15,513 matches
-
explicații ale cauzelor și efectelor acestora. În plus, Clarke a păstrat ideea originală ca monolitul să se afle în apropierea planetei Saturn, idee la care Kubrick a renunțat din motive tehnice. Filmul a mutat acțiunea în apropiere de Jupiter, o planetă mult mai ușor de simulat cu mijloacele tehnice ale vremii. Scenariul filmului a fost nominalizat în 1969 pentru un premiu Oscar. Inițial, atât Clarke cât și Kubrick au considerat subiectul închis și au respins ideea unei posibile continuări a proiectului
Odiseea spațială () [Corola-website/Science/329797_a_331126]
-
în 1969 pentru un premiu Oscar. Inițial, atât Clarke cât și Kubrick au considerat subiectul închis și au respins ideea unei posibile continuări a proiectului "2001". Însă, în 1979, sondele spațiale Voyager 1 și Voyager 2 au ajuns în apropierea planetei Jupiter și au transmis imagini despre ea și despre sateliții ei. Noile informații primite despre această regiune a sistemului solar l-au îndemnat pe Clarke să ia în considerare descrierea lor pentru publicul larg în ceea ce putea deveni o continuare
Odiseea spațială () [Corola-website/Science/329797_a_331126]
-
și sateliții acestuia i-au oferit material suplimentar pentru cadrul descris în prima carte. De-a lungul seriei, omenirea se avântă tot mai departe în sistemul solar, construind un inel orbital legat de Pământ prin patru lifturi spațiale, colonizând Luna, planeta Marte, coborând pe Mercur și instalându-și baze pe sateliții lui Jupiter Callisto și Ganymede. În "3001" se vorbește chiar despre tractarea cometelor spre Venus - unde se află o bază științifică - pentru a modifica atmosfera planetei în vederea unei terraformări ulterioare
Odiseea spațială () [Corola-website/Science/329797_a_331126]
-
lifturi spațiale, colonizând Luna, planeta Marte, coborând pe Mercur și instalându-și baze pe sateliții lui Jupiter Callisto și Ganymede. În "3001" se vorbește chiar despre tractarea cometelor spre Venus - unde se află o bază științifică - pentru a modifica atmosfera planetei în vederea unei terraformări ulterioare. În același roman se vorbește despre explorarea centurii Kuiper și călătoriile efectuate către stelele cele mai apropiate. Cea mai spectaculoasă problemă pusă de Clarke este transformarea planetei Jupiter într-un mic soare, botezat Lucifer. Transformarea este
Odiseea spațială () [Corola-website/Science/329797_a_331126]
-
se află o bază științifică - pentru a modifica atmosfera planetei în vederea unei terraformări ulterioare. În același roman se vorbește despre explorarea centurii Kuiper și călătoriile efectuate către stelele cele mai apropiate. Cea mai spectaculoasă problemă pusă de Clarke este transformarea planetei Jupiter într-un mic soare, botezat Lucifer. Transformarea este posibilă grație tehnologiei aflată în posesia monoliților și are o serie de consecințe: O altă problemă interesantă ridicată de autorul britanic o constituie explorarea suprafeței cometei Halley. Cu mai bine de
Odiseea spațială () [Corola-website/Science/329797_a_331126]
-
care le-ar putea provoca Lucifer în vederea evoluției vieții inteligente. Deoarece primul roman, "2001", respectă ideea inițială a lui Clarke și Kubrick și nu direcția în care a evoluat ulterior filmul și restul seriei, scriitorul britanic descrie în acesta și planeta Saturn cu inelele sale și unul dintre sateliți, Iapetus. Intervalul mare de timp scurs de la scrierea primului roman al seriei și până la încheierea acesteia - aproape trei decenii - i-a permis lui Clarke să fie martor la numeroase descoperiri științifice și
Odiseea spațială () [Corola-website/Science/329797_a_331126]
-
paralelipipedică, culoare neagră, suprafață alunecoasă și dimensiuni variate, care însă respectă proporțiile 1:4:9. Clarke propune ipoteza că viața s-ar fi dezvoltat pe satelitul Europa sub stratul de gheață care-i acoperă suprafața, presupunând că activitatea tectonică a planetei permite existența apei în zonele adânci, sub o calotă extrem de groasă de gheață. Transformarea planetei Jupiter într-un soare apropiat de satelit duce la creșterea temperaturii medii la suprafață, ceea ce determină topirea ghețurilor. Astfel, creaturile din adâncurile oceanelor europane pot
Odiseea spațială () [Corola-website/Science/329797_a_331126]
