15,245 matches
-
desfrâu. Ce le pasă?! Noi muncim, ca să poată ei să benchetuiască! Constantin Dumescu se lumină la față văzând pe Miron. Îl îmbrățișă cu o efuziune care părea aproape neverosimilă pentru firea lui tăcută și înfățișarea-i închisă. Își potrivi pe nas ochelarii de aur, semn de mare emoție la el, iar ochii, de obicei reci, îi râdeau. După câteva minute de întrebări și răspunsuri afectuoase, Miron Iuga zise: ― Tu ai de lucru aici, dragă Costică, și eu n-am venit să
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
vă învoiți cu boierii voștri și să fiți oameni de omenie. Ba acuma v-a mai intrat în cap să cereți și pământurile boierilor pe prețuri de batjocură, ori chiar de pomană. Ați ajuns să nu vă mai cunoașteți lungul nasului... Potoliți-vă, măi oameni, ascultați de boieri și munciți! Fiți harnici și nu vă luați după îndemnurile rele! Voi sunteți talpa țării, voi... Luca Talabă, care din toate vorbele ce le auzea înțelegea numai că se duce Babaroaga și că
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
strigă domnul cu bărbuță din mașină. Șoferul zgâlțâi zdravăn urechile băiatului, îi mai arse și câteva palme peste cap și apoi îl azvârli pe podeț, lângă portița în dosul căreia Nicu amorțise de frică cu gura căscată și lumânărele sub nas: ― Acolo să stai, hoțule, nu înaintea mașinilor! Pe când automobilul cotea puțin mai jos, în curtea conacului Iuga, răcnetele lui Costică umpleau văzduhul și adunau vecinii. Baba Ioana, speriată, sosi într-un suflet: ― Ce-i, Costică?... Ce-ai pățit? Copilul răspunse
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
sărmanul, e atât de îngrijorat din pricina Nadinei... Ușa directorului se întredeschise subit și în crăpătură apăru capul lui Deliceanu: ― Roșule, mai ai ceva? ― Nimic!... Poate mai spre amiazi. Am să telefonez și viu să anunț! zise secretarul fără să ridice nasul din jurnale. Când se închise ușa, Titu întrebă uimit: ― A și venit? ― Ehe! Chiar înaintea mea! râse Roșu ironic. Ne clătinam, ne clătinam! ― Guvernul? făcu Herdelea. ― Și guvernul, și toată banda, urma Roșu ursuz ca de obicei. Ne ducem dracului
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
și că, în orice caz, ea tot a lui trebuie să fie pentru totdeauna. Iar drept legământ, de aci încolo, în loc de alte mângâieri, are să-i zică numai "mireasa mea"... ― Veniși, puiule? Bravo! murmură Roșu intrând și găsind pe Titu cu nasul în jurnale. Vasăzică gata, ai?... După-amiazi avem guvern nou! Și după ce mai răsfoi câteva gazete: ― Ai văzut cum au schimbat macazul onorabilii?... Acuma nu mai e vorba de lupta sfântă a țăranilor. Acuma sunt numai tulburătorii ordinii publice împotriva cărora
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Așa, da, fraților! făcu Cârciumarul către cei dimprejurul său. Dacă ne ținem de mână cu toții, nu mai poate să ne înfrunte nimeni! Miron Iuga știa de întrunirea sătenilor și de pregătirile lor împotriva lui. Isbășescu, care până azi nu scosese nasul din registre, socotind că pe dânsul nu-l interesează controversele dintre proprietari și săteni, el fiind un simplu negustor de cifre, fu cuprins de groază când logofătul Bumbu îi spusese, mai mult în glumă, că țăranii tocmai pe el îl
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
mâinile, adăpostindu-și geanta în poală. Râse, dându-și capul pe spate, și chiui când căluțul începu să salte. Cu basmaua înnodată de două ori sub bărbie, avea o față care parcă te privea dintr-un cerc decupat în zid. Nasul mic, cu vârful bont, parcă neterminat, buzele rotunde care, puțin strânse, ar fi încăput în conturul unui inel, ochii pieziși și verzui, irizând pomeții săltați, fruntea netedă, de copil, decupată la jumătate de sprâncenele neîndemânatic subțiate cu penseta, șuvițele blonde
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
propriul chip. Uneori îmi ziceam că, dacă m-aș întâlni cu mine însumi, nu m-aș mai recunoaște. Când am ieșit din închisoare, mi-am dat seama câtă dreptate avusesem. Îmi atingeam obrajii, pielea foșnea ca o foaie de ziar, nasul mi se ascuțise și buzele se subțiaseră. Nu mai recunoșteam nimic din mine, dar puneam asta pe seama degetelor care tremurau, nu pe seama pomeților care se ascuțiseră ori a pielii care se căznea să mă acopere, de parcă oasele crescuseră pe dedesubt
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
