15,743 matches
-
treceau podul peste pârâu. Pușcașii au tras în ei de la mică distanță. Tirul intens i-a făcut pe britanici să creadă că sunt în fața întregii armate americane și au format linii de bătălie, aducând tunul. Britanicii i-au căutat pe americani prin pădure o jumătate de oră, dar Hand deja se retrăsese pe o nouă poziție. Până la trei după-amiaza, britanicii ajunseseră într-o viroagă denumită Valea Stockton (în ), la de Trenton unde americanii se grupau într-o nouă linie de apărare
A doua bătălie de la Trenton () [Corola-website/Science/319338_a_320667]
-
bătălie, aducând tunul. Britanicii i-au căutat pe americani prin pădure o jumătate de oră, dar Hand deja se retrăsese pe o nouă poziție. Până la trei după-amiaza, britanicii ajunseseră într-o viroagă denumită Valea Stockton (în ), la de Trenton unde americanii se grupau într-o nouă linie de apărare. Washington încerca să-i rețină pe britanici până la căderea nopții, când întunericul i-ar fi împiedicat pe aceștia să-i atace întăririle de pe malul sudic al pârâului Assunpink. Britanicii, cu artileria pe
A doua bătălie de la Trenton () [Corola-website/Science/319338_a_320667]
-
ale lui Hand, iar acesta a cedat, retrăgându-se încet în Trenton. Pe drum, Hand a pus soldații să tragă de după case. Când soldații lui Hand au ajuns la pârâu, hessienii i-au atacat la baionetă, cauzând dezordine în rândurile americanilor. Washington, văzând aceasta, a ieșit călare prin mulțimea ce traversa podul și a strigat ariergardei lui Hand să se retragă și să se regrupeze sub acoperirea artileriei americane. În timp ce britanicii se pregăteau să atace întăririle americane, au avut loc schimburi
A doua bătălie de la Trenton () [Corola-website/Science/319338_a_320667]
-
se regrupeze sub acoperirea artileriei americane. În timp ce britanicii se pregăteau să atace întăririle americane, au avut loc schimburi de focuri de muschetă și de salve de tun între cele două părți. Britanicii au traversat podul, avansând în coloane solide, iar americanii au tras cu toții la unison. Britanicii s-au retras dar numai pentru scurt timp. Ei au atacat apoi din nou podul, dar au fost respinși de tirul de artilerie. A urmat un ultim asalt, dar americanii au tras de această
A doua bătălie de la Trenton () [Corola-website/Science/319338_a_320667]
-
în coloane solide, iar americanii au tras cu toții la unison. Britanicii s-au retras dar numai pentru scurt timp. Ei au atacat apoi din nou podul, dar au fost respinși de tirul de artilerie. A urmat un ultim asalt, dar americanii au tras de această dată cu mitraliile, făcând ravagii în liniile britanice. Un soldat spunea: „podul părea roșu ca sângele din cauza morților și răniților și uniformelor lor roșii.” Când a ajuns la Trenton cu grosul armatei, Cornwallis a convocat un
A doua bătălie de la Trenton () [Corola-website/Science/319338_a_320667]
-
Erskine, l-a sfătuit pe Cornwallis să atace imediat, spunând: „dacă Washington este tipul de general care cred eu că este, armata sa nu se va mai găsi acolo dimineața.” Dar James Grant nu a fost de acord, opinând că americanii nu au cum să se retragă și că soldații britanici sunt obosiți și ar fi mai bine să atace dimineața după ce se odihnesc. Cornwallis nu voia să aștepte până dimineața, dar a decis că este mai bine decât să-și
A doua bătălie de la Trenton () [Corola-website/Science/319338_a_320667]
-
erau plecați. Howard Peckham consemnează luptele din 2 ianuarie ca două evenimente separate, ambele categorisindu-le drept „încăierări”. În prima, cea de la Five Mile Run, el nu înregistrează nicio victimă americană. În a doua, din Valea Stockton, el consemnează 6 americani morți, 10 răniți și 1 dezertor. William S. Stryker, pe de altă parte, estimează pierderile totale ale americanilor din ziua de 2 ianuarie la 1 mort și 6 răniți, în timp ce David Hackett Fischer spune că au fost pierduți 100 de
