KorAP: Find »[drukola/base=resursă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...5748 5749 5750 ...6068 >

151,683 matches

Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525

considerați o minoritate care deținea drepturi contractuale, dar alteori Iorga considera că ei nu aveau nici drepturi istorice, nici contractuale 75. Mai realist vedea Iorga soluționarea problemei minorităților prin instituirea unei prospere bogății economice comune în România Mare, bazată pe resursele ei bogate. Minoritățile ar fi fericite să beneficieze de "o economie puternică"76. Dar economia de tip Lumea a Treia a României nu era suficient de puternică, ci potențialul ei era puternic. Dintre toate minoritățile, ungurii erau cei mai turbulenți

by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
care a fost înfăptuită ea lăsa de dorit". S-ar părea că poporul român nu plătea timp de o anumită perioadă prețul industrializării efectuate de regim, care ar fi urmat să-i aducă ulterior beneficii, fiind în schimb secătuit de resurse întru profitul unui grup restrîns de industriași, politicieni și favoriți ai curții, care nu se simțeau deloc răspunzători față de el"59. Iorga a continuat să-l sprijine pe rege, întrucît nu vedea altă alternativă. Doamna Liliana își amintește în jurnalul

by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
să muncească pentru cei care le sînt superiori. El propunea ca aceștia să fie exterminați prompt întru beneficiul tuturor. Dar istoria a dovedit ceva total diferit. Oamenii au nevoie de anumite condiții ca să se poată afirma. Dacă au la dispoziție resurse bogate, oamenii pot să progreseze și să se afirme prin tehnologie; dacă nu, ei au nevoie de cineva care să-i conducă. Dar "dacă un popor este permanent stigmatizat ca fiind inferior, e de mirare faptul că eșuează?"102. Apoi

by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286

și Prut. Al doilea război mondial a mobilizat pentru prima oară statul european modern la capacitate maximă, În principalul scop de a cuceri și de a exploata alți europeni. Ca să lupte și să Învingă, britanicii și-au consumat până la epuizare resursele proprii: spre sfârșitul conflictului, războiul Înghițea mai mult de jumătate din produsul național brut al Marii Britanii. Germania nazistă, În schimb, a susținut războiul - mai ales În ultimii ani - parazitând economiile statelor-victimă (ca și Napoleon după 1805, dar cu o eficiență

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
și jumătate din cei 700.000 de copii nevoiași din Cehoslovacia, conform rapoartelor oficiale din ianuarie 1946. Copiii din toată Europa sufereau de boli asociate cu sărăcia, În special de tuberculoză și rahitism, dar și de pelagră, dizenterie și impetigo. Resursele erau foarte limitate: pentru cei 90.000 de copii din Varșovia eliberată exista un singur spital cu 50 de paturi. Copii altfel sănătoși au murit din cauza lipsei de lapte (milioane de vite fuseseră ucise În bătăliile din sudul și estul

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
a fost asigurată de armatele aliate ce ocupau Germania, În special de armata americană. Altă autoritate nu exista În Germania și nici În Austria sau În nordul Italiei - celelalte zone În care s-au strâns refugiații. Numai armata dispunea de resursele și de capacitatea organizatorică necesară pentru a administra echivalentul demografic al unei țări de mărime medie. Era o misiune nemaiauzită pentru uriașa mașină militară care, cu numai câteva săptămâni Înainte, se consacra exclusiv răpunerii Wehrmachtului. În răspuns la criticile privind

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
și politic complet... de o amploare fără egal În istorie, comparabil doar cu prăbușirea Imperiului Roman”. McCloy se referea la Germania, unde guvernele militare aliate au trebuit să reconstruiască totul de la zero: legea, ordinea, serviciile, comunicațiile, administrația. Din fericire, aveau resursele necesare. Spre Est, lucrurile stăteau mult mai rău. În concluzie, Hitler a contribuit la divizarea continentului la fel de mult ca Stalin. Istoria Europei Centrale (teritoriile Imperiilor German și Habsburgic, nordul fostului Imperiu Otoman și chiar extremitatea apuseană a teritoriului țarilor ruși

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
naziste, pentru a instaura În viața publică germană libertatea și democrația. Armata americană din Germania era Însoțită de un roi de psihologi și de alți specialiști Însărcinați să descopere cauzele „rătăcirii” poporului german. Britanicii au inițiat proiecte similare, dar cu resurse mai mici și cu un scepticism pronunțat. Pe francezi subiectul nu părea să-i intereseze. Sovieticii Însă au fost perfect de acord la Început, măsurile agresive de denazificare fiind unul dintre puținele subiecte asupra cărora autoritățile de ocupație aliate s-

