14,769 matches
-
Colombina îi promite iubitului ei Arlechino că la noapte va fi pentru totdeauna a lui (aceleași cuvinte pe care Nedda i le spusese lui Silvio). La început, Canio își stăpânește sentimentele, dar asemănarea situației din comedie cu propria sa dramă sufletească îl face să-și uite rolul de comediant și jocul se transformă brusc în realitate. El cere cu insistență ca Nedda să-i divulge numele iubitului ei. Nedda refuză acest lucru și încearcă sa joace mai departe rolul Colombinei din
Paiațe () [Corola-website/Science/307439_a_308768]
-
sensibilitate aproape feminină, a murit de foame în 1949 în închisoarea din Aiud. Bietul Kossu, cum i se spunea, ajunsese, din cauza imposibilității de a mânca arpacașul ignobil ce ni se servea, într-un hal de slăbiciune groaznică. Cu mari eforturi sufletești, reușise să-și înfrâneze repulsiunea ce avea de a se prezenta în fața medicului și obținuse astfel săptămânal câte o linguriță de sirop tonic. Bietul Kossu slăbea din ce în ce mai mult și atunci camarazii lui de celulă, revoltați de starea în care ajunsese
Gheorghe Em. Koslinski () [Corola-website/Science/307475_a_308804]
-
convingă să se ducă la viitoarea vizită medicală complet dezbrăcat, acoperit numai cu un macferlan." Pentru mai multă siguranță, ca lucrurile să se desfășoare așa cum se plănuise, urma să fie însoțit de un camarad, căci altfel Kossu, cu delicatețea sa sufletească, ar fi renunțat să execute hotărârea ce se luase. Când, ajuns în fața medicului care, cu nasul în registru, îl întrebă ca de obicei ce are, Kossu, încurajat de camaradul său, nu a răspuns nimic, ci și-a dezbrăcat numai macferlanul
Gheorghe Em. Koslinski () [Corola-website/Science/307475_a_308804]
-
Plumb este o poezie scrisă de George Bacovia în 1900 și finisată în 1902. Discursul poetic este conceput sub forma unui monolog tragic în care poetul exprimă o stare sufletească de disperare, și lipsă a oricărei speranțe. Poezia produce o puternică impresie la citirea ei de către autor în 1903 la salonul literar al lui Alexandru Macedonski. Același titlu va fi purtat și de primul volum de versuri publicat de Bacovia
Plumb (George Bacovia) () [Corola-website/Science/302262_a_303591]
-
din volumul "Poezii". Poezia este alcătuită din 2 catrene, care corespund celor 2 planuri ale realității: realitatea exterioară, alcătuită din “cimitir”, “cavoul”, simboluri ale unui univers rece, ostil, care îl împinge pe poet la izolare și disperare și realitatea interioară, sufletească, deprimantă pentru care nici iubirea invocată cu disperare nu este o șansă de salvare. În poezie tema principală este moartea, redată prin “sicriu”, “mort”, “somn”, “dormeau adânc”, “cavou”, “coroane”, “era frig”, “era vânt” si tema singurătatii. Celelalte motive - “amorul”, “tristețea
Plumb (George Bacovia) () [Corola-website/Science/302262_a_303591]
-
o muzicalitate interioară a versului. La nivelul prozodic se constată folosirea iambului. Sentimentul dominant este de oboseală, de trecere inevitabilă spre moarte. Se remarcă maxima concentrare a discursului poetic. Poezia exprimă, în numai cele două catrene ale ei, o stare sufletească de o copleșitoare singurătate. Atmosfera este de o dezolare totală iar cutremurătoarea apăsare materială este sugerată de greutatea metalului întunecat.<br> Poezia este structurată pe două planuri. Pe de o parte, realitatea exterioară, prezentă prin cimitir, prin cavou; o lume
Plumb (George Bacovia) () [Corola-website/Science/302262_a_303591]
-
sufletului din carcera trupului, prin viață cumpătată în slujba binelui și a dreptății, a recunoscut că mijlocul de a ne ridica peste micimile vieții este cunoașterea adevărată a lumii. Fiindcă pitagoreicii prețuiau muzica și armonia ei, ca mijloace de înălțare sufletească, au efectuat cele dintâi cercetări științifice asupra muzicii. La intrarea în școală, discipolului i se prescria un anumit timp de tăcere. Fiecare avea "timpul" său, stabilit în funcție de capacitatea sa presupusă. Discipolul tăcea și asculta ce spuneau alții timp de cel
