144,219 matches
-
în faubourguri, și au văzut, inevitabil, castelul. Atunci putea începe insurecția.” S-a hotărât atunci să se dea lovitura decisivă în ziua de 10 august. Cluburile politice discutau fățis despre detronarea regelui, și la 3 august, Pétion a vorbit în fața adunării, cerând sfârșitul monarhiei în numele comunei și al secțiunilor. La 8 august, s-a discutat punerea sub acuzare a lui La Fayette. El a fost achitat, dar (cum afirmă François Mignet), „toți cei care au votat pentru el au fost fluierați
Insurecția de la 10 august 1792 () [Corola-website/Science/323328_a_324657]
-
fluierați urmăriți și maltratați de popor la închiderea ședinței”, mai ales Vincent-Marie Viénot de Vaublanc și Quatremère de Quincy. Această hărțuire a fost însoțită de amenințări cu moartea sau cu invadarea domiciliului. Étienne de Joly, ministrul justiției, a scris președintelui Adunării: „am denunțat aceste atacuri la curtea penală; dar legea este impotentă, iar eu sunt obligat de onoare și de probitate să vă informez că fără ajutorul prompt al corpului legislativ, guvernul nu va mai putea fi responsabil mult timp.” Poporul
Insurecția de la 10 august 1792 () [Corola-website/Science/323328_a_324657]
-
dacă nu se pronunță detronarea în aceeași zi, atunci la miezul nopții vor bate clopotele și vor ataca reședința regală de la Tuileries. Toate cele patruzeci și opt de secțiuni din Paris, cu excepția uneia, i-au urmat exemplul. Pétion a informat Adunarea Legislativă că secțiunile și-au „reluat suveranitatea” și că nu mai există altă putere asupra poporului decât cea a persuasiunii. În noaptea de 9 august, o nouă comună revoluționară a ocupat Hôtel de ville din Paris, unde-și avea sediul
Insurecția de la 10 august 1792 () [Corola-website/Science/323328_a_324657]
-
au „reluat suveranitatea” și că nu mai există altă putere asupra poporului decât cea a persuasiunii. În noaptea de 9 august, o nouă comună revoluționară a ocupat Hôtel de ville din Paris, unde-și avea sediul guvernul. Planul iacobinilor din Adunare, susținut și de armata federaților, era cel de a dizolva departamentul Paris, de a-l demite pe Pétion, de a institui o comună insurecțională (un guvern municipal) și de a lua cu asalt palatul Tuileries. La miezul nopții, au bătut
Insurecția de la 10 august 1792 () [Corola-website/Science/323328_a_324657]
-
condis insurecția de la Hôtel de Ville. Pétion se afla la Tuileries, unde a fost convocat de rege, care dorea să se asigure de situația Parisului, și a primit autorizarea de a răspunde la forță cu forță. O parte din membrii Adunării, treziți de clopote, au deschis o ședință de urgență prezidată de Vergniaud. Aflând că Pétion este la Tuileries, ei au crezut că a fost arestat și au vrut să încerce să-l elibereze. Ei i-au cerut, ca și regele
Insurecția de la 10 august 1792 () [Corola-website/Science/323328_a_324657]
-
a fost arestat și au vrut să încerce să-l elibereze. Ei i-au cerut, ca și regele puțin mai devreme, să îi informeze cu privire la situația din Paris. O delegație de la Hôtel de Ville s-a informat despre el în numele Adunării, bănuind că este prizonier la Tuileries. El a plecat împreună cu edelegația și a devenit de fapt prizonier al comunei insurecționale, sub paza a trei sute de oameni. Noua comună i-a cerut apoi marchizului de Mandat, comandant al Gărzii Naționale, să
Insurecția de la 10 august 1792 () [Corola-website/Science/323328_a_324657]
-
