KorAP: Find »[drukola/base=nas & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...575 576 577 ...610 >

15,245 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651

alarmă teribilă și mă Întreb febril unde am dispărut. Până acum câteva clipe, când voiam să mă Încredințez că exist, dădeam fuga la oglinda cea mare din odaia de la stradă. Da, acolo, eram eu Întreg, Îmbrăcat curat; e părul meu, nasul meu, gura mea, nu e nici o Îndoială. Se mai văd și câteva obiecte familiare din jur, dar acestea nu contează acum; mă aplec disperat peste pragul oglinzii și iată că atunci apar din nou, Îmi văd ochii, părul, obrajii, grumazul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
fapt, unul singur, Paul. Nu știu cum a Început bătaia dintre noi, Îmi amintesc doar lovitura primită pe la spate cu un corp foarte dur; am icnit și m-am Întors să văd cine-i, atunci am mai primit Încă o lovitură În nas, din care m-am ales cu deviația de sept. Nu pot să descriu exact ce s-a Întâmplat; cred că omul primar, bestia ce dormea În afundul conștiinței mele s-a trezit și a acoperit pentru o clipă rațiunea, așa cum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
chiar prin mărturisirea Înfrângerii de către G. M-a cuprins o stare ciudată: Învinsesem, G. se declarase mai slab, acest lucru era suprema mea satisfacție socială. Adversarul a recunoscut public că a fost Învins; m-am ridicat euforic, nu mai simțeam nasul ce se Învinețise; nici dacă m-ar fi lovit atunci din nou, În starea mea de neatenție, nu mi-ar fi păsat deloc. Acum, Încordarea teribilă, starea agonală a luptei brutale trecuseră, iar eu știam că-l Înfrânsesem Într-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
de feminitate. În realitate, când vrea, A. e foarte feminină. Discutăm grav despre ce trebuie să urmeze Între noi. Coborâm sobri din autobuz. Înainte de casă, ne oprim brusc lângă un zid din strada Paris. Ochii ei albaștri mă privesc intens. Nasul acvilin de o finețe antică Îi freamătă. Are fața văroasă, de infantă á la Velásquez, părul la fel de roșu-aprins, buclat În jurul frunții. Mă sperii cât de vie poate să pară; vie ca În tabloul unui mare artist. Gâtul neverosimil de subțire

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
văroasă, de infantă á la Velásquez, părul la fel de roșu-aprins, buclat În jurul frunții. Mă sperii cât de vie poate să pară; vie ca În tabloul unui mare artist. Gâtul neverosimil de subțire, capul ușor aplecat spre mine, ochii umezi de așteptare, nasul fin, buzele subțiri, Învinețite de afluxul de sânge, ochii, fața albă de păpușă, gâtul, umerii rotunzi, ochii albaștri. E atât de frumoasă, de parc-ar fi moartă, mă tulbură gândul: ba nu, pieptul ei se ridică, se coboară ritmic, se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
se Înalță Încet, ajung la umerii ei, la gât, Îl Înconjoară alene pline de tandrețe, unde este mai fragil, Îl mângâie cu pasiune latentă; o mai văd cum mă urmărește, răpită, turmentată de vârtejul clipei, buzele umezite, ochii ușor aburiți, nasul dilatându-se senzual, gura Întredeschisă, ochii, fața albă, palidă; pieptul ei tresărind, zbătându-se să nu se trădeze, să nu se sufoce de presiunea lăuntrică; mă scutur ca de o amețeală, mă descopăr chiar În gestul suprem. „Ce vrei să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
În carne ca un ciob de sticlă. Marmora din baie pe care picură se descompune, Își pierde strălucirea și culoarea din cauza acizilor tari concentrați În lichid. Ceva acru și iute Îmi lovește nările, făcându-mă să-mi duc degetele la nas. Acum Înțeleg de ce eremiții se ascund În pustiu, ca să nu fie văzuți și auziți; cred că strigătele lor lubrice se aud din peșteri ca niște boncăluituri de cerbi În călduri, ca urletul fiarelor În rut, dar fiarele au ceva pur

