15,885 matches
-
materiali, ci și ideilor. Gramsci constată că revoluția nu s-a produs în societățile dezvoltate și explică acest fapt nu numai prin controlul asupra instituțiilor de forță ale statului, ci și prin dominația cultural-valorică a claselor superioare asupra celor inferioare. Ideologia claselor superioare devine acceptată ca legitimă în întregul corp social. Societatea civilă, prin mecanismele școlii, Bisericii, mass-media etc., va conserva această dominație hegemonie, în termenii lui Gramsci. Gramsci folosește sintagma bloc istoric pentru a desemna binomul dinamic format din bază
Teorii marxiste ale Relațiilor Internaționale. In: RELATII INTERNATIONALE by Radu-Sebastian Ungureanu () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1512]
-
sistemul internațional. Relația regimurilor comuniste cu fervoarea națională s-a modificat în timp. Punctul de cotitură în integrarea naționalismului în retorica de tip comunist pare a fi cea de-a doua conflagrație mondială. În încercarea de mobilizare a populației, simpla ideologie oficială nu a fost de ajuns, astfel încât autoritățile sovietice, în uriașul lor efort pentru câștigarea Marelui Război pentru Apărarea Patriei, au apelat și la argumente de ordin național. Este greu de argumentat că în timpul Războiului Rece statele comuniste și-ar
Teorii marxiste ale Relațiilor Internaționale. In: RELATII INTERNATIONALE by Radu-Sebastian Ungureanu () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1512]
-
imaginarului politic junimist prin depășirea tradiționalei opoziții, de sorginte lovinesciană, dintre forțele „reacționare“ și cele „progresiste“. Istoria intelectuală a Junimii poate fi gândită excluzând recursul la stigmatul aplicat gândirii conservatoare occidentale și autohtone. Conservatorismul nu poate fi redus la o ideologie destinată apărării claselor aristocrației. El este, iar junimismul nu face excepție, o viziune asupra naturii umane și a comunității, viziune fondată pe valorile opuse programatic radicalismului născut la 1789. Junimismul și pasiunea moderației duce mai departe o încercare a autorului
Junimismul și pasiunea moderației by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Science/584_a_1243]
-
avansată de Sorin Alexandrescu, poziția centrală a lui Carp și Maiorescu este consecința naturală a instituționalizării unui prim cerc, acela al „conducă torilor“. Prin educație și ascendent social, fondatorii Junimii sunt cei care se situează în postura de a contura ideologia și strategia grupării. În cele din urmă, dintre cei cinci membri fondatori, Carp și Maiorescu rămân responsabili pentru coordonarea activității politice și pentru producția ideologică. Din acest unghi de vedere, junimismul, ca set de ipoteze intelectuale și model de analiză
Junimismul și pasiunea moderației by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Science/584_a_1243]
-
prozator al ideilor în favoarea celei de înalt magistrat și președinte al Consiliului de Miniștri, îi unește o sensibilitate comună și o modalitate specifică de articulare a criticii intelectuale.<ref id=”1”> A se vedea prezentarea lui E. Lovinescu în Antologia ideologiei junimiste: culegere de studii neadunate până acum în volum, Editura Casa Școalelor, București, 1943, pp. 115-117, precum și în Antologia scriitorilor ocazionali, Editura Casa Școalelor, București, 1943, pp. 29-33.</ref> Iar acest fond comun este reprezentat de propensiunea către elogiul tradiției
Junimismul și pasiunea moderației by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Science/584_a_1243]
-
cu atât raporturile complicate ale vieții sunt mai bine înțelese și omul civilizat reclamă abrogarea legislațiilor protectoare care erau considerate de clasele guvernante ca triumful prevederii administrative.<ref id=”1”>Vasile Pogor, „H.T. Buckle. Istoria civilizațiunii în Englitera“, în Antologia ideologiei junimiste, ed. cit., pp. 111-112.</ref> Evoluție și prudență: o viziune maioresciană Discursurile parlamentare maioresciene sunt o cutie de rezonanță în cadrul căreia se regăsesc temele centrale ale pedagogiei politice junimiste. Fidel unui proiect politic care se revendică de la 1857, iar
