15,602 matches
-
dorință, orice condamnat are dreptul la o ultimă dorință. — Tu ești condamnat să te duci la culcare. Adu-mi o vază de la tine. O să cumpăr mâine un buchet de flori. Stai puțin, ai un patefon? — Am, de la falimentul casei de discuri O, la, la. Mai vrei ceva? — Un disc cu valsuri. Crezi că Moartea dansează vals? — Ține-mi valiza, mă-ntorc imediat. Liliane revine cu o vază, un patefon și un disc de vinil cu Valurile Dunării. I le dă. Își
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
dorință. — Tu ești condamnat să te duci la culcare. Adu-mi o vază de la tine. O să cumpăr mâine un buchet de flori. Stai puțin, ai un patefon? — Am, de la falimentul casei de discuri O, la, la. Mai vrei ceva? — Un disc cu valsuri. Crezi că Moartea dansează vals? — Ține-mi valiza, mă-ntorc imediat. Liliane revine cu o vază, un patefon și un disc de vinil cu Valurile Dunării. I le dă. Își recuperează valiza. Cheamă liftul. Lionel o întreabă: — Ce
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
puțin, ai un patefon? — Am, de la falimentul casei de discuri O, la, la. Mai vrei ceva? — Un disc cu valsuri. Crezi că Moartea dansează vals? — Ține-mi valiza, mă-ntorc imediat. Liliane revine cu o vază, un patefon și un disc de vinil cu Valurile Dunării. I le dă. Își recuperează valiza. Cheamă liftul. Lionel o întreabă: — Ce faci cu Robespierre? — Se ocupă madame Agnès. I-am lăsat cheia de la casă. — L-aș ține eu, dar mi-e frică să n-
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
calele în vază, cu frumosul carton de întâmpinare spre Musafiră. În dreptul fiecărui scaun pune câte-o farfurioară de prăjituri, cu câte-o linguriță alături. Lângă farfuria cu tort, plasează un cuțit adecvat. Pune ultima sticlă de șampanie la frigider. Scoate discul cu Valurile Dunării și-l așază pe platanul patefonului. Mulțumit de aranjament, începe să se îmbrace în costumul negru cumpărat special pentru această ocazie. E ora 12.20. Lionel e îmbrăcat impecabil, așa cum trebuie când ai o Musafiră de o
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
Nu, neștiind care din răspunsuri e mai trist, și ar fi sfârșit prin acel „nu știu“ mai apăsător decât oricare și și-ar fi reamintit jocurile profane ale furnicarului... fabricarea untului,nituirea vapoarelor, coaserea uniformelor, dansul, discursurile, agrafe biciclete peruci discuri cravate trenuri conserve sutiene tunuri cărți, competiția inventivă a zădărniciei. — O, ooo, Ina!... de zece ani nu te-am văzut. Domnul o bătuse, ușor, pe umăr. Irina răsfoia, la un stand de cărți, în stradă, un ghid al plantelor medicinale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Voinov, maestrul snob al rebelilor de provincie, un fel de ciudățenie clasicizată a orășelului!... Nu era nici cu zece ani mai în vârstă decât acești tineri, mulți foști elevi ai săi, roind în jurul tumbelor sale, elevi studenți ingineri medici, rotind discuri reviste magnetofoane paradoxuri sticle pipe, în mijlocul cărora trăsnitul Tolea îndeplinea rolul de măscărici blazat și șic, în stridențele sale poliglote. Până și rusa, pe care o preda la liceu, limba opresivă și antipatizată, devenise, în rictusul măștii sale cabotine, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
sus, nimeni nu-și face datoria, știu asta. Tolea rezerva, în fiecare miercuri, o oră pentru încercări telefonice. După-amiaza, seara, dimineața, la prânz, cum se nimerea, operația trebuia făcută, negreșit. De 60, de 90, de 100 de ori se învârtea discul telefonului, după cum Tolea era grăbit sau lenevit, ca o broască după infarct, sau vesel sticlete, să tot țopăi. Privirea pe cadranul ceasului: o oră, fix! Nici o secundă în plus. Nu răspundea nimeni, dar Tolea nu renunța. Adresa era una singură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
să se dilate, să lunece, să se destrame, un gol măreț, cenușiu, mlăștinos, cu gingiile enorme, purulente. Vinerea ratată, rămânea miercurea următoare. Ooră lângă telefon, timpul reglementar al pariului. Rotea fără convingere, o dată, de zece ori, de optzeci de ori, discul. Chiar dacă Supremul rămâne invizibil, indivizibil, orb surd mut, totuși om e, altfel n-are cum! Dacă prinzi momentul potrivit, când l-a cuprins lehamitea, mila, sila... minune. Te-a conectat, minune. Clic, scânteia, surpriza: ți-a răspuns. Năzuros, cu sictir
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
