17,970 matches
-
ureche;/ Sub icoana afumată unui sfânt cu comănac/ Arde-n candelă-o lumină cât un sâmbure de mac147. La fel sunt creionate amănunte din decorul pe care și-l alcătuiseră frații în joaca lor: Și la margine de codru ei aprind o focărie/ Într-o groapă cu cenușă... de juca trandafirie/ Colibioara cea de trestii cu ușița-i rezimată,/ Împletită din răchită, cu curmei de tei legată 148. Descrieri detașate de sentiment, simple aduceri-aminte ale nevinovatelor jocuri. După ce va interveni marea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
partea cea mai bună/ Din inima-mi și minte i-a ei pe totdeuna?170 Pentru Eminescu, în afara iubirii, sub diversele ei forme, nimic nu este esențial pe pământ, căci fără să vrea, și oricât și-ar impune, S-a aprins de-un foc mai mare/ Iară nu și-l potoli 171. În tot ce vede mai târziu, poetul nu poate să nu facă analogii cu (de-acum) iubita lui. De aceea, Unde vede vreodată/ Pom frumos și înflorit/ El la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
verde și fremătândă. O imensitate fabuloasă, niciodată retrăită în tot restul vieții. În raiul copilăriei, codrul nu îi oferă copilului spațiu ideal de joacă doar în ochiul de pădure, ci și la poalele sale: Și la margine de codru ei aprind o focărie/ Într-o groapă cu cenușă... de juca trandafirie/ Colibioara cea de trestii cu ușița-i rezimată,/ Împletită din răchită, cu curmei de tei legată 149. Câteodată imaginile sunt strict cinetice, Ea-și urma cărarea-n codru 150 este
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
că apa-i moale/ Totuși placa-i de cristale/ Parcă-ar fi încremenit./ Ne-ncrețite, plane, pale,/ Viorii au adormit 177. Amestecul de real și suprareal imprimă poemului o atmosferă aproape liturgică: Și încet pășește-n apă./ Ochiul ei s-aprinde, cere,/ Iară buzele-i se crapă/ De o stranie plăcere,/ Totuși valul nu se taie/ Cercuind apa bălae/ [...] Și deși în lac înnoată,/ El nu mișcă, nici se-ncreață,/ Ca o floare-i aninată/ De oglinda cea măreață./ [...] Și când lacul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
poemul S-oglindă lacul, depărtându-se net de realitatea ipoteșteană, imaginația marchează trecerea spre... locul ei menit din cer: În lacul cu-albastru talaz se oglindește palatul de vară din lunca de brazi;/ În susur vin râuri vin valuri șuvoaie/ Aprinse în fugă de-a lumii văpaie 179. Aceleași nebănuite trepte sunt folosite de Eminescu și atunci când este vorba de insula de pe lac (existentă și astăzi în arealul pădurii, fostă proprietate a familiei), insula cea verde din citata Copii eram noi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
Și mereu a mea-ndreptare/ O amân de azi pe mâni168. Conștient că va trece împreună cu Eros puntea humii, în melodica șoptire a râului, ce geme169, Eminescu îl proiectează pe zeu și peste Styx: Și totuși va luci în veci/ Aprins de zeul Amor/ Și ale sale raze reci/ Pe frunte lumina-m-or.// Căci stăpânește tot ce-a fost/ Și tot ce o să vie/ Și câte nu avură rost/ Și nu au fost să fie170. Imaginea iubitei căreia pe față
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
sunt asimilați cu iubita, căreia, după moartea prematură, îi cresc aripi și se preface-n înger. Substanța cerului este descrisă indirect, prin intermediul stelelor, dar și a prezenței imaginare a unui Dumnezeu atotputernic: în ceruri(le) de stele în care s-aprind candelabre 203 domnește un zeu scăldat în cerul a mii de rugăciuni 204. Arareori, așa ca în Venere și madonă, cupola cerească pare să se laicizeze, pusă fiind în relație cu ideea de generație. Astfel, generația dinaintea lui Eminescu, surprinsă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
probabil, va fi ajuns în alt cimitir ieșean. Nu voi uita niciodată scena la care am fost martor când însoțeam un grup de scriitori basarabeni (Valeriu Matei, Arcadie Suceveanu, Nina Josu), pentru prima oară în vizită la Iași. După ce au aprins lumânări la mormântul lui Ion Creangă, au vrut s-o facă și la cavoul lui Kogălniceanu. Coborâm treptele. Oroare! Zidurile criptelor și plăcile de marmură sunt proaspăt sparte. Sicriul, pare-se, de plumb, al soției lui Kogălniceanu este tras afară
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
