14,566 matches
-
pahlavi a fost abandonată de zoroastrieni În favoarea neopersanei, limbă În care a fost scris, probabil În secolul al XII-lea un mic tratat de zurvanism, Kit³b-i ‘ulam³-i Isl³m („Cartea Înțelepților Islamului”), de către un preot care a făcut o expunere a doctrinei zoroastriene pentru niște Învățați musulmani (cf. Zaehner, 1955, pp. 409-418). Zurvanismul a fost unul dintre factorii care, pe ansamblu, au contribuit la diferențierea imaginii zoroastrismului din epoca sasanidă de cea din textele religioase de limbă pahlavi și, parțial, de cea
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Zaehner), Însă acestea nu constituie o tendință dominantă. Din contra, zoroastrismul sasanid trebuie să fi fost puternic impregnat de zurvanism (Christensen, 1944, pp. 141-178), deși este greu de spus că aceasta ar fi fost forma canonică sau oficială, bazată pe doctrina care stabilea o relație strânsă Între cele două principii, ale Binelui și Răului, deci pe credința că Ohrmazdxe "Ohrmazd" și Ahrimanxe "Ahriman" sunt frați, fii ai aceluiași tată Zurw³nxe "Zurwa>n". Această credință, care răsturna dualismul gathic, trăgându-se mai
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
au conturat, atât Între laici, cât și Între clerici, două orientări fundamentale: una reformistă, și una conservatoare, una deschisă confruntărilor, și una Închisă rigid În observarea preceptelor și practicilor tradiționale. Reformiștii care doreau de cele mai multe ori Întoarcerea la origini, În doctrină și În cult, au fondat, În 1852, R³xe "Ra"hnum³i Mazdayasn³n Sabha, o asociație pentru reformarea religiei (Karaka, 1984, II, p. 230; Duchesne-Guillemin, 1962a, p. 375; Boyce, 1979, p. 200). La fel, În interiorul clerului, s-au definit două partide, care
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
publică periodic Journal of the K.R. Kama Oriental Institute, dedicat studiilor zoroastriene. Contactul cu celelalte culturi, În aceeași măsură În care i-a determinat pe parsi să deprindă metodologia științifică occidentală, i-a expus fenomenelor de sincretism și interpretare a doctrinelor și practicilor religioase bazate puternic pe experiențe intelectuale și spirituale esențialmente străine tradiției lor. Acest fenomen se observă deja În secolele al XVI-lea și al XVII-lea, după cum o demonstrează lucrări ca Des³tșr (pluralul lui dust¿r), „Modele” sau
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Boyce, 1979, pp. 197 sq.) și Dabist³n-i madh³hib, „Școala religiilor”, de Moshin Fani (Shea și Troyer, 1843), sau figura lui Âzar Kaiv³n (1529-1614), venit la Patna din Iran. Un amestec de influențe diverse care sugerează o interpretare alegorică a unor doctrine cum ar fi ascetismul, yoga și sufismul - foarte interesant din punct de vedere istorico-religios și foarte puțin studiat - caracterizează În această perioadă climatul intelectual din India, unde prinde contur dșn-i il³hș, „religie divină”, a Împăratului Akbar (Smith, 1919, pp. 116
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
au lipsit nici tendințele intelectuale, definibile ca „indo-iranistice”, care s-au străduit să lege intrinsec zoroastrismul originar de Vede și de „Sanskrit Scriptures”, ca În cazul interpretării G³th³ de către Irach Taraporewala În 1951, „aproape la fel de liberă și subiectivă ca și doctrinele ocultiste” (Boyce, 1971, p. 224). Vor contribui În diferite feluri la formarea unei atmosfere predispuse la interpretări parțial simbolice și vag „comparatiste” a zoroastrismului, În secolele al XIX-lea și XX, atât unele tendințe (condiționate religios) ale studiilor occidentale, cum
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
a avut rezultate diferite. Religia b³bș-bah³’ș ar fi putut Îmbina, În ochii multora, ideea tradițională a salvatorilor care trebuie să vină (de fapt, deja veniți În persoana lui B³b și Bah³’u’ll³h, al doilea fiind foarte apropiat de doctrina ismaelită a im³m-ilor, Bausani, 1971b, p. 267) cu nevoia de credință, dar și de progres științific al umanității contemporane, cu o vastă aspirație universalistă. În Iran s-au Înregistrat multe convertiri la Bah³-ism ale unor zoroastrieni care au abandonat astfel
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
de vedere social și cultural, proces care tinde să se dezvolte tot mai mult, În special dacă zoroastrismul nu va renunța la cauza primă a autoizolării, relația rasă-religie, și nu se va identifica În mod ferm cu nucleul fundamental al doctrinei zoroastriene, dovedindu-și originalitatea și forța intrinsecă de convingere. Pentru ca prima condiție să fie Îndeplinită, zoroastrismul trebuie, la fel cum a abandonat după epoca sasanidă căsătoria consangvină, să renunțe la rămășițele „endogamiei”, făcând astfel diferența Între moștenirea sângelui și alegerea
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
