15,655 matches
-
săi, Mihail al VII-lea ocupa tronul. Toc,ai pentru acest motiv Comnenii și Dukas nu se iubeau de loc, cel dintâi basileu din familia Comnenilor, Isac, acând ca succesor un Ducas și egalitatea ambițiilor și a drepturilor lor la coroană aprinzând în consecință ura cea mai violentă între cele două rivale. Tuturor celor sincer îngrijorați de liniștea publică li se păru deci că ar fi un aranjament foarte avantajos unind printr o căsătorie cele două familii dușmane și confundând astfel
Irina Ducas () [Corola-website/Science/315014_a_316343]
-
acesta, înspăimântat de greutatea sarcinii imperiale, refuză cu încăpățânare. Soția sa încercă zadarnic să-i ridice curajul; zadarnic îi arătă ea pericolul viitor la care expunea pe ai săi, care vor fisuspectați de orice guvernare ca niște candidați eventuali la coroană; zadarnic, amestecând lacrimile cu reproșurile, ea își bătea joc, cu cuvinte amare, de dezinteresarea filozofică și de modestia lui periculoasă. Nu putu obține nimic. La refuzul lui Ioan, tronul fu dat președintelui Senatului, Constantin Ducas care urca pe tronul imperial
Ana Dalassena () [Corola-website/Science/315023_a_316352]
-
francilor. Boson moare în 887 iar regatul îi revine fiului său Ludovic, sub regența mamei sale Ermengarda, ajutată de Richard Justițiarul. În același an, Carol al III-lea îl adoptă pe Ludovic, acesta devenind urmașul său. La moartea lui Carol, coroana imperială este disputată de familia Spoletto din Italia și Arnulf de Carintia iar Ludovic recunoaște autoritatea lui Arnulf. În 900, în calitate de nepot al împăratului Ludovic al II-lea, Ludovic este invitat în Italia de o serie de nobili care sufereau
Regatul Burgundiei () [Corola-website/Science/315042_a_316371]
-
lui Hugues de Arles. La moartea lui Ludovic în 929, regentul Hugues, devenit Rege al Italiei, revendică regatul Burgundiei în 932 îl cedează lui Rudolf al II-lea de Burgundia, regele Burgundiei Transjurane, în schimbul renunțării de către acesta la pretențiile asupra coroanei Italiei. La moartea regelui Lotharingiei Lothar II, teritoriul acestuia este împărțit între frații săi Ludovic Germanul și Carol cel Pleșuv. La moartea fiilor și urmașilor lui Carol cel Pleșuv, domeniile acesora intră în posesia lui Carol al III-lea, fiul
Regatul Burgundiei () [Corola-website/Science/315042_a_316371]
-
îi cer sprijinul lui Hugues de Arles, regentul din Burgundia Cisjurană, în lupta lor împotriva lui Richard. În 933, cei doi ajung la un compromis prin care Richard devine Rege al Burgundiei Cisjurane și Provence în schimbul renunțării la pretențiile asupra coroanei Italiei. În 937, Rudolf este succedat de Conrad al III-lea, Pacificul. Acesta era minor iar regatul intră din nou în atenția lui Hugues de Arles. Pretențiile acestuia sunt calmate de intervenția lui Otto cel Mare, care nu dorește formarea
Regatul Burgundiei () [Corola-website/Science/315042_a_316371]
-
sud fiind încorporat în Regatul Franței, teritoriul din nord a intrat în domeniile caselor de Zähringen și Habsburg, iar teritoriul din centru a intrat în componența Elveției și a Comitatului Savoia, predecesorul Regatului Sardiniei, nucleul Italiei moderne. Atașarea Provenței la coroana Franței, în 1483, a pus capăt oricărei idei de restabilire a regalității, despre care nu a mai fost vorba, în această provincie.
