18,350 matches
-
bătălii ale celui care devenise o vedenie înfricoșătoare pentru atotputernicul Imperiu Otoman. Plănuia o expediție pe Mont-Blanc, dorind să înfigă victorioasă pioletul în vârful seducătorului rege al Alpilor, "acolo, în acel univers pur, unde nu există decât zăpadă, stâncă și nori". Din păcate lumea își pierduse mintea și mai ales sufletul, climatul politic al Europei intrând în perioada tulbure, tensionată, a declarațiilor de război. Chiar dacă nevoită să-și amâne ascensiunea, nu-și uitase ideea. Trecuse doar într-un plan secund. Între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
rămân agățați câțiva marinari, biete surcele infime bătute de vânt și valuri. Singuri și speriați, continuă totuși să lupte cu forțe inegale împotriva stihiilor dezlănțuite. În tot acest tablou neguros, undeva departe, firave raze de lumină străpung perdeaua întunecată a norilor. Se arată primele semne ale zilei care, cine știe, poate aduce salvarea nefericiților. Magistrală simbolistică pentru speranța vieții care nu dispare niciodată, nici în cele mai disperate situații. Hai să păstrăm în mintea și în inima noastră acest sâmbure de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
agonii. "Doamne Dumnezeule, păzește-ne pe noi păcătoșii...". O nouă bombă explodează deasupra lor, violența impactului făcând ca adăpostul să se clatine asemeni unei corăbii rămasă fără cârmaci pe o mare vijelioasă. Suflul sparge în bucăți ușa din lemn. Un nor de fum și cenușă năvălește înăuntru. Cu un pocnet sec, becul se sparge lăsând încăperea într-un întuneric rece și dușmănos. "Îngrădește-ne și păzește-ne Doamne, cu puterea Ta cea mare... Bucăți mari de cărămidă spartă încep să cadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
toropiți, încercând să reziste arșiței. Dogoarea soarelui de iulie amorțește reacțiile, pista prăfuită de antrenament plină cu tot felul de obstacole pare mai neprietenoasă ca oricând. Străbătând infernul torid, ecoul unor ordine răstite ajung până la ei. Învăluit într-un mic nor de praf, pe sub ochii lor trece plutonul trei. Cocoșați sub greutatea echipamentului, soldații mărșăluiesc mecanic cu fețe absente, subțiate de oboseală. În fața lor, călare, sublocotenentul Jigodeanu, cu mâna stângă pusă arogant în șold și privire disprețuitoare pentru tot ce se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
Ies la șosea, poate găsesc ajutor. Singuri nu ne descurcăm. Zgomotul unor roți pe drum face pe Marius să întoarcă capul. O căruță, la care este înhămat un cal mărunt și slab, trece către București ridicând în urmă-i un nor de praf. Strigă și face semne largi către căruțaș. Slobozind un sonor "Prrr, măi Bălane!", acesta trage hamurile, sare de pe capră, prinde dârlogii calului și aduce căruța chiar lângă ei. Își scoate pălăria de pai ștergând cu dosul palmei fruntea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
conștiință? Ochii albaștri șterși, încât par decolorați, ai jandarmului, privesc indiferent la ofițerul din fața lui. Din păcate nu am nici o putere. Mă supun unor ordine, la fel ca dumneavoastră. Ca un vuiet continuu, se aude zgomot înfundat de motoare. Printre norii de praf se arată boturile monstruoase ale unor camioane de mare tonaj. O coloană mecanizată germană. Fără nici un menajament, jandarmul forțează bătrânul să treacă cu atelajul în câmp. Prin fața lor defilează nenumărate baterii antiaeriene. Sub plasele de mascare se văd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
dezarticulată scăpată din mâinile păpușarului. Cu un muget asurzitor, o bombă percutează solul în apropierea lui și suflul îl aruncă câțiva metri mai încolo. Forța exploziei aruncă peste el bucăți de pământ înghețat, diferite resturi carbonizate și zăpadă murdară. Un nor uriaș de fum și flăcări îl ascund vederii. Cu încărcătura epuizată, avionul se înalță apoi se pierde imediat înghițit de norii cenușii. Fără să țină seama de instinctul care-l avertizase că undeva există un pericol, sergentul se ridică și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
metri mai încolo. Forța exploziei aruncă peste el bucăți de pământ înghețat, diferite resturi carbonizate și zăpadă murdară. Un nor uriaș de fum și flăcări îl ascund vederii. Cu încărcătura epuizată, avionul se înalță apoi se pierde imediat înghițit de norii cenușii. Fără să țină seama de instinctul care-l avertizase că undeva există un pericol, sergentul se ridică și aleargă către zona unde văzuseră ultima dată copilul. "BANG!". Împușcătura bubuie sinistru în orașul căzut într-o tăcere încremenită. Glonțul pătrunde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