endogamiei”, făcând astfel diferența Între moștenirea sângelui și alegerea etică: ar opri În acest mod un exod care devine din ce În ce mai puternic (Hinnells, 1981, p. 49). Cea de-a doua condiție poate fi Îndeplinită printr-o acceptare sinceră și deschisă a doctrinei dualiste, fără complexe de inferioritate În confruntarea cu creștinismul sau Islamul, deoarece aici se află contribuția cea mai importantă și mai profundă a mesajului lui Zoroastruxe "Zoroastru". Premisele ca toate acestea să se realizeze sunt tot mai actuale, având În
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
in Honour of Professor M. Boyce, vol. I (Acta Iranica, nr. 24), Leiden, pp. 327-334. Jackson, A.V.W. (1896-1904), „Die iranische Religion”, În Grundriss der Iranischen Philologie, vol. II, Strassburg, pp. 612-708. Jackson, A.V.W. (1928), „The Zoroastrian Doctrine of the Freedom of the Will, În Jackson, A.V.W., Zoroastrian Studies, New York, pp. 219-244. Junker, H. (1959), Der wissbegierige Sohn, Leipzig. Karaka, D.F. (1884), History oftheParsis, vol. I-II, Londra. Kasheff, M. (1987), Anjoman-e Zaratoshtîăn, În Encyclopaedia Iranica
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
nell’arte dall’età classica al Rinascimento, Milano, pp. 9-50. Panaino, A. (1993), „L’innologia avestica”, În L’inno tra rituale e letteratura nel mondo antico, Atti di un colloquio (Napoli 1991), Roma, pp. 107-123. Pavry, J.C. (1929), The Zoroastrian Doctrine of a Future Life from Death to the Individual Judgement, New York. Paymaster, R.B. (1954), Early History of the Parsees in India from their landing in Sanjan to 1700 A.D., Bombay. Paymaster, R.B., f.a., Kisseh-i Sanjan, Bombay. Perikhanjan, A.G. (1983), „Iranian
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Shaked, S. (1971), „The Notions «mênôg» and «gëtïg» in the Pahlavi Texts and their Relation to Eschatology”, În Acta Orientalia, nr. 33, pp. 59-106. Shaked, S. (1979), The Wisdom of the Sasanian Sages, Boulder (Col.). Shaki, M. (1978), „The Social Doctrine of Mazdak in the Light of Middle Persian Evidence”, În Archív orientální, nr. 46, pp. 289-306. Shamardan, R. (1981), Tărîkh-i Zaratushtîăn pas az Săsănîăn, Teheran. Shea, D.-Troyer, A. (1843), Dabistăn al-Madhăhib, vol. I-III, Paris. Skjaervø, P.O. (1983
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
În scris a Învățăturii lor, deși În celelalte treburi de ordin public și privat, se folosesc, În general de alfabetul grec. Cred că druizii au hotărât acestea din două motive: pe de o parte, nu doresc să li se divulge doctrina, iar pe de altă parte, se tem ca nu cumva discipolii lor, bizuindu-se pe scris, să-și cultive mai puțin memoria; Într-adevăr, cei mai mulți, bizuindu-se pe scris, sunt mai puțin sârguincioși În Învățarea pe de rost și nu
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
recunoscute vaste cunoștințe În domeniul astronomic, geografic, natural, teologic. De aici, a apărut suspiciunea că este vorba despre un izvor care vrea să-i prezinte pe celți Într-o lumină foarte favorabilă și care, printre altele, le atribuie druizilor o doctrină religioasă - metempsihoza - bine cunoscută și În cultura greacă. Însă, cel puțin În privința metempsihozei, această suspiciune este cu siguranță nefondată, fiindcă ea este clar atestată și În Britania. Într-adevăr, există două texte galice (Angar kyfyndawt și Kat Godeu) care, deși
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
răspândită peste tot, nu s-ar mai fi pus problema lumii de „dincolo”, pentru că secvența nedefinită a reîncarnării ar exclude pentru om orice relevanță a lumii de „dincolo”, chiar dacă ar vrea să-i accepte existența. Este clar Însă că această doctrină era fie apanajul micilor cercuri sacerdotale, fie, mai de grabă, una dintre posibilele ipoteze despre ceea ce-l așteaptă pe om după moarte. Într-adevăr, nu trebuie să atribuim În mod necesar religiilor antice indo-europene, În ceea ce privește destinul ultim al omului, rigiditatea
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
nouă secție a Editurii Dacia, la Madrid (director Nicolae Roșca). Devine totodată coeditor și unul dintre principalii redactori și susținători financiari ai revistei „Carpații” și ai editurii acesteia. Până în 1979, este funcționar în Ministerul de Finanțe francez. În afara articolelor de doctrină și polemică legionară, în care se lansează în publicistica românească a exilului, B. este prezent și cu o serie de eseuri, cronici literare, comentarii teoretice. Semnează astfel un lung eseu despre poezia concretă, Concretism poetic („Carpații”, 22-23/1957) sau vorbește
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285852_a_287181]
-
tipărite sub emblema editurilor Dacia și Carpații, fie cu tematică istorică, precum Etienne le Grand. Le dernier de Croisés (1957), fie pe teme culturale (Poezia lirică japoneză, 1962), completează imaginea preocupărilor lui intelectuale. Ar mai trebui amintit și volumul de doctrină politică intitulat Conducere și disciplină (1966), spre a consemna și dezideratele extremiste pe care B. le-a adoptat și le-a cultivat constant în activitatea sa, într-o totală contradicție cu sensul profund umanist și tolerant al literaturii sale. SCRIERI
