144,219 matches
-
celor două principate (Ioniță Sandu Sturdza, Domn al Moldovei și Grigore al IV-lea Ghica, Domn al Țării Românești), obligați să se retragă, s-a instituit o administrație militară rusă, în frunte cu contele Pahlen, numit președinte deplin împuternicit al adunărilor (divanurilor Moldovei și Valahiei). Războiul încheiat pe 2stil vechi / 14 septembrie stil nou 1829 , s-a încheiat prin Pacea de la Adrianopol și s-a soldat cu ocuparea Țărilor Românești de către armatele țariste până la 1856. În timpul războiului ruso-turc din 1828-1829 toată
Războiul Ruso-Turc (1828–1829) () [Corola-website/Science/325356_a_326685]
-
Regatul Germaniei în fața rivalităților interne dintre duci și a continuelor raiduri ale maghiarilor. Însă abia în mai 919 Eberhard și ceilalți nobili franci au acceptat sfatul lui Conrad, iar Henric a fost ales rege, sub numele de Henric I, în cadrul adunării de la Fritzlar. Eberhard a succedat lui Conrad ca duce de Franconia. El va sfârși prin a fi ucis în 939 în bătălia de la Andernach în cadrul răscoalei împotriva noului rege, Otto I, fiul lui Henric, moment din care Franconia a devenit
Conrad I al Germaniei () [Corola-website/Science/325403_a_326732]
-
cu Adelaida și își asuma titlul de rege al longobarzilor. După aceea, Otto I "cel Mare" a revenit în Germania, numindu-l pe ginerele său, Conrad "cel Roșu" de Lorena ca regent la Pavia. Prin intermediul lui Conrad, Berengar apare la adunarea imperială din 952 de la Augsburg, unde prestează omagiu lui Otto "cel Mare". Ca urmare, el și cu fiul său Adalbert se mențin ca regi ai Italiei ca vasali ai lui Otto, cu toate că sunt nevoiți să cedeze regelui german teritoriul fostei
Berengar al II-lea de Italia () [Corola-website/Science/325419_a_326748]
-
a devenit cea mai sudică posesiune pe o linie care se desfășura de la Marea Adriatică până la Marea Baltică. În 1273, Ottokar a fost angrenat într-o dispută cu contele Rudolf de Habsburg în chestiunea alegerii regelui romanilor. În anul următor, Rudolf și adunarea de la Nuremberg a solicitat ca toate fiefurile obținute în timpul "interregnum"-ului de după moartea împăratului Frederic al II-lea de Hohenstaufen din 1250 să fie restituite Coroanei imperiale, o solicitare care urma să se aplice asupra Austriei, Carintiei și Carniolei. Ottokar
Marca de Carniola () [Corola-website/Science/325428_a_326757]
-
fiul lui Henric al II-lea, care era candidatul cu cele mai multe șanse, întâmpina o puternică opoziție. În acea vreme, Eckard era cel mai potrivit candidat din partea saxonilor, însă în cele din urmă nobilii i s-au opus. Singura concluzie a adunării a fost aceea de a se stabili o nouă întâlnire la "Kaiserpfalz" din Werla și să nu sprijine niciun candidat până atunci. Întrunirea de la Werla a avut loc în aprilie, iar Henric de Bavaria, cu ajutorul verișoarelor sale, abatesele Sofia I
Eckard I de Meissen () [Corola-website/Science/325465_a_326794]
-
Henric de Bavaria, cu ajutorul verișoarelor sale, abatesele Sofia I de Gandersheim și Adelida I de Quedlinburg, surorile decedatului Otto al III-lea, a obținut confirmarea succesiunii. Cu toate acestea, Eckard a primit suficient sprijin, el fiind cel care a organizat adunarea de la Werla, luând masa cu ducele Bernard I de Saxonia și cu episcopul Arnulf de Halberstadt. El a fost de asemenea salutat cu onoruri regale de către episcopul Bernward atunci când acesta a preluat episcopatul de Hildesheim. În aceleași zile însă Eckard
Eckard I de Meissen () [Corola-website/Science/325465_a_326794]
-
