KorAP: Find »[drukola/base=gară & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...571 572 573 ...617 >

15,415 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325

putut scoate un cuvânt. Josef râse iar Încântat, simțind cum revolverul i se freacă ușor de urma dureroasă din dreptul genunchiului. I-aș fi vărsat mațele imediat. Partea a patra Subotica 1. Aparatul de recepție al telegrafului din biroul șefului gării Subotica Începu să păcăne. Puncte și liniuțe se revărsară În Încăperea goală. Prin ușa deschisă, Lukici, funcționarul, se așeză Într-un colț al biroului de mesagerie și blestemă sunetele insistente. Dar nu făcu nici un efort să se ridice. Nu poate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
voi, soldații! spuse funcționarul de la mesagerie. Nu Înțelegeți nici jumătate din ce se petrece. — Asta așa-i, spuse Ninici. Pierdem vremea ore Întregi cu baioneta la armă. N-o să fie cumva iarăși război, nu? Du-te la cazarmă, vino la gară... N-avem când afla ce se petrece. Punct, punct, punct, liniuță - telegraful continua să sune. Lukici tăie pachetul de cărți În trei părți egale. Uneori cărțile se lipeau una de alta și Își umezea degetele ca să le despartă. Aranjă cele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
să sune. Lukici tăie pachetul de cărți În trei părți egale. Uneori cărțile se lipeau una de alta și Își umezea degetele ca să le despartă. Aranjă cele trei teancuri unul lângă altul, În fața lui. — Probabil că-i soția șefului de gară, explică el. Când pleacă undeva pentru o săptămână, Îi trimite telegrame zilnic, la orele cele mai bizare. Seara târziu sau dimineața devreme. Și-s pline de cuvinte de iubire. Uneori În versuri: „Porumbița ta micuță Îți transmite dor, drăguță“ sau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
cârnat. Ninici se uită cu invidie la focul care duduia. — Ei, ce este? Întrebă maiorul iritat, ca un dascăl deranjat În timp ce corecta temele elevilor săi. — A sunat șeful poliției, domnule, și dorește să veniți la telefon În biroul șefului de gară. — Telefonul nostru nu funcționează? Întrebă maiorul, lăsând cartea din mână și Încercând, fără prea mult succes, să-și ascundă curiozitatea și agitația. Voia să dea impresia că este În termeni intimi cu șeful poliției. Nu, domnule, omul din oraș n-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
temu că maiorul și-ar putea alege alt curier, dar tot ce-a spus acesta a fost un „Nțț“ dezaprobator. Ninici și câinele se ținură după maior, traversând postul de gardă și apoi liniile de tren. În biroul șefului de gară, Lukici se făcea că lucrează de mama focului Într-un colț, În timp ce funcționarul de la mesagerie se aținea În preajma ușii, adunând pe o coală de hârtie coloane de cifre. — Linia este destul de bună, domnule, spuse Lukici și se strâmbă la Ninici

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
să nu fie singur... suspecți... orice scuză... vameșii. Fără zarvă, ’nțeles. Maiorul Petkovici spuse cu profundă dezaprobare: — Atâta tot, domnule colonel Hartep? Vocea deveni ceva mai animată: — Da, da. În privința prânzului... presupun că nu prea aveți locuri potrivite acolo... La gară... un foc bun... ceva fierbinte... la rece În mașină și vin. Apoi urmă o pauză. — Ia aminte, dumneata răspunzi. — Pentru ceva atât de neregulamentar... Începu maiorul Petkovici. — Nu, nu, nu! spuse vocea. Mă refeream, evident, la masa de prânz. — S-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
Pe acestea, desigur, Ninici le citi - soția lui va fi mândră de el În seara asta. Una din ele era pentru șeful oficiului vamal, dar aceea era sigilată - una era pentru căpitanul cazărmii și ordona dublarea imediată a gărzii de la gară și distribuirea a câte douăzeci de cartușe pentru fiecare om. Asta Îl făcu pe Ninici să se neliniștească. Oare e semn de război, e semn că vin bulgarii? Sau „roșii“? Își aminti ce se Întâmplase la Belgrad și asta Îl

