17,219 matches
-
de lucru la comenzi pentru a reda aderența la roți și a degaja transportorul. Ploua cu scântei. În spate urla cu toții. Desprinseră extinctoarele și le goliră peste începutul de incendiu. Newt stătea cuminte și-i privea pe adulții speriați care alergau prin fața ei. Respirația-i sacadată era însă regulată. Observa scena. Nimic din ceea ce vedea nu era nou pentru ea. Ea le trăise pe toate. Ceva căzu pe acoperiș cu zgomot surd și metalic. Gorman se retrăsese într-un colț și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
Nici nu avu timp să urle și se pomeni izbită de consola de pilotaj. La sol, viitorii naufragiați văzură uluiți cum naveta viră brusc spre babord. Propulsoarele principale mugiră și aparatul acceleră pierzând altitudine. Ripley o luă pe Newt și alergă spre clădirea cea mai apropiată. ― Fugi! Naveta trecu razant pe lângă o formațiune pietroasă de pe marginea șoselei, viră ― stânga și se lovi de o creastă de bazalt. Se răsturnă ca o libelulă muribundă, se izbi de sol înainte de a exploda. Câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
Ripley întinse un deget pentru a indica tuburile de stază. Newt le văzu și dădu iar din cap, fără să geamă măcar. Stăteau lipite una de alta ciulind urechile și scrutând tenebrele. Pândeau foșnete, mici forme redutabile care poate că alergau spre ele pe podea. Nu auzeau decât bâzâitul caloriferului. Ripley trase aer în piept, înghiți, se îndreptă de spate pentru a prinde lamele somierei metalice și începu să o depărteze de perete. Picioarele patului scrijeliră solul, iar scrâșnetul metalic îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
se muta întruna de la umbre la dulapuri, scruta cele mai mărunte unghere. Primejdia se putea ascunde oriunde. Băteau în retragere, când monstrul, dând dovadă de o forță incredibilă, ținând cont de dimensiunile lui reduse împinse patul care-l imobiliza și alergă să se refugieze sub un șir de dulapuri. Numeroasele sale picioare nici nu se vedeau limpede din pricina iuțelii deplasării. Ripley se retrase spre ușă mergând de-a-ndărătelea, ferindu-se de pereți. De cum se lovi cu spatele de ușă, își trecu repede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
fantezist. Poate că e vreo interferență, sau altceva. Poate un arc electric intermitent, pe undeva. Detectez mișcări de peste tot, dar nu văd absolut nimic. ― Înapoi! Ripley simțea sudoarea ivindu-i-se pe frunte și la subțiori. Hudson se răsuci și alergă. Ajunse la ușă cu puțin înaintea lui Vasquez și își împreună forțele cu ale ei pentru a închide panoul și a-l zăvorî. Odată strânși în sală, începură să-și împartă ceea ce mai rămăsese din arsenal. Aruncătoare de flăcări, grenade
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
o expresie de surprindere artificială, își făcu o mână pâlnie la ureche. ― Ce zici? Pătrunseră în laboratorul medical devastat. Vasquez fiind ultima, împinse ușa, după ce mai proiectă trei grenade prin întredeschidere. Cu o clipă înaintea exploziei, trânti ușa și intră alergând. Vacarmul îi asurzi, iar ușa grea de metal se bombă. Ripley, ajunsă deja la cea de a doua ușă, nu se miră să o găsească zăvorâtă. Se apucă să manevreze încuietoarea în timp ce Hicks își folosea iarăși aparatul de sudură pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
Femeia se lovea mereu de partea superioară a cilindrului, dar se simțea atât de ușurată încât nici nu-i păsa. Iuțiră pasul; Newt se ținea de ei fără dificultate. Acolo unde adulții trebuiau să se aplece, ea rămânea dreaptă și alerga. Infanteriștii se izbeau cu zgomot de marginile tunelului, dar acum se gândeau mai mult la rapiditate decât la discreție. După câte își dădeau seama, adversarii lor erau dotați cu un auz mediocru și că își localizau prada probabil datorită mirosului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
izbi în spatele său. Nu se osteni să se întoarcă pentru a vedea ce anume era. ― Hai sictir, murmură el când grenadele se ciocniră. La acest toast final culoarul se lumină, ca de strălucirea unui soare. Ripley și Newt și Hicks alergau cât îi țineau puterile. Erau deja departe de deschizătura pe care caporalul o decupase în conductă, dar unda de șoc a exploziei celor patru grenade zdruncină această secțiune a coloniei. Newt își păstra mai ușor echilibrul decât adulții și le-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