Școala pitagoreică () [Corola-website/Science/302265_a_303594]
-
prezintă dilema morală a lui Apostol Bologa, un tânăr ofițer român din Armata Austro-Ungară, ce este trimis să lupte pe Frontul Românesc împotriva conaționalilor săi. Personaj șovăielnic, înclinat spre meditații filozofice și predispus la crize mistice, el suferă o dramă sufletească cauzată de conflictul între datoria sa de ofițer și sentimentul de apartenență la națiunea română. Asistarea la execuția ofițerului ceh Svoboda (nume simbolic ce înseamnă „libertate” în limba cehă) îl face să înțeleagă nedreptatea războiului și să-și pună probleme
Pădurea spânzuraților (roman) () [Corola-website/Science/302332_a_303661]
-
terminase de scris nuvela „Catastrofa”, în care ofițerul ardelean de origine română David Pop era silit să lupte împotriva armatelor românești, fiind măcinat de sentimentul vinei. Impresionat de fotografia pe care tocmai o văzuse, scriitorul a hotărât să reia frământările sufletești ale eroului nuvelei într-un roman intitulat "Pădurea spânzuraților". Ideea creativă a autorului era următoarea: „voi face o asemenea pădure cu spânzurați în Bucovina, unde oamenii executați vor fi toți români. Eroul meu, văzând atâția români uciși de către înșiși conducătorii
Pădurea spânzuraților (roman) () [Corola-website/Science/302332_a_303661]
-
Vitejie, cea mai înaltă decorație acordată de comandanții austrieci unui român. Transferat pe Frontul Românesc în toamna anului 1916, Emil îi scrie, la 9 septembrie 1916, surorii sale mai mari că rănile fizice i s-au vindecat, dar că suferințele sufletești continuau să-l mistuie. Obține o permisie în ianuarie 1917 și își vizitează familia, certându-se cu funcționarul Pălăgieșiu, cu Veronica Istrate, cu șeful gării și cu Elena Haliță, corespondenta Martei Domșa din roman. Revine pe front în pasul Ghimeș
Pădurea spânzuraților (roman) () [Corola-website/Science/302332_a_303661]
-
sarcina Ilonei Vidor. Rebreanu a susținut în numeroase rânduri că Apostol Bologa nu este reproducerea unui model concret precum fratele său, ci a militarului pus să lupte împotriva celor de același sânge cu el, care se confruntă cu un conflict sufletesc între datorie și sentiment: „În Apostol, am vrut să sintetizez prototipul propriei mele generații. Șovăirile lui Apostol Bologa sunt șovăirile noastre, ale tuturora, ca și zbuciumările lui... Numai un astfel de om putea să fie personagiul central al unui roman
Pădurea spânzuraților (roman) () [Corola-website/Science/302332_a_303661]
-
ideea că Apostol Bologa este aceeași persoană cu Emil Rebreanu. Astfel, pe piatra funerară de la Ghimeș - Palanca a fost scris următorul epitaf: „Aici odihnește Apostol Bologa - Emil Rebreanu, eroul romanului Pădurea spânzuraților de Liviu Rebreanu”. Romanul "Pădurea spânzuraților" analizează drama sufletească a lui Apostol Bologa cauzată de conflictul între datoria convențională de ofițer și conștiința națională de român (adică sentimentul apartenenței la națiunea română) sau, după cum l-a denumit Ov. S. Crohmălniceanu, „un caz de conștiință trăit sub presiunea fatalităților istorice
Pădurea spânzuraților (roman) () [Corola-website/Science/302332_a_303661]
-
prin extrapolare, ca drama intelectualului român din Transilvania în timpul războiului, căreia i se cere o atitudine clară într-o situație complexă precum lui Titu Herdelea în romanul "Ion" (1920). Războiul poate fi considerat o premisă social-istorică care precipitează zdruncinarea echilibrului sufletesc al personajului și căutarea sensului vieții, adică doar un factor determinant al evoluției psihologice a eroului. Potrivit aceleiași optici, Alexandru Philippide îl consideră pe Apostol Bologa un personaj tipic pentru Rebreanu („Eroii lui nu sufăr de nicio boală a personalității
