15,286 matches
-
în toată complexitatea lor. Imaginea senzo-motorie generează structuri verbo-iconice care, odată încadrate pe schemele de memorare, dau naștere imaginarului corporal, bagajului de amintiri provocate de simțuri, precum și unei întregi game de senzații și afecte ce constituie interfața primară cu lumea sensibilă. Procesul de memorare este mai simplu și solicită cel mai redus interval pentru transformarea informației externe în interpretarea ei, însă acest lucru nu înseamnă că imaginarul aferent lui este mai puțin important decât gândirea simbolică (logică) sau mitică (narativă). Datele
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
apoi se încarcă materia imaginarului sau o structură simbolică. Durand o reduce la un impuls primordial, la un factor pur antropologic, corelând-o strict cu senzorialitatea, restrângând în acest fel și pluralitatea funcțiilor imaginației și ale imaginii la limitele percepției "sensibilului". O a doua noțiune generală și fundamentală pentru sistem, precum schema − transportor și suport în timp pentru materia imaginară −, este structura, asimilată de Durand unui protocol normativ al reprezentărilor imaginare, bine definită și relativ stabilă, ce "implică un anumit dinamism
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
mai ușor adaptate la analiza fenomenului medievalității). Imaginea se comportă, în perspectiva teoriei sistemice a imaginarului, precum o unitate minimală și funcțională; în general, pe baza unei scheme de reprezentare, care transportă o informație pentru a fi memorată dinspre lumea sensibilă sau lumea inteligibilă înspre mentalul colectiv, se configurează imaginea, cu limbajul ei de cele mai multe ori conotativ (spre exemplu, redarea sceptrului într-un tablou semnifică puterea, iar corelarea lui cu ansamblul sau contextul mută iconul pe planul simbolismului politic; descrierea ritualului
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
cu terra mater și cu nocturnul (într-o valorificare pozitivă, dar și negativă), femeia evului mediu este nevoită să se retragă complet din fața activității sociale a stăpânului și să-și limiteze la spațiile închise atât viața cotidiană, cât și manifestările sensibile, conform codurilor legiuitoare. Surse importante sunt (în același timp și normative morale) Biblia, Ecclesiastul și Leviticul, textele patristice, scrierile bizantine (Cronica lui Skilitze, Viața lui Philateros, Cronica lui Psellos) și hagiografiile, care condamnă, prin afirmarea în compensație a virtuților eroului
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
exigențele unei lumi guvernate de ortodoxia "înaltă", sub imperiul pattern-ului biblic. Ca proiecție în fantastic, compensatorie față de imaginarul regalității misogine (sub influența bisericii), cărțile populare ar fi trebuit să aibă ca subiect mai degrabă o lume feminină, a interiorității sensibile, eliberate de obsesivele coduri ale eroicului. În parte, așa se și întâmplă. Însă, fiind ei înșiși autori/traducători și lectori, cărturarii au sfârșit prin a controla și aici iubirea cu măsura canonului. De aceea, cine dorește acest lucru, poate descifra
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
a cunoștinței veritabile) / 198 3.2.2.3. Topică transcendentală vs. amfibolie transcendentală / 208 3.2.2.4. Timpul ca termen mediu al tuturor judecăților sintetice a priori; "reducția transcendentală" la timp; funcțiile judicative ale "absenței" timpului în constituirea fenomenală sensibilă și schematic- imaginativă / 210 3.2.2.5. Timpul și necondiționatul; sensul judicativ-constitutiv al dialecticii transcendentale / 215 3.2.2.6. Concluzie / 220 3.3. Analitica existențială ca meontologie dialectică la Heidegger / 221 3.3.1. Introducere / 221 3.3
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
acesta, o colaborare care împlinește în curând un deceniu. Viorel CERNICA Introducere 1. Precizarea problemei acestei lucrări. Observații de metodă Pentru cei mai mulți dintre noi, nu există nici o îndoială în privința recunoașterii unor "intenționalități" cu sens de prealabil prezente în structura cunoașterii (sensibile sau inteligibile, a priori sau a posteriori, comună sau științifică etc.). Vorbim despre "scheme senzoriale", "structuri perceptive", "scheme imaginative", "pattern-uri experiențiale", "forme judicative", "modele teoretice" etc., înțelegând prin toate acestea, într-un mod natural, firesc, rolul pre-formativ pe care
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
act de cunoaștere scenariul de mai sus se consumă în întregime. Cunoscând prin sensibilitate, spre exemplu, vizual, un obiect aflat acum în fața noastră o carte așezată pe masă condiția de "dat" este aceea care se impune; dar numai în sens sensibil (vizual) și numai în măsura în care este posibilă o "imagine" doar sensibilă pentru conștiința constituantă, în forma unei imagini integrale a "obiectului". Dacă nu este posibilă aceasta (o cunoștință exclusiv sensibilă în forma imaginii integrale a obiectului), intervenția conștiinței trebuie să fie
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
