15,136 matches
-
vin din tradiția habermasiană și care cred că filosofia trebuie să se înscrie într-o direcție argumentativă, filosofi precum Derrida sau chiar Heidegger par a ține de o fază pregătitoare, situată înaintea adevăratei filosofări, fiind considerați doar "profetici". O critică dură care a vizat în special conceptul de scriitură a fost realizată de Sylvain Auroux, care aduce informația conform căreia numele de gramatologie a mai fost utilizat înaintea lui Derrida de către Gelb, autor care intenționa să demonstreze caracterul pictografic al scrierii
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
ei, publicitatea pare să lanseze strigătul următor: "Paradisul aparține celui care cumpără și celui care consumă!" [...]. Speranțele utopice oferite omenirii sub formă de sugestii sunt oarecum atenuate de un sentiment de desegaño; dar în intervalele dintre visele paradisiace și realitatea dură, florile grațioase și gratuite ale poeziei, conștiente de propria lor lipsă de realitate, țâșnesc ici și colo și oferă o vedere de ansamblu a unei oaze în deșertul arid al unei lumi moderne mecanizate și pragmatice" (Leo Spitzer, "La publicité
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
nu ne-a oferit niciodată așa multă satisfacție, deși este plină de atâtea plăceri și atâta cinste, în timp ce viața mizerabilă a acestora li se pare atât de fermecătoare și o socotesc dulce și suavă deși în realitate este atât de dură și amară». Cavalerul i-a răspuns cu multă înțelepciune: «Iubitorilor vieții adevărate și a gloriei veșnice viața noastră li se pare mult mai mizerabilă și stupidă. În comparație cu bogățiile cerești, ei socotesc palatele noastre, veșmintele și bogățiile pământești drept gunoaie (cf.
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
în ziua sărbătorii Nașterii Sfintei Fecioare, l-au ales ca ministru provincial pe fratele Marquardus cel Mic. Acesta, în calitate de ministru, s-a arătat plin de zel pentru Ordinul său și era o persoană austeră; a fost binevoitor față de frații buni, dur cu cei răi, sever cu cei îndărătnici. Implicându-se în lupta Ordinului împotriva fratelui Elia, a contractat o boală incurabilă; cu toate acestea, a fost ales ministru. Din cauza acestei boli, fiindcă nu putea să dea exemplu de viață austeră, așa cum
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
tare, încât, după părerea chirurgilor, era inevitabilă amputarea piciorului bolnav. Dar, când a fost adus cuțitul și i s-a dezvelit piciorul, a ieșit puțin puroi care a dat o oarecare speranță de vindecare; de aceea, în acea circumstanță, sentința dură a fost amânată pentru altă dată. Atunci fratele Solomon s-a agățat de o speranță sigură, și anume că dacă ar fi fost dus la mormântul Sfântului Éloi și-ar fi redobândit mobilitatea piciorului și sănătatea. Prin urmare, când a
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
ce voiau să participe să vină la capitul, și l-au înștiințat că fratele Elia, supărat din această cauză, mutase trupul Sfântului Francisc înainte ca frații să se reunească. Papa, foarte tulburat de aceste lucruri, a manifestat o atitudine foarte dură împotriva lui Elia, până când a aflat ce fel de viață neobișnuită ducea în sihăstrie. Cu toate acestea, ulterior, în capitulul de la Rieti, după ce Giovanni Parenti a fost eliberat din funcție, papa a permis ca Elia să fie numit ministru general
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
Parenti a fost eliberat din funcție, papa a permis ca Elia să fie numit ministru general, ținând cont mai ales de prietenia care fusese între el și Fericitul Francisc. 79. Mai târziu, deoarece, prin spiritul său lumesc și manierele sale dure, fratele Elia a agitat întregul Ordin, fratele Aymon a făcut o plângere împotriva lui de la Paris; și chiar dacă fratele Elia a fost împotrivă, mulți miniștri și frați, încercați în virtuți, au venit din provinciile de dincolo de munți pentru a celebra
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
Chiliile din Cortona. A șasea vină a fost că îi supăra și disprețuia pe miniștrii provinciali, dacă aceștia nu reușeau să se achite de taxele și darurile impuse de el... și îi ținea sub toiagul său prin mijloace atât de dure, încât se temeau de el, precum papura lovită de apă, sau cum tremură ciocârlia atunci când șoimul o urmărește și vrea să o înhațe. Nu trebuie să ne mirăm, fiindcă, așa cum este scris în Cartea întâi a regilor, 25: el era
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