Pădurea spânzuraților (roman) () [Corola-website/Science/302332_a_303661]
-
patriotică a avocatului Domșa ("„Să te bați tu pentru ungurii care ne bat pe noi? Dar când ai o patrie ca a noastră nu ești deloc obligat să te îmbulzești la datorie, ba chiar dimpotrivă!”") în numele datoriei față de stat. Liniștea sufletească dovedită de sublocotenentul ceh Svoboda, executat pentru dezertare, ca și comentariile compătimitoare ale căpitanului Klapka sunt impulsuri externe ce îi produc lui Bologa o criză morală care-i torturează sufletul. Personajul are „revelația unui fals profund care i-a fondat
Pădurea spânzuraților (roman) () [Corola-website/Science/302332_a_303661]
-
nici un răspuns! Fiece „cucerire” a civilizației a dărâmat câte-o bucățică din fericirea omului, până ce nu i-a lăsat în suflet decât un morman de ruine... (...) Zece mii de ani de civilizație nu prețuiesc cât o singură clipă de adevărată împăcare sufletească!”". Limbajul eroului dobândește, potrivit lui George Călinescu, „un misticism profetic, cu o puternică sentențiozitate ibseniană, ceea ce dă cazului său o și mai cețoasă obscuritate cazuistică”. Numit de generalul Karg în curtea marțială ce urma să judece 12 țărani români, învinuiți de
Pădurea spânzuraților (roman) () [Corola-website/Science/302332_a_303661]
-
respinge resemnat, considerând că o viață smulsă prin minciună nu ar mai avea nicio valoare. Finalul romanului este de o esență mistică de tip dostoievskian, acceptarea senină a morții transmițând o concepție pesimistă cu privire la destinul tragic al omului. Întreaga evoluție sufletească a lui Bologa poate fi împărțită în trei etape, așa cum își notase autorul într-un caiet de creație, fiecare dintre ele corespunzând unui principiu călăuzitor: 1. Apostol e cetățean („o părticică din Eul cel mare al statului, o rotiță într-
Pădurea spânzuraților (roman) () [Corola-website/Science/302332_a_303661]
-
formă de sinucidere. Rațiunea nu are însă puterea de a transforma instinctele în acțiuni hotărâte, iar personajul nu are o conștiință suficient de lucidă. Tragedia personajului pare dictată de legile supreme ale universului și poate fi asimilată cu o „dezagregare sufletească în genul spectacolelor cosmice”. Rebreanu realizează în "Pădurea spânzuraților" un tablou sugestiv al războiului prin prezentarea sa ca o imensă crimă colectivă și prin descrierea mizeriei, suferinței și a morții. Războiul este privit ca „un ucigător de energii” ce produce
Pădurea spânzuraților (roman) () [Corola-website/Science/302332_a_303661]
-
realității exterioare și a îndepărtării de tradiționalismul în care se împotmolise romanul autohton de cinci sau șase decenii. Construcția acestui roman are în vedere două laturi: lumea exterioară a societății și lumea interioară a sufletului. Instinctul de neam determină crize sufletești care influențează evoluția ulterioară a personajelor. "Pădurea spânzuraților" se înscrie în rândul romanelor realiste prin descrierile obiective și lipsite de sentimentalism sau de patetism, prin accentul pus pe analiza psihologică și prin imparțialitatea și lipsa de șovinism a autorului în
Pădurea spânzuraților (roman) () [Corola-website/Science/302332_a_303661]
-
care a servit ca prototip al personajului Apostol Bologa. Destinele individuale ale oamenilor sunt integrate de autor unei viziuni plastice a existenței umane. Realismul romanului "Pădurea spânzuraților" conține asemănări cu realismul tragic dostoievskian. Analiza psihologică întreprinsă de Rebreanu descoperă trăirile sufletești ale personajului în cele mai mici detalii. „În Apostol Bologa surprindem toate fazele de îmbolnăvire ale sufletului printr'o imagine, privim mecanica independentă a psihologiei obsesiilor”, considera Vladimir Streinu. Apostol Bologa este dezvăluit astfel ca un suflet torturat de îndoieli
