14,422 matches
-
și implicarea activă a intelectualilor disidenți; simpatia și sprijinul Bisericii Catolice: acestea sunt repere bine cunoscute ale renașterii societății civile, surprinse emoționant de Andrzej Wajda În Omul de marmură (1977) și Omul de fier (1981), prezentări cinematografice didactice ale iluziilor pierdute și speranțelor renăscute În Polonia comunistă. Dar nu erau mai mult de atât. Ele singure nu vesteau căderea puterii comuniste. Cum au continuat să susțină Michnik, Kuroñ și alții, Înainte și după impunerea legii marțiale, comunismul putea fi erodat de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
sigură” din partea căreia se aștepta cu Înfrigurare recunoașterea 33. După constituirea blocului sovietic, sentimentul că partea lor de Europă a fost smulsă din rădăcini a devenit un laitmotiv al disidenței intelectuale din regiune. În anii din urmă, jelirea identității europene pierdute a căpătat o dimensiune nouă pentru europenii din Est, pe măsură ce În Vest se contura ceva nou: o entitate instituțională (o Comunitate Europeană, o Uniune Europeană) clădită pe valori declarat „europene” cu care esticii se identificau fără probleme: drepturi individuale, obligații
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
pe valori declarat „europene” cu care esticii se identificau fără probleme: drepturi individuale, obligații civice, libertatea de mișcare și exprimare. „Europa” a devenit mai puțin abstractă și, ca atare, mai interesantă pentru tineri. În loc să fie doar o lamentație după cultura pierdută a Pragăi sau Budapestei de altădată, ea reprezenta acum o serie de obiective politice concrete și realiste. Contrariul comunismului nu mai era „capitalismul”, ci „Europa”. Nu era doar o chestiune de retorică. Dacă vechile cadre comuniste puteau În mod convingător
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
drepturi de exploatare, ferme, fabrici, impozite pe venit etc. Ucraina era de departe cel mai important dintre statele aspirante la „suveranitate”10. Ca și În statele baltice, În Ucraina exista un precedent (deși discontinuu) al independenței, ultima dată câștigată și pierdută imediat după primul război mondial. Ucraina era, de asemenea, asociată intim cu istoria Rusiei: În ochii multor naționaliști ruși, „Rusia” Kieveană (regatul din secolul al XIII-lea, Întins de la Carpați la Volga, cu centrul În capitala Ucrainei) era la fel de centrală
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
limba lor: cum spusese președintele Georges Pompidou la Începutul anilor ’70, „dacă franceza nu ar mai fi prima limbă a Europei, Europa Însăși nu ar mai fi pe de-a-ntregul europeană”. Dar s-a dovedit curând că era o cauză pierdută, iar intelectualii și politicienii au adoptat o mentalitate de asediu: dacă nu mai era vorbită dincolo de granițele țării, franceza trebuia să aibă monopolul În interiorul lor. O petiție semnată În iulie 1992 de 250 de personalități (printre care Régis Debray, Alain
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ci tocmai de ceea ce, la prima vedere, este un complement firesc al cunoașterii istorice: nostalgia. În ultimele decenii ale secolului, publicul a manifestat o fascinație tot mai mare pentru trecut ca artefact izolat, cuprinzând nu amintirile recente, ci pe cele pierdute: istoria nu reprezenta doar o sursă de Înțelegere a prezentului, ci ilustra cât de diferite erau lucrurile altădată. Istoria de la televizor (narată sau jucată), istoria din parcurile de distracție, istoria din muzee, toate reliefau nu ce Îi lega pe oameni