scânteia, surpriza: ți-a răspuns. Năzuros, cu sictir și strâmbături, o dată, de trei ori, de șaizeci de ori. Nimic, numărul refuza. Miercuri plouă. Creanga arborelui din geam, o baghetă umedă. Mușcăm dintr-un măr. În stânga ținem mărul, cu dreapta rotim discul hazardului. Aruncăm cârligul, poate agățăm realitatea, poate ne agățăm de realitate și devenim reali. Un leșin, realul, atât. Ne agățăm, cu ultimele puteri, beatificăm hazardul, doar doar, poate poate. Nimic, nimic nu durează, nimic. Receptorul lăsat alături, pe masă. Cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Un leșin, realul, atât. Ne agățăm, cu ultimele puteri, beatificăm hazardul, doar doar, poate poate. Nimic, nimic nu durează, nimic. Receptorul lăsat alături, pe masă. Cu dreapta formează numărul, codul surdomut. În stânga, ține mărul. A treizeci și noua rotire a discului. Sună, sună soneria purgatoriului, sună subțire, perforând pereții de sticlă verzuie, suprapuși, bariere sticloase, pe care cresc jerbe imense de putregai și fosfor. Nimeni, nimeni nu vrea să-și întrerupă somnul, hibernarea. Nimeni nu vrea să-și recunoască numele, vocea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
și ce clocește la și care va fi dacă unde când, uite-așa! Faceti cu ochiul, nuiI asa, soriceilor? Seara târziu, la prietenul contabil cutare sau laavocatul cartofor sau la bețivul dascăl de muzică Șnaps sau la duduia Duduia, ascultând discuri, răsfoind albume almanahuri astrologii. Numărul de circ pedagogic, jucat în clasă, la lumina zilei, se diversifica și se contrazicea și se potența prin acrobațiile după-amiezelor lungite în noapte, până în zori. Rareori, însoțea vreo pițipoancă în curs de dezvoltare. Un paj
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
prea obișnuia să vorbească. Un băiat frumușel, cu replică iute, fusese la începuturi Tolea Voinov! Numai bun de ronțăit între colții pofticioaselor colege de serviciu. La o bibliotecă, mai întâi, asaltat de bilețele provocatoare de la cititoare. La un magazin de discuri, apoi, vecin cu cel de nasturiși cu cel de parfumerie și cu cel de lenjerie de damă. Statornicit, apoi, o vreme, în atelierul foto al Primadonei, fosta solistă, care nu l-a mai cedat și din al cărei sanctuar a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
metalică, acoperită cu plastic verde, murdar de atâtea mâini și tocit de vreme. Pipăie prudent, coboară, regăsește străduța, magazinul SCAMPOLO, stația de autobuz, autobuzul, stația de tramvai, tramvaiul. Intoarcerea din aventură. Vinerea ratată, rămâne miercurea următoare. O oră, aplecat peste discul numerelor care formează ruleta lumii.Invârte, o dată, de nouă ori, de șaizeci de ori, numărul refuză dialogul. Realul? Fanfaronada, firimituri, păpădie? Un leșin, atât. Cu dreapta formează numărul, în stânga ține mărul. Nu răspunde nimeni. Vineri plouă, toarnă cu găleata. Autobuz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
superioară, măiestrie, devenind astfel curat în fața zeilor și dobândind privilegiul de a i se dezvălui taina supremă, "aflată înapoia tuturor tainelor", misterul ascuns după vălurile zeiței Isis, exemplu prin excelență de sublim, pentru Kant. Poemul-rugăciune al faraonului vizionar Akhenaton, închinat discului solar, este un rezumat al sublimității viziunii vechiului Egipt. Pindar afirma că sensul omului nu este de a încerca zădarnic să devină zeu ci, prin frumoase înfăptuiri, să se afle mereu în acord cu natura. Să sfințim viața umană prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
ăla de dinainte de război și se minuna câtă revoluție zace în băiatul ăsta tânăr, toate ni le prelucra politrucul Ștanță, de-ți venea atunci să pleci la război cu rușii, dacă venea careva să ne atace țara. Mai punea și discuri cu marșuri! Uite că n-am uitat. Celularul se răsti de câteva ori din buzunarul șorțului cizmarului: „Răspunde, boule! Te sună un fraier!“ Studie telefonul concentrat, zâmbi și-l închise. Oftă: - Am auzit că a fost o chestie... Nu le-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
și nemuritorul Dostoievski, titanul de la Leningrad. Parafrazând ideea, putem spune că din ceea ce odinioară era poate de condamnat, că intra în contact cu penalul, s-a născut vigoarea viitorului.“ Dispăruse junghiul. Mai făcu un geste înflăcărat, ca și cum ar fi preluat discul aruncat de Lia Manoliu la Ciudad de Mexico, unde câștigase Jocurile Olimpice. Era prin octombrie 1968, când aruncase Manoliu discul și el tocmai făcuse cerere de reabilitarela Comitetul Central. Erau lunile alea de entuziasm, după plenara ceceului din aprilie, în care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
intra în contact cu penalul, s-a născut vigoarea viitorului.“ Dispăruse junghiul. Mai făcu un geste înflăcărat, ca și cum ar fi preluat discul aruncat de Lia Manoliu la Ciudad de Mexico, unde câștigase Jocurile Olimpice. Era prin octombrie 1968, când aruncase Manoliu discul și el tocmai făcuse cerere de reabilitarela Comitetul Central. Erau lunile alea de entuziasm, după plenara ceceului din aprilie, în care Ceaușescu dăduse tare în Gheorghiu-Dej și Drăghici, în Chișinevschi, Teohari Georgescu și în alți câțiva. Deși nu-l numise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
