18,350 matches
-
asta? De unde până unde ploaie torențială? mă întreabă, amuzat. Poate numai în mintea ta! De fapt, au căzut doar câțiva stropi, acum câteva minute, o nimica toată! Are dreptate Eduard, constat cu mirare: plouă rar, mai mult se scurg niște nori răzleți de cărbune. Ploaia mă mângâie leneș, cu stropi iscați, parcă, de niște valuri jucăușe. Unde e ploaia mea torențială? Mă uit la el cu atenție încruntată prin ochelari. în sinea mea, răsuflu ușurată. Nu, nu-i nici urmă de
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
cu stângăcie, altfel mă dau dispărută ai mei. Sunt plecată de aseară, totuși! Eduard dă din cap visător și se ridică de la masă. Ia punga mea în mână cu un gest automat și absent și ieșim amândoi. A încetat ploaia. Nori pământii acoperă tot cerul, până și aerul are o transparență pământie, neclară. Se lasă ceața. Am o senzație foarte ciudată de panică la gândul că Eduard transportă nonșalant, prin ceață, în punga de plastic, îmbrăcămintea și încălțămintea mea de la petrecerea
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
ușor, și deodată văd cu mirare cum fetița mică și abătută pare să se înalțe brusc în fața mea. O măsor ne dumerită și o zăresc călcând pe aer ca pe niște trepte nevăzute du când tot mai sus, înspre un nor alb șugubăț care pare să o aș tepte, iar fetița se pierde cu ghiozdan cu tot în nor, călcând apăsat, cu mersul ei abătut, fără să observe că plutește. Copiii din fața ei își continuă drumul sporovăind nepăsători și se urcă
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
O măsor ne dumerită și o zăresc călcând pe aer ca pe niște trepte nevăzute du când tot mai sus, înspre un nor alb șugubăț care pare să o aș tepte, iar fetița se pierde cu ghiozdan cu tot în nor, călcând apăsat, cu mersul ei abătut, fără să observe că plutește. Copiii din fața ei își continuă drumul sporovăind nepăsători și se urcă gălăgioși într-un tramvai. Rămân cu privirea în sus, la norul alb care și a schimbat înfățișarea. Acum
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
se pierde cu ghiozdan cu tot în nor, călcând apăsat, cu mersul ei abătut, fără să observe că plutește. Copiii din fața ei își continuă drumul sporovăind nepăsători și se urcă gălăgioși într-un tramvai. Rămân cu privirea în sus, la norul alb care și a schimbat înfățișarea. Acum pare a fi un inorog alb, cu cornul lui maiestuos îndreptat spre soare. — Ce-i cu tine? aud un glas și tresar. E glasul lui Eduard. Parcă ar veni din altă lume. De ce
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
în șagă, și mă uit spre el. Eduard mă așteaptă nedumerit la intrarea în parc. Nu știe de ce m-am oprit. Aș vrea să-l întreb dacă el n-a zărit scena. Dacă el n-a observat dispariția fetiței în norul alb de deasupra. Dacă, la urma urmei, a simțit sau nu materialitatea densă, dar invizibilă, a aerului din preajma noastră. Dar nu e momentul. Acum, probabil, este cu gândul la întâlnirea mea cu Bobo. Poate se întreabă cum voi reacționa la
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
nu mai e atât de puternică, însă capul îmi bubuie la fel de tare. Nu, e limpede, nu e acum momentul să încep o discuție despre realitate și ficțiune. Am să deschid altă dată subiectul. Mă uit cu mâna la frunte către norul alb în formă de inorog care s-a îndepărtat văzând cu ochii și simt cum durerea de cap se domolește. Mă scutur de gânduri și traversez strada înspre Eduard, inspirând din rărunchi aerul rece. Intrăm în parc și ne îndreptăm
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
glasul lui pare să umple tot spațiul. Abia atunci mă uit în jos și-mi dau seama că nu mai sunt în apă. Sunt în aer. înot prin aer cu mișcări ample de bras, înălțându-mă din ce în ce mai sus, spre un nor alburiu, ușor zumzăitor. Edo plutește nemișcat, pășind lin prin aer, așa cum a pășit prin mare. Se întoarce cu totul spre mine și-mi întinde mâna. îi simt iar atingerea, incredibil de palpabilă, rece și totuși indefinibil caldă. Nu mai dau
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
și totuși indefinibil caldă. Nu mai dau din mâini. Mă las trasă de Edo, din ce în ce mai sus, simt materialitatea aerului pe care îl străbatem amândoi și simt, cu o exaltare de nedescris, imaterialitatea pufoasă, precum o spinare alburie de inorog, a norului pe care poposim. 7. Edo aruncă o privire fugară în sus. Cerul se pregătea de asfințit cu un veșmânt cețos, destrămat pe alocuri de scrijelituri albe și stângace de nori, ca într-un desen neisprăvit al unui orb. O nouă