nu știm dacă era nemișcat sau acesta era felul lui de a se mișca : cu picioarele încrucișate, cu palmele pe genunchi, într-o atitudine de relaxare. Ochii închiși te lăsau să bănuiești o privire întunecată, sporită de rădăcina puternică a nasului acvilin. Părul negru curgea moale, de o parte și de alta a feței, ca urma lăsată de o bidinea groasă, apăsată de la creștet spre tâmple. Îl credem firav, cu umerii aduși, dar nu face niciun efort să și-i îndrepte
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
unitate de măsură. Ți-ar trebui mai multe rubrici deodată. Atunci e ca sănătatea, hotărî Vocea. — Asta de unde ai mai scos-o ? râse Iacob. — De ce trebuie să râzi de câte ori nu înțelegi ceva ? întrebă Vocea. Cum e, după părerea ta, un nas sănătos ? Cred că drept, ca să respire cât mai bine. — Ochii ? — Limpezi, să adune cât mai multă lumină. — Genele ? Lungi, să protejeze privirea. — Părul ? — Des și ondulat, să apere de soare și de frig. — Buzele ? — Groase, să poată deosebi mai bine
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
adori pe Satana, să te prosternezi în fața demonilor mânjiți cu sânge de animal și înzăuați cu podoabe drăcești. Liturghia se prefăcea, ca și obiectele de cult, într-un șir de scârnăvii, de obscenități pe care iluminații întunericului le psalmodiau pe nas. Iar noi eram nevoiți să repetăm, bătând mătănii. Și iată, într-o zi de Paști, ce minune, ni s-a arătat Mântuitorul pe care ni-l aminteam ca prin ceață. Numai că de data asta nu am mai avut voie
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
un cuvânt mai lung. Da’ de unde, ar fi spus Efrem, dănțuind prin osuarul lui translucid. E exact ce trebuie, cuvântul care ne lipsea din urcușul în trepte al bătrânului Heidegger. Ar fi arătat spre Cosmina, cu degetul proptit la rădăcina nasului. „Sein.“ Apoi, cu brațele în lături, către zâmbetele pe care durerile cărnii nu le pot ascunde, luminate ca în filmele mute : „Dasein“. Și acum urmează, neîndoielnic, „Seiende“. — Să le spui, bătrânului Heidegger și lui Efrem, că medicina începe tocmai în
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
durerile cărnii nu le pot ascunde, luminate ca în filmele mute : „Dasein“. Și acum urmează, neîndoielnic, „Seiende“. — Să le spui, bătrânului Heidegger și lui Efrem, că medicina începe tocmai în momentul în care are puterea să trântească filosofiei ușa în nas. Pantelimon se întoarse, zâmbind : Bine, pe Freud poți să-l lași să se uite pe fereastră. — Cu Efrem trebuie să te grăbești, spuse Cosmina, aranjând pătura cu mâinile bolnavului deasupra. O să plece în Anglia. A găsit acolo de lucru. — Mare
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
am găsit aici pe Penderecki ? De ce am, de la o vreme, sentimentul că moartea urcă treptele, gata să bată la ușă ? Întunericul se despică dintr-un fulger. Veioza se răsuci și cercul se strânse în locul unde sprâncenele se adunau la rădăcina nasului. Bătrânul tresări, fără să știe din care tărâm venea coșmarul. Rămase cu ochii măriți și cercul de lumină i se lipi de față ca o mască de ceară. Se săltă în mâini, încercând să se tragă lângă perete. Culorile dispărură
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
el deslușea tot felul de înțelesuri. Uneori era ziua oamenilor-păsări. Unii aduc, dacă te uiți cu atenție, a pasăre. Treceau prin fața lui cocostârci subțiratici și încovoiați, zăgani cu privirile piezișe, gâște legănându-și șoldurile, pelicani cu gușile zvâcnind, botgroși cu nasul turtit, acvile cu nasul coroiat și pinguini înșirându-se. Coltuc privea în sus la mulțimile astea, ca la niște stoluri profilate pe cer. Ba chiar vestind anotimpurile : când berzele și sturzii se înmulțeau, venea primăvara, când mulțimea era o aruncătură
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
de înțelesuri. Uneori era ziua oamenilor-păsări. Unii aduc, dacă te uiți cu atenție, a pasăre. Treceau prin fața lui cocostârci subțiratici și încovoiați, zăgani cu privirile piezișe, gâște legănându-și șoldurile, pelicani cu gușile zvâcnind, botgroși cu nasul turtit, acvile cu nasul coroiat și pinguini înșirându-se. Coltuc privea în sus la mulțimile astea, ca la niște stoluri profilate pe cer. Ba chiar vestind anotimpurile : când berzele și sturzii se înmulțeau, venea primăvara, când mulțimea era o aruncătură de corbi, stătea să
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
