17,970 matches
-
să nu intre cei „frauduloși” iar unii trăgeau cortina, țineau reflectoare.... Însă a apărut și ceva neprevăzut... cu câteva zile înainte de spectacol, într-o seară, fetele au ajuns la internat mai tarziu, pe la ora 22, ceea ce a condus la discuții aprinse la liceul de fete, apoi s-au dus discuții și între directorii celor două licee, însă de acest incident aflase și ‚prietenul” nostru Done Tudor, care era foarte supărat că nu am pus în spectacol un poem revoluționar cu tineretul
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Șorea Niculai () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93340]
-
cu toate regulile liturgice, așa cum am săvârșit o pe acest trup”. Despre Liturghiile săvârșite în temnițe mai dau mărturii părintele Zosim Oancea, în „Închisorile unui preot ortodox”, părintele Liviu Brânzaș în „Raza din catacombă” sau părintele Constantin Voicescu în „Rugul aprins”, scrisă de Mihai Rădulescu. În toate aceste slujbe erau prezente cuvintele Mântuitorului: „Unde sunt doi sau trei adunați în numele Meu, acolo voi fi și Eu”, făcându-l pe Nicolae Steinhardt să spună: „Prezența lui Hristos este orbitor de evidentă și
Poezia închisorilor by Cristian Filip () [Corola-publishinghouse/Memoirs/822_a_1750]
-
rugau în închisoare. Dumnezeu actualizează minunile lui pentru fiecare generație de credincioși care suferă pentru adevăr”. În 1949, în închisoarea Pitești, 800 de deținuți rosteau într-un glas Hristos a înviat!, realizând o împreună-trăire cu oamenii care veniseră cu lumânările aprinse din oraș în preajma închisorii. „Sutele de lumânări aprinse din stradă, împreună cu glasurile noastre, marcau învierea Domnului, cu moartea pre moarte călcând. Totul vibra, aerul, ferestrele, ușile, dar mai ales inimile noastre. Când s-a așternut tăcerea, ostașul din post a
Poezia închisorilor by Cristian Filip () [Corola-publishinghouse/Memoirs/822_a_1750]
-
fiecare generație de credincioși care suferă pentru adevăr”. În 1949, în închisoarea Pitești, 800 de deținuți rosteau într-un glas Hristos a înviat!, realizând o împreună-trăire cu oamenii care veniseră cu lumânările aprinse din oraș în preajma închisorii. „Sutele de lumânări aprinse din stradă, împreună cu glasurile noastre, marcau învierea Domnului, cu moartea pre moarte călcând. Totul vibra, aerul, ferestrele, ușile, dar mai ales inimile noastre. Când s-a așternut tăcerea, ostașul din post a spus Adevărat a înviat!”. Așadar, la împreuna-trăire a
Poezia închisorilor by Cristian Filip () [Corola-publishinghouse/Memoirs/822_a_1750]
-
lui Oprea Tărăban despre Învierea din 1957, din închisoarea Gherla, „când aproximativ 7000 de deținuți au cântat o noapte întreagă Hristos a înviat!”. Găsim de asemenea mărturii despre noaptea Învierii din Jilava, 1957, la Vasile Cristea, tot în cartea „Rugul aprins” a lui Mihai Rădulescu, despre Învierea de la Gherla din 1961, la părintele Nicolae Steinhardt, în „Jurnalul Fericirii”, sau de la Mislea, în relatarea doamnei Aspazia Oțel Petrescu. Un moment poate mai cunoscut este cel al Învierii anului 1951, în mina din
Poezia închisorilor by Cristian Filip () [Corola-publishinghouse/Memoirs/822_a_1750]
-
cu 76 de ani, marele poet le scria în ziarul „Gândirea”, condus la vremea aceea de Nichifor Crainic, care și el avea să sufere vicisitudinile temnițelor, ca mare iubitor de Dumnezeu și de neam: „Bogăția sufletescă a unui neam se aprinde în arta lui populară. Se fixează aici în această artă, eternități de suflet din sufletul Neamului. Prin nimic altceva nu se poate cunoaște mai bine fondul sufletesc al unui neam decât privindu-se atent în oglinda minunată care e folclorul
