15,286 matches
-
în ceva "pozitiv", caz în care intelectul își folosește conceptul său pur într-un mod transcendent, ca și cum ar fi vorba despre o aplicație transcendentală, pretinzând, așadar, că poate produce o cunoștință despre un obiect care nu este dat în intuiția sensibilă. Primei situații îi corespunde un fapt cu totul firesc pentru facultatea de cunoaștere, anume separația fenomenului de lucrul-în-sine; cea de-a doua este sursa aparenței, pentru că, deși conceptul al cărui obiect nu poate fi dat în experiență are o semnificație
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
121 Ideea din urmă aruncă o lumină și asupra problemei cunoștinței aparente. Se înțelege că aceasta rezultă ținând seama doar de cele spuse până acum din folosirea transcendentală a categoriilor (conceptelor pure) ale intelectului în legătură cu obiecte care nu corespund intuiției sensibile; așadar, este vorba de o funcționare a intelectului dincolo de limitele experienței, în felul acesta apărând niște "obiecte" care nu pot avea niciodată statut de fenomen, care nu fac parte din experiență și pe care le-am putea accepta numai dacă
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
sensuri non-judicative. De exemplu, sensul negativ al noumen-ului (cel pozitiv nu reprezintă decât ceva fără sens, o configurație pur sofistică, așadar nesemnificativă, în proiectul critic al lui Kant), care nu este propriu-zis prins în mrejele judecății, el nefiind un obiect sensibil, adică obiect al unei experiențe posibile, asemenea fenomenului; totuși, el însoțește cumva, necesar fenomenul însuși, așa încât el își capătă sensul tocmai determinat de fenomen și de toate condițiile "subiective" și "obiective" care îl fac posibil pe acesta din urmă. De
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
a sesiza eventuale sensuri judicative trebuie luate în seamă, înainte de toate, înseși condițiile de posibilitate ale acesteia și, desigur, identitatea sa "logică". Din acest ultim punct de vedere, lucrurile sunt clare: forma logică îi conferă identitate cunoștinței, alături de conținutul ei sensibil. Formal, cunoștința veritabilă este o judecată sintetică a priori. Așadar, este clar că judecata nu și-a pierdut locul central pe care îl avea în logica organon. De altminteri, și pentru Kant adevărul se află, total, în proprietatea judecății. Mai
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
cel mai semnificativ; ce avem de făcut în cunoaștere? Să ne abținem de la a construi sinteze de concepte (în absența obiectelor date sensibil), să nu aplicăm conceptele direct la lucruri (lucruri în sine), ci la reprezentările acestora date în intuițiile sensibile, să nu aplicăm Ideile transcendentale (conceptele pure ale rațiunii) nici la lucrurile însele, nici la reprezentările acestora în intuițiile sensibile, ci numai la conceptele intelectului etc. Ce se întâmplă dacă încălcăm aceste reguli-interdicții? Se constituie aparența (transcendentală), deoarece conceptele devin
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
obiectelor date sensibil), să nu aplicăm conceptele direct la lucruri (lucruri în sine), ci la reprezentările acestora date în intuițiile sensibile, să nu aplicăm Ideile transcendentale (conceptele pure ale rațiunii) nici la lucrurile însele, nici la reprezentările acestora în intuițiile sensibile, ci numai la conceptele intelectului etc. Ce se întâmplă dacă încălcăm aceste reguli-interdicții? Se constituie aparența (transcendentală), deoarece conceptele devin amfibolice, Ideile constituie paralogisme, antinomii etc.; înfrânarea cognitivă presupune, după cum se vede, comparația: între ceea ce corespunde regulilor (principiilor etc.) și
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
termen al logicii organon), adică al pierderii de generalitate; ceea ce reprezintă, în primul rând, nu reducție, ci deducție. Acesta este drumul constituirii cunoștinței: de la "forma" apercepție originară transcendentală ("eu gândesc"), prin unitatea sintetică a conceptului, către schema imaginativă, la intuiția sensibilă, la "obiect". În această coborâre nu se pierde, totuși, nimic din substrat ("subiect"): doar se câștigă în "obiectivitate", potrivit lui Kant. Discuția va fi reluată imediat, pentru a preciza sensurile deductive și, poate, reductive ale proiectului critic. Până atunci, însă, trebuie
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
judecată, și nici despre orice concept al intelectului, ci doar despre acelea care pot îndeplini funcția în cauză și care sunt supuse, în mod direct, sintezei aperceptive originare, în acest chip ele însele căpătând "puterea" de a se aplica intuițiilor sensibile, doar în acest chip devenind posibilă cunoștința veritabilă, cea sintetică a priori. Aplicația, în sensul unei sinteze a multiplului sensibil, are drept domeniu de referință nu mulțimea "obiectelor", ci mulțimea reprezentărilor despre acestea, fie ele reprezentări ca atare (sensibile) fie
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