întregime. Cunoscând prin sensibilitate, spre exemplu, vizual, un obiect aflat acum în fața noastră o carte așezată pe masă condiția de "dat" este aceea care se impune; dar numai în sens sensibil (vizual) și numai în măsura în care este posibilă o "imagine" doar sensibilă pentru conștiința constituantă, în forma unei imagini integrale a "obiectului". Dacă nu este posibilă aceasta (o cunoștință exclusiv sensibilă în forma imaginii integrale a obiectului), intervenția conștiinței trebuie să fie în sensul reorizontalizării "obiectului", pentru a-l cunoaște și altfel
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
de "dat" este aceea care se impune; dar numai în sens sensibil (vizual) și numai în măsura în care este posibilă o "imagine" doar sensibilă pentru conștiința constituantă, în forma unei imagini integrale a "obiectului". Dacă nu este posibilă aceasta (o cunoștință exclusiv sensibilă în forma imaginii integrale a obiectului), intervenția conștiinței trebuie să fie în sensul reorizontalizării "obiectului", pentru a-l cunoaște și altfel, de exemplu, "categorial". Acum, ceea ce capătă sens pentru o clipă este tocmai condiția de nimic a posibilului obiect. Pe
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
sa structură, cum ar spune Husserl, noetic-noematică; la limită, conștiința fiind de natură operațională, iar obiectul, de natură semantică (ambele, însă, intenționale). În genere, datul (ca element al fenomenului) este ceea ce se oferă ca posibilitate a unui obiect al cunoașterii sensibile (posibilă prin simțuri, dar, până la urmă, și prin gândirea care prelucrează materialul sensibil), ceea ce-și păstrează identitatea, prin intervenția identitară a conștiinței înseși care "simte" că numai prin potențarea diferenței sale față de propriul "obiect" ea mai poate fi ceva
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
operațională, iar obiectul, de natură semantică (ambele, însă, intenționale). În genere, datul (ca element al fenomenului) este ceea ce se oferă ca posibilitate a unui obiect al cunoașterii sensibile (posibilă prin simțuri, dar, până la urmă, și prin gândirea care prelucrează materialul sensibil), ceea ce-și păstrează identitatea, prin intervenția identitară a conștiinței înseși care "simte" că numai prin potențarea diferenței sale față de propriul "obiect" ea mai poate fi ceva. Paradoxal, tocmai potențarea acestei diferențe ferește "obiectul" de trecerea lui către condiția de
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ceva. Paradoxal, tocmai potențarea acestei diferențe ferește "obiectul" de trecerea lui către condiția de fenomen, care mai degrabă convertește datul în "element" al unei unități originare, în care parte este și "actul conștient", fie acest act un fel de intuiție sensibilă, fie un fel de "intuiție categorială" (în sens fenomenologic, de "sesizare" a generalului în contextul căruia apare însuși obiectul intuit), sau de "intuiție eidetică" (în același sens fenomenologic, de sesizare a esenței unui "lucru"). El se află, astfel păstrat, dincolo de
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
chiar dacă acesta din urmă este luat ca fiind constituit în orizonturile intenționale ale conștiinței; tehnic vorbind, avem de-a face cu "reziduul fenomeologic", cu o conștiință care nu poate fi cuprinsă prin epoche. Obiectul este "dat" în conștiință, prin intuiția sensibilă, prin intuiția categorială, prin cea eidetică. El capătă, datorită intenționalității conștiinței, ființare în fapt. Cubul perceput pe o față a sa este cubul întreg, susține, pe bună dreptate, Husserl. Dar trecerea de la "ceea ce se vede efectiv" (o parte a cubului
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
al fenomenului) reprezintă temeiul datului, "ființa" lui, rezerva lui de a fi, transcendența lui imediată, orizontul vecinătății, care îl de-limitează și care îl poate ne-limita. Nimicul reprezintă însă ceea ce este nesemnificativ este o veritabilă non-existență din unghiul cunoașterii sensibile a unui "obiect" (dat), mai bine spus, din perspectiva intuirii lui sensibile (care nu i se potrivește). Totuși, el este prezent în constituția oricărei cunoștințe, ca rezultat al "mișcării" acesteia, atâta vreme cât conștiința își dobândește obiectul și prin propriul travaliu, nu
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
transcendența lui imediată, orizontul vecinătății, care îl de-limitează și care îl poate ne-limita. Nimicul reprezintă însă ceea ce este nesemnificativ este o veritabilă non-existență din unghiul cunoașterii sensibile a unui "obiect" (dat), mai bine spus, din perspectiva intuirii lui sensibile (care nu i se potrivește). Totuși, el este prezent în constituția oricărei cunoștințe, ca rezultat al "mișcării" acesteia, atâta vreme cât conștiința își dobândește obiectul și prin propriul travaliu, nu doar printr-o priză directă, "mecanică", la ceea ce este socotit a fi
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
dimensiunea lor logică, numai ca elemente ale unei "enunțări"; cum se întâmplă, de altfel, și la Kant, unde categoriile (ca forme a priori ale intelectului) sunt "deduse transcendental" din apercepția originară "eu gândesc" și în aplicarea lor la un material sensibil, dar ca funcții în judecată. Am putea spune că sub aspect logic, categoriile au semnificație numai dacă participă la forma de gândire și de exprimare "propoziție" sau "judecată". Aceasta din urmă nu este, la Aristotel, nici doar formă de exprimare