-
Clarke propune ipoteza că viața s-ar fi dezvoltat pe satelitul Europa sub stratul de gheață care-i acoperă suprafața, presupunând că activitatea tectonică a planetei permite existența apei în zonele adânci, sub o calotă extrem de groasă de gheață. Transformarea planetei Jupiter într-un soare apropiat de satelit duce la creșterea temperaturii medii la suprafață, ceea ce determină topirea ghețurilor. Astfel, creaturile din adâncurile oceanelor europane pot ieși la suprafață. Asemănătoare ființelor acvatice terestre, acestea își petrec în primă fază viața în
Odiseea spațială () [Corola-website/Science/329797_a_331126]
-
medii: ziua stau în adâncurile oceanelor, iar noaptea ies la suprafață și se odihnesc în igluuri construite pe gheață. În epilogul romanului "2001", a cărui acțiune se petrece în 20.001, Clarke precizează că europanii s-au mutat la suprafața planetei și chiar au început să exploreze fața mereu întunecată a satelitului, la care lumina lui Jupiter/Lucifer nu ajunge niciodată. Din acel loc ei sunt capabili să observe ceilalți sateliți mari ai lui Jupiter - Io, Ganymede și Callisto - precum și activitatea
Odiseea spațială () [Corola-website/Science/329797_a_331126]
-
ceilalți sateliți mari ai lui Jupiter - Io, Ganymede și Callisto - precum și activitatea desfășurată de oameni în spațiul cosmic, care îi determină să-și pună o serie de întrebări existențiale. Clarke ridică ipoteza posibilității vieții pe Jupiter, deși aceasta este o planetă gazoasă care nu ar putea susține forme de viață similare cu a noastră. El propune o zoologie complet diferită de conceptele familiare: Obligați să aleagă între două sisteme de evoluție a vieții, cel de pe Jupiter și cel de pe Europa, Primii
Odiseea spațială () [Corola-website/Science/329797_a_331126]
-
cel de pe Jupiter și cel de pe Europa, Primii născuți optează pentru cel de-al doilea, deoarece consideră că are șanse mai mari de a duce la apariția vieții inteligente, în timp ce viața de pe Jupiter constituie o fundătură evoluționistă. Prin urmare, transformă planeta Jupiter într-un mic soare a cărui proximitate facilitează dezghețarea suprafeței satelitului. Astfel, în timp ce europanii primesc șansa de a-și continua evoluția pe uscat, jupiterienii sunt distruși în întregime. În prefața romanului "2061", Clarke face câteva precizări legate de aceste
Odiseea spațială () [Corola-website/Science/329797_a_331126]
-
convingerea greșită că aceste structuri au fost formațiuni simple de nori. În 1791, a publicat un important studiu privitor la topografia lunară întitulat "Selenotopographische Fragmente zur genauern Kenntniss der Mondfläche". În 1793, a fost primul care a notat anomalia fazelor planetei Venus, astăzi cunoscute ca efectul Schröter, în care faza apare mai concavă decât cea prezisă geometric. Împreună cu Franz Xaver von Zach și Heinrich Wilhelm Olbers, a fondat în 1800, la Lilienthal, "Die Astronomische Gesellschaft" (în română: „Societatea Astronomică”). Obiectivul principal
Johann Hieronymus Schröter () [Corola-website/Science/329844_a_331173]
-
Împreună cu Franz Xaver von Zach și Heinrich Wilhelm Olbers, a fondat în 1800, la Lilienthal, "Die Astronomische Gesellschaft" (în română: „Societatea Astronomică”). Obiectivul principal al Societății Astronomice îl constituia observarea și studiul corpurilor cerești încă necunoscute, mai ales acele presupuse planete mici (de fapt asteroizi) existente între Marte și Jupiter. O altă sarcină a Societății Astronomice era promovarea și difuzarea de cunoștințe și informații privitoare la descoperirile astronomice efecuate. Primul președinte al Societății Astronomice a fost . În 1813, Johann Hieronymus Schröter
Johann Hieronymus Schröter () [Corola-website/Science/329844_a_331173]
-
Selenotopographische Fragmente zur genauern Kenntniss der Mondfläche". Cu acea ocazie a atribuit numele astronomului Maximilian Hell unei întregi câmpii selenare, denumire restrânsă în anii 1820 la craterul Hell (). În 1793 a fost primul care a notat o anomalie privitoare la planeta Venus, astăzi cunoscută ca efectul Schröter, în care fazele planetei apar concave. Craterul lunar Schröter și craterul marțian Schröter sunt numite după el, la fel ca Vallis Schröteri (Valea lui Schröter) de pe Lună.