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
stătea În colțul lui, cu capul căzut În bărbie, se trezi cu o tresărire și se duse la fereastră. Văzu străfulgerarea unui luciu de apă Între edificii Înalte și cenușii, lumini arzând În Încăperile de la etaj, tăiate brusc de bolta gării, iar apoi trenul alunecă și se opri În holul mare, plin de ecouri. Domnul Opie coborî imediat, ager, bine dispus și Împovărat, descărcând pe peron două valize, apoi un sac de golf și o rachetă de tenis În husa ei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
doctorul Czinner suflul unei culturi mai largi de pe aleile Întunecate și urât mirositoare ale Balcanilor. Era ca și cum un sclav atenian, devenit liber pe pământuri barbare, ar fi regretat puțin statuile, poezia și filosofia unei culturi la care nu fusese părtaș. Gara Începu să rămână În urmă. Prin fața lui treceau inscripții pe care tatăl lui nu-l Învățase niciodată să le citească. „Restoracioj“, „Pôsto“, „Informoj“. Un afiș fâlfâi aproape de geamul vagonului - „Teatnoj Kaj Amuzejoj“ și - el Își notă În mod mecanic numele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
moment de braț, până când Îi trecu senzația de amețeală. — Iubitule, să vii repede! Te voi aștepta. Brusc, Îi veni să-i spună „Vino acuma“. Simți că-i era teamă să fie lăsată singură câtă vreme trenul se afla Într-o gară. Ar putea să intre niște străini care să-i ia locul și ea n-ar avea cum să le explice. Nu va Înțelege ce-i spun cei de la vamă. Dar Își zise că, dacă e atât de posesivă, el va

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
emblemă a fidelității, o imagine pe care s-o poarte cu sine, astfel Încât să poată spune: „Eu nu te-am părăsit niciodată“. Trenul se opri chiar când ajunse la locul său și tânăra văzu pe fereastră că erau Într-o gară mică și noroioasă. „Subotica“ scria cu litere negre Între două felinare. Clădirile gării nu erau decât un șir de barăci și nu exista peron. Un grup de ofițeri vamali În uniforme verzi se prezentară Între linii, Însoțiți de șase soldați

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
să poată spune: „Eu nu te-am părăsit niciodată“. Trenul se opri chiar când ajunse la locul său și tânăra văzu pe fereastră că erau Într-o gară mică și noroioasă. „Subotica“ scria cu litere negre Între două felinare. Clădirile gării nu erau decât un șir de barăci și nu exista peron. Un grup de ofițeri vamali În uniforme verzi se prezentară Între linii, Însoțiți de șase soldați. Nu păreau că se grăbesc să Înceapă verificarea. Se Îndreptau, râzând și vorbind

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
metri mai În jos. Pasagerii Începură să devină nerăbdători. Trenul avea deja o jumătate de oră Întârziere și nimeni nu Începuse Încă verificarea bagajelor sau controlul pașapoartelor. Câțiva oameni urcară până la linie și traversară peste șine, sperând să găsească bufetul gării. Un german Înalt și subțire, cu un cap țuguiat, se plimba fără Încetare În sus și-n jos. Coral Musker Îl văzu pe doctor părăsind trenul, având pe el pălăria lui moale, balonzaidul și o pereche de mănuși gri, de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
gata să protesteze, să implore, s-o ia la goană dacă trebuia, și să alerge la vagonul-restaurant, dar teama Îi fu potolită puțin de ochii mari și blânzi ai soldatului. Acesta Îi zâmbi și dădu din cap, arătând spre clădirile gării. Tânăra spuse: — Ce dorești? Nu vorbești englezește? El clătină din cap și zâmbi, arătând iar În aceeași direcție, iar ea văzu că doctorul se Întâlnise cu soldații și că mergea cu aceștia Înspre clădiri. Putea să nu fi fost nimica

