15,319 matches
-
transformări. În accepțiunea lui Mircea Eliade mitul nu mai este considerat o simplă „fabulă“, o „ficțiune“, ci, ca și în lumea străveche, arhaică, se consideră a fi pentru cei care cred în el „o «istorie adevărată» și prețioasă, fiindcă este sacră, exemplară și semnificativă sau o tradiție sacră, relevație primordială, model exemplar“. În Grecia lui Homer mhytos-ul avea o valoare religioasă și metafizică, opunându-se logos-ului și lui historica, iar de la Xenofan încoace a început să desemneze tot „ce nu
Mit () [Corola-website/Science/302762_a_304091]
-
nu mai este considerat o simplă „fabulă“, o „ficțiune“, ci, ca și în lumea străveche, arhaică, se consideră a fi pentru cei care cred în el „o «istorie adevărată» și prețioasă, fiindcă este sacră, exemplară și semnificativă sau o tradiție sacră, relevație primordială, model exemplar“. În Grecia lui Homer mhytos-ul avea o valoare religioasă și metafizică, opunându-se logos-ului și lui historica, iar de la Xenofan încoace a început să desemneze tot „ce nu poate exista cu adevărat“. Aceasta este însă
Mit () [Corola-website/Science/302762_a_304091]
-
cultural-religios. Puterea de simbolizare a culorilor cuprinde o arie foarte largă, întrucât culorile pot fi asociate, în diferite părți ale lumii, elementelor primordiale, dimensiunii spațio-temporale. Majoritatea indienilor din America de nord asociază fiecăruia dintre cele șase sectoare cosmice o culoare sacră: apoape de sol se află albul (culoare prezentată sub forma perlelor), care indică zorile; peste alb era așternut albastrul (culoare ce apare sub forma peruzelei); pentru a reprezenta dimineața peste albastru era galbenul, simbol al asfințitului, și deasupra se afla
Simbolistica culorilor () [Corola-website/Science/302774_a_304103]
-
cultural-religios sunt ușor de regăsit cu precădere în pictura heraldică, care folosește atributele simbolice ale culorilor și convenția cromatică a artei medievale, precum și în erminii - manuale bizantine pentru uzul zugravilor care precizau cromatica veșmintelor, decorului, părului sau bărbii personajelor Istoriei Sacre. În tradiția creștină, culoarea este o participare a luminii create și a celei necreate. Unele considerații asupra divinității și luminii au ajuns (evolutiv) până la a asimila (fără o regulă absolută) culoarea albă Tatălui, culoarea albastră Fiului, culoarea roșie Sfântului Duh
Simbolistica culorilor () [Corola-website/Science/302774_a_304103]
-
fie considerat tatăl noului zeu suprem Marduk. Conform unui mit de origine sumeriană, în calitatea sa complexă de patron al apelor, înțelepciunii, meșteșugarilor și al omenirii întregi, era adorat ca organizator multilateral al vieții și al activității terestre. Numărul său sacru era 40.