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
cu fețele spuzite de coșuri și profesori aspri cu multe dioptrii la ochelari, aflați aproape de pensie, cu carnețelele În mână gata să-i noteze pe plimbăreți (era mai ales unul de geografie, Mustață, cum Îl poreclisem pentru podoaba capilară de sub nas, care, a doua zi, la școală, odată intrat În clasă, decreta scurt: „Ia să iasă la lecție Neacșu, Țoncu și M.“. Ne punea Întrebări foarte dificile ca să nu știm nimic și se uita cu mare admirație la figurile noastre mirate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
la marginea orașului (a textului) să se Întâlnească cu Mephisto; mă ridic repede, Îmi pun pe mine trenciul ponosit de student sărac, ies din convent pe Matei Basarab spre Călărași; când să dau cotul, se deschide o fereastră chiar În nasul meu, „Afurisitule!“, aud aproape de ureche ca un miorlăit „nu mă lași să dorm!“; niște ochi stranii mă fixează din găurile unei figuri arse de vârstă. (Nebuna din colț mă confiscă din nou de la Întâlnirea cu destinul meu planetar.) (dimineața) Am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
În versuri regăsit) Ori de câte ori mă aflu În fața unui conifer, verdele absolut mă Împinge stereotip să rup acele subțiri și să le strivesc În pumn cu putere, până când devin o masă umedă, un cocoloș de iarbă rumegată; atunci, Îl duc la nas și aspir nesățios mirosul acesta extraordinar, care face să-mi vibreze nările, mă Înviorează plenar, mă purifică. Am sentimentul acut de ușurare a trupului: reîntineresc brusc. Dacă aș dormi pe un pat presărat cu ace de brad, mi-ar ajunge

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
prea mare, nu vreau să am În mine vidul sufletesc al pierderii totale. Petre, mă auzi? De ce ai tu oare un caracter atât de mic, atât de refractar cunoașterii vieții Înconjurătoare? De ce problemele de literatură te fac să strâmbi din nas, de ce nu te interesează decât muzica ușoară și petrecerile? Petre drag, Înțelege că viața adevărată nu e numai În petreceri, ci În luptă, În luptă avântată pentru Îndeplinirea unor idealuri, unor visuri. Petre drag, de ce nu ești tu așa cum te

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
afară ca să mă joc cu el, dar aveam presimțirea că, dacă mă va nota În peisaj, câinele meu năzdrăvan se va rușina și nu va mai fi atât de natural În exprimarea acelei bucurii plenare de a trăi. Îmi turteam nasul de geam și eram extrem de gelos. Zăpada e o formă a purității metafizice, o expresie involuntară a jubilației maxime a vieții. O joacă gratuită ce invită la joacă. (iarna) În fața liceului nostru, se ridica o colină rotundă, ce bloca privirea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
pe munte? Am uitat de Tony? El e acum la ordinea zilei. Martin e prea periculos. Deci liberă și stăpână pe mine! Mâine Încep antrenamentul cu Fredy. Aici trebuie să pun mult suflet, pentru că merită. Vreau să le dau peste nas idioților care și-au bătut joc de mine, vreau să mă răzbun! 14 mai 1963 Scriu acum despre excursia pe munte cu Martin. Acolo, la cabana Piatra Arsă, ne-am Întâlnit cu un grup de prieteni de-ai mei, toți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
fragilitatea brațelor ei, ce mă strângeau drăgăstos, mă recuperau treptat din absență; mâinile ei, arzând de ger și febra interioară, scuturându-mi părul (prima parte reînviată), frecându-mi obrajii cu disperare să mă trezesc, oprindu-se gingașe pe ochi, pe nas, pe gură, reluându-mă În stăpânire, smulgându-mă treptat din absență; iată, o revăd susurând: plânge, râde fericită, mă bate pe umeri (Înghețase sloi zăpada În pulovărul vărgat), Îmi pipăie brațele, mă bate pe spate, coboară, atinge orice parte a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
Cât era de frumoasă această femeie! Văd Încă această pupilă de foc de sub o sprânceană neagră ce se fixează pe mine ca un soare. Ea era Înaltă, brună, cu părul ei negru magnific ce-i cădea În cosițe peste umeri; nasul ei era grec, ochii arzători, sprâncenele Înalte și admirabil arcuite, pielea sa era strălucitoare și catifelat-aurie, ea era subțire și fină, se vedeau vinișoare albăstrii șerpuind pe acest gât brun și purpuriu. Adăugați la aceasta puful fin ce Înnegrea buza