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
poate fi decât de natură "metafizică" (dincolo de physis). Fiind însă vorba deja despre o chestiune de cunoaștere, adică despre problema dobândirii adevărului, altfel spus, a cunoștințelor veritabile, metafizicul nu poate fi decât ceva cu totul diferit față de "fizic", luat drept "sensibil" (în măsura în care acesta reprezintă natura lucrurilor physis-ul cunoscută direct, la nivelul opiniei). Metafizicul astfel luat este "locul inteligibilului". A cunoaște a dobândi adevărul înseamnă a călători către locul inteligibilului. Totuși, această călătorie presupune și o anumită "tehnică" a gândirii, care, formal
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
logos-ul "sinteză" devine orizont tematic, care cuprinde sensuri preluate de la celelalte două orizonturi (care intră în sinteza sa), onticul (corespunzător "lucrului" sau ființării-simplu-prezente, preluate și prelucrate direct, prin ceea ce am putea numi acum intuiție, dar de mai multe feluri, "sensibilă", "categorială", "eidetică") și lingvisticul (corespunzător "cuvântului", propoziției, inferenței). De asemenea, problema adecvării devine principala problemă logică, iar adevărul termenul care va semnifica și adecvarea dintre lucru și cuvânt, dar, în primul rând, corespondența dintre (stările de) lucruri și cuvintele legate
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
al unei "opțiuni". Deoarece, ca început al cunoașterii nu se poate afla o formă vidă, dar nici un conținut de cunoaștere ne-format, ci mai degrabă o unitate sintetică. Elementele obișnuite de cunoaștere (empiric și rațional, a priori și a posteriori, sensibil și categorial, observațional și esențial etc.), instanțele "naturale" ale sale (de fapt, judicative: subiectul și obiectul) dobândesc valabilitate prin această unitate sintetică, exprimată satisfăcător tocmai de enunțul S este P; cel puțin așa arată lucrurile din perspectiva istoriei cunoașterii. Elementele
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
sub care ne apare ceva, este datul însuși ca dat. Ea apare conștiinței odată cu "obiectul" față de care se poziționează constituant. Reconstruită prin opoziție față de ceva din sine (opoziție reflexivă) sau față de ceva din afară de sine (opoziție transcendentă) -, identitatea datului (donației sensibile, de exemplu) nu mai este ea însăși "datul" nu mai este "dat", ci "obiect constituit" și devine unitate obiectuală. Aceasta din urmă însă nu mai poate fi conceptualizată decât prin intelectul judicativ, deoarece constituirea sa a însemnat o încadrare a
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
o natură necondiționată, cum se pretinde unui scop în sine; b) apoi, fiindcă raționamentele în cauză mijlocesc o relație, aceea dintre nevoia omului de a cunoaște, probată prin existența unei dispoziții sufletești corespunzătoare facultatea de cunoaștere, "intelectul" și un conținut "sensibil" și "logic", el însuși prelucrat prin facultatea în cauză, devenind obiect al cunoașterii; de fapt, ele mijlocesc legătura dintre două ipostaze ale cunoașterii: cea apărută ca simplă posibilitate (prin existența unei dispoziții omenești către cunoaștere) și aceea dată ca formă
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
cu totul diferit de cel care cuprinde "lucrurile"); și, mai departe, că raționamentul sofistic poate să apară îndeosebi atunci când gândirea are ca obiect lucrurile obișnuite, nelămurite în privința temeiului existenței lor (ființările simplu prezente, ustensilele etc., așa cum ele apar în prelucrarea sensibilă, de exemplu, sau în cea "noetică" referitoare la sensurile acestor "lucruri"). Ideea din urmă este o simplă ipoteză, care va primi o anumită atenție atunci când va fi operată reducția judicativă a dictaturii judicativului. Sensul ei, în contextul de față, este
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
doar că intelectul intuitiv "prinde" primele principii; și mai știm că, potrivit lui Aristotel, nu există decât "individualul"; că, în urmare, primele principii trebuie să dea seamă de natura individualului. Mai știm că pentru Aristotel individualul nu este ceva de natura sensibilului, ci mai degrabă de natura universalului (fără a se confunda, totuși, cu acesta); de fapt, individualul este universalul însuși, sesizat în unitatea sa (unitatea însușirilor sale, unele sensibile, altele noetice etc.).75 E drept, printr-o asemenea concepție ne îndepărtăm
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
individualului. Mai știm că pentru Aristotel individualul nu este ceva de natura sensibilului, ci mai degrabă de natura universalului (fără a se confunda, totuși, cu acesta); de fapt, individualul este universalul însuși, sesizat în unitatea sa (unitatea însușirilor sale, unele sensibile, altele noetice etc.).75 E drept, printr-o asemenea concepție ne îndepărtăm foarte mult de ideea kantiană a intuiției intelectuale, imposibilă pentru facultățile cunoașterii omenești, idee modelatoare pentru conștiința filosofică postkantiană, la care participăm și noi. Ceea ce prinde intelectul intuitiv
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]