Pădurea spânzuraților (roman) () [Corola-website/Science/302332_a_303661]
-
sensul ultim al realismului constă în construirea unei alte lumi „care adaugă ceva, care prelungește creațiunea”. Autorul introduce însă și elemente aparținând altor curente literare cum ar fi naturalismul (evidențiat în prezentarea atmosferei dezolante a peisajului, în concordanță cu stările sufletești ale personajelor, și prin exacerbarea trăirilor interioare) și sămănătorismul (trăirea unui sentiment al dezrădăcinării, considerat o cauză a inadaptării și a înfrângerii). Descrierea unor senzații intense precum setea, frigul, spaima sau transpirația ce însoțesc emoțiile creează o viziune naturalistă a
Pădurea spânzuraților (roman) () [Corola-website/Science/302332_a_303661]
-
moartea lui Apostol Bologa este privită din interior prin senzațiile trăite chiar de condamnat. Cele două execuții au loc în mod simbolic în momente diferite ale zilei: Svoboda moare într-o zi întunecoasă și umedă de noiembrie, cauzând primele frământări sufletești ale protagonistului, în timp ce Apostol Bologa moare simbolic în zorii unei zile de primăvară „cu ochii însetați de lumina răsăritului”. Stilul literar al lui Liviu Rebreanu este anticalofil, lipsit de podoabe. Partizan al romanului obiectiv, Rebreanu considera că „sinceritatea e calitatea
Pădurea spânzuraților (roman) () [Corola-website/Science/302332_a_303661]
-
Densusianu) au evidențiat un progres stilistic față de romanul anterior "Ion" (1920), constatând că "Pădurea spânzuraților" are o construcție simplă și liniară și o mai bună stăpânire a expresiei literare, deși există totuși și unele stângăcii (exprimări confuze ale unor stări sufletești, fraze incolore și banale, epitete lipite neglijent, comparații forțate sau rău plasate etc.). Alți autori au criticat unele neajunsuri ale analizei psihologice. Gheorghe Bogdan-Duică și-a exprimat dorința ca „sonda psihologică să fi pătruns mai adânc ori să fi fost
Pădurea spânzuraților (roman) () [Corola-website/Science/302332_a_303661]
-
ordin etic; el accentuează marea însemnătate a bunelor însușiri înnăscute, capabile să înfrângă slăbiciunile temporare și ispitele nedemne ce-i pasc pe oameni. Eroii lui Sofocle trăiesc o viață individuală intensă, reunesc în acțiunile pe care le întreprind înalte însușiri sufletești. Ei manifestă hotărâre și consecvență în rezolvarea deplină a situațiilor în care sunt angajați. Sofocle a dezvăluit particularitățile firii umane cu o deosebită maiestrie artistică și o perfectă tehnica dramatică. Tragedia „Oedip Rege” (Greacă veche: Oἰδίπoυς τύραννoς) începe cu freamătul
Sofocle () [Corola-website/Science/302495_a_303824]
-
Teatrul de stat, Reșița; Februarie 9, 1985, Teatrul de stat, Turda; Februarie 27, 1986, Teatrul Național, Târgu Mureș; Martie 9, 1986, Teatrul dramatic, Baia Mare; Septembrie 26, 1987, Teatrul Național (secția maghiară), Timișoara "«Sufletul romantic», reactivul care pune în evidență vidul sufletesc al celor trei bărbați, e o funcționară drăguță și adultă, aflată într-o criză bovarică. Și ea duce o existență anostă, perimetrată, dar venind în vacanță și travestindu-se în vampă, făcând oferte abracadabrante masculilor necunoscuți, își închipuie că va
Tudor Popescu () [Corola-website/Science/302576_a_303905]
-
fie tratat ca un pacient oarecare. Se observă aici superioritatea familiei în raport cu cei din jur: ”să aveți grijă ca de ochii din cap de clientul dumneavoastră”. Intrarea în acest spațiu izolat se presupune că are rolul de a reda liniștea sufletească a personajului, însă se dovedește a fi un loc mai îngrozitor decât închisoarea, deoarece aici sunt analizate toate întâmplările importante din viața sa regâsindu-se pe sine. Analiza psihologică a personajului se realizează prin intermediul introspecției adică scurtarea stărilor sufletești până la nuanțe
Ciuleandra (roman) () [Corola-website/Science/302634_a_303963]