într-un fel. Sunt și surprize, uneori, în seara de ajun. Când nici nu ne așteptăm, brusc, în cadrul ușii apare șeful căminului, Cătălin Dinu, vine la noi ca la părinții lui. Ușa se deschide, larg-larg, lumina în cameră se aprinde, iar dumnelui, cu zâmbetul pe întreaga-i față, cu sticla de șampanie în mână, ne spune tuturor « La mulți ani » și ne tratează pe fiecare cu câte un pahar, ciocnind împreună cu noi. Mă podidesc lacrimile, dar ne face bucurie să
ADRIANA Cuvinte din iarna vie?ii by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83160_a_84485]
-
noi l-am întrebat de ce-i curg lacrimile. Ne-a spus cu cea mai mare durere: “maica se pierde”. Când ne-am uitat la bunica, ea era cu ochișorii închiși, nu s-a mai uitat la noi, iar tăicuțu a aprins o lumânare, i-a pus-o în mânuță și a ținut-o așa multă vreme. După ce și-a dat ultima suflare, tăicuțul a plâns mult și l-am auzit adresându-i-se: „Îți mulțumim măicuță că ți-ai jertfit viața
ADRIANA Cuvinte din iarna vie?ii by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83160_a_84485]
-
amintire și nimic nu mai revine. Îmi amintesc de toate cu mare plăcere, dar și cu mari regrete, dar cu speranța că nimic nu se pierde: Cântec de marinari Când nava se leagănă-n larg Și zorii pe boltă se-aprind La Gabie-n port la catarg Eu zarea întreag-o cuprind. Departe pe mare zăresc Căsuțe cu fum liniștit; Ogorul întins strămoșesc Și munții înalți de granit. Iar vântul ce-aleargă pe mal Mi-aduce din patrie dor; Văd oameni în
ADRIANA Cuvinte din iarna vie?ii by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83160_a_84485]
-
noastre dragă. Răsări-va o comoară În adâncuri înfundată Un șirag de piatră rără Pe moșie revărsată. Înviați-vă dar graiul Ruginit de multă vreme, Stergeți slinul, mucegaiul Al uitării-n care geme. Stângeți piatra lucitoare Ce din soare se aprinde Și-ți avea în revărsare Un potop nou de cuvinte. Voi români din lumea-ntreagă Nu dați limba românească, Pe nici o limbă străină Că e limba strămoșească. Că de îți vei uita limba Țara te va blestema ; Învață să joci
ADRIANA Cuvinte din iarna vie?ii by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83160_a_84485]
-
iubisem numai eu. La mormânt când mă veți duce Pe la beci să mă opriți Și cu vinul cel mai dulce Pe mine să mă stropiți. Clopotele să nu-mi tragă Dar din fluere să-mi cântați ; Tămâie să nu-mi aprindeți Cu tutun să m-afumați. Și pe cruce-așa să-mi scrie C-aici zace un student Săturat de băutură Și slăbuț la-nvățătură. Iar cântecul care urmează îl cântam prin anul 1953 la Academia militară cu o biată colegă
ADRIANA Cuvinte din iarna vie?ii by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83160_a_84485]
-
Dar cum marea tragedie are urmările ei, Marcela pleacă după treburi, soțul ei la serviciu, afară din stradă vede lumina stinsă în casă, fuge să vadă de ce, o găsește pe mama-sa căzută jos. Se dăduse jos din pat să aprindă lumina pe care a stins-o. S-a împiedica de propriul său baston și și-a rupt piciorul din bazin. Chemată Salvarea, doctorii la spital nu au prea avut ce să-i facă. Vârsta și bolile își spuseseră cuvântul. Șase
ADRIANA Cuvinte din iarna vie?ii by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83160_a_84485]
-
în zona Dealului Mare, limitrof cu Buzău, în etaj, la cota 609 m., de unde se vede până-n depărtare, de pe Ciotea-Istrița, luminosul multicolor al viilor, pădurilor, pășunilor, câmpiilor. Casele sunt pe doi versanți, răspândite ca pe bolta cerească când se aprind luminile seara. Toate casele sunt împrejmuite de grădini cu pomi fructiferi, viță de vie, flori de toate anotimpurile, legume. La fiecare pas îți oferă altă priveliște fiind așezată în amfiteatru. Liniștea este tulburată doar de cântecul cocoșilor și lătratul câinilor
ADRIANA Cuvinte din iarna vie?ii by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83160_a_84485]
-
fost drag să vii pe lume. Când și când, în miez de vară Sau de Paști, să vadă satul, Cum îmi vine, ca-n toți anii, La căsuța mea, băiatul... Și-având tihnă și odihnă, La venire sau plecare, S-aprinzi și la groapa maichii Câte-un pui de lumânare...” A tăcut apoi bătrâna, Și-a plâns mult cu lacrimi grele, Ce curgându-i râu în poală Se-mpleteau cu ale mele... După ce-am terminat patru clase, învățătoarea și preotul
ADRIANA Cuvinte din iarna vie?ii by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83160_a_84485]
-