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285852_a_287181]
-
face să apară cincisprezece tipărituri, cele mai multe în grecește. La 16 martie 1705 este ales episcop al Râmnicului, înființând încă o tipografie. Prin lucrările editate, A.I. ripostează, în numele Bisericii Ortodoxe, tendințelor de extindere ale catolicismului și calvinismului, decis să apere puritatea doctrinei de imixtiunile heterodoxe. Convins că limba română este în stare să exprime conceptele teologice și poate servi la oficierea serviciului divin, episcopul nu șovăie să o introducă în biserică, unde slavona începuse a-și pierde supremația. La Râmnicu Vâlcea, ca
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285382_a_286711]
-
și polițienești ca să-și restabilească "hegemonia națională cu pretenții sociale". După al doilea război mondial, Europa central-răsăriteană a devenit perimetrul de apărare al supraputerii sovietice și a fost tratată timp de aproape o jumătate de secol conform unui fel de doctrină Monroe elaborată de Moscova. Cu toate acestea, nici nu poate fi vorba ca naționalismul să fi murit aici. Sovieticii au fost nevoiți să acționeze în repetate rînduri încercînd să-l distrugă. În cele din urmă, istoricul an 1989 a dovedit
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
țărani. După ieșirea din scenă a acestor oameni, muncitorii au rămas fără lideri. Au apărut apoi ideile lui Cristian Rakovski, și unde ar duce ideile lui poate vedea oricine în cea de a treia patrie a lui. Atunci cînd o doctrină ajunge la ultimele ei concluzii practice, ca în cazul rakovskismului, dincolo de Nistru, nu este deloc necesar să o definim sau să o judecăm; spectacolul vorbește de la sine. Vrem să ajungem aici? Nu numai statul, întreaga societate trebuie să se apere
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
Iorga să-l descrie: "... un (om) persecutat, vînat și încarcerat în Rusia țaristă, purtînd în piept amintirea unui glonte siberian (care fusese tras în el), dar (în sinea lui) de o bunătate fără margini. (Era) gata să-și dedice sufletul doctrinei (marxiste), interpretînd lucrurile fără ura prezentă în manifestările marxiste violente și lipsite de perspectivă ale altora. Naționalismului meu nu i-au repugnat niciodat originea sa evreiască". Cîștigîndu-și existența ca patron al restaurantului din gara Ploiești, Iorga îl vizita adesea acolo
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
o schimbare fundamentală prin naționalismul cultural, acesta reprezentînd varianta sa de revoluție culturală. Naționalismul lui Iorga era un concept moral. Puteai deci să fii liberal sau naționalist, conservator sau naționalist, și așa mai departe. Naționalismul exclude orice alte partide sau doctrine politice 27. În primul deceniu al secolului al XX-lea, Iorga avea respect față de democrație, dar ulterior și-a pierdut încrederea în ea (cel puțin în privința realităților românești). Părerea lui ca și a lui Eminescu era că democrația este o
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
legate de profesorul A. C. Cuza. Putem pune viața lui Cuza într-un contrast instructiv față de cea a lui Iorga. El a fost cel mai demn de blamare dintre asociații lui Iorga, dar Iorga s-a despărțit de Cuza deoarece considera "doctrina" acestuia (un termen pe care Iorga îl folosea la modul disprețuitor pentru antisemitismul lui Cuza) inacceptabilă. Cuza era total diferit de Iorga mai ales în privința chestiunii evreiești. În cazul lui Cuza, nu exista nici o ambiguitate sau etichetare în privința antisemitismului, acesta
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
trebuie să-și pună la contribuție imaginația, permițîndu-i cititorului să se identifice cu personajele sale, chiar și istoricul trebuie să scrie astfel, a scrie istoria evocator constituia un element important pentru el. Hennequin reprezenta o școală psihologică, și Iorga, adoptîndu-i doctrina, era convins că nu se poate scrie un "roman impersonal". Personalitatea unui autor este implicată în selectarea materialului pentru subiectul operei sale. Hennequin sublinia importanța analizei estetice, psihologice și sociologice a unei opere. Ca filosof și critic literar, Taine a
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
Iorga. Nu va renunța niciodată la conceptul său de engagé în lupta pentru o literatură și artă "naționalist-realistă". Dacă n-ar fi bazată pe conceptele estetice ale lui Eminescu, ea ar trebui să se bazeze pe naționalismul eminescian. Iorga respingea doctrina l'art pour l'art, punînd următoarea întrebare: "Doriți artă de dragul artei; de ce nu doriți mai degrabă să existe oameni care nu trăiesc de dragul de a trăi?"82 Studierea literaturii și a curentelor artistice nu reprezenta pentru Iorga nimic altceva
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]