așterne Ea, copila cea de aur, visul negurii eterne; Și cu cât lumina-i dulce tot mai mult se lămurește, Cu-atît valurile apei, cu-atît țărmul parcă crește. Codrul pare tot mai mare, parcă vine mai aproape Dimpreună cu al lunei disc, stăpânitor de ape. Iară tei cu umbra lată și cu flori până-n pământ Înspre apa-ntunecată lin se scutură de vânt; Peste capul blond al fetei sboară florile ș-o plouă... Ea se prinde de grumazu-i cu mînuțele-amîndouă Și pe
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
cântat “o, sole mio”, pe note false ca un adevărat actor. Promit că azi e ultimul meu cuvânt: adio! La sinceritate, vei rămâne-n veci, dator . Un vis neîmplinit Îmi amintesc tinerețea mea cu ceaiuri dansante, cu muzică beton pe discuri de vinil de se încingea acul pick-up-ului; dansam tangou, rock, lambada, ah, și ce formații, ce cântăreți; unul si unul! Când dansam după Boney M era nebunie, toți băieții voiau să-l imite pe Alfonso Farrell, la melodia „Rasputin”. Eu
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
te-ndoi, e numai a ta! De altfel, avea tot albumul de Jazz Gedichte al lui Jens Gerlach din anii '80, dedicate clasicilor jazz-ului: Scot Joplin, Tom Turpin, Billie Holiday, Charlie Parker, Jay-Jay Johnson, Miles Davis. Și, în timp ce asculta discul care impunea un mimetism rasial feroce, Alimentară, în picioare, cânta transfigurată, evident în traducere proprie, cu voce guturală și clapetând o trompetă imaginară: Sunt o frunză îngălbenită, Uitată pe arborele cunoașterii, O piatră de pavaj Tăiată din granit negru; Iubitul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
divini și alte sofisme din astea. Deodată, cineva o fură pe Alimentară, un bărbat mare, roșu în obraji și privirea cruciș. Nu spuse ce căuta acolo, nici de unde este. Sorbea tot ce era în jur, toate lucrurile se topeau încet, discurile cu jazz din anii tinereții și chiar tinerețea lor se scurgeau lichide, servanta, televizorul, biblioteca și vitrina cu bibelouri, paharele de porțelan și tăcerea acestora. Nici n-atingeau podeaua pentru că fluidul-bibliotecă sau vitrină se curba, se subția pentru a deveni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
mirându-se pentru faptul că oamenii o priveau ciudat, ca pe un crocodil dus în lesă de Mama. Și zmeiele copiilor fugeau cu sfoară cu tot spre înalturi, mingile se rostogoleau printre Ea: Mioara copil, Mioara adolescent, Mioara analist, telefon, disc, bandă magnetică, fir de telegraf, siguranță la postul Trafo din colțul casei. Ea era Totul! Cu atâtea cunoașteri de interior, de exterior, de înalturi, de adâncuri și, totuși, era ocolită, respinsă, îndepărtată, dar cu posibilitatea de a avea trotuar liber
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
apune acum în spatele dealurilor acoperite cu păduri... Da. Grădina Botanică mai supraviețuiește, cu greu. Felix Amadeo a avut grijă de asta. Soarele coboară spre linia orizontului și în ochii mei izvorăsc lacrimi. Îmi pare rău... atât de rău... A răsărit discul de aur. Miercuri. Ce greu trec zilele... Mă simt mai bine și totul pare mai roz acum decât aseară. Continuarea zilei de luni: Aveam îndoieli când am auzit cuvintele directorului. Totul a luat o întorsătură neașteptată. Planurile mele erau răvășite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
accentueze senzația ciudată. Turnurile gri păreau niște cruci de beton într-un cimitir imens ce marcau locurile de odihnă veșnică a celor care încă n-au murit. Pe străzi, pe trotuare, mașinile, din ce în ce mai rare, și pietonii, din ce în ce mai grăbiți odată cu înălțarea discului solar pe bolta cerului, semănau izbitor de tare cu niște furnici, cu niște gândaci care, dând de o sursă de hrană, o invadează și o consumă, o transportă până în vizuina lor și acolo o depun pentru iarna ce va să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
calmă de fiecare relief, de fiecare stâlp, de fiecare casă și de fiecare copac, lungindu-se din ce în ce mai mult, până când își dădeau drumul și dispăreau. Timpul părea să accelereze cu fiecare secundă care trecea și curând, foarte curând, soarele răsărea, iar discul său părea un intrus în lumea întunericului. Un moment a părut o pată galbenă pe un fundal negru, dar apoi a început să strălucească și norii au fugit speriați, înfrânți de un inamic superior lor. Între ei și steaua orbitoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]