altă parte. Își ridică gulerul și învăluit în aburii propriei lui respirații, pornește fără grabă. Pe albul metalic al zăpezii, umbra lui alunecă lin ca într-o oglindă, "Nu e tocmai vremea potrivită pentru reușita misiunii din noaptea aceasta. Niște nori ar fi bineveniți. Ei, om trăi și om vedea." Căpitanul este deja în drum. Pare la fel de nedumerit. Ce s-o fi întâmplat de ne-a chemat din nou comandantul la nici o oră după terminarea instructajului? Poate c-a uitat să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
vom afla când ajungem. De undeva, din întuneric, se aude un slab clinchet metalic, dar pentru nervii lor întinși bubuie ca o lovitură de tun în liniștea sectorului. Imediat, amândoi se lasă la pământ. Crudă, luna dispare în dosul unui nor și bezna învăluie și mai stâns în jurul lor. Cu toate simțurile în alertă, cei doi cercetează cu ochi iscoditori noaptea, în timp ce trag cu urechea la cel mai neînsemnat foșnet. Spre ușurarea lor se dovedește a fi o alarmă falsă. Totul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
Un ultim prag este escaladat. Lungit pe burtă, Marius cercetează atent platoul golaș, de vreo douăzeci metri lățime și încă pe atât lungime. Punctul cel mai sensibil al traseului lor. Ca un făcut, luna, timidă până atunci, răsare lăptoasă dintre nori. Îngrijorat, privește cerul. "La naiba, murmură el înciudat, trăgându-și căciula mai pe frunte, asta e tot ce ne mai lipsește." Conform planului stabilit, de aici trebuie să acționeze pe grupe. Privește către sergentul Lazăr și acesta dă din cap
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
atace din spate, in timp ce restul plutonului, sub comanda locotenentului, din flanc. Calm, ca la o banală instrucție în curtea regimentului, Mâțu își adună oamenii. Dispar cu toții printre ramurile negre ale copacilor asemenea unor năluci. Parcă răspunzând dorinței generale, nori groși se adună pe cer până când lumina rece și indiferentă a astrului nopții nu mai poate trece, lăsându-i înfășurați în bezna cea mai profundă. În șoaptă, Marius transmite ordinul de înaintare. Zvâcnind, oamenii se ridică dintre copaci, tot lanțul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
care încearcă, inutil, o rezistență. Artileriștii cad rând pe rând. Doi sau trei dispar în pădure, dar nimeresc exact în fața oamenilor lui Mâțu care-i anihilează rapid. Cât durase totul? Exact 12 minute. Încet, încet, ninsoarea se potolește. Ieșită dintre nori, luna luminează cu raze reci corpurile a douăzeci și trei germani și doi români așa cum fuseseră surprinse de coasa morții. Aflate departe, familiile lor habar nu au că fratele, soțul sau copilul lor murise într-o obscură luptă corp la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
de conștiință, lasă-le pe seama celor care declanșează războaiele. Tăcerea se lasă din nou între ei. Amândoi continuă să fumeze. Înfrigurat, Carol bagă mâinile în buzunarele mantalei. Începe să se lumineze, dom' locotenent? Nu, e de la lună. A ieșit din nori. Mai e destul până la ziuă. Niciodată nu te-am văzut fumând. Așa e. Mi-a trecut prin cap ca înainte să ajung erou, să încerc și asta. Să văd ce am pierdut. Eh, nimic deosebit. Ascultă, poți să-mi răspunzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
ajung să nu se mai înțeleagă. Aruncă cu un gest obosit chiștocul țigării care i se lipise de buza de jos. După ce își curăță buzele de firele subțiri de tutun, privește cu ochi obosiți cerul. Luna... Da? A intrat în nori. Privirea lui Marius țintește sus, peste vârfurile copacilor, spre bolta întunecată punctată ici-colo cu sclipirea rece a stelelor. Știți, un singur lucru regret. Că nu mi-am îmbrățișat mama la plecare. Cu siguranță ai să o faci când te întorci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
de fapt nu a dispărut niciodată. Hitler este cel mai bun exemplu că lumea trebuie să descopere valoarea creației și nu regresul distrugerii. Un avion vâjâie pe cer și deși Marius îl caută din ochi, nu-l poate vedea din cauza norilor joși. Probabil este aviația germană care face sporadic zboruri de recunoaștere. Amănunt care-i aduce aminte că nu se vor bucura mult timp de liniște. Foarte curând ofensiva va porni din nou. Semnele se arată deja. Comunicatele între comandamentele rus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
răsare dintr-un morman de cadavre, la nici câțiva metri de cazemată. Aruncă o grenadă înspre ambrazura betonată. Mitraliera îl ciuruie cu o rafală lungă. Se zguduie neîncetat, cuprins parcă de fiori. O detunătură înfundată face să tacă țăcănitul prelung. Norul gros de fum se împrăștie repede, în urma lui rămâne un miros greu de carne arsă. Câțiva germani, echipați în halate albe, ies din cazemată ca să se prăbușească sub gloanțele lui Marius și ale lui Nicky. Căpitanul face semne spre înainte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