A doua bătălie de la Trenton () [Corola-website/Science/319338_a_320667]
-
În prima, cea de la Five Mile Run, el nu înregistrează nicio victimă americană. În a doua, din Valea Stockton, el consemnează 6 americani morți, 10 răniți și 1 dezertor. William S. Stryker, pe de altă parte, estimează pierderile totale ale americanilor din ziua de 2 ianuarie la 1 mort și 6 răniți, în timp ce David Hackett Fischer spune că au fost pierduți 100 de soldați, morți și răniți. Peckham evaluează pierderile britanicilor de la Five Mile Run la 1 hessian mort și pe
A doua bătălie de la Trenton () [Corola-website/Science/319338_a_320667]
-
de debarcări amfibii americane sprijinite de Fast Carrier Task Force a flotei a cincia a SUA au capturat cele mai multe dintre Insulele Mariane (ocolind insula Rota). Această ofensivă a făcut breșe în inelul strategic interior de apărare al Japoniei și a dat americanilor o bază de la care cu ajutorul bombardierelor cu rază lungă de acțiune Boeing B-29 Superfortress puteau ataca insulele japoneze. Japonezii au contraatacat în Bătălia din Marea Filipinelor. Marina americană a distrus trei portavioane japoneze (avariind și alte nave) și aproximativ 600
Bătălia din Golful Leyte () [Corola-website/Science/319314_a_320643]
-
Marina Imperială Japoneză fără forță aviatică pe portavioane și fără piloți cu experiență. Pentru operațiunile ulterioare, amiralul Ernest King și alți membri ai Statului Major au fost în favoarea blocării forțelor japoneze în Filipine și atacarea Formosei (Taiwan), pentru a asigura americanilor și australienilor controlul asupra rutelor maritime între Japonia și Asia de sud. Generalul Douglas MacArthur al Armatei SUA a insistat pentru o invazie în insulele Filipine, care de asemenea ar fi tăiat liniile de aprovizionare spre Japonia. După opinia sa
Bătălia din Golful Leyte () [Corola-website/Science/319314_a_320643]
-
s-a răzgândit și a fost de acord cu planul lui MacArthur. S-a estimat de asemenea, că o invazie a Formosei ar avea nevoie în 12 divizii pușcași marini americani. Aceasta era o forță terestră mai mare decât puteau americanii să strângă la acel moment în Oceanul Pacific, toată armata australiană fiind angajată la acel moment în Insulele Solomon, Noua Guinee, și în Indiile Olandeze de Est și diverse alte insule din Pacific. Invazia Formosei avea nevoie de forțe terestre mult mai
Bătălia din Golful Leyte () [Corola-website/Science/319314_a_320643]
-
servească ca momeala principală. Odată ce forțele de acoperire americane erau momite departe, alte două forțe aveau să se apropie de Leyte dinspre vest. „Forța de Sud” sub viceamiralul Shōji Nishimura și Kiyohide Shima aveau să lovească zona de debarcare a americanilor prin strâmtoarea Surigao. „Forța Centrală” sub comanda viceamiralul Takeo Kurita - de departe forța cea mai mare dintre cele trei - avea să treacă prin strâmtoarea San Bernardino în Marea Filipinelor, apoi urma să vireze spre sud și să atace de asemenea
Bătălia din Golful Leyte () [Corola-website/Science/319314_a_320643]
-
chemați imediat înapoi. Datorită deciziei greșite flota americană nu a reușit să slăbească suficient de mult și să înceteze navele lui Kurita, astfel că acestea au trecut în viteză prin strâmtoarea San Bernardino și a doua zi dimineața spre groaza americanilor au apărut lângă plajele insulei Samar. După ce americanii au descoperit forțele principale ale lui Kurita și Flota din Sud a lui Nisimura, amiralul Halsey a convocat un consiliu pe bordul cuirasatului "New Jersey". Deoarece încă nu știau de flota de
