14,970 matches
-
bucofaringiană ("pârș buccopharyngea musculi constrictoris pharyngis superioris") sau mușchiul bucofaringian, bucofaringianul ("musculus buccopharyngeus") cu originea pe rafeul pterigomandibular ("raphae pterygomandibularis"), situat între procesul pterigoid și procesul alveolar al mandibulei. Rafeul pterigomandibular este o intersecție tendinoasa, care separă porțiunea bucofaringiană de mușchiul buccinator. 3. Porțiunea milofaringiană ("pârș mylopharyngea musculi constrictoris pharyngis superioris") sau mușchiul milofaringian, milofaringianul ("musculus mylopharyngeus") cu originea pe extremitatea posterioara a liniei milohioidiene a mandibulei. 4. Porțiunea glosofaringiana ("pârș glossopharyngea musculi constrictoris pharyngis superioris") sau mușchiul glosofaringian, glosofaringianul ("musculus
Mușchiul constrictor superior al faringelui () [Corola-website/Science/329677_a_331006]
-
buccopharyngeus") cu originea pe rafeul pterigomandibular ("raphae pterygomandibularis"), situat între procesul pterigoid și procesul alveolar al mandibulei. Rafeul pterigomandibular este o intersecție tendinoasa, care separă porțiunea bucofaringiană de mușchiul buccinator. 3. Porțiunea milofaringiană ("pârș mylopharyngea musculi constrictoris pharyngis superioris") sau mușchiul milofaringian, milofaringianul ("musculus mylopharyngeus") cu originea pe extremitatea posterioara a liniei milohioidiene a mandibulei. 4. Porțiunea glosofaringiana ("pârș glossopharyngea musculi constrictoris pharyngis superioris") sau mușchiul glosofaringian, glosofaringianul ("musculus glossopharyngeus") are originea pe marginile rădăcinii limbii și pe mucoasa planșeului bucal
Mușchiul constrictor superior al faringelui () [Corola-website/Science/329677_a_331006]
-
porțiunea bucofaringiană de mușchiul buccinator. 3. Porțiunea milofaringiană ("pârș mylopharyngea musculi constrictoris pharyngis superioris") sau mușchiul milofaringian, milofaringianul ("musculus mylopharyngeus") cu originea pe extremitatea posterioara a liniei milohioidiene a mandibulei. 4. Porțiunea glosofaringiana ("pârș glossopharyngea musculi constrictoris pharyngis superioris") sau mușchiul glosofaringian, glosofaringianul ("musculus glossopharyngeus") are originea pe marginile rădăcinii limbii și pe mucoasa planșeului bucal. Prin contracția să constrictorul superior al faringelui îngustează faringele, blochează comunicația dintre orofaringe și rinofaringe în timpul deglutiției închizând rinofaringele, prin formarea unei proeminențe la nivelul
Mușchiul constrictor superior al faringelui () [Corola-website/Science/329677_a_331006]
-
pete de culoare închisă și deschisă. Forma craniului este foarte variabilă. Arcurile zigomatice sunt de obicei mici, uniform rotunjite. Procesele postorbitale ale oaselor frontale sunt absente. Creasta sagitală se întâlnește rar. Foramenul infraorbital are partea superioară rotunjită, prin care trece mușchiul maseter, și partea inferioară îngustă prin care nervul. Bulele timpanice osoase de dimensiuni diferite; ele sunt adesea foarte mari. Formula dentară: 1•0•0•3/1•0•0•3 x 2 = 16. Coroanele molarilor pot fi joase sau înalte. Suprafața
Cricetide () [Corola-website/Science/329744_a_331073]
-
mm până la maximum 3 mm lungime, de obicei au 0,2-0,5 mm. Din această cauză, nu au fost cunoscute decât după descoperirea microscopului. Se cunosc circa 1 500 specii, majoritatea de apă dulce, puține marine, litorale și terestre (în mușchi, licheni). Unele dintre rotifere sunt forme libere, fie plutitoare sau înotătoare (planctonice), fie târându-se pe fundul apei (bentonice). Alte forme bentonice sunt sesile, adică fixate pe fundul apei prin extremitatea lor posterioară și, în cele mai dese cazuri, înconjurate
Lista alfabetică a rotiferelor din România () [Corola-website/Science/329970_a_331299]
-
Pinus sylvestris"), pin ("Picea abies"), zadă ("Larix"), tei ("Tilia"), gorun ("Quercus petraea"), stejar ("Quercus robur"), fag ("Fagus sylvatica"), mesteacăn ("Betula pendula") sau paltin ("Acer pseudoplatanus"). La nivelul ierburilor vegetează mai multe specii de plante vasculare (ferigă, gențiană, iris), licheni și mușchi. Fauna este reprezentată de mamifere, păsări, insecte, reptile și broaște.