împărțită în 9 clanuri, fiecare clan având legături de sânge între membri lor, dar nefiind grupați într-o arie geografică proprie fiecărui clan, acestea trăind împreună. Unele clanuri aveau un lider recunoscut, altele nu. Puterea politică reală era exercitată de către "Adunarea bătrânilor". Din rândurile kikuyu fac parte doi președinți ai Kenyei Jomo Kenyatta, primul președinte kenyan și Mwai Kibaki, al treilea. Unul dintre cei mai buni scriitori africani, Ngugi wa Thiong'o, care după două lucrări în englesă a scris, mai
Kikuyu () [Corola-website/Science/325482_a_326811]
-
convertiți cu forța la islam și încadrați în corpul ienicerilor. În plus, o serie de tinere fete elene erau obligate să servească ca odalișce în haremurile otomane . Aceste practici erau numite „tributul în copii” ("devșirme", limba greacă "παιδομάζωμα" "paidomazoma", adică „adunarea copiilor”), prin care fiecare comunitate creștină trebuia să cedeze un băiat din cinci pentru a fi crescut în legea musulmană, după care să fie înrolat în corpul de elită al infanteriei otomane, ienicerii. Familiile elene au opus o rezistență puternică
Grecia Otomană () [Corola-website/Science/325867_a_327196]
-
cartea Exodului e scris cum, “Domnul a zis lui Moise și lui Aaron în țara Egiptului: Exodul 12:1-5 - „Luna aceasta va fi pentru voi cea dintâi lună; ea va fi pentru voi cea dintâi lună a anului. Vorbiți întregii adunări a lui Israel și spuneți-i: „În ziua a zecea a acestei luni, fiecare om să ia un miel de fiecare familie, un miel de fiecare cămin. Dacă sunt prea puțini în casă pentru un miel, să-l ia cu
Sabat haGadol () [Corola-website/Science/325970_a_327299]
-
a fost căsătorit cu Judith, cu care a avut o fiică numită Willa. După ce a moștenit Marca de Toscana de la tatăl său, în 989 a devenit și duce de Spoleto. Însă împăratul Otto al III-lea a devenit suspicios față de adunarea în mâinile aceluiași om a întregii puteri din Italia centrală, drept pentru care l-a depus pe Ugo din Spoleto, unde l-a înscăunat pe Conrad de Urslingen. În 31 iulie 1001, a oferit câteva privilegii markgrafului Ulric Manfred al
Ugo de Toscana () [Corola-website/Science/324909_a_326238]
-
și din cauză că bizantinii nu au reușit să își restabilească autoritatea în teritoriile retrocedate de către franci. Probabil că Istria a fost reintegrată în Ducatul de Friuli. După depunerea ducelui Balderic de Friuli, împăratul Ludovic Piosul, fiul lui Carol cel Mare, în cadrul adunării din 829 de la Worms a divizat în cele din urmă ducatul friulan în patru provincii, cu Istria și Friuli conduse de la Aquileia de către markgraful Eberhard de Friuli și descendenții săi din familia Unruochingilor. Regiunea a devenit parte a Franciei de
Marca de Istria () [Corola-website/Science/324925_a_326254]
-
să participe la revoltă și din acest punct au considerat creștinismul ca o religie reparată de iudaism. Revolta a fost în cele din urmă învinsă de Hadrian însuși. Deși nu se știe precis, se apreciază că în timpul acestei răscoale, o adunare rabinică a decis care cărți pot fi considerate parte a canonului Bibliei ebraice, cărțile denumite apocrife fiind excluse. Înainte de răscoala din 132-136, se apreciază că aproximativ 2/3 din populația Galileii și 1/3 din regiunea coastei erau evrei. Totuși
Istoria Israelului () [Corola-website/Science/324899_a_326228]
-