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
Îl făceau să se simtă mișcat. Își lovi iar palmele lui mari și stângace una de cealaltă. — Atenție, Îi șopti prietenul lui și amândoi bărbații se Îndreptară și rămaseră „pe loc repaus“, Într-o atitudine țeapănă, căci pe drumul spre gară apăru brusc un automobil ce spărgea pojghița Înghețată și făcea apa să Împroaște. Cine naiba-i? șopti prietenul lui aproape fără să miște din buze, dar Ninici era mândru că el știa. Știa că ofițerul Înalt, garnisit cu trese, era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
la Subotica. Știu despre cine vorbiți. Ați cinat cu ea noaptea trecută. Îi zâmbi: E iubita dumneavoastră, nu-i așa? — Vreți să spuneți că a coborât cu bagajul? — O, nu! Nu avea nimic cu ea. Am văzut-o traversând spre gară cu un om de la vameși. Drăguțică, nu? Dansatoare-n cor? Întrebă ea cu interes politicos, dar Myatt Îi aprecie tonul drept critică, nu atât la adresa fetei, cât la a sa, pentru că-și cheltuise banii pentru o achiziție atât de minoră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
pe podea, la picioare, dr. Czinner se lupta inutil cu ei. Singura satisfacție pe care se putea aștepta s-o obțină era să se recunoască caracterul ipocrit al acestui proces. Urma să fie Îngropat pe furiș, după lăsarea Întunericului, la gara de frontieră, iar totul va rămâne tăinuit. N-am fost condamnat pentru sperjur, spuse el. Nu intră În atribuțiile curții marțiale. — Ați fost judecat În lipsă, spuse colonelul Hartep, și condamnat la cinci ani de Închisoare. Bănuiesc că știți și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
mai era omul furios și taciturn care nu reușise s-o impresioneze pe doamna Peters. — Curtea se suspendă, spuse colonelul Hartep. În scurta liniște care se lăsă, se putea auzi vântul rătăcind ca un câine de pază furios În jurul clădirilor gării. A fost un interval scurt, doar atât cât să scrie colonelul Hartep câteva propoziții pe o coală de hârtie și s-o Împingă peste masă tovarășilor lui, ca s-o semneze. Cei doi soldați se relaxară puțin din poziția lor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
să trimit o telegramă de aici și să prind și trenul? Trenul ăla, spuse șoferul, va sta acolo ore Întregi. Au trimis după o locomotivă nouă, dar nimeni nu le va acorda nici o atenție În oraș. Ar trebui să vedeți gara, haosul... Mai bine vă duc eu la Belgrad. V-aș arăta și locurile demne de văzut. Știu casele cele mai bune. Myatt Îl Întrerupse: — Mă duc Întâi la poștă. Și apoi vom Încerca hotelurile pentru a o găsi pe doamnă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
la Belgrad. V-aș arăta și locurile demne de văzut. Știu casele cele mai bune. Myatt Îl Întrerupse: — Mă duc Întâi la poștă. Și apoi vom Încerca hotelurile pentru a o găsi pe doamnă. — E numai unul. — Și apoi la gară. Expedierea telegramei luă ceva timp. Întâi trebui să-i trimită lui Joyce un mesaj formulat În așa fel Încât să nu poată fi acuzat de calomnie de către domnul Eckman. Se hotărî până la urmă la următorul text: „Eckman beneficiază de o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
telegramele erau supuse cenzurii și nu putea fi transmis nici un mesaj codificat. Până la urmă plecă și ajunse să constate că la hotelul care mirosea a plante uscate și insecticid nu se știa nimic despre Coral. Probabil că e Încă la gară, se gândi el. Lăsă mașina o sută de metri mai În josul drumului pentru a se descotorosi de șofer, care se dovedea prea vorbăreț și prea săritor, și Înaintă singur prin vânt și zăpadă. Trecu pe lângă două santinele din fața unei clădiri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
unei clădiri și le Întrebă pe unde putea ajunge la sala de așteptare. Una din ele Îi spuse că acum nu mai exista sală de așteptare. — Unde pot primi informații? Cel mai Înalt dintre soldați Îi sugeră că la șeful gării. — Și unde-i biroul lui? Soldatul arătă spre o a doua clădire, dar adăugă cu blândețe că șeful de gară lipsea: era la Belgrad. Myatt Își ținu În frâu nerăbdarea. Omul era evident bine intenționat. Tovarășul lui scuipă ca să-și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
nu mai exista sală de așteptare. — Unde pot primi informații? Cel mai Înalt dintre soldați Îi sugeră că la șeful gării. — Și unde-i biroul lui? Soldatul arătă spre o a doua clădire, dar adăugă cu blândețe că șeful de gară lipsea: era la Belgrad. Myatt Își ținu În frâu nerăbdarea. Omul era evident bine intenționat. Tovarășul lui scuipă ca să-și arate disprețul și murmură printre dinți ceva despre evrei. Unde pot cere câteva informații? — Este domnul maior, spuse omul cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
În frâu nerăbdarea. Omul era evident bine intenționat. Tovarășul lui scuipă ca să-și arate disprețul și murmură printre dinți ceva despre evrei. Unde pot cere câteva informații? — Este domnul maior, spuse omul cu Îndoială. Sau funcționarul de la biroul șefului de gară. — Nu puteți vorbi cu maiorul. E la cazarmă, spuse celălalt soldat. Myatt, fără să se gândească, se dădu mai aproape de ușă: auzise Înăuntru un murmur slab de voci. Soldatul cel ursuz deveni brusc nervos și brutal. Bătu cu patul armei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
fost concentrate Într-o hazna Întunecată a pământului, iar el se uita acum la ele de pe margine. Făcu câțiva pași Înapoi, cu ochii la soldat, În timp ce degetele acestuia se strângeau pe trăgaci. Mă duc să-l văd pe funcționarul de la gară, spuse el, dar instinctul Îi spuse să se Întoarcă la mașină și apoi Înapoi la tren. — Nu pe acolo, spuse santinela cea prietenoasă În urma lui. În cealaltă parte. Peste linii. Myatt Îi era recunoscător furtunii care urla și se strecura

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]