Bătălia din Golful Leyte () [Corola-website/Science/319314_a_320643]
-
nu a reușit să slăbească suficient de mult și să înceteze navele lui Kurita, astfel că acestea au trecut în viteză prin strâmtoarea San Bernardino și a doua zi dimineața spre groaza americanilor au apărut lângă plajele insulei Samar. După ce americanii au descoperit forțele principale ale lui Kurita și Flota din Sud a lui Nisimura, amiralul Halsey a convocat un consiliu pe bordul cuirasatului "New Jersey". Deoarece încă nu știau de flota de portavioane din nord a lui Ozawa, s-a
Bătălia din Golful Leyte () [Corola-website/Science/319314_a_320643]
-
manevrele. Atunci când flota din sud s-a apropiat de strâmtoarea Surigao, Kurita era încă departe de strâmtoarea San Bernardino și a rămas în urmă față de Nishimura și o unitate importantă a flotei din sud, care era sub comanda amiralului "Sima". Americanii însă, cu ajutorul avioanelor de recunoaștere aveau informații exacte despre mișcarea unităților japoneze și amiralul "Jesse Oldendorf", comandantul navelor de însoțire a Flotei a 7-a s-a pregătit temeinic de apărarea strâmtorii Surigao. Olendorf dispunea de o flotă de 6
Bătălia din Golful Leyte () [Corola-website/Science/319314_a_320643]
-
nu s-a dovedit o sarcină ușoară, nava amiral a lui Shima ciocnindu-se de crucișătorul "Mogami"care se retrăgea avariat. 'Mogami" a suferit avarii atât de grave datorită ciocnirii, că a devenit nedirijabil a fdoua zi fiind scufundat de americani. Lupta navală din strâmtoarea Surigao a fost ultima luptă în istorie în care au luptat nave de luptă contra navelor de luptă - aici fiind ultima dată scufundată o navă doar cu loviturile tunului unei alte nave de luptă. Amiralul Halsey
Bătălia din Golful Leyte () [Corola-website/Science/319314_a_320643]
-
erau lente și nu aveau blindaj. În afară de avioanele lor erau practic neînarmate, exceptând câteva tunuri și mitraliere. Pe portavioane erau în total 450 de avioane, în special avioane de vânătoare și avioane torpiloare, echipate în principal cu bombe contra submarinelor. Americanii numeau aceste nave lente și fără cuirasă pentru însoțirea portavioanelor "tin can/cutii de conserve". Aceste nave aveau doar rol de protecție contra submarinelor, pentru că lipsa armelor și blindajului nu le permitea să se angajeze împotriva unor ținte de suprafață
Bătălia din Golful Leyte () [Corola-website/Science/319314_a_320643]
-
Raportul precis suna astfel: "Flotă inamică cu 4 cuirasate, 4 crucișătoare grele, 2 ușoare, 10-12 distrugătoare la 20 de mile spre nord se apropie cu 30 de noduri". Toată lumea credea că pilotul a confundat grupul de nave nr. 34 al americanilor cu inamicul, motiv pentru care i s-a ordonat să se apropie. "Văd pagodele, sunt japonezi" a venit răspunsul, referindu*se la suprastructurile cu formă caracteristică ale japonezilor. Surpriza a fost totală.În câteva minute marinarii grupului de luptă puteau
Bătălia din Golful Leyte () [Corola-website/Science/319314_a_320643]
-
au retras, acoperiți de tirul de artilerie. Japonezii între timp trăgeau permanent în portavioanele americane. Portavionul Gambier Bay, care era ultimul din formație, a explodat și s-a scufundat, multe alte portavioane suferind de asemenea avarii. Spre marele noroc al americanilor, crucișătoarele japoneze foloseau proiectile perforante, care treceau prin corpul navelor fără să explodeze, lăsând în urma lor doar niște găuri mici care puteau fi reparate. Artileriștii japonezi nici nu visau că trag asupra unor nave neblindate, dar oricum pentru tunurile de
