15,885 matches
-
și titoist în afară”. Deși China se afla de mult timp pe poziții antagonice față de Uniunea Sovietică, socotind chiar URSS cel mai periculos dintre dușmanii săi, între China și URSS nu a existat decât un conflict care ținea de interpretarea ideologiei. Indiferent cum se priveau China și Uniunea Sovietică la momentul respectiv, înainte de sfârșitul anilor ’80, ceea ce China a aplicat pe plan intern a fost modelul social al URSS. Deși au existat întotdeauna divergențe ideologice între China și România, totuși ele
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
un sprijin uriaș în cadrul comunității internaționale. Acest ajutor s-a dovedit deosebit de important în anii ’60, când China avea de suferit atât din cauza problemelor ideologice, cât și din cauza izolării fără precedent pe scena internațională. Aparținând aceleiași tabere și având aceeași ideologie, contactele dintre cele două state în plan politic, economic și cultural erau din ce în ce mai intense. în afacerile externe, China și România cooperau și se susțineau reciproc. în condițiile Războiului Rece, în cazul ambelor state, cei mai importanți asistenți și parteneri comerciali
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
din urmă, supusă restricțiilor de natură economică, a fost imposibil pentru România să se plaseze în continuare departe de Uniunea Sovietică și în relații strânse cu China; a fost o alegere motivată de interese naționale. Ca rezultat al Războiului Rece, ideologia constituia o parte semnificativă a relațiilor dintre statele socialiste. Sub aspect ideologic, România a făcut joc dublu. în cele mai multe probleme ideologice, în special acelea ținând de politica internă, precum lupta de clasă, revoluția proletariatului, dictatura proletariatului, teoria economiei socialiste, teoria
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
o poziție neutră între China și URSS, așa încât în evoluția relațiilor sino-române s-a înregistrat o primă ascensiune. Acest fapt a fost însă numai rezultatul politicii externe românești care a început să funcționeze, România urmând mai departe Uniunea Sovietică în ceea ce privește ideologia; tensiunile cu sovieticii nu au făcut-o să încline în această privință spre China. Nu numai că Republica Chineză a luat act de acest lucru, dar a și acționat în consecință. în același moment în care ambasadorul român i-a
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
Un alt motiv important apare ca fiind diferența ideologică între China și România (disputa fiind dacă Uniunea Sovietică era un revizionist contemporan). Chiar în acest moment în China a început Marea Revoluție Culturală. Punctul de vedere părtinitor și încăpățânat în ceea ce privește ideologia a afectat și relațiile externe. Din ce în ce mai mult, afacerile externe chineze au pierdut caracterul distinctiv pragmatic. Atât comuniștii coreeni, cât și cei japonezi, care înclinaseră spre partea chineză în disputa sino-sovietică, nu au suportat ultra-stângismul Partidului Comunist Chinez și s-au
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
Ze-dong s-a străduit să reconstruiască ordinea internă convocând congresul al IX-lea al PCC. Grupul pragmatic, condus de Zhou Ze-dong, a recăpătat autoritatea asupra relațiilor externe, formulând politicile externe în acord mai mult cu interesul național chinez decât cu ideologia. în iunie 1970, Zhang Hai-feng, noul ambasador numit de China la București, și-a ocupat postul, punându-se astfel capăt situației din cei trei ani precedenți, când China nu a avut ambasador în România. De la Marea Revoluție Culturală, China își
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
diferendelor... dacă ei vor continua să țină morțiș la actuala perspectivă, într-o zi vom da la iveală tot”. Eșecul parțial al „dezghețului” de tip hrușciovist va oferi comuniștilor chinezi ocazia de a scoate în evidență trăinicia atașamentului lor față de ideologia marxist-leninistă, ca o garanție a perpetuării sistemului comunist. Ascensiunea politică și ideologică a Chinei în mișcarea comunistă internațională, coroborată și cu scăderea în prestigiu a URSS, va crea în rândul conducătorilor chinezi o amplă preocupare având ca finalitate atingerea unui
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
de moarte trecea pe planul doi față de ispita de a încerca să folosească alianța cu Iugoslavia în interesul întăririi pozițiilor conducătoare ale URSS nu numai în lumea comunistă, dar și - mai larg - în mișcarea „de eliberare națională” și „antiimperialistă” (conform ideologiei oficiale a Moscovei). începând cu 1955, în „conducerea colectivă” post-stalinistă a PCUS s-au observat divergențe în problema limitei apropierii de Iugoslavia. în primul rând, ele erau legate de poziția particulară a lui V.M. Molotov. Negând din principiu că ea
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