Poezia închisorilor by Cristian Filip () [Corola-publishinghouse/Memoirs/822_a_1750]
-
permite căci, prieten cu toți ascultătorii, nu se teme că vreunul, bărbier de meserie, i-ar putea nimeri beregata, cum se temea bietul - deși Împărat - Dioclețian și nu fără motiv; pricină pentru care a Înlocuit rasul cu pârlitul cu coji aprinse de nucă... De unde le lua, În Munții Dinarici În care-și stabilise reședința? Evident din Dacia noastră, chiar dacă scăpată de sub sceptrul lui. Dacie care aprovizionase cândva și pe alți prudenți, faraonii egipteni - ce pleonasm! - care n’aveau Încotro: măcar la
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
boul. Însă doar omul și-a pus Întrebarea de ce e În stare să dea și aur pe un drob de sare... Și a Început să cerceteze. Să facă, adică, știință. Dar vai! A descoperit focul, mai precis cum să-l aprindă. Dar nu i-a ajuns locul de sub oala În care-i forfotea fiertura. L’a transformat În napalm. Dar, atenție! Înainte a fost „focul grecesc“, adică bizantin, acela care ardea chiar și În apă și care nu era altceva decât
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
ales cu o vodcă În față. Dar, pentru că În față am doar microfonul (...) noroc că mai e și redactorul, un hâtru. Și, cu inima cât puricele, aștept Întrebarea, căci niciodată nu știu unde se vor pironi ochii-i neastâmpărați... Becul roșu se aprinde și, după neprotocolarul dar Încetățenitul „Bun găsit, doamnelor, domnișoarelor și domnilor, vă spune la această oră Aurel Brumă“, urmează un nume nemțesc: Hartman... Acela Împrumutat și de o rețea de energie telurică, responsabilă de vechea și universala credință În locuri
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
green-peace de pildă, care ar vrea ca omul să fie un fel de copil al Naturii, ceea ce și este, chiar dacă nici el nu-și Înțelege rolul și spune - verde - că-i malefic. Dar când Își redactează sloganurile pline de iubire, aprinde becul sau calculatorul, mărind astfel debitul de fum și cenușă de la Holboca... Ceea ce face și când declară o zi În care circulă doar cu tramvaiul și troleibuzul: păi eșapamentul lor nu e În Iași, dar e la Holboca... Nu uita
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
și lung, numit principal, poate fi orientat după voie. Și, fiind aplatizat, Îl așez ca dranița pe casă astfel Încât reflexele luminii să sublinieze jocul subtil al musculaturii. Și apar marmorean, numai bun de dezmierdat. À propos: Cică Arhimede ar fi aprins flota romană coordonând orientarea scuturilor apărătorilor Siracuzei Între Soare și pânze. Dar acest aspect marmorean e valabil doar cât trăiesc. Motiv pentru care nu vă sfătuiesc să folosiți blănița pisicii pentru vreun guler, cu atât mai mult pe a sălbăticuței
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
Meridian“, 23 martie 2001, ora 12,50 E ora 12,48. Pe fondul „cortinei“, intru În cabină și... surpriză: radactorul, doamna Mariana Ștefan-Antohi, e Înăuntru, luându-l, din zbor, la Întrebări pe bietul Cristi; Între timp, becul roșu s’a aprins... noroc de memoria mea pisicească, ce-mi permite acum să reconstitui: «În curând, rubrica Împlinește un an de viață. Cât Îl privește pe personaj, trebuie să recunosc că În emisie am mințit (oare?): e real. Da, e real, dar În
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
contină să ardă o flacără, aceea din termocentrală, cu fum și cenușă cu tot... Recunoaște că tot 8 ceasuri dormi În fiece noapte, chiar dacă În loc să te culci odată cu găinile, la căderea nopții, și să te trezești În zori, ții becul aprins până la miezul nopții și dormi apoi sub razele Soarelui. N’ai pierdut decât acordul cu acele cicluri, suficient Însă pentru a deveni cea mai - sau singura - stressată ființă de pe Pământ, cu toată puterea ei. Iar asta pentru că nu-ți acordezi