sunt supuse, în mod direct, sintezei aperceptive originare, în acest chip ele însele căpătând "puterea" de a se aplica intuițiilor sensibile, doar în acest chip devenind posibilă cunoștința veritabilă, cea sintetică a priori. Aplicația, în sensul unei sinteze a multiplului sensibil, are drept domeniu de referință nu mulțimea "obiectelor", ci mulțimea reprezentărilor despre acestea, fie ele reprezentări ca atare (sensibile) fie concepte. Rostul acestei poziții epistemice este justificat de Kant tot prin raportare la judecată: doar în structura acesteia categoriile pot
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
sens obiectual a timpului. În context kantian, absența timpului nu este cercetată ca atare, însă rostul ei apare tocmai prin acest sens de noumen. Obiectual, acesta din urmă se prezintă pe sine în două moduri: ca absență în intuiția noastră sensibilă și ca prezență pentru o posibilă intuiție nonsensibilă (imposibilă, în fapt, pentru intelect), în sens negativ și într-unul pozitiv, legitim fiind, după structura facultății noastre de cunoaștere, susține Kant, doar sensul negativ. Dar cum putem constata o absență în
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ca prezență pentru o posibilă intuiție nonsensibilă (imposibilă, în fapt, pentru intelect), în sens negativ și într-unul pozitiv, legitim fiind, după structura facultății noastre de cunoaștere, susține Kant, doar sensul negativ. Dar cum putem constata o absență în intuiția sensibilă? Există, desigur, multe fapte care ar putea susține o asemenea constatare, dar în primul rând o rațiune de ordin "fenomenologic": faptul că unei funcții a acestei facultăți, care operează în anumite condiții, nu i se poate nega, pur și simplu
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
de aplicabilitate al sensibilității; el trebuie, cumva, gândit, dar ca un "concept problematic", care poate fi supus unei analize, care nu este contradictoriu în sine, dar care, pe de altă parte, nu are nici o referință propriu-zis obiectuală de ordinul obiectului sensibil. Conceptul problematic, în genere, este vid, din acest unghi al aplicabilității sale, fiindcă aceasta nu poate fi empirică. Noumen-ul este astfel unul dintre conceptele care nu sunt cuprinse totalmente judicativ, care scapă, într-o oarecare măsură, unor predeterminări judicative. Totuși
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
atunci când acesta lucrează transcendental, nu empiric. Iar de alta, diferența dintre fenomen și noumen. Ceea ce Kant a indicat în acest context, referitor la posibilitatea intelectului de a lucra și transcendental, nu doar empiric, aplicându-se lucrului în sine, nu materialului sensibil, cuprinde o problemă de constituire fenomenală în sens judicativ care trebuie avută în vedere mai departe. Kant însuși, pregătindu-se să treacă la a doua parte a Logicii transcendentale, anume la Dialectica transcendentală, va zăbovi în acest spațiu problematic, de unde
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
sau originii lor. "Numesc reflecție transcendentală acțiunea prin care țin împreună comparația reprezentărilor în genere cu facultatea de cunoaștere, în care ea are loc și prin care disting dacă ele sunt comparate între ele ca aparținând intelectului pur sau intuiției sensibile."144 Dar "locul" unei reprezentări, în genere (intuiție, concept, imagine etc.), odată determinat, constituie o topică transcendentală; întâi determinarea ca atare faptul că în mod necesar acea reprezentare aparține sensibilității, intelectului sau imaginației -, apoi și locul: tocmai facultatea de cunoaștere
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
pune la socoteală și pe aceasta); iar reflecția transcendentală, așa cum a fost precizată mai sus, devine necesară ea însăși, ca metodă de atingere a acestui scop. În absența acesteia, devine posibilă confuzia între fenomen și noumen, între obiectul unei reprezentări sensibile, care poate fi prelucrată categorial (intelectual) și obiectul intelectului; adică se poate ajunge la "o amfibolie transcendentală". Așadar, este un neajuns pentru cunoaștere desigur, pentru constituirea fenomenală, în genere confuzia dintre conceptele sensibilității și cele ale intelectului; de fapt, amfibolia
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
sensibilității și cele ale intelectului; de fapt, amfibolia privește mai cu seamă greșeala de a lua noumen-ul drept fenomen. Raportat la fenomen, noumen-ul, concept problematic fiind, desemnează un obiect care poate fi ori "ceva", caz în care el este dat sensibil și prelucrat categorial, astfel fiind constituit fenomenal, negându-se pe sine (determinându-se ca nimic propriu-zis), ori "nimic", adică strict un obiect al intelectului care nu este dat în sensibilitate, și nici nu poate fi, căruia nu-i corespunde cel
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
problematică a topicii, reflecției, amfiboliei conceptelor reflecției, din care, cumva, face parte. Ne putem da seama, pornind de la aceasta, de o anumită grijă a filosofului pentru constituirea fenomenală, care pare a nu avea sens direct decât pentru ceea ce este dat sensibil (în sensibilitate) și prelucrat categorial (prin intelect). Grija este îndreptată nu către constituirea fenomenală în genere, ci mai cu seamă către aspectul ei obiectual, către fenomen. Ceea ce capătă semnificație aici, sub raport judicativ, este "obiectualizarea" nimicului, în ciuda faptului că discursul