s-au luat mai multe măsuri de apărare. "Chronique des Cinquante jours" de Roederer relatează că, spre orele patru dimineața, regina Maria Antoaneta l-a chemat și l-a prevenit că regele și familia regală doresc să se refugieze la Adunarea Legislativă: „Propuneți, spuse Dubouchage, să-l dăm pe rege pe mâna dușmanilor lui”. Roederer a remarcat atunci că doar cu două zile în urmă, două treimi din Adunare s-au pronunțat în favoarea lui La Fayette, și a susținut că planul
Insurecția de la 10 august 1792 () [Corola-website/Science/323328_a_324657]
-
a prevenit că regele și familia regală doresc să se refugieze la Adunarea Legislativă: „Propuneți, spuse Dubouchage, să-l dăm pe rege pe mâna dușmanilor lui”. Roederer a remarcat atunci că doar cu două zile în urmă, două treimi din Adunare s-au pronunțat în favoarea lui La Fayette, și a susținut că planul său este cel mai puțin periculos. Regina a hotărât totuși să reziste cu forța, iar Roederer a fost de acord. Lachesnaye, care comanda trupele în absența lui Mandat
Insurecția de la 10 august 1792 () [Corola-website/Science/323328_a_324657]
-
și Mandat înaintea sa, Lachesnaye a fost contrazis de regină: „Eu răspund de toți aceia; ei vor înainta primii sau ultimii, așa cum doriți; sunt pregătiți de tot ce e necesar; sunt oameni siguri”. Joly și Champion au fost trimiși la Adunare pentru a se informa de pericol și pentru a solicita ajutorul Adunării și al comisarilor. Trecerea în revistă a trupelor de către rege la orele cinci dimineața a demonstrat că acesta nu putea conta pe toți cei care oficial trebuia să
Insurecția de la 10 august 1792 () [Corola-website/Science/323328_a_324657]
-
de toți aceia; ei vor înainta primii sau ultimii, așa cum doriți; sunt pregătiți de tot ce e necesar; sunt oameni siguri”. Joly și Champion au fost trimiși la Adunare pentru a se informa de pericol și pentru a solicita ajutorul Adunării și al comisarilor. Trecerea în revistă a trupelor de către rege la orele cinci dimineața a demonstrat că acesta nu putea conta pe toți cei care oficial trebuia să-l protejeze. Au răsunat strigăte „trăiască regele!” amestecate cu cele de „trăiască
Insurecția de la 10 august 1792 () [Corola-website/Science/323328_a_324657]
-
astfel calea a devenit liberă. Devreme în dimineața de 10 august, insurgenții au ajuns la Tuileries. Avangarda faubourgurilor, formată din federații marseiezi și bretoni s-a desfășurat pe Carrousel, întorcând tunurile spre palat. Joly și Champion s-au întors de la Adunare, considerând că cei șaizeci sau optzeci de membri prezenți nu sunt destul de numeroși și că propunerea lor nu a fost auzită. Membrii „departamentului”, trimiși de Roederer, șeful departamentului, s-au prezentat ei înșiși în fața mulțimii, spunând că o mulțime atât
Insurecția de la 10 august 1792 () [Corola-website/Science/323328_a_324657]
-
nu sunt destul de numeroși și că propunerea lor nu a fost auzită. Membrii „departamentului”, trimiși de Roederer, șeful departamentului, s-au prezentat ei înșiși în fața mulțimii, spunând că o mulțime atât de mare nu poate ajunge la rege sau în fața Adunării Naționale, și sfâtuindu-i să trimită douăzeci de reprezentanți cu cererile lor. Nu au fost ascultați. Mulțimea s-a întors către Garda Națională, care și-a amintit de articolul de lege care îi cerea să răspundă la forță cu forța în
Insurecția de la 10 august 1792 () [Corola-website/Science/323328_a_324657]
-
fraternizat cu insurgenții. Encyclopædia Britannica din 1911 afirmă că fără Garda Națională, diferența de forțe nu era atât de mare încât rezistența să fie disperată, dar că Ludovic al XVI-lea s-a lăsat convins să se retragă sub protecția Adunării. Deputatul Vincent-Marie Viénot de Vaublanc relatează în memoriile sale sosirea regelui la Adunarea Legislativă: Câtiva insurgenți au înaintat fără ostilitate, iar gărzile elvețiene au aruncat câteva cartușe pe fereastră în semn de ofertă de pace. Totuși, s-a deschis focul