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
erau „orașe, parcuri, terenuri de joacă, școli și case, fabrici și prăvălii - bine plănuite și bine construite”. Exista așadar o Încredere fără margini În capacitatea (și nu doar datoria) guvernului de a rezolva probleme structurale mobilizând și dirijând oamenii și resursele În slujba binelui colectiv. Evident, această viziune le surâdea mai ales socialiștilor, dar convingerea că o economie planificată echivala cu o societate mai prosperă, mai justă și mai echilibrată a fost Îmbrățișată de un spectru politic foarte larg, inclusiv de

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
directivă centralizată. Obiectivul principal al planificării În Europa continentală postbelică Îl constituiau investițiile publice. Într-o perioadă de acută criză de capital, cu o cerere imensă de investiții În toate sectoarele, planificarea guvernamentală implica alegeri dificile: unde să fie alocate resursele limitate ale statului și În detrimentul cui. În Europa de Est, accentul cădea inevitabil pe cheltuielile de bază: șosele, căi ferate, fabrici, utilități. Nu mai rămânea prea mult pentru alimentație și locuințe, foarte puțin pentru spitale, școli și alte servicii sociale, iar bunurile

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
erau greu de anticipat: În 1947, Franța (ca și Italia) era amenințată de greve, demonstrații violente și de o popularitate tot mai mare a Partidului Comunist și a sindicatelor sale. Neglijarea deliberată a bunurilor de larg consum și direcționarea slabelor resurse naționale spre câteva sectoare industriale vitale erau economic avantajoase pe termen lung, dar reprezentau o strategie riscantă În plan politic. Mecanismele economice ale Planificării derivau clar din lecțiile anilor ’30: o strategie de succes pentru reconstrucția economică după război trebuia

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
radicalismului politic - după cum am văzut, ea a fost introdusă relativ devreme chiar și de regimurile cele mai conservatoare. În schimb, sistemele complete de asistență socială sunt inerent redistributive. Caracterul lor universal și scara la care funcționează necesită un transfer de resurse - de obicei, prin impozitare - de la privilegiați spre cei mai puțin favorizați. Statul asistențial era așadar o Întreprindere radicală În sine, iar diferențele dintre statele asistențiale europene de după 1945 reflectau nu numai proceduri instituționale diferite, ci și o doză de calcul

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
1945 reflectau nu numai proceduri instituționale diferite, ci și o doză de calcul politic. În Europa de Est, de exemplu, regimurile comuniste de după 1948 nu au folosit un sistem universal de asistență socială - acesta nu era necesar, deoarece regimul putea efectua redistribuirea resurselor prin forță, fără a cheltui fonduri de stat pentru servicii publice. țăranii, de exemplu, erau excluși frecvent, pe motive politice, din sistemul de asigurări sociale și de pensii. În Europa de Vest, numai șase țări - Belgia, Norvegia, Austria, Republica Federală Germania și

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
și o ocupare aproape deplină a forței de muncă. Ultimul, deși aparent fără legătură cu asistența socială În sine, era cheia Întregului sistem, pentru că prevedea ca orice adult sănătos să aibă o slujbă remunerată, cu normă Întreagă. Această ipoteză asigura resursele necesare pentru asigurări de șomaj, pensii, alocații familiale, servicii medicale și de altă natură, care urmau să fie acoperite de taxe pe veniturile salariale, precum și prin impozitarea progresivă a Întregii populații lucrătoare. Consecințele au fost semnificative. Femeile care nu lucrau

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Germania fusese o piață majoră pentru Europa Centrală și de Est, ca și pentru Olanda, Belgia și regiunea mediteraneană (până În 1939, de exemplu, Germania furniza o treime din importurile Greciei și cumpăra 38% din exporturile acesteia). Cărbunele german constituia o resursă vitală pentru producătorii francezi de oțel. Dar În absența unui viitor politic, economia Germaniei - cu tot potențialul său restabilit - rămânea Înghețată, blocând efectiv refacerea economică a Întregului continent. A doua problemă privea nu Germania, ci Statele Unite, deși cele două erau

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
ce coordona Departamentele de Stat, de Război și al Marinei prezenta și mai clar pericolul, Într-un raport datat 21 aprilie 1947: „Este important să păstrăm În mâini prietene zonele care conțin sau protejează surse de metale, petrol și alte resurse naturale, care conțin obiective tactice sau zone situate strategic, care au potențial industrial substanțial, care posedă efective civile și militare organizate În număr semnificativ sau care, din motive politice sau psihologice, pot ajuta SUA să exercite o mai mare influență

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
fapt, sub Alcide De Gasperi și creștin-democrați, planificarea economică În Italia la sfârșitul anilor ’40 semăna mai degrabă cu cea est-europeană, producția de bunuri de consum fiind În mod deliberat defavorizată, consumul alimentar menținut la nivelul de dinainte de război și resursele deturnate către dezvoltarea infrastructurii. Îngrijorați, observatorii americani s-au străduit inutil să Încurajeze guvernul să introducă impozite progresive, să relaxeze politica de austeritate și să permită scăderea rezervelor valutare, pentru a evita declanșarea recesiunii economice. Aici, ca și În Germania