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
În fața ta, tu Îți mai permiți să-mi faci și observații?“ Tace. Am intimidat-o. Sunt sigur că i-au transpirat palmele. Când se intimidează, Îi transpiră palmele. E oribilă. Îmi iau o mină cât mai serioasă și declam pe nas: „Cererea În căsătorie se aprobă!“. Se uită la mine uimită. „Glumești?“ „Deloc!“ „Și mi-o spui cu aceste cuvinte?“ Devin amenințător. „Nu mai este de actualitate cererea ta?“ „N-am zis asta. Dar cum ți-a venit așa, după ce m-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
pipăi, dar e curios că nu atingeam oglinda, ci propriul meu corp real; senzația era de mare satisfacție: convins Însă că Întâlnesc pe cel dinaintea mea, ce mă privea cu mirare că exist, că arăt așa, că am ochi, gură, nas, mâini etc. Operația aceasta de oglindire mă răpea oricărei alte preocupări și eram În stare să uit de joacă, de foame și de somn, numai să fiu lăsat să stau În fața oglinzii. Sora mea s-a supărat, i-ar fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
a mutat la Paris; stă Într-o chichineață sordidă la o mansardă din Les Halles, chiar În inima Parisului. Când intri pe o scară de serviciu, te sufocă un miros de putregai și mortăciune, că trebuie să ții mâna la nas ca s-ajungi până sus. Acolo intri direct Într-o magazie de vechituri, unde Vera are un pat de lemn deșălat de atâta Întrebuințare, cu tot felul de văi și dealuri, că mai mult te rostogolești, decât stai În el

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942

mea pe care, de, o cunosc nițeluș, ca să mă apuc de agricultură? ― Îți cer, dacă vrei să ai pămînt! Cine are pământ să-l muncească și să-l iubească, ori să renunțe! Tu, dragul meu, ai luat moșia ta de sub nasul sătenilor care umblau s-o cumpere și s-o împartă între ei. Te-ai dus, i-ai înlăturat și a treia zi ți-ai trimis arendașul să stoarcă bani din ea pentru tine și pentru el. Pe de o parte

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
Sora ei, Olga Postelnicu, avea douăzeci de ani și era zglobie și drăgălașă ca o porumbiță. Cu un veșnic surâs vesel pe buze, care-i ședea foarte bine, cu ochii negri, sclipitori de curiozitate și adumbriți de gene lungi, cu nasul mic și obraznic, cu obrajii bucălați și fragezi de copil, o răsfățau și părinții ei, și toți câți o cunoșteau. Puțin mai scundă ca Tecla, avea o suplețe felină, pe care o evidenția mai ales când dansa. Îi plăcea să

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
condamnată la moarte. Precis și fără apel!... Când vor ajunge cele două mii cinci sute de pogoane de la Babaroaga în mâinile țăranilor, aș vrea să te văd ce învoieli ai să mai poți face cu dânșii. Au să-ți râdă în nas și să-ți dea cu tifla, băiete! Azi sunt (vru să spuie că sunt hoți, dar își aminti de Buruiană și schimbă)... sunt cum îi știm; atunci o să-și bată joc de tine și mai târziu o să te bată de-

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
brusc graiul, vorbi mai tare: ― Așa ați făcut mereu și d-aia nu ne mai putem scutura de sărăcie... Tot de frică să nu greșiți și să nu se supere boierii, ați lăsat pe alții să ne ia pământurile de sub nas. Nu-ți fie frică, moșule, că oameni de muncă or găsi boierii totdeauna, numai moșii să aibă, că oamenii se tot înmulțesc, dar pământul nu se întinde ca pelteaua. ― Ce mai atâta vorbărie, măi oameni! strigă deodată Vasile Zidaru, care

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
încîntat. Și la masă a mâncat cu poftă, iar la urmă, venind vorba de doine ardelenești, a cântat Lunga-i drumul Clujului și a stârnit ovațiile tuturor. Până și Miron l-a felicitat, în vreme ce Nadina, care obișnuia să strâmbe din nas când auzea muzică românească, îi luă promisiunea să-i cânte la București toate doinele pe care le știe... Gogu și Eugenia plecară pe ploaie. Nadina, văzând din ușă cum răsucea firele de apă un vânt aspru, se zbîrli: ― Mi se

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
Directorul nu dă pe la redacție decât întîmplător, așa că greu ai să-l nimerești. Dacă însă ai ceva pentru ziar poți vorbi cu primul-redactor care trebuie să pice sau poți să-mi spui și mie! Titu îi spuse. Secretarul strâmbă din nas: ― Mhm... Ne înmulțim mereu. Avem mai mulți redactori decât cititori și totuși, dacă n-ar fi foarfecele, n-am putea ieși. La leafă e îmbulzeală, la scris codeală. Dar asta-i treaba direcției. Eu mi-am declinat de mult orice

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
speriat răcni lângă ușă: ― Maiestatea sa regele! O clipă de tăcere frământată, urmată brusc de o răpăială furtunoasă de aplauze ce nu mai încetară decât atunci când regele, luând o hârtie din mâna șefului guvernului, scoase ochelarii, îi așeză tacticos pe nas și începu să citească: ― Domnilor senatori! Domnilor deputați! La mai fiecare frază aplauzele reizbucneau, când mai liniștite, când mai impetuoase, și regele trebuia să se oprească și se uita pe deasupra ochelarilor la mozaicul de figuri cu privirile îndreptate spre dânsul

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]