Johann Hieronymus Schröter () [Corola-website/Science/329844_a_331173]
-
a atribuit numele astronomului Maximilian Hell unei întregi câmpii selenare, denumire restrânsă în anii 1820 la craterul Hell (). În 1793 a fost primul care a notat o anomalie privitoare la planeta Venus, astăzi cunoscută ca efectul Schröter, în care fazele planetei apar concave. Craterul lunar Schröter și craterul marțian Schröter sunt numite după el, la fel ca Vallis Schröteri (Valea lui Schröter) de pe Lună.
Johann Hieronymus Schröter () [Corola-website/Science/329844_a_331173]
-
titlu original "2312") este un roman science fiction din anul 2012 scris de către Kim Stanley Robinson. Acțiunea are loc în anul 2312, când societatea omenească s-a întins de-a lungul Sistemului solar. Mare parte a acțiunii se desfășoară pe planeta Mercur. Cartea a câștigat Premiul Nebula pentru cel mai bun roman pentru anul 2012. Acțiunea romanului se petrece în anul 2312, în orașul Terminator de pe Mercur, construit pe o șină gigantică pentru a-l păstra mereu pe partea întunecată a
2312 (roman) () [Corola-website/Science/329846_a_331175]
-
Mercur. Cartea a câștigat Premiul Nebula pentru cel mai bun roman pentru anul 2012. Acțiunea romanului se petrece în anul 2312, în orașul Terminator de pe Mercur, construit pe o șină gigantică pentru a-l păstra mereu pe partea întunecată a planetei. Swan Er Hong, o artistă și fostă designer de terarii pe asteroizi, deplânge moarte subită a bunicii ei, Alex, o persoană foarte influentă printre locuitorii Terminatorului. După funeralii, membrii familiei și prietenii apropiați ai lui Alex țin o conferință. Swan
2312 (roman) () [Corola-website/Science/329846_a_331175]
-
se căsătoresc. Aproape toate capitolele cărții sunt urmate de mici anexe care prezintă locurile în care s-a desfășurat acțiunea, cu detalii astronomice, geologice sau istorice, sau extrase fictive care descriu caracteristicile societății viitoare evocate de autor. În lumea romanului, planetele Mercur, Venus și Marte sunt locuite de oameni, la fel ca sateliții lui Saturn și Jupiter. Oamenii au colonizat sau colonizează toate suprafețele locuibile din sistemul solar. Aproape toți asteroizii au fost transformați în „terarii” cu un mediu interior artificial
2312 (roman) () [Corola-website/Science/329846_a_331175]
-
Mecanica cerească este o ramură a astronomiei și a mecanicii clasice care se ocupă cu studierea și descrierea mișcărilor obiectelor cerești, cum sunt stelele, planetele, asteroizii și cometele, cu ajutorul teoriilor fizicii și matematicilor. Domeniile fizicii cele mai direct vizate sunt cinematica, dinamica, mecanica clasică și relativistă. În Antichitate, se distingeau mecanica cerească de mecanica terestră, cele două lumi fiind, potrivit gânditorilor epocii, conduse de legi
Mecanică cerească () [Corola-website/Science/329857_a_331186]
-
fiind, potrivit gânditorilor epocii, conduse de legi complet diferite (aici, pe Pământ, lucrurile cad, iar sus, pe Cer, ele „se plimbă”). Această concepție se integra în concepția ptolomeică a geocentrismului. În astronomie, Legile lui Kepler descriu proprietățile principale ale mișcărilor planetelor în jurul Soarelui. Ele au fost descoperite de Johannes Kepler pornind de la observațiile și măsurătorile poziției planetelor. Aceste legi se generalizează tuturor obiectelor cerești. Primele două legi ale lui Kepler au fost publicate în 1609, iar a treia lege în 1618