Parcul Național Świętokrzyski () [Corola-website/Science/328027_a_329356]
-
și peisagistica. Parcul National Tatrzański reprezintă partea cea mai înaltă, cu caracterele cele mai pronunțat alpine din întregul lanț carpatic și oferă condiții favorabile pentru a fi cunoscut. Munții Tatra găzduiesc o mare diversitate de floră (arbori, arbuști, ierburi, licheni, mușchi, ciuperci) și fauna (mamifere, păsări, insecte, reptile, amfibieni, pești) specifică Munților Carpați, cel mai mare lanț muntos din Europa Centrală. Masivul este acoperit de codri bătrâni până la 1600 m (de fag și brad între 700 și 1250 m, de molid
Parcul Național Tatrzański () [Corola-website/Science/328033_a_329362]
-
2000" (privind aprobarea "Planului de amenajare a teritoriului național - Secțiunea a III-a - zone protejate") și reprezintă o mlaștină oligotrofa aflată în lunca stânga a pârâului Scândurarilor (afluent de stânga al râului Ialomița), ce adăpostește o mare varietate floristica de mușchi și ierburi, specifică turbăriilor. La baza desemnării ariei naturale se află câteva specii floristice (arbori, arbuști, ierburi) rare, enumerate în anexa I-a a "Directivei Consiliului European" 92/43/ CE din 21 mai 1992 - privind conservarea habitatelor naturale și a
Turbăria Lăptici () [Corola-website/Science/328314_a_329643]
-
sânge) și semnele virale ale bolnavului revin la normal. Din cauza existenței riscului de sângerare, medicii tind să evite proceduri invazive precum intubarea nasogastrică (înserarea în stomac a unui tub prin cavitățile nazale), injecții intramusculare (administrarea prin injectare a medicamentelor în mușchi), și puncția arterială (crearea unei cai de acces intr-o artera prin intermediul unui ac de punctie). Pentru febră și dureri se poate administra Acetaminophen (Tylenol). Nu se administrează medicamente antiinflamatorii din categoria AINS (precum ibuprofenul sau aspirina) din cauză că acestea pot
Febra denga () [Corola-website/Science/327590_a_328919]
-
cazul a ~60% din pacienți, instalându-se într-un interval cuprins între două ore și două zile înainte de apariția durerii sau aurei. Simptomele pot fi diverse, incluzând: alterarea dispoziției, iritabilitate, depresie sau euforie, oboseală, pofte alimentare, rigiditate musculară (îndeosebi a mușchilor gâtului), constipație sau diaree și sensibilitate la mirosuri sau zgomot. Aceste manifestări pot apărea atât în cazul persoanelor care suferă de migrenă cu aură, cât și în cazul persoanelor cu migrenă fără aură. Aura este un fenomen neurologic focal provizoriu
Migrenă () [Corola-website/Science/327618_a_328947]
-
din: • specii arboricole (păduri de conifere, păduri de foioase și arbuști cu jneapăn sau scoruș de munte); • ierboase (peste 200 de specii de plante vasculare dintre care unele foarte rare și ocrotite prin lege și aproape 200 de specii de mușchi și licheni) cu exemplare de rogoz ("Carex pulicaris"), "Laserpitium archagelica", iarbă gâtului ("Tozzia alpina"), struna cocosului, o specie rară de orhidee "Malaxis monophyllos", cupa-vacii ("Linnaea borealis"), părul porcului ("Juncus trifidus"), horști ("Luzula alpinopilosa"), păiuș ("Festuca versicolor") sau crin de pădure
Parcul Național Babiogórski () [Corola-website/Science/327956_a_329285]
-
Greața este o senzație subiectivă, neplăcută și nedureroasă, însoțită de contracții involuntare ale mușchilor faringelui, esofagului și peretelui abdominal care poate preceda sau însoți vomele. Persoana are o senzație iminentă de vărsătură, percepută de obicei în gât sau în epigastru. poate fi urmată sau nu de vomă. Ea este întâlnită în sarcină, boli organice