pe-aici! striga. Veniți, am ajuns! ― Așteaptă, Newt! Ripley grăbi pasul pentru a o ajunge din urmă pe fetiță. Bătăile inimii îi răpăiau în timpane și plămânii scoteau un șuierat chinuitor. Pereții deveneau neclari. Percepea vag prezența lui Hicks care alerga în urma ei suflând ca o mașină cu aburi. În pofida handicapului reprezentat de harnașament, bărbatul ar fi putut să o întreacă. Dar nu încerca. Prefera să le acopere spatele. În fața lor apăru o bifurcație. În extremitatea pasajului din stânga, se ridica un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
să se oprească nu departe de centrul zonei de aterizare. Manevra nu era elegantă, dar nu provocă alte stricăciuni în afară de strâmbarea unui lonjeron. Ripley strigă și sintetul se răsuci și-i văzu ieșind împle-ticindu-se din clădirea din spatele său. Lăsă consola, alergă în întâmpinarea lor și trecu brațul pe sub cel al lui Hicks pentru a-l susține. Alergau spre aparat, când Ripley strigă la android: ― Mai avem timp la dispoziție? Vâjâitul îi acoperi în parte răspunsul: ― Mult! Douăzeci și șase de minute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
provocă alte stricăciuni în afară de strâmbarea unui lonjeron. Ripley strigă și sintetul se răsuci și-i văzu ieșind împle-ticindu-se din clădirea din spatele său. Lăsă consola, alergă în întâmpinarea lor și trecu brațul pe sub cel al lui Hicks pentru a-l susține. Alergau spre aparat, când Ripley strigă la android: ― Mai avem timp la dispoziție? Vâjâitul îi acoperi în parte răspunsul: ― Mult! Douăzeci și șase de minute. Bishop părea mulțumit de el însuși. Și avea de ce. ― Nu plecăm, îi declară în timp ce urcau, împiedicându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
intrusă și fu catapultată îndărăt de două descărcări ale puștii. Ripley avansă continuând să tragă, cu fața schimonosită de o furie ucigătoare. Lucrul acela se clătina spasmodic și femeia îl termină cu aruncătorul de flăcări. Focul nimicea cadavrul și Ripley alergă la Newt. Substanța rășinoasă a coconului ce o învăluia pe fetiță nu se întărise încă și ea putu să se elibereze. Ripley se ghemui cu spatele la Newt. ― Vino, urcă la bord. Newt își puse picioarele în jurul taliei adultului și brațele în jurul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
rostogoleau înăuntrul acestui sac abdominal, în direcția unui tub ovipozitor palpitând: era o înspăimântătoare bandă de asamblare organică. Ajunse la capătul traseului, ieșeau la aer liber, lucind din cauza umorii vâscoase și erau strânse de lucrători. Aceste versiuni miniaturale ale soldaților alergau de colo-colo fără să-i bage în seamă pe cei doi oameni prezenți printre ei; nu se gândeau decât la sarcina lor, care consta în ducerea la loc sigur a ouălor depuse de regina lor. Ripley își aminti gesturile lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
vâlvătaie. De Ripley se apropiară doi soldați. Un clămpănit o anunță că încărcătorul e gol. Îl ejectă rapid, plasă unul nou și apăsă pe trăgaci. Asediatorii fură secerați de gloanțele vibratoare. Nu-i păsa dacă aceste ținte erau deja moarte. Alergând spre liftul de mărfuri, ea trăgea în tot ce avea aspect organic. Aburul și sudoare o orbeau, dar cartușele pe rare le instalase pentru a însemna drumul erau ca niște nestemate sclipitoare în inima haosului. Sirenele urlau și întreaga stație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
sesizase. Ripley dădu înapoi. Flutura mâinile, striga, se strâmba, sărea în sus... pentru a atrage asupra ei atenția monstrului. Acțiunea ei își atinse scopul. Creatura pivotă. Cu o rapiditate incredibilă, ținând cont de mărimea ei, și porni spre Ripley care alerga deja în direcția marii uși interne de la celălalt capăt al buncărului. În spatele ei, podeaua vibra sub labele monstrului. Femeia trecu peste prag și lovi cu mâna întrerupătorul de închidere. Ușa bâzâi și-i execută ordinul imediat. Zgomotul impactului se repercută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
spre... Polomar... cât putură mai curând. Ca și cum ghidul său, curteanul Breemeg, ar fi considerat - ca și ceilalți ghizi dinaintea lui - că acest interludiu era mai bine să fie cât mai scurt. În timp ce pășea grăbit pe un alt coridor lung, aproape alergând, Gosseyn profită de ocazie pentru a arunca o privire însoțitorului său. Profilul lui Breemeg, serios, concentrat, avea același nas ascuțit, puțin cam mare, pe care-l văzuse și la ceilalți, culoarea pielii era cam la fel cu a albului ochilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
Îl văzu pe Dan Lyttle îndreptându-se spre ușa dinspre coridor și deschizând-o. Așteptă până ce Gorrold ajunse la ușă, trecu de ea, apoi dispăru din vedere. Gosseyn trase concluzia că omul avea sa părăsească foarte curând clădirea; dar Enin alergă spre ușă și scoase capul să se uite în jur. Băiatul raportă imediat: - Se-ndreptă spre ușa principală. Apoi: - A plecat. În jumătatea aceea de minut. Gosseyn închisese ochii și transferă pe cei patru soldați din garda Președintelui Blayney, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