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
nedescris, imaterialitatea pufoasă, precum o spinare alburie de inorog, a norului pe care poposim. 7. Edo aruncă o privire fugară în sus. Cerul se pregătea de asfințit cu un veșmânt cețos, destrămat pe alocuri de scrijelituri albe și stângace de nori, ca într-un desen neisprăvit al unui orb. O nouă zi era pe cale să se încheie - la fel ca altele din ultima lună. Atunci, totul se schimbase în viața lui. Tot ceea ce i se păruse limpede și neîndoios se încețoșase
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
căută disperat cu privirea o urmă de viață în jur. Zvâcnetele valurilor încetaseră ca prin farmec și totuși Edo continua să audă un zvon deasupra capului. își ridică privirea, neînțelegând, și zări deasupra sa plutirea violetă înspre larg a câtorva nori solitari. își întoarse ochii cenușii spre mare, scrutător. Unde dispăruse fata? De ce nu mai auzea zgomotul brațelor ei tăind valurile? Edo nici nu-și dădu seama când pătrunsese în mare, în căutarea fetei. Nici nu-și dădu seama că se
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
subiectului și îmi va arăta o cale de urmat, îmi va dezvălui o taină ascunsă și mare. Taina lui Edo. Drumul ascuns al lui Edo. Dar el continuă să mă privească tăcut, cu ochi întunecați. — Și chestia aia cu zgomotul norilor de unde-ai mai scos-o? Cine-a mai pomenit bazaconia asta, că poți auzi cum plutesc norii pe cer? Ce, norii-s avioane? se burzuluiește într-un târziu, mârâitor. Cine-a mai pomenit așa ceva, în realitate? Din senin, chiar când
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
Taina lui Edo. Drumul ascuns al lui Edo. Dar el continuă să mă privească tăcut, cu ochi întunecați. — Și chestia aia cu zgomotul norilor de unde-ai mai scos-o? Cine-a mai pomenit bazaconia asta, că poți auzi cum plutesc norii pe cer? Ce, norii-s avioane? se burzuluiește într-un târziu, mârâitor. Cine-a mai pomenit așa ceva, în realitate? Din senin, chiar când îmi vine să mă răstesc din nou la el, mă năpădește îndoiala. Poate că, dimpotrivă, apariția mea
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
ascuns al lui Edo. Dar el continuă să mă privească tăcut, cu ochi întunecați. — Și chestia aia cu zgomotul norilor de unde-ai mai scos-o? Cine-a mai pomenit bazaconia asta, că poți auzi cum plutesc norii pe cer? Ce, norii-s avioane? se burzuluiește într-un târziu, mârâitor. Cine-a mai pomenit așa ceva, în realitate? Din senin, chiar când îmi vine să mă răstesc din nou la el, mă năpădește îndoiala. Poate că, dimpotrivă, apariția mea e prea prozaică în
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
vor să mă absoarbă. Simt că și ochii lui încearcă să se afunde în privirea mea. E ca și cum ochii noștri s-ar săruta de la distanță, constat eu cu uimire, aplecându-mi, înfiorată, privirea. Simt că îmi ard obrajii. — Scena cu norii e fffoarte mi-mișto! se aude, deodată, glasul lui Bobo. Nici nu l-am auzit intrând în sufragerie. Bobo se mișcă foar te agil, îți apare pe nesimțite în față, cu silueta lui subțire și cocârjată. Bobo își scutură părul
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
ceva între ei, o tensiune, un schimb de replici sau de priviri, sau dacă se zărește iar mortăciunea aia detestabilă între mine și ei, dar cerul văzut de la etajul opt al blocului nostru nu părea umbrit de nici o scamă de nor. Am fost atât de absorbită de această neliniște în privința alor mei, încât abia undeva pe la mijlocul săptămânii, când a plecat tata în delegație și ne-a anunțat că se întoarce vineri, abia atunci mi-am dat seama că trebuia să se
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
romanul. în ziua când a plecat tata, după ore m-am dus în parcul din apropierea școlii. Mă simțeam încă slăbită. M-am așezat pe o bancă scorojită de la zăpada și ploile din ultima vreme. Câteva raze palide încercau să spargă norii joși și întunecați. Nici unul dintre ei nu avea formă și culoare de inorog. Parcul era pustiu. Am închis ochii, ascultând zumzetul tăcerii. Nu mă simțeam bine, eram în continuare răcită și ușor amețită, dar mintea mea trebăluia de zor, adunând