Insurecția de la 10 august 1792 () [Corola-website/Science/323328_a_324657]
-
de forțe nu era atât de mare încât rezistența să fie disperată, dar că Ludovic al XVI-lea s-a lăsat convins să se retragă sub protecția Adunării. Deputatul Vincent-Marie Viénot de Vaublanc relatează în memoriile sale sosirea regelui la Adunarea Legislativă: Câtiva insurgenți au înaintat fără ostilitate, iar gărzile elvețiene au aruncat câteva cartușe pe fereastră în semn de ofertă de pace. Totuși, s-a deschis focul, fără a se ști din care parte s-a tras prima oară, și
Insurecția de la 10 august 1792 () [Corola-website/Science/323328_a_324657]
-
omorâți în masacrele din septembrie. Circa o sută de gărzi au supraviețuit. Nobilii înarmați, în număr de aproximativ 200, au trecut neobservați, în haine civile și au reușit în mare parte să scape în confuzia creată. La sosirea insurgenților victorioși, Adunarea a emis o proclamație prin care cerea poporului să respecte justiția, magistrații, drepturile omului, libertatea și egalitatea. Dar mulțimea și liderii ei aveau toată puterea în mâinile lor, și erau hotărâți să o folosească. Noua administrație a orașului a venit
Insurecția de la 10 august 1792 () [Corola-website/Science/323328_a_324657]
-
și erau hotărâți să o folosească. Noua administrație a orașului a venit să-și prea autoritatea, în frunte cu trei pancarte pe care scria „Patrie, libertate, egalitate”. S-a cerut detronarea regelui și instituirea unei Convenții Naționale. Un rest al Adunării Legislative, majoritar iacobină, s-a simțit obligată să cedeze, fără a-și asuma răspunderea detronării regelui. În schimb, la inițiativa lui Vergniaud, ei au votat în unanimitate convocarea Convenției cerute, revocarea miniștrilor și suspendarea (nu detronarea) regelui. S-a înființat
Insurecția de la 10 august 1792 () [Corola-website/Science/323328_a_324657]
-
pentru a se asigura de colaborarea ei. Ludovic al XVI-lea, mai întâi mutat forțat la palatul Luxembourg, a fost transferat ca prizonier la Tour du Temple, de către comuna cu putere absolută, cu justificarea securității regelui. Sfârșitul monarhiei și înlocuirea Adunării legislative cu Convenția au fost urmate de șase săptămâni de instabilitate politică. În această perioadă, comuna pariziană insurgentă a concentrat o putere mai mare decât cea a Adunării. Ea a cerut și a primit în custodie familia regală și a
Insurecția de la 10 august 1792 () [Corola-website/Science/323328_a_324657]
-
comuna cu putere absolută, cu justificarea securității regelui. Sfârșitul monarhiei și înlocuirea Adunării legislative cu Convenția au fost urmate de șase săptămâni de instabilitate politică. În această perioadă, comuna pariziană insurgentă a concentrat o putere mai mare decât cea a Adunării. Ea a cerut și a primit în custodie familia regală și a obținut putere nelimitată de a efectua arestări. Ea nu s-a opus masacrelor din septembrie în timpul cărora 1200-1400 de persoane arestate au fost ucise în închisori. Consiliul executiv
Insurecția de la 10 august 1792 () [Corola-website/Science/323328_a_324657]
-
și a primit în custodie familia regală și a obținut putere nelimitată de a efectua arestări. Ea nu s-a opus masacrelor din septembrie în timpul cărora 1200-1400 de persoane arestate au fost ucise în închisori. Consiliul executiv "ad hoc" al Adunării nu avea statut juridic și nici accepțiunea opiniei publice. La Fayette, în fața refuzului trupelor sale de a-l urma în apărarea Constituției din 1791, a ales să dezerteze și a fost luat prizonier de austrieci. Alegerile pentru Convenție s-au