tribuna Congresului al XX-lea al PCUS, au demonstrat lumii întregi că în lagărul sovietic față de astfel de excese se va aplica și în continuare forța. în aceleași zile în Ungaria au loc evenimente botezate de către funcționarii îngroziți ai partidului „ideologia Poznan” - e vorba despre discuțiile din 27 iunie privind libertatea presei, care au depășit toate acțiunile anterioare ale cercului Petöffi nu doar prin numărul participanților, ci și prin încrâncenarea discuțiilor și critica ascuțită la adresa conducătorilor de la vârful partidului. Sprijinul Moscovei
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
mai au mâinile mânjite de ulei, lucrează la mașini perfecționate, se respectă programele de opt ore, pleacă în vacanță peste mări și țări; nu se mai poate vorbi azi de clasă muncitoare sau de mentalitate proletară. Dar în anii ’60 ideologia și propaganda de stânga erau foarte active, de aceea pentru toate cercurile acestea, ce-și ziceau progresiste, o critică a comunismului era prost văzută, ba chiar o dovadă de primitivism. Se cunoaște reacția lui Jean-Paul Sartre, dascălul stângismului, care, în
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
ideologică”. Tot el consideră că astăzi între literatura din străinătate și cea din țară are loc „o gâlceavă a înțelepților”, deși ambele sunt părți componente ale aceleiași literaturi naționale. Astfel, Filip susține ideea unei culturi ca instrument de manipulare de către ideologia politică, și aceasta nu a dus în nici un caz la îmbunătățirea calității produsului cultural. Totuși, s-ar putea spune că exilul politic a colaborat mai degrabă decât s-a folosit de cel cultural pentru a atinge un scop împărtășit de
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
să suportăm suferințele lor și dacă nu ne-am fi găsit cumva mai degrabă în poziția ciocanului decât a cuiului. Prin descrierea comportamentului uman în situații extreme, literatura ce tratează lagărele de concentrare ne oferă o bază de testare a ideologiilor politice, dar și a teoriilor psihologice, etice și chiar estetice. Ne ajută să demontăm stereotipuri, ne atrage atenția asupra victimelor ca indivizi, oferă fețe și nume cifrelor statistice și ne implică în ritualul aducerii aminte. Recenzii. Note de lectură ELEZ
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
cu URSS i-au adus o oarecare popularitate lui Dej, mai ales că românii manifestau, în pofida anilor de comunism, un pronunțat naționalism antirusesc. Cartea aceasta avea să fie jucată și de succesorul lui Dej, Ceaușescu. Național-comunismul - simbioză între cele două ideologii, comunismul și naționalismul, până atunci aparent opuse - era un suport util pentru menținerea partidului la putere. Gheorghe Gheorghiu-Dej a murit la 19 martie 1965, succesorul său în fruntea partidului fiind Nicolae Ceaușescu, ajuns în această poziție printr-un concurs de
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
țărani deoarece aceștia aveau deziderate economice comune: să plătească impozite mici și să aibă acces la credite ieftine și garantate de stat. După 1945-1946 propaganda comunistă a susținut ideea existenței a trei tipuri de țărani: chiaburi, mijlocași și țărani săraci. Ideologia oficială încuraja ultimele două categorii să fie împotriva celei dintâi. îndemnul nu prea și-a găsit corespondent în realitate, chiaburii fiind oameni respectați și luați ca model de ceilalți locuitori ai satului. Au existat chiar sate în care persecutarea chiaburilor
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
valoarea etică decât cea estetică a literaturii române sau străine publicate în perioada respectivă. Cu alte cuvinte, în centrul atenției se află scriitorul ca formator de opinie și ca purtător de cuvânt al unei societăți care se vede încorsetată de ideologia de stânga fie sub forma grosieră a unui regim impus cu forța, ca în cazul țărilor comuniste, fie ca tipar de gândire asumată de intelectuali într-o societate democratică precum Franța. O primă observație care se impune este că Monica
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
permis publicarea operelor unor scriitori români de mare valoare, dar ale căror operă nu este întotdeauna în concordanță cu rigorile realismului socialist sau depășesc oricum limitele liberalizării. Este cazul lui Ion Luca Caragiale și al „comemorărilor cu foarfece” întrucât “în ideologia comunistă nu se admite decât un umor ofensiv, dirijat, aspru, fioros... îndemnul la râs, nu provoacă râsul, îl anulează cele mai deseori” (p. 48), sau al lui Gib Mihăescu, care este readus în literatură deși „se trece cu vederea peste
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
p. 225). Cea de-a treia temă majoră a articolelor care alcătuiesc volumul Monicăi Lovinescu se referă la scena culturală franceză, surprinzând de cele mai multe ori evenimentele publicistice care marcau într-un fel sau altul fie momentul desolidarizării unor intelectuali de ideologia comunistă, fie mărturiile venite dinspre blocul comunist. După cum se știe, conformismul stângist domina în Franța în perioada aflată în atenția autoarei. Cu toate acestea, au existat glasuri solitare precum cel a lui Raymond Aron care consideră că “în secolul nostru