mânate într-o parte și în alta. Dar erau și oameni-vulpi, oameni-lupi ori dintre cei cu fețele alungite ca de viezure sau iuți, ca niște nevăstuici. Se vedeau și gazele, săltând pe tocuri subțiri, hipopotami fălcoși și greoi, tapiri cu nasurile în jos, de parcă ar fi avut vârful umplut cu alice. Pe de altă parte, multe erau rânduite altfel decât ar trebui. Privind la oamenii-păsări, la oamenii-animale sau la oameniicuvinte, nu reușea să dea mulțimilor un singur chip sau să le
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
pieptului, Coltuc ar fi trebuit să fie un flăcău înalt și vânjos. Așa însă abia dacă măsura, cu glugă cu tot, vreo doi coți, dacă socotim și căruțul, cu rulmenții de dedesubt. Scund, dar cu chip de- acum bărbătesc, cu nas încovoiat, tot așa, bărbătește, și cu tuleiele mijite ca niște cârcei de viță, Coltuc arăta ca un copil bătrân. Iar ochii tocmai de aceea se încăpățânau să rămână copilăroși. Alerga de-a lungul străzilor cu privirile, se strecura printre oameni
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
nu poate să ți le fure nimeni... — Cel mai mult îmi plăceau teii și castanii. Și tufa de iasomie, din fundul curții. — Mai ții minte ce frumos mirosea, mai ales spre Rusalii... Mirosea frumos și-ți lăsa puf galben pe nas... Minți, râse Coltuc. Cum să-i simți mirosul dacă pentru tine ea nu există, ba să te mai și îngălbenească pe nas... Eu cred tot ce spui, se dezvinovăți Melania. Mereu ai fost mai deștept decât mine. Uite câte cărți
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Mai ții minte ce frumos mirosea, mai ales spre Rusalii... Mirosea frumos și-ți lăsa puf galben pe nas... Minți, râse Coltuc. Cum să-i simți mirosul dacă pentru tine ea nu există, ba să te mai și îngălbenească pe nas... Eu cred tot ce spui, se dezvinovăți Melania. Mereu ai fost mai deștept decât mine. Uite câte cărți ai citit... De-aia te și iubea mama pe tine mai mult... Mereu mă gândesc la ea, șopti Coltuc. Cum ar fi
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
adânci, ca și cum cineva îi cususe pielea neîndemânatic cu iglița, pe dedesubt. Barba nerasă de câteva zile, în loc să acopere, nu făcea decât să adâncească brazdele din obraz. Iar sângele, căznindu- se prin strâmtorile acelui obraz lipit de oase, se bulucea către nas, spărgându-se în vinișoare roșii, spre capătul bont. Hainele îi erau mototolite, dar se vedea că se străduise să se îmbrace cât mai curat, doar că hainele se molipsiseră de oboseala trupului pe care trebuiau să-l acopere. Pantofii, vechi
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
lucios și negru, coborând pe frunte în șuvițe amestecate cu sudoare. Ochii îi erau roșii de nesomn, de băutură înghițită pe nerăsuflate, de sângele năvalnic pe care vinișoarele subțiri nu puteau să-l încapă. Pupilele negre erau apropiate de rădăcina nasului, concentrate să privească într-un singur punct. Iar pieptul îi tresălta, mai-mai să se spargă, dintr-o bărbăție adunată fără folos și scăpată din hățuri. Rada era zveltă, chiar dacă mijlocul îi era puțin îngroșat. Avea un aer adolescentin, cu șoldurile
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
îi era puțin îngroșat. Avea un aer adolescentin, cu șoldurile înguste, cu sânii mici, cât să umple o cupă de șampanie, cu bretonul prins, școlărește, sub bentiță. Pomeții îi ridicau coada ochilor, încât culoarea verde, luminoasă, umbrele genelor întoarse și nasul cârn îi dădeau înfățișarea unei feline mici și iscoditoare. Era îmbrăcată cu un tricou larg peste umeri și blugi, semnele feminității păreau nedezmeticite, ar fi trebuit s-o faci să plângă, pentru ca femeia să iasă la iveală. Apoi, încetul cu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
aceeași lungime cu a calului, numai că, de data asta, așezat pe două picioare. Ar fi avut urechi mici și ascuțite, țâșnind din părul creț, și o singură sprânceană groasă, dintr-o tâmplă în cealaltă, cu o ușoară arcuire în dreptul nasului. Care nas s-ar fi așezat bont pe maxilarele alungite, cu nările groase și răsfrânte, și peste o gură rânjind întruna din dinții lungi. Ar fi fost ușor adus de spate, dar asta doar din dorința de a părea ca
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
cu a calului, numai că, de data asta, așezat pe două picioare. Ar fi avut urechi mici și ascuțite, țâșnind din părul creț, și o singură sprânceană groasă, dintr-o tâmplă în cealaltă, cu o ușoară arcuire în dreptul nasului. Care nas s-ar fi așezat bont pe maxilarele alungite, cu nările groase și răsfrânte, și peste o gură rânjind întruna din dinții lungi. Ar fi fost ușor adus de spate, dar asta doar din dorința de a părea ca și ceilalți
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]