Regatul Burgundiei () [Corola-website/Science/315042_a_316371]
-
al II-lea. Acesta încearcă să mărească domeniile printr-o serie de campanii în Italia dar în 933, ajunge la un compromis cu celălalt pretendent, prin care Richard devine Rege al Burgundiei Cisjurane și Provence în schimbul renunțării la pretențiile asupra coroanei Italiei. În 937, Rudolf este succedat de Conrad al III-lea, Pacificul. Acesta era minor iar regatul intră sub protecția lui Otto cel Mare, Împăratul Sfântului Imperiu. Domnia sa a fost relativ pașnică COnrad nefiind un monarh puternic, a permis dezvoltarea
Comitatul Burgundia () [Corola-website/Science/315044_a_316373]
-
participă la Bătălia de la Las Navas de Tolosa, o victorie importantă a trupelor creștine din perioada Reconquistei, în urma căreia influența musulmană în peninsula iberică a fost redusă semnificativ. La moartea fără moștenitori a lui Sancho VII, în ciuda pretențiilor Regilor Aragonului, coroana îi revine lui Teobald al IV-lea de Champagne, fiul sorei lui Sancho, Blanche de Navara. Acesta conduce o expediție în Țara Sfântă, dar aceasta se termină fără urmări importante. La moartea lui Henric I în 1274, teritoriul este atacat
Regatul Navarrei () [Corola-website/Science/315108_a_316437]
-
regența și în 1276 restabilește ordinea în regat. Ioana se căsătorește cu fiul și moștenitorul tronului Franței, Filip IV în 1285, unind astfel pentru prima dată cele două regate. La moartea fără urmași masculini a lui Carol al IV-lea, coroana îi revine Ioanei a II-a de Navara, fiica lui Ludovic al X-lea în timp ce coroana franceză îi revine lui Filip al VI-lea de Valois. Astfel Navara redevine independentă în posesia casei capețiene de Évreux. Între 1425 și 1479
Regatul Navarrei () [Corola-website/Science/315108_a_316437]
-
Franței, Filip IV în 1285, unind astfel pentru prima dată cele două regate. La moartea fără urmași masculini a lui Carol al IV-lea, coroana îi revine Ioanei a II-a de Navara, fiica lui Ludovic al X-lea în timp ce coroana franceză îi revine lui Filip al VI-lea de Valois. Astfel Navara redevine independentă în posesia casei capețiene de Évreux. Între 1425 și 1479 regatul revine lui Ioan al II-lea de Aragon în urma căsătoriei sale cu moștenitoarea Navarei, Blanche
Regatul Navarrei () [Corola-website/Science/315108_a_316437]
-
Ioana III se căsătorește în 1548 cu Antoine de Bourbon. În 1556, Ioana se convertește la Calvinism, iar fiul său, Henric al III-lea de Navara devine șeful fracțiunii hughenote din Războaiele Religiilor din Franța. În 1589 Henric devine pretendentul coroanei Franței, sub numele de Henric IV, dar pretenția este recunoscută doar în urma convertirii sale la Catolicism patru ani mai târziu. În 27 februarie 1594, Henric este încoronat Rege al Franței punând bazele dinastiei Bourbon care va conduce Franța până la Revoluție
Regatul Navarrei () [Corola-website/Science/315108_a_316437]
-
Île-de-France în jurul Parisului, de unde obțineau veniturile necesare. Mulți duci și conți autonomi de facto stăpâneau restul Franței. În timp ce în Sfântul Imperiu Roman era monarhie electivă, în Franța s-a consolidat monarhia ereditară prin moștenirea neîntreruptă din tată în fiu a coroanei regale. Regii căutau sprijin în orașele prospere și la înaltul cler. Un personaj religios important a fost abatele Suger de la Saint-Denis, care a întărit autoritatea regală centrală, a combătut vasalii nesupuși, a recrutat soldații pentru a doua cruciadă împreună cu Bernard
Regatul Franței () [Corola-website/Science/315102_a_316431]
-
