15,286 matches
-
având o dublă calitate: facultate sufletească (ar fi mai bine de spus, cu un termen tot aristotelic, "dispoziție habituală") și formă de "cunoaștere": percepția (aisthesis), amintirea (mneme), experiența (empeiria) și principiul (arche) științei și artei.76 Prima produce o imagine sensibilă; cea de-a doua păstrează această imagine; cea de-a treia se constituie prin repetarea unei imagini sensibile reținute, în așa fel încât să se ajungă la general, iar a patra surprinde universalul, adică nu doar ceea ce este comun mai
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
habituală") și formă de "cunoaștere": percepția (aisthesis), amintirea (mneme), experiența (empeiria) și principiul (arche) științei și artei.76 Prima produce o imagine sensibilă; cea de-a doua păstrează această imagine; cea de-a treia se constituie prin repetarea unei imagini sensibile reținute, în așa fel încât să se ajungă la general, iar a patra surprinde universalul, adică nu doar ceea ce este comun mai multor "imagini", ci și lucrurilor corespunzătoare, în sensul că fiecare dintre acestea, ca individual, este purtătorul generalului (produs
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
german prelucrează și utilizează propriu-zis constitutiv sensul formalului (înțeles într-un mod determinat, ca aspect al facultății de cunoaștere), în conceptul de "formă a priori" și în diferența radicală pe care el o instituie între forma a priori și conținutul sensibil al oricărei cunoștințe. Conceptul tocmai amintit are o poziție privilegiată pentru ceea ce vor deveni la Kant analitica și dialectica. Astfel, la o primă vedere constatăm că unele forme a priori ale facultății de cunoaștere (și ale altor facultăți: "dorința", "voința
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
aici este faptul că însăși aprehensiunea ca fapt al unității sintetice necesară oricărei cunoștințe, alături de senzație și de sinteza imaginației devine ceva anume: aprehensiunea cutare, diferită de orice altă aprehensiune, adică "această aprehensiune", survenită printr-o anumită sinteză a diversului sensibil. Acesta din urmă, ca "fenomen", este condiționat de aprehensiune, de unitatea sintetică a conceptului corespunzător; dar aprehensiunea, la rându-i, pentru a fi "această aprehensiune" și nu alta, este condiționată de obiectul empiric. Coincidența acestor două condiții reprezintă adevărul empiric
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
în afara mea", identitate sprijinită pe însăși conștiința de timp. Cum a apărut aceasta din urmă? Ea, de fapt, este prezentă continuu, începând cu nivelul bazal al oricărei cunoștințe, anume condițiile formale ale intuiției (spațiul și timpul), trecând prin sinteza materialului sensibil, sinteza imaginației bazată pe schemele temporale, și ajungând la conștiința propriu-zisă de timp proprie postulatelor gândirii empirice, în genere. Adevărul transcendental se deosebește de cel empiric prin sens, dar mai cu seamă prin sfera de aplicație: adevărul tanscendental este propriu
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
are forma logică a judecății: nu trebuie să se contrazică pe ea însăși. Principiul propriu logicii generale fiind cel al contradicției, pentru logica în cauză nu are nici o semnificație aspectul sintetic al cunoștinței, așadar nici principiul sintezei empirice (în intuiția sensibilă, în imaginație, în aprehensiune). De acesta se ocupă, în mod exclusiv, logica transcendentală. Din aceeași cauză, logica generală nu cunoaște, dintre judecățile necesare, decât judecata analitică, nu și pe cea sintetică a priori; pe aceasta din urmă o poate accepta
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
urmă privind cunoștința veritabilă sporul cunoașterii să fie împlinită. Prin urmare, Kant trebuia sa rezolve problema posibilității judecății sintetice a priori; și o rezolvă, cum știm, susținând că facultatea de cunoaștere posedă "forme a priori" în care este prelucrat materialul sensibil, datele simțurilor despre "obiecte" exterioare lor, pe baza "obiectului transcendental", cum s-a precizat mai sus. Spațiul și timpul sunt astfel de forme a priori ale sensibilității, categoriile sunt ale intelectului, iar Ideile, ale rațiunii. Cercetarea cunoștinței veritabile trebuie să
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
mai sus. Spațiul și timpul sunt astfel de forme a priori ale sensibilității, categoriile sunt ale intelectului, iar Ideile, ale rațiunii. Cercetarea cunoștinței veritabile trebuie să înceapă cu o "teorie transcendentală a elementelor", care cuprinde: a) o teorie despre componenta sensibilă a cunoașterii (a sensibilității, ca prim nivel al facultății de cunoaștere) nelipsită, în forma intuiției (care poate fi și pură, adică neamestecată cu vreo senzație), din nicio cunoștință; b) și o teorie despre componenta propriu-zis logică, dependentă de spontaneitatea gândirii
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