și un bucătar personal... avea o familie specială a sa de doisprezece sau paisprezece frați, pe care o ținea cu sine în conventul Chiliilor... Din grupul fratelui Elia făcea parte un anume frate Ioan, supranumit „al laudelor”, un frate laic dur și violent, torționar și călău îngrozitor, care, din porunca lui Elia, administra fraților disciplina fără milă... (231-232). Tentativa extremă pentru a evita demiterea 29. A opta vină a fratelui Elia a fost că voia să țină Ordinul în mâini prin
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
valorile spiritului, decrepitudinea biologică, solitudinea, infernul „omului de prisos”, condamnarea artistului la perpetuă sărăcie sunt teme curente ale liricii lui C. Reproșul către semeni, avertismentul către burghezi, cu o fibră disperat-mesianică, se exprimă deseori în vers abrupt, alb, cu lexic dur, laitmotive fiind „groapa”, „dricul”, „viermii”, „ploșnițele”, iar în registrul moral, „paranoia”, „ratarea”, „eternul exilat”, „culmile și prăbușirea”. Dacă autorul izbutește mai puțin în factura titaniană a unui Arghezi blasfemiator, trubadurul din el cere să fie recitit în șoaptă; lângă ibricul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286120_a_287449]
-
erau deseori exagerate („Bravoooooo!!!”), pentru un efect spectaculos. Astfel de mesaje de Încurajare erau atât de prețuite, Încât angajații alergau pur și simplu spre birourile lor atunci când vedeau un bilet portocaliu În coșul de corespondență de pe masă. Criticile puteau fi dure, dar nu aveai de ales și acceptai și bunele, și relele, pentru că așa era corect. Pentru a primi Încurajări, trebuie să le oferiți dumneavoastră mai Întâi. Atunci când Îi faceți pe ceilalți să se simtă bine În pielea lor, ei se
[Corola-publishinghouse/Science/1890_a_3215]
-
crimen, stultitia, simplicitas, imprudentia, săvârșit din întâmplare, în nici un caz intenționat. Acest delict, necunoscut nouă, a lezat cercul imperial (Tristia 4, 10, 98 și 2, 108) și a ofensat pe Augustus. Poetul putea să fie pedepsit, cum spune singur, mai dur (Tristia 2, 125; 5, 11, 10; Pontica 3, 3, 76). În privința culpei sale față de împărat, Ovidiu nu poate să se apere, ci încearcă să se scuze (Tristia I, 9,63-64), calificând-o ca o greșeală, involuntară (Tristia 2, 108; 3
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
să-l mărturisească. Poetul declară clar că: "Alterius facti culpa silenda mihi." Așadar, silendus error reflectă tăcerea impusă de tiran, nu opțiunea poetului. Ovidiu avea la Roma familia și, în cazul unei opoziții fățișe, Augustus putea să se răzbune mai dur. Dacă Ovidiu ar fi făcut parte dintr-un cerc antiaugustan, n-ar fi spus că delictul aliquid vidi a fost săvârșit din imprudență, pozând ca victimă a unor intrigi de palat. Știm că în anul 4 p. Chr., Augustus l-
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
această cetate 30, colonie milesiană din secolul al VII-lea a. Chr., din scrierile lui Herodot, Strabo și Vergiliu. Impactul a fost deprimant 31, provocând poetului o depresie psihică 32, (Tristia III, 3, 1-14). Era obsedat de imagini negative: climă dură, vegetație săracă, hrană și apă insalubre, lipsă de medici, triburi războinice și, mai ales, de criza necomunicării în limba latină. Evident, toate sunt hiperbole într-un univers imaginar conceput de un spirit mediteranean 33. Istoria receptării poeziei de exil a
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
multe și repetate rânduri asupra acestei distincții, care ar vrea să fie categorică 86. Din această insistență, s-ar putea deduce că, într-un oarecare fel, poetul intenționa să sugereze prietenilor săi și, implicit, lui Augustus că împăratul evaluase prea dur păcatul ovidian: în loc să-l încadreze între culpae, îl inserase între scelera sau facinora. Întrucât nu este posibil să se traseze o linie clară între unele și celelalte infracțiuni, deoarece ne aflăm pe un teritoriu mai degrabă religios, decât juridic, trebuie
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
fi o pedeapsă mult mai gravă decât cea a autorilor adulterului, condamnați la alte locuri de exil mai puțin aspre. Ar fi fost cu totul lipsit de logică pe lângă faptul că ar fi fost și ilegal, să fie pedepsit mai dur un complice al inculpatului. În condamnarea dată de Augustus, trebuie să fi fost măcar o aparență de justiție. Ceea ce se poate admite, e adevărat, este că Augustus, date fiind antecedentele lui Ovidiu, trebuie să-i fi aplicat pedeapsa maximă. Dar
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