Junimismul și pasiunea moderației by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Science/584_a_1243]
-
toate acestea, tentația politică este de a căuta tot mai multe motive pentru care guvernele ar trebui să ia din ce în ce mai mulți bani din afaceri și să exercite un control tot mai mare asupra lor. Prezența sau absența unor tradiții și ideologii de echilibrare este crucială pentru a determina cât de departe se va merge și, de aici, ce profit sau pierdere va rezulta, nu numai pentru întreprinderi, ci și pentru economie în ansamblul său”51. Acest element intangibil din trecutul României
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
opune schimbării și vor perpetua vechile modele 66. Mai multe cercetări sunt imperios necesare. Beneficiem și de observațiile pătrunzătoare ale lui Ernest Gellner: „marxismul a realizat atomizarea, a fost obligat să o facă pentru a aduce societățile sub controlul său. Ideologia sa prescria o societate unitară condusă de o elită de manageri, interpreți și organe de constrângere [...]. «Controlul social acționa prin implicarea deliberată a oricui, virtual, în mocirla morală și economică», pentru că, «atunci când toată lumea era vinovată și contaminată atât moral, cât
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
88. 3) Treadgold face legătura dintre „aplicarea valorii religioase, componentă a valorii absolute a individului [...], la instituțiile laice”89. 4) Sowell remarcă, și el, rolul și impactul religiei asupra dezvoltării sociale și culturale laice. „Deoarece religia, ca și rasa ori ideologia politică, este o modalitate de a organiza un număr mare de oameni în tabere diferite care se luptă pentru putere și avuție, nu e întotdeauna ușor să se determine dacă obiectivul real este reprezentat de putere și avuție, mai curând
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
a organiza un număr mare de oameni în tabere diferite care se luptă pentru putere și avuție, nu e întotdeauna ușor să se determine dacă obiectivul real este reprezentat de putere și avuție, mai curând decât de religie, rasă și ideologie ca atare. Totuși, chiar și într-o analiză a evenimentelor pur laice, religia nu poate fi redusă la un simplu înveliș filozofic al factorilor economici și sociali”90. Mai avem și problema lansată de David Gress: “întrebarea dacă Occidentul, ca
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
o condiție fundamentală a oricărei istorii, condiție care astăzi, ca și cu mii de ani în urmă, trebuie să fie îndeplinită zi de zi și ceas de ceas chiar și numai pentru ca oamenii să poată trăi.” Karl Marx, Friedrich Engels, Ideologia germană... 1. Delimitări teoretice Probabil că puține dintre disciplinele academice, riguroase în teorie și metodă, au dobândit un grad atât de ridicat de popularitate ca istoria în anii regimului politic al lui Nicolae Ceaușescu, popularitate materializată în ceea ce se numește
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
omenirii), din concepte și tendințe împrumutate din alte științe socioumane și mult simplificate (așa cum a fost cazul „istoricismului”, fiind în vecinătatea altor termeni înrudiți și ambiguu folosiți ca „istorism” ori „istoricitate”), din diverse teorii și cazuri particulare, din influențe ale ideologiei oficiale, uneori din interpretări excesive bazate pe reflecții lacunare și pe lecturarea izvoarelor având prejudecăți motivate ideologic. Dacă aproape orice cuvânt, termen sau nume generic dat pentru a individualiza un set de noțiuni circumscrise unui domeniu este marcat inevitabil de
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