nu poate constitui o cunoștință, care are forma (logică) a judecății. Numai conceptul ar fi un element al judecății (forma (logică) dată cunoștinței), însă lui trebuie să i se alăture un obiect, care nu poate proveni decât pe calea intuiției sensibile și care capătă calitatea de fenomen; numai în acest fel intelectul și sensibilitatea produc, împreună, o cunoștință. Judecata de predicație, prezentată în capitolele anterioare, solidară, în structura sa și în funcțiile sale, cu cele mai importante convenții judicative care, în
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
determinată a judecății, acest sens este, de asemenea, activ, dar numai în perspectiva și pe baza statutului de judecată, mai bine spus, a sensului de judecată sintetică a priori ca determinare logic-transcendentală a cunoștinței (veritabile). Orice sinteză, începând cu aceea sensibilă de la nivelul percepției, apoi cea a imaginației, în final, unitatea sintetică aperceptivă originară, presupune sensul acestei operații de a lega.111 Sensul acesta nu este însă evident de la bun început, fiindcă este vorba, întotdeauna, despre un divers care trebuie adus
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
legați pentru a ajunge la o "formă" finală. Dar Kant susține că apercepția este cu totul necesară cunoștinței, și nu oricum, ci ca apercepție originară, ceea ce înseamnă că unitatea sa sintetică și a priori face posibile sintezele imaginației și intuiției sensibile. Chiar dacă lucrurile par a sta în alt chip, anume că sinteza în intuiție ar fi la început, de fapt originară este apercepția; în absența originarității sale nu ar fi posibilă nici o intuiție sensibilă. Constituirea fenomenală la Kant are acest sens
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
priori face posibile sintezele imaginației și intuiției sensibile. Chiar dacă lucrurile par a sta în alt chip, anume că sinteza în intuiție ar fi la început, de fapt originară este apercepția; în absența originarității sale nu ar fi posibilă nici o intuiție sensibilă. Constituirea fenomenală la Kant are acest sens, deși o descriere a sa este, cumva, nevoită să procedeze invers. Desigur, aici se află multe probleme, care, pe de o parte, vizează "empirismul kantian" eventual, de natură humeană -, iar pe de alta
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
cele afirmate mai sus în privința sensului constituirii fenomenale. Dar ceea ce este important acum ține de sensul de judecată, pe care îl impune apercepția originară. De fapt, cunoștința nu este posibilă doar prin aceată apercepție; dar nici numai prin simpla intuire sensibilă. Sunt necesare toate cele trei niveluri de prelucrare a materialului cunoașterii, pentru a dobândi cunoștința veritabilă. Apercepția originară, în forma "eu gândesc", constituie forma "judecată sintetică a priori", adică sensul de judecată în genere și, în mod special, ceea ce corespunde
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
cel puțin ca posibilitate în experiență. Judecata este ea însăși o sinteză complexă, care, pe lângă condițiile "subiective" leagă și condiții "obiective". Raportarea la obiect este, totuși, o problemă pentru contextul filosofic kantian. Pentru că intelectul nu se raportează direct la obiectul sensibil; la acesta se poate raporta doar sensibilitatea, prin formele sale a priori, spațiul și timpul. Intelectul se raportează la reprezentările obiectului în sensibilitate, aducându-le pe acestea la o unitate. De aceea este firească întrebarea: ce relevanță propriu-zis obiectivă mai
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
lămuritoare, dar mai cu seamă pentru a reconstitui sensul judecății rolul ei în acest scenariu și sensul judicativ sau, poate, non-judicativ al analiticii transcendentale. Timpul este: a) formă (a priori) a intuiției interne, ca o condiție de posibilitate a intuiției sensibile interne și externe; (determinare formală a priori a fenomenului); b) determinare a priori a schemelor conceptelor pure ale intelectului, ca o condiție a sintezei transcendentale a imaginației; (determinare transcendentală de timp); c) raport în conștiință (a priori) referitor la sintezele
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
interpretarea acestor ipostaze în orizontul unei propedeutici la reducția judicativă a judicativului constitutiv, scop asumat ca atare de la începutul acestei lucrări. Totuși, unele referiri ale lui Kant pe această temă ne sunt necesare. Timpul ca formă a priori a intuiției sensibile. Timpul nu este ceva existent în sine (asemenea unui lucru-în-sine), nici o determinare a ceva ce există în sine. Altfel spus, el nu poate fi propriu-zis obiectiv, adică independent de un subiect al cunoașterii. Existența lui, dimpotrivă, este legată în mod
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
independent de un subiect al cunoașterii. Existența lui, dimpotrivă, este legată în mod necesar de acesta din urmă, de subiect; fără a fi total subiectiv, fiindcă în structura cunoștinței trebuie să se afle și elementul propriu-zis obiectiv, în forma sintezei sensibilului (imposibil în afara senzației) într-o reprezentare, concept. Totuși, ce este timpul? Este formă a priori a simțului intern determinând "raportul reprezentărilor în starea noastră internă". Fiindcă și reprezentările al căror obiect este lucrul extern aparțin stării interne a subiectului, pentru că