însă își au de fapt originea în nedreptatea hotărârii, care, în cazul lui Ovidiu, nu face nicio distincție între pedeapsa la relegatio și cea la exilium, nici măcar din punct de vedere formal. Relegarea sa (formală) era de fapt cel mai dur exilium pe care poetul și l-ar fi putut imagina! În plus, relegatul își menținea dreptul la cetățenie, cum am văzut la Ovidiu și, mai ales, de la Traian încolo, și bunurile. Excepție face relegarea perpetuă. Dar excepția subliniată de Kleinfeller
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
prieteni intimi care nu l-au abandonat pe Ovidiu în momentul nenorocirii 155. Nu este cazul să-i criticăm pe numeroșii prieteni pe care poetul trebuie să-i fi avut pe vremea când îi mergea de minune: măsura atât de dură luată de Augustus, pe neașteptate, ar trebui să explice în parte golul care s-a făcut imediat în jurul lui Ovidiu. Ar fi interesant să-i cunoaștem și pe acei prieteni, infideli, dar pe noi ne interesează să-i indentificăm mai
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
imperio restituendus eras). Și se pare că Ovidiu a crezut acest lucru chiar înainte de a se apuca de scris respectivul libellus! Mai mult, chiar dacă nu a mărturisit clar acest lucru, suntem îndemnați să credem că acesta a fost mobilul acestui dur demers ovidian: prin acesta poetul își promitea fie rechemarea la Roma, fie cel puțin o îmbunătățire a locului de exil. Din păcate, sulmonezul se înșelase: "Dar, iată ca a șasea iarnă m-a găsit tot exilat la polul nins". De-
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
Augustus, ci și ai poporului roman 244. De data aceasta poetul îndrăznește mai mult: nu e de partea dușmanilor străini, ci a dușmanilor civili, precum Antoniu și Brutus. După cum se știe, scrisorile lui Antoniu și discursurile lui Brutus conțineau invective dure împotriva lui Augustus, care însă a tolerat aceste injurii și le-a disprețuit 245. M. Antoniu triumvirul, primul dintre cei doi dușmani ai lui Augustus la care Ovidiu face referire, pe cât de bun prieten al lui Octavian a fost imediat
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
cuvintele tale amare? Crezi că toate delictele mele sunt adevărate, dar în același timp, gândește-te că în ele e mai mult greșeală decât vină; și iată că, exilat din Roma, am plătit pentru ele satură-ți bine inima o dură pedeapsă, prin exil și locul exilului". Mai jos (v. 51 și urm.) Ovidiu face trimitere la tiranul Siciliei, Falaris, care, așa cum se știe din legendă, l-a aruncat în taurul de bronz încins pe inventatorul celebrului mijloc de tortură. Îl
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
l-ar putea pedepsi în mod exemplar, așa cum a făcut tiranul Falaride cu Perillus. În acest fragment trebuie subliniate două elemente: în primul rând, trimiterea la Falaris, pentru a sugera aici persoana împăratului. Fără îndoială, o asemenea comparație compromițătoare și dură, chiar dacă indirectă, nu era deloc menită să-l măgulească pe Augustus. Prin asemenea dezvăluiri, care sunt de-a dreptul aluzii, se trădează adevăratele sentimente ale lui Ovidiu față de împărat. Repetăm: nu este singurul fragment din operele de exil ale lui
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
primii ani de exil, cu prietenii săi rămași la Roma, și din egoism, pentru a nu-și compromite și mai mult propria cauză, în cazul în care aceste personaje ar fi fost pedepsite, după relegarea sa, cu pedepse și mai dure decât simpla relegatio. Contra argumentului derutant al lui Groag, trebuie ținut cont că, dacă Fabia era cum era de fapt rudă cu Paulus Fabius Maximus, scrisorile lui Ovidiu către Fabia erau, fără îndoială, înmânate lui Paulus însuși pentru a fi
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
-i susțină cauza. Nu trebuie să apere factum-ul poetului, iar greșeala trebuie tăinuită: "Nec factum defende meum; mala causa silenda est" (v. 147) dar cu rugăminți presante și cu lacrimi trebuie să-i ceară un loc de exil mai puțin dur. Din aceste versuri rezultă clar și categoric că Fabia era la curent cu acel factum care a provocat furia lui Augustus: și repetăm, dacă în acel factum Ovidiu ar fi jucat vreun rol dezonorant adică să o facă pe "mediatorul
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
clar de orice responsabilitate pentru acea error a lui Ovidiu. După această paranteză, facem din nou câteva trimiteri la Epist. ex Ponto, I, II. La început, Ovidiu își manifestă teama că Maximus, imediat ce va citi numele poetului poate să devină dur și să citească tot restul scrisorii cu inimă ostilă. Se teme, de asemenea, că cineva ar putea vedea respectiva scrisoare ovidiană în mâinile lui Maximus. În acest moment, însă, poetul pare gata de orice: va îndrăzni să mărturisească că îi
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]