la caz. în cazul românesc cercetat cel mai atent de Katherine Verdery, autoarea considera că producerea de „valoare [culturală]” în anii ’70-’80 avea loc în interiorul unui cerc dogmatic bine delimitat de partidul comunist - prin circumscrierea artelor și științelor în ideologia națiunii socialiste (fără să-i acorde, din păcate, o atenție prea mare) -, în care exista o „economie de piață” mutantă și în care lupta pentru resurse, în termenii unei concurențe caricaturizate, era capitală. Competiția dintre actorii producători de valoare era
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
Modelul lui George Orwell, folosit ca paradigmă clasică în analiza patologiei limbii de lemn, unul dintre cele mai influente modele în studiul relațiilor dintre istorie, timp și memorie („cine controlează prezentul controlează trecutul”), are încă monopolul în a defini limba ideologiei, în ciuda criticilor cu care a fost contestat. Că limba de lemn orwelliană care a fost principalul vehicul al puterii în exercitarea funcției coercitiv-culturale mai poate beneficia doar de îmbunătățiri e un fapt evident. Chiar dacă modelul lui Orwell pare neverosimil, studierea
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
a avut o influență decisivă în orientarea speculației filozofice, în modelarea conștiinței apartenenței naționale și în formarea unei culturi istorice ideologizate. în România lui Ceaușescu, accentele puse pe paradigma națiunii socialiste, concept format din ortodoxia marxist-leninistă ca bază și din ideologie națională ca ingredient unic, au fost folosite de birocrația de partid la trasarea limitelor politice între care discursul despre istorie se putea manifesta independent. Concepte culturale ca protocronismul istoric, deosebit de cel literar, care fie au fost trasate ca sarcini de
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
o anumită sobrietate, ferindu-se de adjectivele prea colorate. Astfel, în Istoria R.P.R., manual pentru învățământul mediu (Editura de Stat Didactică și Pedagogică, 1952), Maiorescu apare ca principal organizator și ideolog al societății ieșene, iar „junimiștii conservatori erau sub influența ideologiei germane, care căuta să împace interesele burgheziei cu cele ale moșierimii [...], predomină orientarea conservatoare reacționară” (p. 424). în sfârșit, sunt editate și sinteze, cum este cea din 1955 (Istoria literaturii române) apărută la Editura de Stat pentru Literatură și Artă
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
patriotism și sete de luptă socială, dar ridicând în slavă arta găunoasă, arta-narcotic a formei fără conținut, Maiorescu a servit cât se poate de zelos interesele claselor exploatatoare [...]. Maiorescu face parte din acei ideologi care au propovăduit literatura lipsită de ideologie, acoperind depravarea [s.n.] ideologică și morală”. Gulian propune „demascarea acestui dușman al poporului și agent zelos al capitalului străin”, iar acest gest „are sensul de a ne ascuți vigilența în lupta împotriva acelora care mai vor și azi să rupă
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
acelora care mai vor și azi să rupă cultura de interesele poporului”. Pot fi remarcate proprietățile limbii de lemn: repetitivitate, redundanță, sărăcie lexicală, conținut referențial vid, predominând termenii-cheie și sloganurile, expresiile fixe, standardizate, încremenite, utilizate stereotip-dogmatic ca exprimare a unei ideologii. Dacă într-o revistă a exilului apărută în 1954 (Caete de dor) se preconiza o întoarcere la critica lui Maiorescu, în țară sensul era contrar, fiind ilustrat, credem, cel mai bine de titlul unui articol semnat de Georgeta Horodincă, soția
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
epocă („Fantoma lui Maiorescu”), gazdă fiind tot o revistă a scriitorilor (Gazeta literară, nr. 25-30, 1958). Tonul este unul degajat, pe deplin încrezător în biruința noilor idei: „Astăzi când, în perspectiva istorică, direcția maioresciană apare definitiv învinsă, în fața aceleia a ideologiei revoluționare, biruitoare a marxism-leninismului, fantoma lui Maiorescu se zbuciumă inutil”. Manualele școlare păstrează același ton: „Țelul protagoniștilor ei [Junimii] era să transforme cultura românească într-un stâlp ideologic al claselor exploatatoare”. în ciuda acestui triumf aparent, „proletcultismul anilor ’50 avea în