în talpă, atunci se gătește! Așa pățeam când eram cu oile la munte și niciodată semnele nu au înșelat. Cam la vremea sorocită de Florea, prin fantele crestelor se vede cum pe cer încep să alerge într-o goană nebună norii de furtună. În bezna și mai groasă datorită ninsorii transformată într-un viscol zdravăn ce poartă aiurea crengile căzute din copaci, Marius arată mecanicilor niște adăposturi unde pot sta până trece vijelia. Intră și el în unul dintre ele, plasat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
se apropie în fugă. Trage siguranța grenadei prinsă la centură și o aruncă spre grupul partizanilor. Se trântește la pământ, acoperindu-și casca cu mâinile. Vuietul exploziei plutește o clipă pe deasupra văii ca apoi totul să devină tăcere. Doar un nor de fum negru marchează locul unde tocmai se petrecuse ultima secvență a luptei. Locotenentul Menzel se apropie cu oamenii lui. Încep să caute minuțios și sistematic eventualii supraviețuitori. Herr Major, am găsit în viață doi partizani. Unul dintre ei nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
Crepusculul colorat in nuanțe sângerii sau roz pal amestecat cu portocaliu inundă peisajul, până atunci mohorât, într-o ploaie de aur și pentru o clipă pădurea pare precum intrarea în Rai. Oh, ce splendoare! exclamă admirativ Romulus. Ai crede că norii au luat foc! Treptat, zdrobit sub căderea fără de oprire a întunericului, roșul cerului se mistuie și întreaga lume se trezește din nou sub stăpânirea aproape palpabilă a violetului rece al serii. Marius își scoate binoclu, șterge lentilele aburite și îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
timp de iarnă, lacrimile pot fi la fel de periculoase ca și un glonț. Transformate în cristale, poți orbi din cauza lor. Silențioși ca niște șerpi și la fel de periculoși soldații încep să înainteze printre copacii care mărginesc șoseaua. Luna dispare ascunsă de un nor străveziu și întunericul nopții se transformă într-o beznă ciudată, albăstruie. Răsărit pe neașteptate în fața lor, un post german de pază este lichidat din mers, cadavrele dispar repede, ascunse în tufișuri. Tăcuți și invizibili, atacatorii pătrund în câmp deschis. Instinctiv
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
nepăsător că își pierduse credința. Ezită un moment înainte să arunce cu pământ peste silueta fragil desenată de faldurile pânzei kaki. Își dă seama că a rămas mai singur ca niciodată. Smaranda, prietenii, camarazii, cu toții s-au dus, spulberați ca norii de vânturile mari ale înălțimilor cerești. Oftează îndelung și trist, cu sufletul redus doar la o mână de cioburi. Adio dragostea mea. Visul frumos s-a destrămat. Împreună, tu, eu, copiii noștri... Își îndreaptă spatele și salută. Onorul unui militar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
vaietele celor loviți. Unii dintre cei rămași în viață aleargă bezmetici, alții se târăsc greoi, pete întunecate perfect vizibile pe albul zăpezii. Cu toții ajung să cadă sub gloanțe sau striviți sub tonele uriașelor mașinării blindate. Iovuț dispare spulberat într-un nor uriaș de flăcări și fum. Din trapele deschise, comandanții râd mulțumiți. Nimeni nu pare să mai fie în viață. Peste tot, doar cadavre. Motoarele Maybach urlă asurzitor în timp ce șenilele sfarmă ziduri, strivesc mormane de moloz, distrug tot ceea ce poate fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
de moarte se năruie în zăpadă ca un castel din cărți de joc. Rapid, Marius se aruncă și el la pământ dar, BANG! O altă împușcătură bubuie. Simte cum abdomenul îi este perforat. Cade greoi, pe spate. Deasupra, zărește printre norii mărunți și pufoși, un soare care strălucește fără să încălzească. I se pare că cerul este atât de jos încât pentru un moment are convingerea că îl poate atinge cu mâna. Chircit de durere, privește către gaura din uniformă. Exact
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
crea iluzia că totul e foarte bine, dar puținul din jur va scoate mereu În evidență lipsurile de toate felurile, zecile de magazii, silozuri din port, pline altădată, goale acum, ce contraziceau optimismul dirijat, din presa centrală și locală. Singuri norii vor trece aceiași, departe peste fluviu, strălucitori primăvara și vara, Întunecați toamna și iarna. După o oră ne despărțirăm de el Îmbrățișîndu-l. - Să nu ne uitați, rostii. El mă Îmbrățișă din nou. 20. CÎnd ajunse acasă, Marga Popescu deschise ferestrele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]