cruciade sfinte, scopul fiind cucerirea sudului Franței, atât de înfloritor și de bogat din punct de vedere cultural și lingvistic. Ludovic al IX-lea al Franței i-a învins pe albigenzi și pe conții de Tolouse, anexând sudul Franței proprietăților coroanei. A dominat și în conflictul cu regii englezi, care încă mai dețineau teritorii vaste în sud-vestul Franței, chiar și după confiscarea celor pe care le deținuse Ioan Fără de Țară. Ludovic IX a fost canonizat în 1297 pentru că a întreprins două
Regatul Franței () [Corola-website/Science/315102_a_316431]
-
Conform Lex Salica a lui Clovis I, care permitea doar bărbaților să urce la tron, vărul lui Carol IV, Filip al VI-lea al Franței din Casă de Valois a devenit rege. Regele Angliei, Eduard III, a cerut și el coroana Franței, fiind fiul surorii lui Carol IV, Isabela. S-a declanșat Războiul de 100 de ani. În 1346, în timpul Războiului de 100 de ani, englezii i-au înfrânt pe francezi în bătălia de la Crecy. Eduard Prințul Negru, fiul lui Eduard
Regatul Franței () [Corola-website/Science/315102_a_316431]
-
în 1415. După bătălia de la Azincourt, Carol a cedat Normandia lui Henric și l-a numit moștenitor al tronului francez prin tratatul de la Troyes din 1420. Ambii monarhi au murit în 1422. Carol VII, fiul lui Carol VI, a revendicat coroana, beneficiind de sprijinul sudului Franței, în vreme ce Henric VI al Angliei era susținut de nordul țării. În 1428, după asediul de la Orleans, francezii păreau să piardă războiul, dar în anul următor, sub comandă lui Ioana d'Arc, au reușit să respingă
Regatul Franței () [Corola-website/Science/315102_a_316431]
-
este un scut pe fond roșu, cu un leu care stă ridicat în două picioare. Leul are o coroană pe cap și ține în labele anterioare o secure de aur. este dintre cele mai vechi din Europa, ea fiind inițial blazonul familiei Sverre. Conform sagăi lui Snorre, Magnus Berrføtt a folosit un leu auriu pe fond roșu încă din
Stema Norvegiei () [Corola-website/Science/315119_a_316448]
-
secure de aur. este dintre cele mai vechi din Europa, ea fiind inițial blazonul familiei Sverre. Conform sagăi lui Snorre, Magnus Berrføtt a folosit un leu auriu pe fond roșu încă din 1103. Cam în jurul anului 1280 a fost adăugată coroană pe capul leului și securea ținută în labele anterioare. Nu este clar cine a inițiat această schimbare. Se crede că ar fi fost fie Magnus Lagabøte, fie Eirik Magnusson. Securea era simbolul sfânt al lui Olav Haraldsson, iar prin adăugirea
Stema Norvegiei () [Corola-website/Science/315119_a_316448]
-
țar la Prizren și învins cu greu de bizantini. În 1076, Principele Croației, Dimitrie Zvonimir este încoronat rege, ca vasal al Papei, de legații lui Grigore al VII-lea, iar în 1077, Mihail al Zetei primește și el din partea Romei coroana regală. Mihail al VII-lea a fost căsătorit cu prințesa caucaziană Maria de Alania. Căsătoria pare să fi avut loc după ce Mihail a devenit împărat, deși unii autori o plasează în 1065. Maria era fiica lui "Bagrat al IV-lea
Mihail al VII-lea Ducas () [Corola-website/Science/315120_a_316449]
-
cruciadă, în 1349 vinde comitatul regelui franței Filip al VI-lea. Contractul este negociat abil de notarul său, Amblard de Beaumont, iar regatul se angajează să ofere titlul de „Dauphin” doar moștenitorului tronului Franței. Împreună cu titlul de Dauphin, sunt transmise coroanei franceze și titlurile de prinț de "Briançonnais", duce de Champsaur, marchiz de Cézanne, conte de Vienne, de Albon, de Grésivaudan, de Embrun și de Gapençais, baron palatin de La Tour, de Valbonne, de Montauban și de Mévouillon. Primul Dauphin este Carol