Enki () [Corola-website/Science/302797_a_304126]
-
în cele mai mici din acele miniaturi care par că reiau caligrafia vechilor miniaturiști și până la lucrările mari. Nu numai în simbolistica crucii, ci în toate lucrările, în care plouă cu aur - culoarea sacrală - vedem esența icoanei, care este prezența sacrului, pentru că icoana nu numai figurativ figurează, produce chipul sacru, ci ne aduce prezent transcendentul, sacrul”. (Nicolae Balotă) „Îmi place pictura lui Oravitzan pentru unitatea ei de concepție, cu o bază evident creștină, de credință profundă, dar și cu foarte multe
Silviu Oravitzan () [Corola-website/Science/302825_a_304154]
-
că reiau caligrafia vechilor miniaturiști și până la lucrările mari. Nu numai în simbolistica crucii, ci în toate lucrările, în care plouă cu aur - culoarea sacrală - vedem esența icoanei, care este prezența sacrului, pentru că icoana nu numai figurativ figurează, produce chipul sacru, ci ne aduce prezent transcendentul, sacrul”. (Nicolae Balotă) „Îmi place pictura lui Oravitzan pentru unitatea ei de concepție, cu o bază evident creștină, de credință profundă, dar și cu foarte multe simboluri metafizice, care nu intră în conflict cu tema
Silviu Oravitzan () [Corola-website/Science/302825_a_304154]
-
până la lucrările mari. Nu numai în simbolistica crucii, ci în toate lucrările, în care plouă cu aur - culoarea sacrală - vedem esența icoanei, care este prezența sacrului, pentru că icoana nu numai figurativ figurează, produce chipul sacru, ci ne aduce prezent transcendentul, sacrul”. (Nicolae Balotă) „Îmi place pictura lui Oravitzan pentru unitatea ei de concepție, cu o bază evident creștină, de credință profundă, dar și cu foarte multe simboluri metafizice, care nu intră în conflict cu tema creștinească, ci, dimpotrivă, o îmbogățesc în
Silviu Oravitzan () [Corola-website/Science/302825_a_304154]
-
om. În Iliada, Homer descrie asaltul lui Ahile asupra Troiei în aceste cuvinte: În mitologia iraniană, în special cea persană și în zoroastrism, religie antică din Persia, Sirius era cunoscută ca "Tishtrya" și considerat o divinitate. Pe lângă pasajele din textele sacre ale Alvestei, cuvântul avestan "Tishtrya" urmat de versiunea "Tir" în persana mijlocie și persana nouă este cunoscut de asemenea în literatura persană ca Shahnameh de Ferdowsi. Datorită conceptului de yazatas, puterile care sunt „vrednice de închinare”, Tishtrya este o divinitate
Sirius () [Corola-website/Science/303223_a_304552]
-
În religia poporului Serer din Senegal, Gambia și Mauritania, Sirius este denumit "Yoonir" în limba Serer (și mulți vorbitori ai limbii Cangin, care sunt toți etnic Sereri). Steaua Sirius este una dintre cele mai importante și una dintre cele mai sacre stele din simbolismul și cosmologia religiei Serer. Marii preoți și preotese Serere, (Saltigue, ereditar „preoții ploii”) îl schițează pe "Yoonir" cu scopul de a prognoza ploile și permite agricultorilor Serer să începă plantarea semințelor. În cosmologia religiei Serer, el este
Sirius () [Corola-website/Science/303223_a_304552]
-
la apropierea epocii revoluționare și emise la sfârșitul secolului al XIX-lea în Rescriptul lui Nicolae al II-lea și la conferința de la Haga. Alexandru susținea că rezultatul războiului nu trebuia să fie doar eliberarea Franței, ci triumful universal al „sacrelor drepturi ale omului”. Pentru a atinge acest scop, era necesar ca, „după atașarea națiunilor de guvernele lor, făcându-le pe acestea să acționeze în interesul supușilor, să se fixeze relațiile între state după reguli mai precise și astfel să fie
Alexandru I al Rusiei () [Corola-website/Science/303292_a_304621]
-
1812 cu Campania din Rusia. Însă, chiar și după ce francezii au trecut frontiera, Alexandru încă a protestat că sentimentele personale față de împărat erau nealterate; „dar”, a adăugat el, „Dumnezeu însuși nu poate schimba trecutul.” Ocuparea Moscovei și profanarea Kremlinului, centrul sacru al Sfintei Rusii, au schimbat sentimentul său în privința lui Napoleon în ură pasională. În van împăratul francez, în mai puțin de opt zile după ce a intrat în Moscova, i-a scris țarului o scrisoare în care cerea pacea, și a