Insurecția de la 10 august 1792 () [Corola-website/Science/323328_a_324657]
-
prizonier de austrieci. Alegerile pentru Convenție s-au făcut cu vot universal, dar participarea a fost scăzută, din cauza presiunilor și intimidărilor: în funcție de regiune, prezența la vot a fost de 10-25%, variind de la o regiune la alta. Mai mulți deputați ai Adunării naționale constituante și ai celei legislative de l'Assemblée nationale constituante au fost realeși. Convenția s-a reunit la 20 septembrie și a devenit "de facto" noul guvern al Franței. Una dintre primele sale măsuri a fost abolirea monarhiei. Mignet
Insurecția de la 10 august 1792 () [Corola-website/Science/323328_a_324657]
-
de festivități, s-au adunat peste 300 de fruntași români din vestul Transilvaniei, sub conducerea lui Alexandru Mocioni, pentru elaborarea unui program de revendicări naționale și realizarea unei organizații politice românești. Tot în această sală a avut loc, în 1863, adunarea generală de constituire a Asociației culturale arădene, care-și propusese scopuri similare cu ale Astrei de la Sibiu. În sala de festivități a hotelului au concertat personalități de renume mondial, ca Franz Liszt (1846), Johann Strauss-fiul (1847), Johannes Brahms (1879), Pablo
Hotel Ardealul () [Corola-website/Science/323361_a_324690]
-
Tratatul de la Moscova (în limbile turcă: "Moskova Antlașması", rusă: "Московский договор") a fost un tratat de „prietenie și frăție” semnat pe 16 martie 1921 între RSFS Rusă și Marea Adunare Națională a Turciei. Tratatul a fost ratificat de VȚIK pe 20 iulie 1921 și de Marea Adunare Națională a Turciei (MANT) 31 iulie 1921. Schimbul instrumentelor de ratificare s-a făcut pe 22 septembrie 1921 la Kars. Acesta a fost
Tratatul de la Moscova (1921) () [Corola-website/Science/323369_a_324698]
-
Moskova Antlașması", rusă: "Московский договор") a fost un tratat de „prietenie și frăție” semnat pe 16 martie 1921 între RSFS Rusă și Marea Adunare Națională a Turciei. Tratatul a fost ratificat de VȚIK pe 20 iulie 1921 și de Marea Adunare Națională a Turciei (MANT) 31 iulie 1921. Schimbul instrumentelor de ratificare s-a făcut pe 22 septembrie 1921 la Kars. Acesta a fost al doilea tratat internațional semnat de naționaliștii turci. În același timp, guvernul recunoscut internațional era cel din
Tratatul de la Moscova (1921) () [Corola-website/Science/323369_a_324698]
-
reprezentanților condus de Mustafa Kemal i-a dat ordin comandantului local turc, Kâzım Karabekir, să nu se opună înaintării Armatei Roșii în Azerbaidjan și sovietizării acestui teritoriu. Pe 23 aprilie 1920, s-a deschis la Ankara prima sesiune a Marii Adunări Naționale a Turciei, care a proclamat nulitatea acordurilor semnate de guvernul otoman de la Constantinopol. Trei zile mai târziu, președintele Marii Adunări Naționale, Mustafa Kemal, i-a propus președintelui Sovietului Comisarilor Poporului al RSFS Ruse, V. I. Lenin, stabilirea de relații
Tratatul de la Moscova (1921) () [Corola-website/Science/323369_a_324698]
-
în Azerbaidjan și sovietizării acestui teritoriu. Pe 23 aprilie 1920, s-a deschis la Ankara prima sesiune a Marii Adunări Naționale a Turciei, care a proclamat nulitatea acordurilor semnate de guvernul otoman de la Constantinopol. Trei zile mai târziu, președintele Marii Adunări Naționale, Mustafa Kemal, i-a propus președintelui Sovietului Comisarilor Poporului al RSFS Ruse, V. I. Lenin, stabilirea de relații diplomatice și sprijinirea de către bolșevici a luptei Turciei pentru independență. În aceeași zi, Armata a XI-a „roșie” a RSFS Ruse
Tratatul de la Moscova (1921) () [Corola-website/Science/323369_a_324698]