18,350 matches
-
Îi cerem procurorului districtual ales Loew să inițieze o Înfățișare În fața unui mare juriu pe această temă, dacă nu din alte pricini, fie și doar pentru a-și demonstra dorința ca noua lui funcție să nu fie una umbrită de norii Îndoielii. PARTEA A DOUA Masacrul de la Nite Owl CAPITOLUL 14 Întreaga Încăpere la dispoziția lui. Jos era o petrecere organizată cu ocazia pensionării cuiva. El nu era invitat. Trebuia să citească raportul săptămînal al infracțiunilor, apoi să-l rezume și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
spui, omule? Tyrone și Leroy bagă-n ei pastile, nu eu! Ed acționă comutatoarele pentru camerele 2 și 3. — Ray, tu i-ai protejat pe Tyrone și Leroy la Casitas, nu-i așa? Coates tuși și scoase pe nări un nor mare de fum. — Ba bine că nu! Tyrone și-a pus curu’ la bătaie, iar Leroy era așa de speriat, că era cît p-aci să se-arunce de p-acoperiș, și bea pînă se pișa pe el trăscău d-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
vinovat). Uluitor de cutezătoare perversiune. Ed ajunse la șirul de cabine și verifică oglinzile. Fisk și falsa Ava discutau. Kleckner și Yorkin stăteau la o bere. Terry Lux citea o revistă, iar Jerry Geisler spumega. Lorraine Malvasi singură Într-un nor de fum. Uluitor de cutezătoare perversiune - femeia avea figura Ritei Hayworth pînă la ultimul oscior, pînă la coafura din Gilda. Deschise ușa. Rita/ Lorraine se ridică, se așeză, Își aprinse o țigară. Ed Îi Înmînă rezumatul lui Fisk. — Vă rog
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
După ploaie Elena Marin Alexe Se-ascund fluierarii,"hoții", intre frunze zgribulite, teiul dă binețe nopții printre ramuri umezite. Împletite în buchete, stelele din policandru intonează noi sonete, luna mă privește tandru. Norii, fug mâncând pământul și se-ascund în noaptea vie, cerul dă mâna cu vântul prins în vraja aurie. Plânge noaptea, luminată cu luciri de stele mute, prin grădina afânată , florile stau să asculte. Îmi ridic cu dor privirea, înspre mantia
Dup? ploaie by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83281_a_84606]
-
Elena Marin Alexe Îmi șchioapătă pasul ascuns printre flori, fierbinte fiorul mă poartă spre nori. Albastru ca zarea e sufletul meu, sensibil și tandru doinește mereu. Pe umeri țin greul, pe palme cununi, la chip am lumină, în ochi port genuni. Mă doare tristețea și plâng uneori, ca roua discretă ce cade în zori. Ascunse
Ochiul din mine by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83284_a_84609]
-
inimă cernită, Strâng buchet de lăcrămioare Din grădina înflorită. Ochii mei sărută iarba Și o mângâie-n tăcere, Tremură-n fiori rubarba, Răsfățată de plăcere. Ascult vântul cum adie, Măturând aleea tristă. Palma strânge o hârtie, Cade lacrima-n batistă. Norii se adună-n grabă Și invită vântu-n horă. Soarele zâmbește-n barbă, Floarea în genunchi imploră. Suspină doru-n altițe, Mii de ramuri prind a țese Minunate coronițe, Pentru văluri de mirese. Prin livada însorită Foșnetele prind a spune Că-n
Ce-mi spune prim?vara by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83298_a_84623]
-
Elena Marin Alexe Port taina-ncărcată de dor, Sub ochiul din inimă stins. Fac haltă pe o geana de nor, Pe-albastrul de cer necuprins. Neliniști și frica nespuse, Se-ascund prin cotloane și gem. Prea multe speranțe distruse Mă-ndeamnă, din nou să Te chem. La poalele dealului sumbru, Îmi duc azi al lanțului gând. Găsesc tot alaiul lugubru
Golgotha mea by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83297_a_84622]
-
Șoptind, Îl implor pe Isus: - De vrei, știu că poți împăcarea Cu Tatăl Prea sfânt să-mi aduci, Căci sufletu-mi cere iertarea, Isuse, să vii să-l ridici! Abia se zărește speranța De tot ce se-ntâmplă în jur, Nori negri întunecă viața, Azi totul devine obscur. Mai lasă-Ți cu milă iubirea Să vindece plâns și amar. Îți caut cu dor azi privirea Și urc prima treaptă de har.