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
pat fără chef. Totuși... de ce nu mă sunase? A doua zi dimineața m-am întâlnit cu Georgiana la intrarea în liceu. Era o vreme frumoasă. Câteva raze de soare, cerul ca un imens bol de cristal, cu petale albe de nori răsfirate ici și colo. Vântul șopotea printre crengi, trudindu se să le trezească dintr-un somn letargic. Georgiana mi s-a părut destul de palidă. — Să nu-mi spui că ai luat răceala de la mine! am glumit eu, zâmbindu-i. — Sper
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
scrântești piciorul când dai peste o denive lare neașteptată pe trotuar... Dar asta-i o nimica toată! Eu m-am gândit întotdeauna la înălțare, nu la prăbușire, visez că mă înalț din ce în ce mai sus cu mișcări line, visez că poposesc pe nori. Nu am visat niciodată întoarcerea dinspre înalturi, dar dacă aș visa-o ar fi tot sub forma unui înot lin prin aer, nu a unei prăbușiri. Niciodată a unei prăbușiri! Și totuși, Eduard că zuse. Căzuse de pe o stâncă, se
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
aer. Ies pe balcon, mă sprijin de balustradă și mi ridic privirea, înfășurată în aerul melancolic al unei după-amiezi de sfârșit de iarnă. îi simt materialitatea sub forma unor trepte nevăzute care urcă, neabătut, spre cer. Zăresc în fața mea un nor mare și alb care trece pe deasupra blocului și se îndepărtează plutind tăcut, cu spatele la mine. Are spinarea unui inorog. Mi-aș dori să intru în starea de plutire și să plutesc, să înot prin aer, în fru moasa mea rochie colorată
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
mai fi niciodată capabilă să scriu vreun rând. Din cauza ei nu mai doresc să fiu Clara Martin. Aș vrea să te chem, Edo, măcar tu să fii lângă mine, dar simt că nu mai exiști. Ai plecat pe spinarea acelui nor alb în for mă de inorog, de mai devreme, care se îndepărta hotărât de mine. De când cu accidentul lui Eduard, realitatea, care mi se părea prea mică pentru mine, a devenit deodată uriașă și m-a potopit. Nu mai e
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
dăți, Clara mer gea într-un ritm al ei, total imprevizibil: uneori aproape că fugea, alteori se oprea brusc locului, legănându-și invariabil ser vieta în mână, cu privirea în sus. Se uita și el în sus, dar în afara unor nori pe cer nu vedea nimic, nici măcar păsări ciripitoare zburând în aer. Clara rămânea așa minute în șir, ca și cum ar fi contemplat un spectacol care se desfășura numai și numai pentru ea. Era fascinantă! De data aceea însă, Clara mergea hotărâtă
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
mutră de boxer, care i-ar fi putut fi fiu? Se dădu jos din pat și deschise larg fereastra. Mijeau zorii. Cerul se pregătea de o nouă zi cu un veșmânt cețos, destrămat din loc în loc de stângace scrijelituri violete de nori, ca în desenul neisprăvit al unui orb. Inspiră cu nesaț aerul ușor sărat, care îl învălui cu neașteptată blândețe, chemător. Trebuia să iasă neapărat din casă! își trase pe el un pulover subțire și porni înspre chemarea surdă a mării
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
disperat cu privirea o urmă de viață în jur. Zvâcne tele valurilor încetaseră ca prin farmec și totuși Eduard conti nua să audă un zvon deasupra capului. își ridică privirea, neînțelegând, și zări deasupra plutirea violetă înspre larg a câtorva nori sihaștri. își întoarse ochii cenușii spre mare, scrutător. Unde dispăruse fata? De ce nu mai auzea zgomotul brațelor ei tăind valurile? Eduard nici nu-și dădu seama când pătrunsese în mare, în căutarea fetei. Nici nu-și dădu seama că se
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
urmă, nici măcar atunci când călcau peste mici movilițe de nisip. își ridică mirat privirea, neînțelegând, și atunci o văzu pe Carla pă șind tot mai sus, în aer, ca pe niște trepte nevăzute, trăgând șalul după ea și dispărând într-un nor de un albastru închis, ascuns în mijlocul unor nori violeți înșiruiți precum un escadron tăcut de nave cosmice care pluteau înspre largul mării. Eduard se lăsă din nou pe spate, închizând ochii. Rămase un timp așa, ascultând vuietul mării. Era nedumerit
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]