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
culturală, T. Maiorescu nu a fost un reacționar - deși cu câteva ieșiri retrograde -, ci un progresist timorat, reticent”. Abilitatea sa reiese din faptul că și-a cantonat intervenția pe critica literară a junimistului („Dar, spuneam, nu ne ocupăm aici de ideologia politică a lui Maiorescu - au făcut-o foarte bine Barbu Câmpina, apoi N. Tertulian în știutele lor studii publicate în Viața românească”), a știut să folosească citatele din opera lui, chiar abuzând de ele pentru a susține punctele sale de
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
este acela al respingerii «ân bloc» a activității acestora, considerată global, sub specia reacționarismului. O asemenea etapă de dogmatism în reevaluarea critică a moștenirii noastre culturale este, însă, urmată de o alta în care se inițiază, în spiritul constructiv al ideologiei marxiste etc., etc.”. Aprecierea la adresa lui L. Rusu este puțin ironică: „L. Rusu are, astfel, meritul de a redeschide «problema Maiorescu», argumentând [...] valabilitatea contribuției acestuia în cultura română, dar observațiile sale, pertinente și întemeiate, coexistă cu aprecieri insolite, ca acea apropiere
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
să utilizeze atât instituțiile, cât și personalitățile culturale; între acestea au fost vizate și cele aparținând istoriografiei. încetul cu încetul, compromisurile s-au înmulțit, până când în 1947-1948 s-au generalizat, legitimând și în acest domeniu schimbarea impusă de comuniști: adoptarea ideologiei marxiste și a materialismului istoric. Până acum nu există un studiu temeinic al acestei chestiuni. în schimb, avem la dispoziție câteva contribuții importante referitoare la același fenomen, petrecut însă în domeniul literaturii, artelor plastice și cinematografiei. Este drept că există
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
Daicoviciu, Gheorghe Bezviconi, Ion Nestor, Aurelian Sacerdoțeanu, A. Boldur, C.C. Giurescu). De remarcat că proveniența socială a acestor intelectuali era la fel de diversă ca și cea politică: de la originea țărănească sau oricum modestă până la cea boierească. în 1944, tendința colaborării cu ideologia comunistă este foarte firavă în istoriografie, aș spune chiar cvasiabsentă. De altfel, ofensiva comunistă era incipientă. Astfel, amintim apariția unui volum de Texte rusești ușoare pentru începători. Urmate de un glosar, cu transcrierea fonetică și indicația accentului, care conține atât
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
la consecințele sale, ca și la raporturile literare bilaterale. în tomul XX (1947) al revistei Studii și cercetări istorice observăm un regres în privința orientărilor menționate mai sus. Unica excepție o constituie micul, dar elogiosul articol al lui Paul Mihail despre „Ideologia social-politică a lui P.D. Kiselef”. Remarcăm și continuarea colaborării cu ARLUS (donații reciproce, colaborare științifică cu Institutul de Studii Româno-Sovietice, studierea sintezelor de istoria românilor apărute în limba rusă - proiect de studiu cu realizarea căruia a fost însărcinat Alexandru Andronic
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
Raisa Gorbaciova, nu au fost de natură să diminueze volumul și intensitatea raporturilor româno-sovietice. Dimpotrivă, acestea au continuat să se desfășoare ca și mai înainte. Cu excepția perioadei de stagnare din anii 1968-1969, raporturile dintre cele două partide, animate de aceeași ideologie, au continuat să se dezvolte, cuprinzând participarea reciprocă la congresele de partid, consultări la nivelul secretarilor Comitetelor Centrale. La aceste contacte se adaugă planurile anuale de relații convenite între cele două partide, care cuprindeau schimburi de delegații de activiști de
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]