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Îi lega pe oameni de trecut, ci tot ce Îi despărțea de el. Prezentul nu era moștenitorul istoriei, ci orfanul ei, rupt de vremurile de altădată, de acea lume dispărută. În Europa de Est, nostalgia nu era altceva decât dorul de certitudinile pierdute ale comunismului, despuiat În amintire de părțile-i sumbre. În 2003, Muzeul de Arte Decorative din Praga a organizat o expoziție de „haine de dinaintea revoluției”: ghete, rochii, lenjerie și alte obiecte dintr-o lume care dispăruse cu numai 14 ani
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
adevărată pentru un trecut falsificat. Prin contrast, fascinația francezilor pentru patrimoniul spiritual are o anumită autenticitate culturală. „Franța” s-a reprezentat dintotdeauna alegoric - vezi feluritele descrieri și avataruri ale simbolului Republicii, „Marianne”. Era firesc așadar ca nostalgia pentru secretele francității pierdute să conveargă spre un ansamblu oficial de simboluri, fie ele materiale sau spirituale. Acestea „sunt” Franța. Dacă ele se pierd sau nu mai sunt Împărtășite, Franța Încetează să fie ea Însăși - la acest lucru se referea Charles de Gaulle când
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
la celebrarea cultului lui Osiris au contribuit probabil la succesul religios al creștinismului. Flautul fermecat, operă scrisă de Mozart în anul 1791, este, de asemenea, o inițiere în misterele lui Isis. În opera sa, compozitorul austriac ilustrează importanța căutării unității pierdute și a încercărilor care duc la Cunoaștere. Acest caracter inițiatic este foarte prezent în Grecia, în orașul Eleusis, la nord-vest de Atena, unde erau celebrate mari ceremonii în onoarea lui Demeter, zeița grâului. În civilizațiile antice, în mod esențial agrare
by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]
-
pus în gând să distrugă orice urmă de legionarism prin condamnări la moarte, întemnițări, trimiterea tineretului în batalioane speciale pe front pentru a fi ucis la ordin. Dictatura lui Ion Antonescu s-a convertit într-o calamitate națională, un război pierdut și înrobirea României sub dominația Moscovei. A urmat apoi rugul de pătimire îndurat de poporul român, pauperizarea, temnița și moartea, sub guvernarea Anei Pauker (omul Moscovei), a lui Gheorghiu Dej și Nicolae Ceaușescu... Astfel, legionarii au fost din nou măcelariți
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Science/816_a_1648]
-
altora, păcat împotriva căruia ei pretind că luptă. Comuniștii nu pot trăi din adevăr. El nu-i accesibil minții lor flecare căci ei trăiesc la nivelul pântecelui, mai sus nu pot urca. Adevărul urcă și duce spre piscul ceresc, paradisul pierdut, a fi legionar e un dar, o simțire adâncă, dumnezeiască, izvorâtă de dincolo de om. Legionarul este omul faptelor, un erou. El nu-și neagă părinții, nu-și dezminte istoria, ci o îmbogățește și o împodobește cu noi fapte. El luptă
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Science/816_a_1648]
-
2013. Familia unui decedat, buni creștini și smeriți, la înmormântarea defunctului, invită mai mulți preoți de mir și un preot monah. La prezentarea acestuia, unul din preoții de mir rostește: „ce caută legionarul acesta printre noi?” Această nălucă de preot, pierdut, cu nările și gura înspumate de legionarofobie, deșartă cuvinte ca un bețiv ce reazimă taverne, scuipând necuviințe dintr-un suflet halucinant într-un moment când el a fost chemat să aducă cântări unui fost rugător întru odihnă veșnică. Trăim într-
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Science/816_a_1648]
-
bolnave au însemnat cheltuieli suplimentare, considerate neproductive cu întreținerea, furajarea și îngrijirea femelelor bolnave, care în studiul efectuat au însemnat 5 Euro / zi / vacă sau 18,5 Lei, iar pe total zile de infecunditate 244 277 Euro (2,9 cicluri pierdute X 21 zile, durata medie a unui ciclu sexual). 2. Pierderi prin nerealizarea numărului de viței Pierderile de cicluri sexuale au avut repercusiuni și asupra nerealizării numărului de viței, înregistrându-se în acest sens un deficit de 0,22 0