făcând Sabbat-ul zi liberă națională, promitea mâncare koser în instituțiile guvernamentale și permitea ortodocșilor să creeze un sistem educațional separat. În septembrie 1947, o lună după Împărțirea Indiei, Comisia a recomandat o împărțire și în Palestina, o propunere ratificată de Adunarea Generală a Națiunilor Unite. Rezoluția ONU stipula înființarea a două state, unul arab și unul evreu, iar Ierusalimul sub administrația Națiunilor Unite. Data propusa pentru retragerea britanică a fost 1 octombrie 1948. Rezoluția ONU a cerut Marii Britanii să își evacueze
Istoria Israelului () [Corola-website/Science/324899_a_326228]
-
revoltat în 1920, 1929 și 1936. În 1947, în urma celui de-al doilea război mondial și a Holocaustului, precum si a intensificării confruntării între arabi și evrei in Palestina, guvernul britanic și-a anunțat dorința de a încheia mandatul. Ca urmare, Adunarea Generală a Națiunilor Unite a votat pentru împărțirea teritoriului. Arabii au respins planul de împărțire al Națiunilor Unite și a început imediat, cu ajutorul statelor arabe vecine, un război, în momentul în care Statul Israel a fost declarat în 1948. În
Istoria Palestinei () [Corola-website/Science/324938_a_326267]
-
Passy (Franța). A fost primul forum permanent pentru negocierile politice multilaterale. Inițial, organizația a fost concepută pentru parlamentari, însă s-a schimbat într-o organizație a parlamentelor statelor suverane. Parlamentele naționale a 162 de state sunt membre UIP, și 10 adunări parlamentare regionale sunt membrii asociați. UIP are statut permanent de observator la Organizația Națiunilor Unite. Obiectivul inițial al organizației a fost arbitrarea conflictelor. UIP a avut un rol important când a fost creată Curtea Permanentă de Arbitrare de la Haga. De-
Uniunea Interparlamentară () [Corola-website/Science/327430_a_328759]
-
a lucrat pentru înființarea instituțiilor la nivel interguvernamental, inclusiv Organizația Națiunilor Unite, o organizație cu care cooperează și la care are statut permanent de observator. Mai multe instituții și-au exprimat interesul unei posibilități de a transforma UIP într-o Adunare Parlamentară a Națiunilor Unite, printre care Comitetul pentru un ONU democratic, Bundestagul german și Internațională Socialistă. Internațională Liberală o considera la rândul ei o opțiune. Sediul uniunii s-a schimbat de câteva ori încă de la înființare. Locații: În prezent sunt
Uniunea Interparlamentară () [Corola-website/Science/327430_a_328759]
-
Marino, Șamoa, Sao Tome și Principe, Senegal, Șerbia, Seychelles, Sierra Leone, Singapore, Slovacia, Slovenia, Sri Lanka, Sudan, Suedia, Surinam, Siria, Tadjikistan, Tanzania Thailanda, Timorul de Est, Togo, Trinidad și Tobago, Tunisia, Turcia, Ucraina, Uruguay, Venezuela, Vietnam, Yemen, Zambia, Zimbabwe. Membrii asociați: Parlamentul Andin, Parlamentului Central American, Adunarea Legislativă a Africii de Est, Parlamentul European, Comitetul Interparlamentar al Uniunii Montare și Economice Africane, Parlamentul Americii Latine, Parlamentul Comunității Economice al Statelor din Africa de Vest, Parlamentul Comunității Monetare și Economice al Africii Centrale, Adunarea Parlamentară al Consiliului European, Parlamentul Tranzițional
Uniunea Interparlamentară () [Corola-website/Science/327430_a_328759]
-
asociați: Parlamentul Andin, Parlamentului Central American, Adunarea Legislativă a Africii de Est, Parlamentul European, Comitetul Interparlamentar al Uniunii Montare și Economice Africane, Parlamentul Americii Latine, Parlamentul Comunității Economice al Statelor din Africa de Vest, Parlamentul Comunității Monetare și Economice al Africii Centrale, Adunarea Parlamentară al Consiliului European, Parlamentul Tranzițional Arab.