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
dintre erorile majore ale Tratatului de la Versailles: germanii nu fuseseră obligați să conștientizeze amploarea păcatelor lor și nenorocirea care se abătuse asupra lor. Inițial, logica americană În chestiunea germană era așadar demilitarizarea, denazificarea și dezindustrializarea - urmărindu-se privarea Germaniei de resursele militare și economice și reeducarea populației. Măsuri puse În practică, cel puțin parțial: Wehrmachtul a fost dizolvat oficial la 20 august 1946; au fost create programe de denazificare, mai ales În zona de ocupație americană, cum am văzut În capitolul

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
idealurile creatorilor de noi instituții presupuneau o eră a stabilității și cooperării internaționale din care toți ar fi avut de câștigat. Inițial, sistemul financiar propus la Bretton Woods includea URSS, care avea să fie al treilea cotizant, ca mărime, la resursele Fondului Monetar Internațional (FMI). Poate era naiv din partea americanilor (și a unora dintre britanici) să-și imagineze că aceste propuneri vor fi agreate de factorii de decizie din URSS sau din Franța; În orice caz, impedimentul a fost evitat printr-

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
prin munca forțată a lucrătorilor germani În Franța), iar produsele agricole, cheresteaua, cărbunele și utilajele să fie rechiziționate. Zonele miniere Ruhr, Saar și o parte din bazinul Rinului urmau să fie separate de statul german, iar Franța să dispună de resursele și producția lor. Dacă acest program era pus În practică, el ar fi anihilat Germania pentru mult timp - scop care era pe jumătate mărturisit (și constituia o excelentă platformă politică În Franța). În plus, ar fi plasat imensele resurse germane

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
de resursele și producția lor. Dacă acest program era pus În practică, el ar fi anihilat Germania pentru mult timp - scop care era pe jumătate mărturisit (și constituia o excelentă platformă politică În Franța). În plus, ar fi plasat imensele resurse germane În serviciul refacerii economiei franceze: Planul Monnet se baza explicit pe livrările de cărbune german, fără de care industria franceză a oțelului ar fi fost pierdută. În 1938, Franța era cel mai mare importator de cărbune din lume, cumpărând din

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
german, reconstrucția economiei franceze nu era posibilă. Calculele franceze prezentau totuși o serie de inconveniente. În primul rând, atrăgeau aceleași obiecții pe care Keynes le făcea politicii economice franceze cu un sfert de secol În urmă. Era ilogic să distrugi resursele germane dacă ele erau vitale pentru refacerea Franței; germanii nu puteau fi obligați să muncească pentru Franța În timp ce acasă nivelul de trai le era coborât artificial, iar speranța unei ameliorări - refuzată. Riscul de a provoca În Germania o reacție naționalistă

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
pentru care avea nevoie urgent de ajutor american. Americanii și britanicii puteau apăra Franța de un nou pericol militar german, iar planul american garanta revirimentul economic al Germaniei. Dar asta nu rezolva dilema franceză: cum să aibă acces privilegiat la resursele și materialele de acolo? Dacă obiectivul nu putea fi atins cu forța sau prin anexare, trebuia găsită o alternativă. În următoarele luni, În gândirea franceză s-a cristalizat o soluție: „europenizarea” problemei germane. Cum spunea Bidault În ianuarie 1948, „pe

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
și capital financiar din zona lor de ocupație. În plus, ei primeau 10% din reparațiile de război plătite În zonele vestice, pentru care furnizau la schimb alimente și materii prime din estul Germaniei. Acordurile conțineau așadar o contradicție: tratau separat resursele economice ale Estului și Vestului. Reparațiile au fost de la Început un măr al discordiei, cum se Întâmplase și după 1918: rușii (ca și francezii) le revendicau cu tărie, iar autoritățile sovietice nu au ezitat să disloce și să transporte uzine

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
francezilor și altor națiuni din Europa că singura șansă reală pentru apărarea Occidentului era reînarmarea Germaniei - subiect tensionat și gest susceptibil, se credea, de a declanșa o reacție imprevizibilă din partea lui Stalin. În orice caz, nimeni nu dorea să risipească resurse vitale pe reînarmare. Neutralitatea - ca alternativă la o confruntare fără defensivă - devenea din ce În ce mai populară În Germania și Franța deopotrivă. Dacă nu ar fi izbucnit chiar atunci războiul din Coreea (o ipoteză contrafactuală nu chiar absurdă, fiindcă era cât pe ce

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]