Fiziologia şi fiziopatologia parturiţiei şi perioadei puerperale la vaci by Elena Ruginosu () [Corola-publishinghouse/Science/1300_a_1945]
-
și demodare, de pierdere completă a valențelor lor competitive. Astfel, „forța de muncă este cea mai perisabilă dintre toate resursele, dat fiind faptul că aptitudinile nefolosite se pierd ușor sau se demodează din cauza noilor tehnici, iar motivația mentală necesară muncii pierdute nu mai poate fi niciodată pe deplin recuperată”<footnote Giarini, Orio, Stahel, Walter R., Limitele certitudinii, Editura Camro, București, 1998, p. 159. footnote>. 3) Fac parte din resursele rare, cu o importanță tot mai mare. Raritatea acestor resurse umane rezultă
Managementul resurselor umane în administraţia publică by Elvira Nica () [Corola-publishinghouse/Science/234_a_151]
-
gest și o replică, o scriitură alertă și o știință a construcției care ar fi trebuit să-i asigure în fața criticii literare un loc mai însemnat. SCRIERI: Iliada, din nou, București, 1969; Amnios, București, 1977; Mater priensis, București, 1987; Profil pierdut, București, 1987; De ce dracu’ plângi?, București, 1994; Versuri noi despre mâțe și cotoi, București, 2003. Repere bibliografice: Ileana Mălăncioiu, „Iliada, din nou”, LCF, 1969, 11; D. Micu, Victoria Dragu, „Iliada, din nou”, RL, 1969, 15; Vasile Rebegea, „Iliada, din nou
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286861_a_288190]
-
Castaing și Ileana Cantuniari); Christos Yannaras, Libertatea moralei, București, 2002; Julian Marias, Perspectiva creștină, București, 2003; Juan Marse, Cozi de șopârlă, Iași, 2003. Repere bibliografice: Paul Dugneanu, Mihai Cantuniari. Substanțializarea discursului poetic, LCF, 1980, 12; Costin Tuchilă, Mihai Cantuniari. Spiritul pierdut al barocului, VR, 1980, 12; Paul Dugneanu, „Nova”, CNT, 1981, 14; Costin Tuchilă, Un paradox baroc, RL, 1981, 25; Tartler, Melopoetica, 149-152; Gheorghe Grigurcu, Solitudine și caligrafie, RL, 1985, 38; Grigurcu, Existența, 432-435; Dicț. scriit. rom., I, 449-450; Grigurcu, Poezie
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286079_a_287408]
-
istoric este luat de legendă și mit, dar și acestea constituie vehiculele unei sondări a sinelui, un rapel enigmatic, anamnetic, reflectând o état d'âme. În acest sens încearcă pictorul să apere un tablou al lui Franz von Stück, Paradisul pierdut, de acuzația de monstruozitate și brutalitate. Tabloul nu are nimic monstruos, cuplul damnat Adam și Eva întoarce spatele Paradisului la porțile căruia veghează un înger înarmat. Cele două trăsături, mai ales prima, introduc în scenă decadentismul cel puțin tematic. Idealismul
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
conexiune care este imposibilă în realitatea "normală", de zi cu zi"12. La Max Klinger în seria de zece gravuri intitulată Parafrază la găsirea unei mănuși (1881), elementul anecdotic, cu parfumul onestității sentimentale recuperabil din pretextul facil, găsirea unei mănuși pierdute, servește ca rampă de lansare pentru o ficțiune elaborată prin care obiectul-fetiș este redimensionat la scara unei imaginații debordante, pe măsura fabulațiilor hofmanniene. Pe filiera observației lui Max Deri revine că acest clivaj între naturalism/realism și simbolism / decadentism are
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
român nu reușise să le asimileze. Situarea între doi poli estetici relevă două formule de stilizare, în sensul prerafaelismului, cu un efect de înnobilare a personajelor și în sensul estetismului licențios al lui Beardsley. "Macedonski Alexis are enormitatea unui paradis pierdut. (...) D-a sa e probabil că a văzut pe Burne Jones și Dante Gabriel Rosetti, și nu a înțeles nici naivitatea pudică a convalescenței prerafaelite și nici perversitatea stilizată a lui Aurby (sic) Beurtsley (sic)"79. Influențele prerafaelite apar și