zile mai fripte: ba le răpeau copiii, ba le snopeau măicuțele, ba intrau cu mașinile în cimitir, să le dezgroape rudele proaspăt lichidate. Mai bântuia și-un comisar pe-acolo, pe care îl chema când Moldovan, când Miclovan și care alerga mereu după Gheorghe Dinică prin tripouri și abatoare. Cezar îl ura, dintr-un motiv doar de el știut. Era suficient să-i vadă pălăria și parpalacul fâlfâind pe acoperișuri, că se-apuca să țipe și să arunce cu semințe spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Densusianu: scurtat sub gât, cu freza linsă, vizibil asemănător cu Hitler. Jos, la subsol, se mutaseră fochiștii și își aduseseră și familiile cu ei. Ajunseseră la a doua generație, le zăreai nepoții dându-se cu tricicleta prin curtea interioară sau alergând printre rufele scoase pe sârmă la uscat. An de an, studenții năvăleau în cavoul ăsta gigantic de cărămidă și tablă, eșuat în Piața Universității. Se împingeau în ușile batante, înguste, făcute parcă special pentru a te împiedica să intri (una
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
plăcuse, se știa vedetă (mereu se lăuda că unchi-său e ambasador) sau poate avea ceva împotriva spirtului pe care-l foloseam pe post de after-shave; scuipase și mă îmbrâncise repede, după care continuase să se bucure de unul singur. Alerga și fâlfâia din brațe, țipând la adversari cu vocea lui pițigăiată: „Sigani prosti! La mine cur pupi!“. Lucrurile s-au complicat brusc în momentul când, în afară de noi, echipa din „Ioanid“ a devenit la rândul ei nerăbdătoare să-și exprime recunoștința
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
ne îndemna să ne grăbim. Până la urmă, am ajuns și la etajul cu picturi. Numărai vreo două sute. „Ce căutăm aici, mai exact?“, am întrebat-o pe Maria. Părea singura în măsură să rezolve ceva. Nu mi-a răspuns. M-a alergat pe culoar, trecând de la un tablou la altul, când pe stânga, când pe dreapta. „Asta!“, a izbucnit ea, aproape smucindu-mi mâna din încheieturi. Ne-am oprit lângă un tablou cât un dulap. Am cercetat întâi ramele groase, negre, înspăimântătoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
atâta, din cauza voastră, bineînțeles. Societatea perfectă, ce mai.“ „Matriarhatul cucoanelor reunite.“, am zis. „Coșmarul postmodern, scăpat pe străzi în capot și cu făcăleț!“ „Ticălos universal!“ Am luat-o la picior, urmărit de pumni și palme binemeritate. Maria se enervase, mă alerga prin tot Cotroceniul, fără jenă, ca-n romanele zglobii ale adolescenței, Cella Serghi sau Ionel Teodoreanu sau Sebastian; la fel de triste toate. Iubeam s-o tachinez, înțelegeți și dumneavoastră de ce. Abia în hol am redevenit serioși. Oamenii președintelui ne-au controlat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
mea. Nu chiar ca-n jocurile de pe calculator, cu urmăriri și împușcături, unde ai zece vieți și-un corp incasabil, din azbest și policarbon, pe care îl sucești cum vrei, dai cu el de pământ și tot se ridică și-aleargă mai departe, la ordin. Degetele astea, de exemplu. Le-am mai privit o dată, m-am chinuit să le mișc pe rând; degeaba. Nu mă ascultau. Drepți! Culcat! Drepți! Încercați și dumneavoastră, acasă; nu merge. Atunci mi-a trecut prin minte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Totul purta un nume nou, pe care Maria l-ar fi rostit cu voluptate, dacă n-ar fi semănat cu-o boală de piele: cubicule. La fiecare două-trei ore, oamenii țâșneau din cubicule și năvăleau pe străzi. Se mișcau permanent, alergau pe lângă mine cu-o viteză incredibilă, obositoare, se plimbau pe lungimea trotuarelor cu lingurițele Bluetooth-ului în gură sau alergau printre mașini agățați de-o servietă, scoteau din buzunare dischete extraplate și USB-uri de dimensiunea unor supozitoare, circulau fără pauze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
cu-o boală de piele: cubicule. La fiecare două-trei ore, oamenii țâșneau din cubicule și năvăleau pe străzi. Se mișcau permanent, alergau pe lângă mine cu-o viteză incredibilă, obositoare, se plimbau pe lungimea trotuarelor cu lingurițele Bluetooth-ului în gură sau alergau printre mașini agățați de-o servietă, scoteau din buzunare dischete extraplate și USB-uri de dimensiunea unor supozitoare, circulau fără pauze, ca metroul, 14 ore din 24, 7 zile din 7, îmbrăcați frumos, la costum (femeile pe tocuri mici, comode
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]