Alexandru I al Rusiei () [Corola-website/Science/303292_a_304621]
-
o familia. Unirea celor douăsprezece triburi a fost efecuata în primul rând realizată pe considerente religioase, bazată pe credință în „Domnul lui Israel" cu care triburile au făcut un legământ. „Cortul întîlnirii” și „Chivotul Legământului” au fost obiectele cele mai sacre ale uniunii tribale și tradiția biblică arată că au fost mai multe centre religioase de-a lungul vremii. În timpul rătăcirii prin deșert, „muntele lui Dumnezeu " adică Muntele Sinai sau Horeb , a servit că un astfel de loc , așa cum a făcut
Triburile israelite () [Corola-website/Science/303345_a_304674]
-
social și religios, inițial pentru delimitarea arienilor de autohtonii supuși, codificat ulterior de brahmani (cca.1000 î.Hr.), sistem pe care budismul l-a desconsiderat. Societatea indiană este structurată în 4 caste ierarhizate astfel: Casta Brahmanilor (casta preoților care dețineau „puterea sacră”) legați de perpetuarea tradițiilor religioase (sacrificiile rituale efectuate) și intelectuale de transmitere și comentare a învățăturilor vedelor. Etimologic „brahman” înseamnă formula magică pronunțată de preot cu ocazia efectuării sacrificiului. În virtutea acestei situații brahman însemna, în același timp, preot și principiu
Castă () [Corola-website/Science/302418_a_303747]
-
intelectuale de transmitere și comentare a învățăturilor vedelor. Etimologic „brahman” înseamnă formula magică pronunțată de preot cu ocazia efectuării sacrificiului. În virtutea acestei situații brahman însemna, în același timp, preot și principiu absolut de ordin divin. Funcția brahmanului se identifică cu sacrul (un fel de zeu printre oameni), astăzi „maestru” (nu guru). Brahmanilor li se pretindea să cunoască temeinic conținutul cărților sacre, să aibă o conduită morală impecabilă, fiind întreținuți de stat în calitatea lor de sacerdoți în serviciul intereselor comunitare. Funcția
Castă () [Corola-website/Science/302418_a_303747]
-
În virtutea acestei situații brahman însemna, în același timp, preot și principiu absolut de ordin divin. Funcția brahmanului se identifică cu sacrul (un fel de zeu printre oameni), astăzi „maestru” (nu guru). Brahmanilor li se pretindea să cunoască temeinic conținutul cărților sacre, să aibă o conduită morală impecabilă, fiind întreținuți de stat în calitatea lor de sacerdoți în serviciul intereselor comunitare. Funcția sacerdotală le asigura privilegii sociale (scutiri de taxe și impozite), nu puteau fi pedepsiți prin tortură sau condamnare capitală. Singurele
Castă () [Corola-website/Science/302418_a_303747]
-
alte posibilități de nume pentru noul teritoriu, inclusiv „Gadsonia”, „Pimeria”, „Montezuma”, „Arizuma”, și „Arizonia”, dar când Președintele Lincoln a promulgat legea, a scris „Arizona”, iar numele a devenit permanent permanent. (Montezuma nu se referea la împăratul mexican, ci la numele sacru al unui erou divin al națiunii Pueblo din valea Gila, și a fost luat în considerație—și respins—pentru valoarea sa sentimentală înainte de stabilirea numelui de „Arizona”.) Brigham Young a trimis mormoni în Arizona spre sfârșitul secolului al XIX-lea
Arizona () [Corola-website/Science/302444_a_303773]
-
yara” (hora) care înseamnă „a preda, a instrui”. Termenul apare în Septuaginta , traducerea în greacă a Vechiului Testament. Pentateuhul conține primele cinci cărți ale Bibliei, cunoscute sub numele de „Cărțile lui Moise”. Pentru religia iudaică, sunt cele mai importante texte sacre. Evreii credincioși, ca și creștinii religioși după ei, cred că Pentateuhul (sau Torá) este inspirat de Dumnezeu și i-a fost dat lui Moise pe muntele Sinai. La evrei, Pentateuhului i se mai spune, în afară de denumirea simplă Torá, תּ
Pentateuh () [Corola-website/Science/302932_a_304261]
-