Greață () [Corola-website/Science/327980_a_329309]
-
o mare varietate de floră și faună. Flora parcului este alcătuită din specii arboricole de brad ("Abies"), molid ("Picea abies L."), pin ("Pinus") sau pin pitic și ierboase. La nivelul ierburilor sunt întâlnite mai multe specii de plante vasculare endematice, mușchi și licheni, printre care: saxifragă ("Saxifraga moschata"), clopoței ("Campanula bohemica"), dar și relicve glaciare alpine cu specii de rogoz ("Carex magellanica"), "Rubus chamemorus" sau "Pedicularis suedica". Fauna este reprezentată de:
Parcul Național Karkonoski () [Corola-website/Science/328001_a_329330]
-
temperaturii, excitații, zgomote, lumini. Slăbiciunea poate fi ușoară limitată la anumite grupe musculare sau severă afectând musculatura întregului corp. Atacurile pot dura câteva ore pînă la câteva zile. Recuperarea este de obicei bruscă cînd are loc, datorită eliberării potasiului din mușchi. Unii pacienți pot dezvolta slăbiciuni musculare în afara atacului(Abortive attack) sau slăbiciune musculară cronică mai târziu în timpul vieții. Simptomele pot fi asociate cu hipertiroidismul. În acest caz poate fi diagnosticat cu teste funcționale tiroidiene și diagnosticul este de Paralizie periodică
Paralizia periodică hipokalemică () [Corola-website/Science/328012_a_329341]
-
buhai ("Listera ovata"), dumbrăviță de baltă ("Epipactis palustris"), limba cucului ("Botrychium multifidum"), oușor ("Streptopus amplexifolius"), trifoi de baltă ("Menyanthes trifoliata"), trestioară ("Calamagrostis neglecta"), ferigă de mlaștină ("Dryopteris cristata"), coada-calului ("Equisetum sylvaticum"), rogozuri ("Carex curta, Carex rostrata"); precum și câteva specii de mușchi de turbă ("Sphagnum wulfianum", "Dicranum viride", "Campylopus pyriformis", "Sphagnum capillifolium" și "Drepanocladus vernicosus"). Obiective de interes istoric, cultural și turistic aflate în vecinătatea rezervației naturale: Reportaj
Tinovul Poiana Stampei () [Corola-website/Science/327208_a_328537]
-
arbusti și vegetație ierboasă. Dintre speciile întâlnite în rezervație pot fi amintite: roua cerului ("Drosera rotundifolia"), clopoțel de munte, gușa porumbelului ("Silene vulgaris"), firuța ("Poa nemoralis"), mierea ursului ("Pulmonaria officinalis"), garofiță de munte ("Dianthus tenuifolius"), strugurele ursului ("Arctostaphylos uva-ursi") sau mușchiul din specia "Sphagnum acutifolium".
Răchitișul Mare () [Corola-website/Science/327288_a_328617]
-
La început reptilele planau folosind șolzi specializați sau membrane de piele pentru a le amortiza căderea când săreau din copac în copac. Totuși, la sfârșitul triasicului a apărut un grup de nou de reptile zburătoare, dotate cu aripi acționate de mușchi. Aceștia erau pterozaurii, reptile a caror existența a durat aproape 150 de milioane de ani, lăsând în urma lor numeroase fosile. Pterozaurii se împart în două mari grupuri: ramphornycoizii și pterodactiloizii. Rhampornycoizii erau pterozauri ce prezentau o coadă lungă. Aceștia au
Sanco prerus () [Corola-website/Science/327372_a_328701]
-
aceea palentologii cred că pterozaurii aveau sânge cald. Anatomia pterozarilor era mult modificată față de cea a strămoșilor reptilieni, fiind adaptată la necesitățile zborului. Oasele lor erau goale și umplute cu aer, ca cele ale păsărilor. Osul piptului se adaptase atașamentului mușchilor pentru zbor, iar creierul devenise mai mare având trăsături speciale asociate cu zborul.