Mecanică cerească () [Corola-website/Science/329857_a_331186]
-
pe Cer, ele „se plimbă”). Această concepție se integra în concepția ptolomeică a geocentrismului. În astronomie, Legile lui Kepler descriu proprietățile principale ale mișcărilor planetelor în jurul Soarelui. Ele au fost descoperite de Johannes Kepler pornind de la observațiile și măsurătorile poziției planetelor. Aceste legi se generalizează tuturor obiectelor cerești. Primele două legi ale lui Kepler au fost publicate în 1609, iar a treia lege în 1618. În 1687, Isaac Newton pornind de la Legile lui Kepler a descoperit Legea atracției universale (gravitația).<br
Mecanică cerească () [Corola-website/Science/329857_a_331186]
-
Romanul a fost serializat sub titlul "After the Festival" în numerele aprilie-iulie 1977 din Analog Science Fact/Science Fiction. Titlul face referire la festivalul celor 14 lumi care precede acțiunea cărții. Acțiunea cărții se petrece pe lumea muribundă Worlorn, o planetă care rătăcește prin univers și care, pentru o scurtă perioadă de timp, a ajuns în apropierea unui sistem cu șase stele. Căldura acestora aduce planeta la viață pentru câțiva zeci de ani înainte ca ea să se răcească din nou
Lumina ce se stinge () [Corola-website/Science/329878_a_331207]
-
14 lumi care precede acțiunea cărții. Acțiunea cărții se petrece pe lumea muribundă Worlorn, o planetă care rătăcește prin univers și care, pentru o scurtă perioadă de timp, a ajuns în apropierea unui sistem cu șase stele. Căldura acestora aduce planeta la viață pentru câțiva zeci de ani înainte ca ea să se răcească din nou pe măsură ce se îndepărtează. În perioada de înflorire, societățile din 14 sisteme planetare din apropiere o terraformează și țin un festival în care își celebrează propriile
Lumina ce se stinge () [Corola-website/Science/329878_a_331207]
-
rasistă și nationalista”, distrusă însă de către „industria muzicală dominată de evrei”. Acesta din urmă afirmă că industria a devenit o armă de distrugere a Europei, promovând formații care se centrează „in jurul a tot ce-i bolnav și anti-european pe planetă, de la pornografie și desfrânare la droguri și homosexualism”. Hendrix Mobus din Absurd vedere o aconcluzie logica” a mișcării norvegiene în black metalul național socialist și interpretează incendierea bisericilor drept un „atavism cultural”. Vikernes a scris unele versuri de pe albumul
National Socialist black metal () [Corola-website/Science/329888_a_331217]
-
spre Pământ în stare de animație suspendată. Dacă la adulți procesul întârzie îmbătrânirea, la copii doar o încetinește, astfel încât, la sosirea la destinație, Katie, Benji, Patrick și Ellie sunt deja adolescenți sau au trecut de 20 de ani. Pe orbita planetei Marte, Rama întâlnește trei nave trimise de pe Pământ, la bordul cărora se află oamenii ceruți de mesajul trimis de Nicole de la Baza de Tranzit înainte de plecarea lui Rama. Pentru a se asigura dorita reprezentativitate a întregii omeniri, printre coloniștii Noului
Grădina din Rama () [Corola-website/Science/329982_a_331311]