nostru bun. El stătea numai lângă măicuța și o privea. Măicuța se uita la noi, ne-a întrebat cât e ceasul, și-i curgeau lacrimile. Tăicuțu s-a repezit, a luat o lumânare de la sfânta icoană a Maicii Domnului, a aprins-o și i-a pus-o în mână. Deja ochișorii blânzi și frumoși mama îi închisese pentru totdeauna. Tăicuțul înlemnit de durere, la gândul că ce va mai face, ne privea pe fiecare în parte. Seara s-a lăsat încet
ADRIANA Cuvinte din iarna vie?ii by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83160_a_84485]
-
marmură roșie sau neagră, relativ reduse ca mărime, se află inscripții lapidare, cuprinzând doar: numele și prenumele, anul nașterii și cel al trecerii în eternitate. Și, lângă aceste însemne funerare se află cel mult o candelă modestă, care poate fi aprinsă de cei dragi, de către urmași ori prieteni, la sărbătorile esențiale: Crăciun, Paști etc. Nimic din construcțiile acelor cavouri, cum se întâlnesc și obișnuiesc pe la noi, sub diferite forme, care mai de care mai cochete, simandicoase, înzorzonate, încărcate cu tot felul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
încetinit, nu s-a oprit, nici măcar n-a privit către ușa deschisă larg... După dânsa a urmat Georgel Davidel, de la Banca Țiriac: l-am auzit când a-nvârtit cheia în broasca ușii sale, când a scăpărat din brichetă și și-a aprins țigara, când s-a lăsat sprințar din treaptă-n treaptă, tușind de câteva ori și lăsând în urmă-i o pală subțire de fum parfumat, din care o boare ușoară s-a lățit și-a intrat până la mine... Pe urmă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
sobiță de metal pentru lemne și cărbune și un dulap pentru haine, ca garderobă, în partea opusă. În peretele dinspre trepte exista un geam cu gratii dese, prin care lumina zilei se strecura destul de puțin. Pentru scris și citit stătea aprins ore-n șir becul din tavan. Bițu și colegul său, Ghiță Popovici, au găsit aici un cuibușor liniștit și relativ ieftin. Își procurau lemne și brichete de cocs, pe care le depozitau fie parțial în holișorul de sus, din capătul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
o panglică de doliu, a stat ani în șir pe etajeră, în dormitor. Coana Zitta care în mod surprinzător a început să vină la Bițu aproape în fiecare vară, ca la propriul copil, și de câte ori revenea, mergea cu flori și aprindea o lumânare la cavoul Corinei i-a zis, odată privind chipul din fotografie al acesteia: Sărmanul nostru puișor, cum s-a răzbunat el pe noi, crezând că l-am abandonat! Doamne, Bițule, ce hotărâre neroadă am putut să luăm, fără
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
voi face. Mai cu seamă dacă-mi publicați romanul. Să nu mor chiar nevinovat, să am un motiv cât de mic, acolo. El pare să se frământe. Freacă Îndelung Între degete o țigară pe care nu se hotărăște s-o aprindă. — Scuză-mă, domnu’ Golea, da’ nu-mi dau seama ce-o fi În capul ăsta mare al tău. Ți-o spun ca unui frate. Să zicem că pun bunul de tipar acum pe manuscris. Să fii sigur atunci că zbor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
chestii d-alea de beton, dom’ director, care se Îmbucă cap la cap. Poți să faci din ele un tunel, prin care să treacă de la caz la caz pisica sau ursul. — Și mie mi-ar plăcea să fac așa ceva. Își aprinse În sfârșit țigara și suflă o trâmbă de fum prin care l-am văzut zâmbind visător. E o meserie frumoasă. Să faci fântâni, puțuri, tuburi d-alea, da, mi-ar plăcea foarte mult să am meseria ta. — Nu văd ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
și futu-te-n cur viaț-amară și sfinte Dumnezeule și gata, să fie o sută. Dă banii Încoace, nea, pentru o sută cincizeci de saci. — Ești nebun, băiețică? Unde ai o sută cincizeci de saci? — Vino să-ți arăt! Când aprinde becul de deasupra ușii pivniței, văd În mâna lui reteveiul de țeavă care mi se pare pe moment un avertisment pentru cei doi șoferi. După cum izbește În lacătul cât pumnul, zburându-l din belciuge din a doua lovitură, rănguța asta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
uite așa sărind În lături dintr-o lovitură de picior, iar de-acum nu mai e drum de Întoarcere nici pentru noi și nici pentru șoferii cărora Andrei le arată cu ranga calea cea bună. Becul de aici s-a aprins o dată cu cel de afară, sfinte Dumnezeule, știam, da’ parcă acuma-i văd pentru prima dată: saci peste saci, până-n tavan, Înghesuiți În stive Înalte de doi metri. Pivnița-i atât de burdușită, Încât nu se poate pătrunde Înăuntru. E chiar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]