Uniunea Interparlamentară () [Corola-website/Science/327430_a_328759]
-
el, mai fac parte reprezentanții celor șapte familii ducale și cei cinci quinți. De peste 200 de ani, aceștia din urmă își dau implicit votul împăratului. Familiile ducale sunt entități conducătoare ale celor mai importante federații planetare, care prezidează prin rotație Adunarea Confederativă. Dintre familiile ducale - Saalun, Lee, Mwan, Robertson, Musterson, Kallys și Williams - ultima i s-a opus regelui cu 200 de ani în urmă și a fost transformată în clan pribeag. Curtea Imperială se află pe planeta Tengys, în orașul
Trilogia Abația () [Corola-website/Science/327419_a_328748]
-
ieșit din CEFTA și a aderat la UE. Elveția și Liechtenstein fac parte dintr-o uniune vamală din 1924, ambele folosesind francul elvețian ca monedă națională. Următoarele organizații politice și/sau economice au fost în Regiunea Baltică în era postmodernită: Adunarea Baltică are ca scop promovarea cooperării între parlamentele statelor baltice, și anume republicile Estonia, Letonia și Lituania. Organizația a fost planificată în Vilnius la data de 1 decembrie 1990, iar cele trei națiuni au fost de acord cu structura și
Integrare europeană () [Corola-website/Science/327474_a_328803]
-
cu Dr. George Palade (laureat al Premiului Nobel pentru fiziologie și medicină în anul 1974), Dr. Grigore T. Popa, (Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași îi poartă numele), Dr. C. I. Parhon, (președinte al Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Române 1948-1952 (funcție echivalentă cu cea de șef al statului)), poetul Ilarie Voronca, scriitorii Gala Galaction, Tudor Arghezi etc. (corespondența se găsește in Arhiva lui Dan Iagnov). Fratele lui Zalman Iagnov, Simion Iagnov, era de asemenea
Dan Iagnov () [Corola-website/Science/326908_a_328237]
-
Comitetului limbii ebraice” existent din 1905. În anul 1889 Eliezer Ben-Yehuda (1858-1922) și alți promotori ai reînvierii limbii ebraice vorbite din organizația Safá brurá („Limba limpede”) au înființat la Ierusalim , în timpul dominației otomane, un comitet literar care și-a propus adunarea și publicarea de cuvinte ebraice. Comitetul s-a dizolvat în 1891, si a fost resuscitat abia în anul 1905,din inițiativa Asociației profesorilor și învățătorilor din Eretz Israel (Palestina istorică), sub numele de „Comitetul limbii ebraice” - „Vaad halashon haivrit”. Acesta
Academia limbii ebraice () [Corola-website/Science/326998_a_328327]
-
cinci ori pe an. Există trei comitete permanente și centrale: cel pentru gramatică, cel pentru terminologia științifică și tehnică și comitetul pentru cuvinte de uz general. De asemenea există comitete profesionale pentru diferite domenii. Toate propunerile sunt aduse spre aprobare adunării generale a membrilor. Academia posedă și un personal de cercetători ai ebraicei și ai limbilor înrudite cu ea, care participă la proiectul Dicționarului Istoric al Limbii Ebraice, de asemenea un secretariat științific, care comunică cu marele public. Secretariatul furnizează publicului
Academia limbii ebraice () [Corola-website/Science/326998_a_328327]
-
unor filiale, „cabinete de lectură”, „case de citire” în perimetrul județului a aparținut Societăților culturale „Școala Română” și „Casa Națională”. Faptul apare menționat în "„Raport asupra activității comitetului Societății Școala Română din 4 octombrie 1913 - 31 ianuarie 1920”", dat în adunarea generală din 11 ianuarie 1920 și tipărit de „Școala Română” în 1923. Astfel, din veniturile celor două societăți au fost alocate fonduri importante, achiziționându-se, pentru început, o serie de cărți românești de la profesorii Animpodist Daschevici și Nicu Tarasievici. Fondul
Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera” din Suceava () [Corola-website/Science/327004_a_328333]
-
executați. Un alt lider al răsculaților, (Maan) Ali, a reușit însă să fugă. După izbucnirea revoltei din Duzce, guvernul loialist a anunțat crearea unei noi armate, care să distrugă așa-numitele „Forțe Naționale”, ostile guvernului de la Constantinopol și loiale Marii Adunări naționale și lui Mustafa Kemal. Această armată era formată din 1.000 de soldați sub comanda lui Sefik Pașa. Pe 26 aprilie a fost făcut public faptul că guvernul contral dorea să îi acorde lui Ahmet Anzavur o funcție de comandă
Revolta lui Ahmet Anzavur () [Corola-website/Science/327015_a_328344]