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
cu excepția Eterului, pe care nu putem pune mâna, e cel mai negentropic dintre Elemente, deci singurul adecvat spre a realiza legătura cu perfecțiunea divinului, oricum cu transcendentul extrem negentropic, către care să transmită ofranda. Chiar dacă aceasta e doar o lumânare aprinsă pentru sufletele celor plecați. Și care e tot ceva de genul „ale tale dintru ale tale“, căci ceara e o frântură din Soare eufemistic culeasă de albină din corola florii și dosită... À propos: e vorba de cea mai proaspătă
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
propos: e vorba de cea mai proaspătă „conservă“ de Soare, implicit cea mai curată ofrandă. Dar, pentru ca focul să poată sluji de punte Între noi și transcendent, el trebuie să fie pur și chiar ideatic. Adică să fie „foc viu“: aprins fără brichetă, chibrit ori amnar, departe de ochii neinițiaților și ai păcătoșilor, prin frecarea a două lemne. Adică doar combustibilul și Încă „ceva“... Îl fac ciobanii, aceia cu adevărat inițiați și care sihăstresc toată vara pe munte, În stâna cărora
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
permite În fața unei probleme date o atitudine moderată, grupul minoritar este obligat la o atitudine cu atât mai radicală cu cât e mai nesemnificativ. O dovesesc astăzi ecologiștii lui Green peace, au dovedit-o creștinii primelor veacuri „fabricând“ martiri și aprinzând Roma. O dovedesc oricând neofiții, grupul minoritar al noilor aderenți la indiferent care idee. Radicalismului Îi urmează firesc, atunci când nu dobândește echilibrarea, problema persistând, fanatismul. Parcurgerea acestui drum, care până acum nu Înseamnă decât atitudine, se materializează: Pacea, materializarea echilibrului
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
emoțional. Există în spatele acestei motivații un lucru simplu și esențial, potrivit căruia omul își poate lua cunoștințele doar de la om. Este, pe undeva, ceea ce m-a fascinat la învățămintele lui Rabindranath Tagore: „Așa cum bazinul se umple cu apă, focul se aprinde cu foc, sufletul omului se aprinde doar datorită sufletului altui om.” În cazul meu, acel suflet modelator a plecat de mult timp printre stele, dar arderile mele interne sunt întreținute în mare măsură de amintirea tatălui nostru și de ceea ce
Amintirile unui geograf Rădăcini. Așteptări. Certitudini by MARIANA T. BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83163_a_84488]
-
lucru simplu și esențial, potrivit căruia omul își poate lua cunoștințele doar de la om. Este, pe undeva, ceea ce m-a fascinat la învățămintele lui Rabindranath Tagore: „Așa cum bazinul se umple cu apă, focul se aprinde cu foc, sufletul omului se aprinde doar datorită sufletului altui om.” În cazul meu, acel suflet modelator a plecat de mult timp printre stele, dar arderile mele interne sunt întreținute în mare măsură de amintirea tatălui nostru și de ceea ce am deprins ca lecție fundamentală de
Amintirile unui geograf Rădăcini. Așteptări. Certitudini by MARIANA T. BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83163_a_84488]
-
din cei șapte copii rămași în viață, în esență, doar doi dintre ei, cei mai mici, i-au moștenit talentul și ard cu adevărat în pași de dans, mama și fratele cel mai mic, „nenea Gheorghiță”. Orice apariție a lor aprindea patimi, răscolea suflete, iar mama subțirică, suavă și unduitoare ținea în picioare o sală întreagă cu piesa ei de rezistență, la care nimeni nu s-ar fi avântat, cadâneasca; și nu o făcea oricum, juca pe scaun, pe masă, de