Sanco prerus () [Corola-website/Science/327372_a_328701]
-
bărbie și glanda tiroidă. În repaus, acesta se așază la nivelul bazei mandibulei în față, și la nivelul cea de a 3-a vertebre cervicale (C3), în spate. Spre deosebire de toate celelalte oase, osul hioid este distant articulat de altele prin mușchi sau ligamente. El este ancorat de mușchi din partea anterioară, posterioară și inferioară, ajutând la mișcarea limbii și la înghițire. El furnizează suport pentru mușchii podelei gurii de sus, a laringelui de jos și a epiglotei și a faringelui în spate
Osul hioid () [Corola-website/Science/330604_a_331933]
-
se așază la nivelul bazei mandibulei în față, și la nivelul cea de a 3-a vertebre cervicale (C3), în spate. Spre deosebire de toate celelalte oase, osul hioid este distant articulat de altele prin mușchi sau ligamente. El este ancorat de mușchi din partea anterioară, posterioară și inferioară, ajutând la mișcarea limbii și la înghițire. El furnizează suport pentru mușchii podelei gurii de sus, a laringelui de jos și a epiglotei și a faringelui în spate. Numele său este derivat din cuvântul grecesc
Osul hioid () [Corola-website/Science/330604_a_331933]
-
cervicale (C3), în spate. Spre deosebire de toate celelalte oase, osul hioid este distant articulat de altele prin mușchi sau ligamente. El este ancorat de mușchi din partea anterioară, posterioară și inferioară, ajutând la mișcarea limbii și la înghițire. El furnizează suport pentru mușchii podelei gurii de sus, a laringelui de jos și a epiglotei și a faringelui în spate. Numele său este derivat din cuvântul grecesc "hyoeides" care înseamnă „de forma literei upsilon” ("υ"). constă într-o parte centrală, sau corpul central, și
Osul hioid () [Corola-website/Science/330604_a_331933]
-
cornul mare apare înspre sfârșitul vieții fetale, iar în organism scurt după aceea, iar în cornul mai mic, în primul sau al doilea an de viață. Până la sfârșitul adolescenței legătura dintre corpul central și cornul mai mare este fibroasă. Următorii mușchi sunt atașați osului hioid: Osul hioid este prezent la multe mamifere. El permite o varietate mai mare de mișcări a limbii, faringelui sau a laringelui prin legarea fiecăruia una de cealaltă. Așezarea sa inferioară nu e unică la Homo sapiens
Osul hioid () [Corola-website/Science/330604_a_331933]
-
-se în jos anterior și posterior). Această față este mai rotundă, mai mică și mai puțin alungită, dar ușor mai lărgită, decât cea medială. Marginile sale sunt ascuțite, cu excepția porțiunii postero-laterale, unde marginea sa este rotunjită și netedă: aici tendonul mușchiului popliteu alunecă pe os într-un șanț, aflat pe fața posterioară a condilului lateral. Marginea sa medială ridicată se extinde spre tuberculul intercondilian lateral. Meniscul lateral acoperă periferic această față, în jurul marginilor sale anterioare, laterale și posterioare. Spațiul intercondilian (spațiul
Tibia () [Corola-website/Science/330619_a_331948]
-
dulcicol, bentopelagic, nemigrator din apele stătătoare mici, cu multă vegetație și mâlite. Țigănușul trăiește în bălțile, mocirlele și apele de scurgere (șanțuri, canale mici) ale Dunării. Caracteristica acestor ape este faptul că au fund mâlos, cu vegetație foarte abundentă (macrofite, mușchi de apă, arbori căzuți etc.), sunt tulburi și oxigen puțin. Aici, țigănușul trăiește alături de țipar, zvârlugi și guvizi mici. Adesea este găsit în canalele mici de irigație, ape stagnante, râurile mici de șes cu un curs lent, de obicei, cu
Țigănuș (pește) () [Corola-website/Science/330650_a_331979]
-
pectorale și pelviene) în mod alternativ, asemenea unui patruped de pe uscat (de ex. un câine), din care cauză i s-a și dat numele specific de Umbra canina. Înotătoarea dorsală se mișcă mereu, ondulând, ca și cum fiecare radie ar avea un mușchi propriu. Trăind în ape sărace în oxigen, țigănușul își completează respirația înghițind din când în când aer din atmosferă, pe care-l trece în vezica înotătoare, puternic vascularizată și foarte mare, ocupând aproape întreaga cavitate generală; apoi, aerul este eliminat
Țigănuș (pește) () [Corola-website/Science/330650_a_331979]