Bătălia din Golful Leyte () [Corola-website/Science/319314_a_320643]
-
torpile, pierzând astfel contactul cu lupta. Kurita nu era conștient de faptul că lui Ozawa i-a reușit să momească departe unitatea de crucișătoare a lui Halsey și credea că se luptă cu forțe superioare. La ora 9:20 când americanii au renunța laorice speranță că vor salva portavioanele ușoare Kurita și-a întors flota și a dat ordinul de retragere. A pierdut trei crucișătoare grele, iar dintre cuirasate doar Yamato a rămas neatins. Amiralul japonez era convins că dacă mai
Bătălia din Golful Leyte () [Corola-website/Science/319314_a_320643]
-
din lupta cu forțele lui Ozawa. Nagato, Haruna și Kongō erau ușor avariate de atacul aviatic de pe portavioanele ușoare al lui Taffy 3. La începutul luptei Kurita dispunea de cinci cuirasate. Acum pleca doar cu Yamato în stare de luptă. Americanii răsuflau ușurat văzând plecarea flotei japoneze când - prima dată în cursul războiului - flota de debarcare și portavioanele ușoare de însoțire au fost atacate de kamikaze. Portavionul de escortă St. Lo al Taffy 3 a fost lovit, explodând și scufundându-se
Bătălia din Golful Leyte () [Corola-website/Science/319314_a_320643]
-
11:20. Grupul de luptă 77.4 .3 a pierdut în total două portavioane de escortă, două distrugătoare și o vedetă. Datorită problemelor de comunicare și ale neînțelegerilor zile la rând nu a pornit nimeni să salveze supraviețuitorii, astfel pierderea americanilor ridicându-se la aproxximativ 1000 marinari și piloți, pierderile japonezilor nu se cunosc precis. Flota de nord a amiralului Ozawa era formată din patru portavioane (din Zuikaku - ultimul portavion care a supraviețuit din cele șase portavioane care au participat la
Bătălia din Golful Leyte () [Corola-website/Science/319314_a_320643]
-
luptei submarinul american Jallao la orele 23:10 a torpilat și scufundat crucișătorul deja avariat Tama. Amiralul William F. Halsey a fost mult criticat după luptă, pentru că a comis cel puțin cinci greșeli care ar fi putut cauza pierderi grele americanilor. La 26 octombrie 1944 se încheie după patru zile, cea mai mare bătălie aeronavală din istorie, la care au participat: În cursul luptelor au fost scufundate 35 de nave din care Pierderile din Bătălia din Golful Leyte nu au fost
Bătălia din Golful Leyte () [Corola-website/Science/319314_a_320643]
-
celor mai eficiente și rapide goelete, pânzele sunt foarte rar orientate perpendicular pe direcția de înaintare a navei. Primele utilizări ale goeletelor se datoresc olandezilor în secolele al XV-lea și al XVI-lea fiind apoi perfecționate de francezi, englezi, americani și canadieni în secolelele următoare. Denumirea vine din franceza veche « "go(u)ëlette" » care provine din cuvântul breton "gwelan" sau "guelañ" (în franceza modernă "goéland" ) desemnând pescărușii (prin analogie între vele și aripile lor) și însemnând „plângăreți” (prin analogie cu
Goeletă () [Corola-website/Science/315491_a_316820]
-
Printre alte experimente din pachetul Apollo 13 se numărau experimentul fluxului termic (HFE), experimentul seismic pasiv (PSE), și experimentul cu particule cu sarcină electrică în mediu lunar (CPLEE). Corporația Aerospațială Grumman, constructorul modulului lunar, a emis o factură de către North American Rockwell, constructorul modulului de comandă (CM), pentru „tractarea” navei defecte pe distanța până la Lună și înapoi. Factura a fost întocmită de pilotul Grumman Sam Greenberg ca glumă în urma reușitei aterizării lui Apollo 13. Anterior, el contribuise la elaborarea strategiei de
Apollo 13 () [Corola-website/Science/315505_a_316834]