Amintirile unui geograf Rădăcini. Așteptări. Certitudini by MARIANA T. BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83163_a_84488]
-
cu armele împotriva URSS-ului.” Toate eforturile României au primit un singur răspuns: „să cedeze, deoarece un popor de 20 de milioane nu poate lupta singur cu unul de 200 de milioane.” Discuțiile purtate la Consiliul de Coroană au fost aprinse. Se spera în ajutorul germanilor, fără a se cunoaște înțelegerile și aranjamentele de culise perfectate între Germania și URSS. Toți membrii Consiliului de Coroană au cerut mobilizarea generală a armatei și apărarea teritoriilor românești. Pentru a câștiga timp s-a
Înstrăinata noastră Basarabie by Ion Lupu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/833_a_1563]
-
sunt invitați individual la masa de pomeană care-i așteaptă fie acasă la mort, fie la un salon din sat reținut în acest scop în următoarele trei dimineți, cineva din familie aduce la mormânt o ulcică cu jar și tămâie, aprinde o lumânare, afumă mormântul și se reculege câteva momente. 4.Semne prevestitoare ale vremii Oamenii satului nostru au păstrat de-a lungul secolelor, poate a mileniilor, experiența acumulată din bătrâni în mersul vremii, observînd interdependența între fenomenele naturale, meteorologice sau
Cârțișoara: monografie; vol. II - OAMENII by Traian Cânduleå, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/412_a_1339]
-
Băiet cu multă ambiție, fecior de popă, cam prostuț, nu-i vorbă, da-ți știa crezul pe de rost de, de, de... nu altceva. Altfel trăgea clopotele tot într-o dungă, de gândeai că arde satul, or că s-o aprins pădurea, și căpătase și bătaie de la oameni pentru scandalul ce-l făcea... s-ar fi lăsat și bucuros de palamarie, da de colaci nu. În taină o putem comunica că-i plăcea și coliva; să-l fi văzut pe mândrul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
lume. El era în altar. Lumânări subțiri și încovrigite de ceară galbenă ardeau cu mucuri mari lângă icoane și ceara curgea topită pe podele. Buchilat, fornăit, încurca-ntr-o carte, [cu] ochelari pe nas, nebăgând de samă că i se aprinsese o mânecă de la antereu. Puțea a ars, dar el gândea că miroase a tămâie. Nicodim, cu lacata de la biserică-n mână, adormise într-o strană și cânta prin somn Doamne miluiește! Când tresărea pe trezite, începea mai tare, când adormea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
priceapă[?] Deodată-ncepu mai tare: Gaga gagaga! Beh! s-auzi pe fereastra bisericei. Iacă dracul, mă! zic oamenii-n fundul bisericei ș-o tulesc la fugă. Nicodim, cum deschide ochii, miroasă putoarea din antereul lui Buchilat, gândește că s-a aprins biserica, urlă groaznic și fuge. Buchilat dă peste sfeșnic, îl răstoarnă... Întuneric. Băh! pe fereastă, Nicodim urlă, Buchilat simte cum îl frige cineva de mână ș-o rupe la fugă. Popa-și ia prin întuneric cojocirocul [c]ul și-l
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
și se ceartă între ei, și, totdeauna împreună, se tem, speră, se bucură, plâng, se naște un freamăt unic, se aude un strigăt și un vaiet unic. Dar mai târziu, noi creștem și el rămâne mic; în ochii noștri se aprinde o nouă dorință, dar el este totdeauna fixat în vechea, senina sa minune; noi ne îngroșăm, iar glasul ni se ruginește, dar el face să se audă totdeauna clinchetul lui limpede de clopoțel 31. Din motive diferite, clopoțelul, de care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]