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
află, de asemenea, un rezervor de sensuri care nu se aliniază regulilor dictaturii judicativului. 3.2.2.4. Timpul ca termen mediu al tuturor judecăților sintetice a priori; "reducția transcendentală" la timp; funcțiile judicative ale "absenței" timpului în constituirea fenomenală sensibilă și schematic-imaginativă Repoziționarea timpului, punerea în sens a absenței timpului și alte operații "temporale", cel puțin sugerate în acest discurs, nu pot fi trecute ușor cu vederea, dacă urmărim sensuri judicative ale fenomenului și cunoștinței veritabile. De fapt, tocmai pentru că
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
de față, nu a fost însoțită continuu de "absența" timpului. Cu alte cuvinte, dacă nu cumva are un sens absența timpului în "formarea" intuițiilor prin simțul intern, din unele "produse" ale imaginației, în aplicarea categoriilor intelectului pur la un material sensibil. De altfel, două observații trebuie făcute acum: a) unele aspecte ale acestui fapt au fost deja arătate în legătură cu aplicarea intelectului pur la materialul sensibil; b) pare a fi cu totul nefiresc să căutăm absența timpului în apercepția originară (concepută de
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
prin simțul intern, din unele "produse" ale imaginației, în aplicarea categoriilor intelectului pur la un material sensibil. De altfel, două observații trebuie făcute acum: a) unele aspecte ale acestui fapt au fost deja arătate în legătură cu aplicarea intelectului pur la materialul sensibil; b) pare a fi cu totul nefiresc să căutăm absența timpului în apercepția originară (concepută de Kant ca determinare universală de timp). Ceea ce înseamnă că spațiul de cercetare se îngustează destul de mult. Problema astfel formulată vizează mai cu seamă cunoștința
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
va fi avută în vedere, în scopul precizat, în cele ce urmează. Într-o simplă enumerare, condițiile de posibilitate ale judecății sintetice a priori sunt următoarele: a) condițiile formale ale intuiției: timpul și spațiul, și ale intelectului: categoriile; b) materialul sensibil și condițiile materiale ale schemei transcendentale, aceea care face posibilă sinteza reprezentărilor; conținutul, obiectele sensibilității vizate de schemele temporale ale imaginației transcendentale; c) condițiile universale aparținând unității sintetice reprezentată de categorie, adică determinări generale de timp, și, desigur, apercepția originară
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
arătându-și uneori și slăbiciunea, nu doar tăria o îngăduie; altfel spus, chiar dacă ele participă, într-o oarecare măsură și, desigur, nefiresc, la constituirea ei. După cum am văzut, două sunt situațiile în care trebuie cercetată "absența" timpului: în privința constituirii fenomenale sensibile și în cea a constituirii fenomenale schematic-imaginative; adică au rămas în discuție situațiile cele mai complicate, dată fiind evidența acestei "absențe" în aplicarea categoriilor intelectului pur la un material sensibil, concentrată în conceptul noumen-ului și în raportul acestuia cu fenomenul
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
situațiile în care trebuie cercetată "absența" timpului: în privința constituirii fenomenale sensibile și în cea a constituirii fenomenale schematic-imaginative; adică au rămas în discuție situațiile cele mai complicate, dată fiind evidența acestei "absențe" în aplicarea categoriilor intelectului pur la un material sensibil, concentrată în conceptul noumen-ului și în raportul acestuia cu fenomenul, ceea ce simplifică prezența acestei "absențe", dată fiind, de asemenea, și evidența lipsei de sens a acesteia pentru apercepția originară (despre aceasta din urmă va trebui încă discutat, nefiind vorba, acum
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
dovezi prin care să fie depășită insuficienta claritate a celor aflate în limitele sistematicii speciilor nimicului. Miza demersului o reprezintă, de fapt, posibilitatea de a indica tocmai contribuția "absenței" timpului la constituirea fenomenală proprie acestor două trepte ale sale: cea sensibilă și cea schematic-imaginativă. Neuitând măsura acestei contribuții în ceea-ce-este noumen-ul în raport cu fenomenul. Un aspect strict formal al absenței timpului a apărut deja, legat fiind și de cele două trepte de constituire fenomenală rămase aici în discuție: sensibilă și schematic-imaginativă. Este
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ale sale: cea sensibilă și cea schematic-imaginativă. Neuitând măsura acestei contribuții în ceea-ce-este noumen-ul în raport cu fenomenul. Un aspect strict formal al absenței timpului a apărut deja, legat fiind și de cele două trepte de constituire fenomenală rămase aici în discuție: sensibilă și schematic-imaginativă. Este vorba despre cei doi termeni: "ceva" și "nimic", reprezentând sensurile prezenței, respectiv absenței timpului. "Ceva" este ceva timporizat; "nimic" este ceva netimporizat, dar acesta din urmă este, cum bine se vede, "ceva": e drept, ceva netimporizat (deși
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]