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
strict subiective (aparținând sufletelor noastre, cum spune Kant) presupun, de asemenea, raporturi de timp; altminteri, ele nu pot fi discriminate și, astfel, nu pot avea identitate, nu pot fi ceva. Într-un fel, timpul ca formă a priori a intuiției sensibile deschide și către condiționările formale ulterioare în constituirea cunoștinței, fiindcă raportul de timp în orice ipostază a sa are în însăși structura proprie "conștiința de timp"; iar aceasta, deși este activă chiar și în raporturile de timp elementare, își află
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
se poate raporta direct la intuiție, legată întotdeauna de un anumit fenomen, ci are nevoie de un intermediar, care să aibă ceva comun atât cu conceptul, cât și cu intuiția. Timpul poate fi acest ceva intermediar, deoarece modelând formal diversul sensibil al intuiției, capătă un anume grad de generalitate și se exprimă ca aplicație a unei reguli a priori, ceea ce îl apropie de concept. Totodată, el păstrează legătura directă cu materialul sensibil, întrucât orice reprezentare empirică este condiționată, formal, de timp
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
poate fi acest ceva intermediar, deoarece modelând formal diversul sensibil al intuiției, capătă un anume grad de generalitate și se exprimă ca aplicație a unei reguli a priori, ceea ce îl apropie de concept. Totodată, el păstrează legătura directă cu materialul sensibil, întrucât orice reprezentare empirică este condiționată, formal, de timp. Dar această poziție intermediară a timpului corespunde, în privința nivelurilor de prelucrare a cunoștinței, unei scheme, care este, în fapt, produsul imaginației, având funcțiune transcendentală atunci când un divers sensibil (determinat, așadar, ca
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
directă cu materialul sensibil, întrucât orice reprezentare empirică este condiționată, formal, de timp. Dar această poziție intermediară a timpului corespunde, în privința nivelurilor de prelucrare a cunoștinței, unei scheme, care este, în fapt, produsul imaginației, având funcțiune transcendentală atunci când un divers sensibil (determinat, așadar, ca reprezentare empirică) este subsumat ca atare unui concept, unei categorii.113 În plus, schemele reglează această operație de subsumare, în așa fel încât diversul sensibil este subordonat în vederea sintezei sale unei anumite categorii. De altfel, acolo unde
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
care este, în fapt, produsul imaginației, având funcțiune transcendentală atunci când un divers sensibil (determinat, așadar, ca reprezentare empirică) este subsumat ca atare unui concept, unei categorii.113 În plus, schemele reglează această operație de subsumare, în așa fel încât diversul sensibil este subordonat în vederea sintezei sale unei anumite categorii. De altfel, acolo unde vorbește despre "schematismul conceptelor pure ale intelectului", Kant prezintă determinările temporale în virtutea cărora fiecărei categorii îi corespunde o anumită schemă imaginativă. Medierea temporală a relației dintre categorie (concept
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
Kant prezintă determinările temporale în virtutea cărora fiecărei categorii îi corespunde o anumită schemă imaginativă. Medierea temporală a relației dintre categorie (concept pur al intelectului) și obiectul său nu este strict formală. Ea face posibil conținutul conceptului, umplerea lui cu materialul sensibil corespunzător (un material divers, dar așezat în sinteza imaginativă, prin schema corespunzătoare categoriei respective), iar în privință propriu-zis logică, se constituie judecata sintetică a priori. Timpul este garantul obiectului, așadar el instituie "existențe" (ca fenomene, la Kant). Dar el este
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ale intelectului. Timpul trebuie să fie prezent în acest sistem, cu rostul precizat mai devreme, pentru că el constituie linia de continuitate între intuiție și intelect (trecând prin imaginație) și el asigură, prin calitatea sa de formă a priori a intuiției sensibile, relevanța obiectivă a categoriilor, aducând obiectul, schematizat prin imaginație, sub o anumită categorie. Și tot datorită timpului, aceste principii, deși sunt "generate" de intelect, pot fi trebuind să fie judecăți sintetice a priori. Axiomele intuiției și anticipațiile percepției, numite de
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
fenomen", iar într-o astfel de situație putem vorbi întemeiat de o semnificație transcendentală a conceptului în cauză, despre folosirea sa transcendentală și despre producerea unei cunoștințe (veritabile); b) fie poate desprinde obiectul "negativ" al acelui concept de orice condiție sensibilă, obiectul negativ transformându-se în ceva "pozitiv", caz în care intelectul își folosește conceptul său pur într-un mod transcendent, ca și cum ar fi vorba despre o aplicație transcendentală, pretinzând, așadar, că poate produce o cunoștință despre un obiect care nu
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]