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
timpului său... să reînvețe a întreba, în loc să se mulțumească cu răspunsurile pe care le-a moștenit... Adică să revizuiască toate pozițiile și pretențiile anterioare, mărturisind însă, mai departe despre puterea negativă, antifetișistă, radical critică a spiritului, dar renunțând la orice ideologie optimistă a salvării” (p. 22). Monica Lovinescu amintește câțiva dintre intelectualii francezi care au inițiat și susținut efortul de revizuire: Edgar Morin, Pierre Fougeyrollas, Jean Duvingaud și Henri Lefebvre, și în acest context este prezentat opiniei publice din România Ștefan
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
definiția totalitarismului, atingând toate punctele pentru a demonstra că regimul din România se încadra în această categorie: suprimarea drepturilor și libertăților fundamentale, imixtiunea Securității în toate aspectele vieții individuale, omnipotența Statului, incarnat de figura lui Ceaușescu, totul fondat pe o ideologie de tip național-comunist. Din această perspectivă, multe dintre misperceptions sunt perfect explicabile. Desigur, Diplomația absurdului se referă exclusiv la perioada comunistă, însă există suficiente date care să sugereze că unele dintre aceste concepții eronate se manifestă și în prezent. Așadar
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
le dădea conducătorul de la București oficialilor străini ce-și exprimau îngrijorarea față de respectarea drepturilor omului din România se bazau, așa cum arătam, pe principiul neamestecului în treburile interne, exploatat la maxim, pe lipsa unor acorduri scrise cu efect constrângător și pe ideologia care desconsidera complet drepturile fundamentale. Faptul că diplomația română și cea americană sunt necoplanare reiese cât se poate de clar din scrisoarea pe care i-o adresează Ceaușescu lui Reagan pe 7 ianuarie 1986, în replică la mesajul președintelui american
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
creatori” originali și individuali, decât drept indivizi aflați sub vremi, influențați de istorie și context. De exemplu, nu se fac decât puține aluzii la modul în care curentul modernist (și reprezentanții săi de frunte) este captat pe rând de diversele ideologii politice ale timpului (naționalism, nazism, socialism etc.). Arhitecții sunt prezentați ca făcând parte dintr-o generație aleasă, un fel de copii-minune ai secolului care au apărut dintr-o dată, într-un moment istoric fericit. în acest sens, cartea adoptă un tip
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
grijă, firul lor putând fi relativ ușor urmărit până la concluzii, în ciuda abundenței de cifre și formule statistice. Lucrarea umple un gol în analiza politică românească, axată prea puțin pe studierea datelor statistice, cât mai ales pe analize calitative sau ale ideologiilor și doctrinelor politice. Ea este utilă și din punct de vedere istoric, deschizând o nouă perspectivă în analiza istorică a perioadei interbelice, o perspectivă bazată mai puțin pe analiza factologică și mai mult pe analiza unor sisteme importante ce articulează
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
altă natură, sensibilitatea pentru viața locală și evoluțiile regionale sau lipsesc, sau sunt radical marginalizate, considerate prea parohiale față de integritatea istoriei românilor în general. Termenul de integritate nu este întâmplător, ci indică o continuitate substanțială cu mentalitatea interbelică și cu ideologia naționalistă a acelui timp. Scandalul încercării de reabilitare a lui Antonescu, în care Gheorghe Buzatu este printre personajele principale, ține doar de partea cea mai vizibilă a unei afinități politice arareori declarate. Faptul că personajele populist naționaliste interbelice sunt citate
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
arareori declarate. Faptul că personajele populist naționaliste interbelice sunt citate extensiv și cel mai adesea favorabil în detrimentul celorlalte nu este tocmai întâmplător. Personajele „preferate” ale istoriei românilor rămân tocmai cele care se află în genealogia ideii de naționalism integrant, a ideologiei naționale și a proiectului totalitar de stat național. Semnificativă este lipsa preocupărilor de istorie culturală, de istorie a ideilor, istorie a mentalităților, istorie a ideologiilor etc. Mulți clasici ai literaturii române au avut o foarte intensă activitate politică și cel
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
istoriei românilor rămân tocmai cele care se află în genealogia ideii de naționalism integrant, a ideologiei naționale și a proiectului totalitar de stat național. Semnificativă este lipsa preocupărilor de istorie culturală, de istorie a ideilor, istorie a mentalităților, istorie a ideologiilor etc. Mulți clasici ai literaturii române au avut o foarte intensă activitate politică și cel mai adesea aceste două aspecte nu se întâlnesc niciodată împreună în același studiu. Mai mult, pare a fi un consens general ca operele literare să
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]