement, de forma unei predicații secundare de tip propoziție redusă (engl. small clause). Manzini și Savoia (2007: 175) nu sunt

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
o propoziție redusă. 2.2. Date din limbi ergative: concordanțe Feuillet (2006: 119) arată că, în legătură cu verbul corespunzător sensului 'a fi', există mai multe situații în diverse limbi: ● limba nu are nimic care să semene unei copule; pentru gramatica generativă, absența sau prezența verbului a fi este un fenomen de suprafață, nesemnificativ pentru structura profundă ; ● limba nu are o copulă care să lege două nume sau un nume și un adjectiv, dar are mai multe verbe existențiale și locative; ● copula nu

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
observă că, în unele limbi caucaziene, nu există verbul a fi (vezi infra, 3.2., pentru situația verbului a avea), însă există numeroase exemple de verbe corespunzătoare lui a fi pentru celelalte valori (Feuillet 2006: 156). Feuillet (2006: 201) remarcă absența generalizată a lui a fi din limbile altaice, din unele limbi din Caucaz și din limbile fino-ugrice, subliniind că limbile care folosesc a avea ca auxiliar au și construcții cu a fi (Feuillet 2006: 170). 2.3. Date din latină

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
4.2. Analiza sintactico-semantică a verbului a fi din limba română Prezentarea contextelor și a valorilor verbului a fi din limba română arată că, într-adevăr, acest verb are un comportament neomogen, variat. Comună tuturor exemplelor de mai sus este absența subiectului Agent, care poate fi verificată prin incompatibilitatea cu formule ale agentivității: De când sunt cu bună știință *Ion este prost cu intenție 13. O analiză mai atentă a contextelor arată că există posibilitatea încadrării acestor apariții ale verbului a fi

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
atribui Caz: spre deosebire de a avea, a fi nu dispune de o proiecție funcțională AgrOP (grupul acordului obiectului), care să-i permită atribuirea Cazului obiectiv (acuzativ). Pornind de la analizele propuse, Rouveret (1998: 46) ajunge la două întrebări: (a) care este explicația absenței aproape sistematice a verbului a avea în limbile ergative? și (b) cum se legitimează cazual argumentul Temă în construcțiile cu a avea? Autorul (Rouveret 1998: 47-48) încearcă să reconcilieze, prin teoria Principiilor și a Parametrilor, cele două interpretări legate de

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
pasivizarea (Pană Dindelegan 2003, GALR I). Ca și în cazul verbului a fi, cele 53 de exemple oferă o imagine eterogenă a valorilor și a utilizării verbului a avea. Asemănarea dintre a fi și a avea se manifestă și prin absența subiectului Agent, verificabilă prin incompatibilitatea cu formulele agentivității: *Ion are cu bună știință două mâini *Ion are bani în mod voluntar. Din punctul de vedere al încadrării în clasele semantice de verbe inacuzative identificate în Capitolul 3, 3.2.2

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
multe contexte, destul de vagă), cele două verbe au în comun și construcția cu subiect nonagentiv, subiectul Agent putând apărea doar în contexte speciale. Din punct de vedere sintactic, am remarcat, pentru ambele verbe, imposibilitatea pasivizării (care se poate explica prin absența proiecției v sau prin absența unui tip anume de proiecție v) și acceptarea adjectivizării participiului, însă nu pentru toate aparițiile celor două verbe. Deși tradiția lingvistică separă clar cele două ipostaze ale lui a fi - Frege, Benveniste, Hjelmslev, Meillet -, unele

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]