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
cu un realism elementar, relevabil prin tipologiile clasice, precum cea a avarului, subliniază distanța pe care o ia noua estetică, ce evidențiază "o altă domnie decât aceea a realităților care trec, domnia ideilor eterne, degajate de orice senzualitate, acest paradis pierdut sau visat, unde nu accezi decât prin extaz". Pentru aceasta trebuie să ai în vedere "misticismul care are drept limbaj semnul, care evocă invizibilul prin simbol, care sugerează abstractul prin concret, absolutul prin finit și eternul prin efemer"110. Cum
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
a obiectului printr-o psihoză halucinatorie a dorinței"378. În cazul melancoliei, cea mai actualizată este situația în care obiectul nu a murit în mod real, ci "a fost pierdut ca obiect al iubirii"379, iar în alte cazuri, obiectul pierdut rămâne necunoscut. Melancolia, așa cum o descrie Freud, reunește două trăsături specifice artei decadente: "narcisismul rezidual" și componenta sa morbidă. În ceea ce privește decadentismul, spre deosebire de romantism, melancolia primește o suprasarcină negativă printr-o accentuată morbiditate dublată de spectrul maladiei psihice care încifrează acum
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
metonimică cu florile pe care le ține cu un gest absent, nu există tablou care să omită detaliul floral. Pallady exagerază puțin statura ei pentru a realiza un efect de longilinitate. Despletită, cu picioarele goale în iarbă și un aer pierdut, Ofelia este una din încarnările Melacoliei simboliste, o ipostază a alienării trecută printr-un filtru poetic. În același registru ar putea intra o ilustrată a lui Kimon Loghi intitulată Gioconda, unde personajul degajă un aer de mister, care vine și
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
ceea ce o atrage cel mai mult în hieratismul mișcărilor este melanjul dintre sacru și profan, specific misticii orientale, întreținând aerul de senzualitate pe care-l posedă limbajul ei magic. Spre deosebire de Gauguin, refugiat în Tahiti pentru a redescoperi acolo un paradis pierdut al originilor, abordarea temei orientale de către Cecilia Cuțescu-Storck nu se află sub influența unui milenarism nostalgic, ci împărtășete, mai degrabă, atracția unui sens ascuns al lumii, încifrat de o tradiție ancestrală, care reușește să se comunice în absența tahitienilor sau
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
tratarea unor motive fantastice de origine folclorică"541. Criticul sesizează însă schimbarea peisajului liric și apariția în cadrul decorativismului bizantinizant a notelor expresioniste cu volumul Lângă Pământ (1929). Avem o adâncire a suprafeței, asimilată superficiilor decorativismului decadent, o recuperare a transcendenței pierdute, a misterului, a fabulei. "Peisajele lui Adrian Maniu se umplu de "semne", devin "bântuite", prind o viață misterioasă și neliniștitoare [...]"542. Cu toate acestea, criticul subliniază dominanta decorativismului Secession în poezia lui Maniu. Neobizantinismul lui Adrian Maniu rămâne, de cele mai multe
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
a Înțeles că el pleacă spre Ineu, dar a luat-o În goana calului spre Moara cu noroc. Deznodământul. Ghiță a plecat să-1 anunțe pe Pintea că Lică e la Moară, având la el banii Însemnați. Simțea că Ana e pierdută și nu se gândea decât la răzbunarea. Pintea este impresionat că Ghiță și-a sacrificat soția ca să-l prindă pe Lică; „Tare om ești tu, Ghiță. Și eu Îl urasc pe Lică; dar n-aș fi putut să-mi arunc
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]