Golgotha mea by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83297_a_84622]
-
iubire) Am îndrăznit să privesc mai îndeaproape prin porțile cerului și nu mi s-au mai dezlipit ochii de imensitatea lui, astfel că m-am trezit încătușată de frumusețe, fără putință de scăpare în albastrul etern. Pe albe dale de nori, pașii mei se grăbesc să urce treaptă cu treaptă. Într-o zi voi culege aplauze printre galaxii...
Poem de vis by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83293_a_84618]
-
Elena Marin Alexe Plânge roua prin gradină Și mă-ndeamnă-n pas cu zorii, Să colind cărarea lină Alungând din față norii De pe ram sau fir de floare Verdele urcă-n lumină De atâta încântare Sufletul tăcut suspină Adunate laolaltă Împletite în iubire Gândurile-ncet mă poartă Spre înalt, spre nemurire Aș vrea să adun în mână Raze de lumină calde La
Prin zori by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83286_a_84611]
-
adie azi vântul. Săgalnic trece cu tainic fior -Hristos a-nviat, vă spun tuturor ! Trezit la viață e firul de iarbă, Bătrânii răspund, murmurând rugi în barbă. Pomii salută cu ramuri de flori, Pe cer nu mai văd nici umbră de nori. Grădinile își pun mantie regească, Ne-mbie arome, de miel și de pască. Copiii se joacă și-s zâmbitori, Natura întreagă e-n sărbători. Miroase a muguri, e soare și viață. În verdele crud azi priviri se rasfață. Pe aripi
De Pa?ti by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83296_a_84621]
-
parfum. De-aș strânge lacrimile-n palme, toata tristețea s-o adun, mai am o singură speranță, doar Lui durerea pot să-I spun. Cuprind cu privirea văzduhul și luna ce-mi zâmbește-acum, sfielnică, tandră și albă, mă leagănă prin nori de fum. Împletitură dantelată, aromă și cu dalb de flori, îmi poartă gândurile triste spre minunate depărtări.
Arome de salc?m by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83288_a_84613]
-
Elena Marin Alexe pe roua din zori prin ceață poartă cu ele clipe nespuse de viață Prin soare timid sau pală de vânt furtuna se-atârnă de vis călare pe nor nebuna Trec vremurile pierdute în van pe cărări clipă cu clipă am sufletul plin de-ntrebări Tăcute umbre cutreieră timp prin jalea și jarul nestins vrând să culeagă uitarea Spre veșnicie curge izvorul de viață tremură zarea dorul de ceruri
Pierdute zile by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83300_a_84625]
-
orbește Și-mi cufund fața în zori Printre degete-mi zâmbește Coloritul unei flori Alintate de lumină Fire verzi răsar acum Soarele măreț domină Veselia de pe drum Gândurile-mi galopează Pe aripi de bucurii Dorul însă mai oftează Trist pe norii azurii Prin frunze tremurătoare Păsări caută culcuș Iese vântul la plimbare Cântă plopii sub arcuș Azi bagheta primăverii Inima-mi o-nalță sus Ca o rugă-n pragul serii Mulțumire lui Isus Mai târziu doinind aleanul Stelele pe cer apar
Din zori p?n?-n zori by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83304_a_84629]
-
când seara doinește cu tainic fior În lanțuri stau amintiri adunate plânse un timp și de inimi uitate Amurgul adoarme sub clopot de cer și-și leagănă focul din raze stingher Tăcerea nopții se-așterne pe toate doar vântul prin nori se vaită în șoapte
T?cerea nop?ii by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83309_a_84634]
-
legănându-se, legănându-se, legănându-se lângă merii parfumați, înșirați de parcă ar fi fost trași cu rigla până în vârful dealului, sub cerul incredibil de albastru, care i s-ar fi părut incredibil de albastru și dacă s-ar fi alergat norii cei mai întunecați. Și atunci a izbucnit în plâns, în hohote, continuând să se legene și descărcând tensiunea sporită în săptămâni de chin în București. Iar după asta lumea a văzut-o iarăși cu capul foarte sus, fără să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
toate planurile de dinainte, vizite, spectacole sau scris, trebuia s-o urmeze în afara orașului, oriunde în afara orașului, fără nici un țel. Îi deosebeau multe, dar felul cum înțelegea orașul înainte de orice. Pe ea o sufocau agitația, zgomotul, aglomerația, blocurile, claxoanele, viermuiala, norii de fum și de praf, fără de care totuși nu putea să trăiască. Lui i se păreau firești, toate aveau un rost al lor. Și, în timp ce carburatorul gâfâia, iar mașina înghițea șoseaua și curbele la dreapta și la stânga, din câmpurile alăturate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