mitul creației cuprinde și ideea sacrificiului sau a jertfei aduse de zei. Profunzimea mitului originar este relevantă în modelul actului primordial, care susține respectiva credință mitologică. Actul primordial are calitatea de a fi, pe lângă unic și original, un desăvârșit act sacru, săvârșit de și prin sacralitate. Mitul antic grecesc susține că primul om a fost înfăptuit ca o creatură a lui Prometeu, care a inițiat valoric și practic oamenii atât în spiritualitate, cât și în meserii și îndeletniciri. În cazul mitologiei
Mitul creației () [Corola-website/Science/302922_a_304251]
-
distanță de nestrăbătut dintre natura omului și a zeilor: cu toate că omul e creat pentru a-i servi pe zei, el, totodată, este imitatorul și colaboratorul lor. Oamenii trebuiau să le respecte poruncile date de divinitate, să nu încalce preceptele ordinii sacre, care asigură atât bunul mers al lumii universale, cât și al societății umane. Religiei Egiptului antic nu îi este proprie o antropogonie clară, dar cel mai vechi sistem religios din Egipt, cel Memfitic, vorbește de creație ca efect al unei
Mitul creației () [Corola-website/Science/302922_a_304251]
-
polifonica s-a dezvoltat exclusiv în vestul Europei. Ea a avut două forme de manifestare. Dat fiind faptul că există o intensă viața religioasă muzică medievală polifonica, deși s-a dezvoltat din muzică populară, a îmbrăcat formele superioare ale muzicii sacre în cadrul Bisericii romano-catolice. Dintre numeroasele influențe exercitate de muzică populară asupra coralului gregorian, deosebit de rodnica s-a dovedit cea a cântării pe mai multe voci. Ciocnirea cu această modalitate de a cânta trebuie să fi stimulat instinctul muzical al călugărilor
Istoria muzicii () [Corola-website/Science/302933_a_304262]
-
vestale ale Romei, Pontifii și Colegiul Pontifilor. De asemenea, în timpul domniei sale se spune că un scut din partea lui Jupiter ar fi căzut din cer cu soarta Romei scris pe el. Numa a ordonat copierea scutului în unsprezece exemplare, acestea devenind sacre romanilor. Domnia sa avea să dureze 41 de ani și avea să aibă o moarte naturală, ușoară. Tullus Hostilius se asemăna bine lui Romulus în atitudinea sa războinică și, complet diferit de Numa în lipsa de respect față de zei. Tullus a purtat
Regatul Roman () [Corola-website/Science/299419_a_300748]
-
care aspiră oamenii atunci când încearcă să atingă acel "summum bonum", cunoașterea lui Dumnezeu. Aici Maimonide scoate la iveală „judecata”, unul dintre principalele instrumente ale gândirii sale, prin intermediul căruia va cerceta toate poruncile tradiționale iudaice. Desemantizând și explicitând aceste porunci, separând sacrul de profan, Maimonide reușește să transforme „morala divină” într-o „morală profană”,iar de aici provine ușurința cu care preceptele sale au devenit repede puncte de referință pentru legile morale firești. Diferența dintre judecată și revelație nu echivalează cu diferența
Moise Maimonide () [Corola-website/Science/299473_a_300802]
-
Brutus, care mai tarziu avea să-l asasineze pe Gaius Iulius Cezar, a revendicat descendentă să din acest prim Brutus.) Consulii timpurii au preluat rolurile regelui cu exceptia înaltului său statut de preot în venerarea lui Jupiter Optimus Maximus la templul sacru de pe Colina Capitoliului. Pentru această îndatorire românii au ales un "Rex sacrorum" sau „rege al lucrurilor sfinte”. Până la sfârșitul Republicii, acuzația că un om puternic ar fi vrut să se facă rege a rămas un memento de clătinarea carierei pentru
Republica Romană () [Corola-website/Science/299366_a_300695]
-
doar de patricieni. Relația dintre plebei și patricieni s-a înăsprit. Plebeii doreau să aibă proprii magistrați, dar au fost refuzați. Între anii 494-493 î.Hr., au refuzat să se mai înroleze și s-au retras pe Aventin, sau pe Muntele sacru, pentru a clădi propria lor comunitate În contextul nefavorabil, se acceptă înființarea tribunilor plebei, ajungând la un numar de 10, care aveau influență numai în interiorul Romei, participând la ședințele senatului, exprimându-și opoziția-dreptul de vot și își apărau interesele, reprezentantul
Republica Romană () [Corola-website/Science/299366_a_300695]