Dauphiné () [Corola-website/Science/315121_a_316450]
-
de Montauban și de Mévouillon. Primul Dauphin este Carol a V-lea între 1349 și 1364, dar doar Ludovic al XI-lea a rezidat în provincie pentru a o guverna, fiind Dauphin între 1423 și 1461. Achiziția teritoriului Dauphiné de către coroana franceă a fost un pas important ce ușura accesul în Italia unde pretențiile coroanei franceze erau din ce în ce mai mari. În timpul Războaielor Religiilor teritoriul devine un bastion al protestanților. În 1562, ducele de Savoia, Emmanuel-Philibert a trimis o armată contra protestanților dar
Dauphiné () [Corola-website/Science/315121_a_316450]
-
și 1364, dar doar Ludovic al XI-lea a rezidat în provincie pentru a o guverna, fiind Dauphin între 1423 și 1461. Achiziția teritoriului Dauphiné de către coroana franceă a fost un pas important ce ușura accesul în Italia unde pretențiile coroanei franceze erau din ce în ce mai mari. În timpul Războaielor Religiilor teritoriul devine un bastion al protestanților. În 1562, ducele de Savoia, Emmanuel-Philibert a trimis o armată contra protestanților dar a fost învins în asediul orașului Vienne. În 1572, la ajungerea veștii despre Noaptea
Dauphiné () [Corola-website/Science/315121_a_316450]
-
Egiptului de Jos cu a celui de Sus (c. 3000 î.Hr.), sub domnia lui Menes (uneori identificat cu Narmer). Acest eveniment este comemorat de "Paleta votivă a faraonului Narmer" (c. 3000 î.Hr., Muzeul Egiptean din Cairo). Monarhul este reprezentat cu coroană și sub privirea divinității omniprezente în arta egipteană, vaca celestă. În arhitectură se utilizează tehnica zidirii în cărămizi, iar de la sumerieni este preluat stilul de decorare al porților palatelor. În cadrul sculpturii (în lemn, piatră și chiar metal), semnalăm debutul statuarei
Arta în Egiptul antic () [Corola-website/Science/315146_a_316475]
-
executat numeroase misiuni de protecție ale avioanelor de asalt și bombardament. La 13 decembrie g-ral de escadră Emanoil Ionescu, comandantul CAR, decorează piloții distinși în luptele de la Melitopol și Nipru, între care se numără și cpt. Șerbănescu, decorat cu Ordinul Coroana României cl. a IV-a cu spade și panglică de Virtute Militară. În 8 ianuarie Grupul 9 Vânătoare se mută pe aerodromul Lepetiha. Aici, în 14 ianuarie, sub ochii generalului Emanoil Ionescu are loc o bătălie între cpt. Șerbănescu și
Alexandru Șerbănescu () [Corola-website/Science/315210_a_316539]
-
are un rol minor, dar odată cu Asediul Ierusalimului din iunie-iulie 1099 legenda lui Godefroy începe să se formeze, el fiind printre primii cavaleri cruciați ce intră în oraș. Fatimizii ce ocupau orașul sunt învinși iar lui Godefroy îi este propură coroana de Rege al Ierusalimului, dar acesta o refuză motivând faptul că nu poate să poarte o coroană de aur acolo unde Iisus a purtat o coroană de spini. Acceptă însă titlul de Protector al Sfântului Mormânt, recunoscând astfel primatul bisericii
Godefroy de Bouillon () [Corola-website/Science/315253_a_316582]
-
formeze, el fiind printre primii cavaleri cruciați ce intră în oraș. Fatimizii ce ocupau orașul sunt învinși iar lui Godefroy îi este propură coroana de Rege al Ierusalimului, dar acesta o refuză motivând faptul că nu poate să poarte o coroană de aur acolo unde Iisus a purtat o coroană de spini. Acceptă însă titlul de Protector al Sfântului Mormânt, recunoscând astfel primatul bisericii asupra Țării Sfinte. În calitate de protector avea rolul de a apăra Ierusalimul și mormântul lui Iisus iar apoi
Godefroy de Bouillon () [Corola-website/Science/315253_a_316582]