tot felul de bazaconii prin cap, aici ar fi de mine, să stau să scriu“. Lângă ei, flutura ușor perdeaua albă, cu ochiuri rare, și mai departe se legănau crengile arborilor din parc și mai departe adierea fugărea petice de nori și mai departe vântul uscat se învârtejea pe străzile orașului vuind a viață. Toate astea nu se știe dacă s-au petrecut întocmai; cine însă poate spune că nu au fost așa? Iar dacă au fost astfel, este din nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
Dimineața ieșea în balconul-terasă ce înconjura apartamentul, să respire aerul răcoros, ușor îmbâcsit al orașului. Cartierul de alături și valurile succesive de case străluceau într-o lumină cețoasă, un abur tremurător plutea peste acoperișuri, până departe, unde se strângea în nori indeciși, înghițind centura blocurilor din zare, ivite numai când și când printre vălătucii albicioși, ca niște ciosvârte de fantome. Frunzișul ruginise în mare parte aproape peste noapte. Zgomotele păreau mai diluate. Lumina pâlpâia o vreme, izbucnea treptat într-o explozie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
nu voia să știe ce dorește; era ușor de bănuit. A căutat într-o mapă mai veche și a prins în ținte, pe pereții goi și murdari, reproduceri după mai multe peisaje nordice, aisberguri, fiorduri, păduri, lacuri înghețate, vălătuci de nori și de ninsoare ca niște fantome, toate numai pete de culoare. Dar pereții continuau să fie întunecați și triști. Și-a scos din cămăruța lui, unde lăsase numai biblioteca acoperind de sus până jos un perete, covorașul uzat, care, întins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
de alături, către legumele și fructele stivuite în imense mormane strălucind colorate, înghesuială și frânturi de vorbe, palpitația colosală și indiferentă a orașului continuând să trăiască în atotputernicia lui, palpitația indiferentă a orașului deasupra căruia se legănau nesigur zdrențe de nori și frunze moarte. Acum știind că trebuie să-i ceară lui Radu Dascălu să-l sprijine, nu peste o lună sau o săptămână, ci mâine. Întrebându-se cum să-i înfrângă indiferența. Cum să treacă peste reticențele sale. Cum să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
peste mormanele de frunze uscate, a trecut prin vacarmul pieții, pe lângă vitrinele goale sau cu mărfuri inestetic aranjate, a privit la sfârșit pereții murdari pe care prinsese în ace cu gămălie peisajele nordice, aisberguri, fiorduri, păduri, lacuri înghețate, vălătuci de nori și de ninsoare ca niște fantome. Cu gândul la același lucru: după atâția ani... în vreme ce mușchii obrazului îi palpitau într-un ritm nesigur. Atunci Ioana Sandi izbucnind: „Nu mai ajungi odată să înțelegi lumea?! Pleacă odată în Portugalia la festivalul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
pe două laturi. Pe amândouă ușile-fereastră dintr-odată. Însă camerele erau imense și pereții murdari nu se vedeau, se bănuiau numai în locurile unde atârnau țintuite în aer, nemișcate, pete de culoare vrând să fie aisberguri, fiorduri, lacuri, vălătuci de nori și ninsoare. Dintr-odată năvăleau prin golul ușilor-ferestre umbre fără chip și glasuri nediferențiate care tăiau aerul cu cuțitul sau cu muchia palmei numai, în cuburi și paralelipipede uriașe, mai mari decât ar fi putut căra cu ele în graba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
din tapiseria lui Mimi Poenaru s-ar fi pierdut în câmpul lor, pentru câteva clipe numai, cât ciorile și țărcile aveau să plutească lin înainte să se agațe de crengile uscate, iar vântul avea să se învârtejească, aducând mai aproape norii încărcați de zăpadă care vegheau în orizontul tremurat, să alunge lumina lăptoasă și să învăluie lucrurile în ceață rară, iar apoi să încremenească toate mișcările, acoperite sau neacoperite de ceață, întocmai ca în acele picturi și gravuri, până vor fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
denivelare a străzii ori a curții și îndată ochiul de apă se tulbura nu numai de unde care se tot mișcau spre margini, ci îndeosebi de un praf foarte fin ce se ridica leneș de pe fund, în forme mult prea asemănătoare norilor. Atunci simțea în el acel fel de tulburare neînțeleasă, care putea fi și sperietură și pe care abia mai târziu avea s-o înțeleagă. Însă, chiar și nespuse celorlalți, oamenilor mari, întrebările lui continuau să existe, se înmulțeau și el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]