17,036 matches
-
toaca. Toate bisericile românești au clopote, în timp ce numai o parte din ele au și toaca (mai ales bisericile vechi și mănăstirile). În "Peșteră comorilor", un text apocrif siriac din secolul al V-lea sau al VI-lea, este prezentată o legendă ce explică apariția și folosirea toacei. După ce Noe a terminat de construit arca, Dumnezeu i-a poruncit să fabrice o toaca din lemn de trei coti lungime și un cot și jumătate lățime și un ciocan din același lemn. În
Toacă () [Corola-website/Science/307050_a_308379]
-
trebuia să bată de trei ori pe zi, dimineața devreme, la prânz și seara, după apusul soarelui, pentru a-i adună și informa pe oameni despre iminentă potopului și a-i îndemna să se pocăiască și să se convertească. Această legendă a fost folosită de Lucian Blaga în piesa "Arca lui Noe". Toaca și clopotul au rolul de a anunța începutul slujbei și de a chema credincioșii. În liturghia ortodoxă toaca are un rol de delimitare temporală (trecerea de la timpul profan
Toacă () [Corola-website/Science/307050_a_308379]
-
a II-a); Trei tablouri simfonice, opus 3 (1925), primă audiție, București, 8 februarie 1926, Filarmonică, George Georgescu; • Simfonia nr. 1 de cameră, opus 5 (1926), București, 1949; idem, București, 1969, primă audiție, București, 30 octombrie 1927, Filarmonică, Hermann Scherchen; • Legendă pentru orchestră, opus 6 (1926), pe trei teme liturgice; Serenadă pentru orchestră, opus 9 (1928), București, 1966, primă audiție, București, 24 noiembrie 1929, Filarmonică, George Georgescu (Orchestra Cinematografiei, Paul Popescu); Poem pentru orchestră, opus 13 (1930), primă audiție, București, 23
Mihail Andricu () [Corola-website/Science/307068_a_308397]
-
Legenda lui este povestea a doi frați, strămoși eponimi ai românilor (valahilor). A fost adesea interpretată ca mit esențial al românilor. Legenda a fost păstrată prin intermediul așa-numitei „Cronici moldo-ruse”, o compilație scrisă în limba slavonă între 1504-1510 și adăugată ulterior
Roman și Vlahata () [Corola-website/Science/307217_a_308546]
-
Legenda lui este povestea a doi frați, strămoși eponimi ai românilor (valahilor). A fost adesea interpretată ca mit esențial al românilor. Legenda a fost păstrată prin intermediul așa-numitei „Cronici moldo-ruse”, o compilație scrisă în limba slavonă între 1504-1510 și adăugată ulterior la sfârșitul unei culegeri de cronici rusești, „Voskresenskaia letopis”, scrisă în secolul al XVI-lea. Cronica a fost tradusă și tipărită
Roman și Vlahata () [Corola-website/Science/307217_a_308546]
-
numit-o "Cronica anonimă", iar P. P. Panaitescu, pentru o întitulare mai precisă, „Cronica moldo-rusă”. Pentru V. Boldur, textul era “Cronica slavo moldovenească din cuprinsul letopisei ruse Voskresenski”. În dezbaterea științifică modernă se folosește numele propus de P. P. Panaitescu. Legenda a fost comentată de Dimitrie Onciul, Ion G. Sbiera, Constantin Giurescu, Nicolae Iorga, Alexandru Boldur, Gheorghe I. Brătianu, Ștefan Ciobanu, Petru Ursache, Dan Horia Mazilu, Ovidiu Pecican, Mihai Ungheanu. Narațiunea despre aduce în discuție un mit fundamental al culturii române
Roman și Vlahata () [Corola-website/Science/307217_a_308546]
-
discuție un mit fundamental al culturii române, mitul romanității românilor și al ortodoxismului și al superiorității lui față de catolicism. Ovidiu Pecican observă că textul este hibrid, fiind alcătuit din două părți narative, anume "Gesta lui Roman și Vlahata" și, respectiv, "Legenda lui Dragoș Vodă", continuate prin niște anale moldovenești care se opresc odată cu începutul domniei lui Bogdan al III-lea cel Orb (1504 - 1517). Conform aceluiași, narațiunea despre eroii eponimi ai românilor a fost scrisă, în forma păstrată până astăzi, în
Roman și Vlahata () [Corola-website/Science/307217_a_308546]
-
asidue din diverse izvoare întreprinse de cărturarul anonim. Acesta ar putea fi, crede istoricul, unul dintre monahi mănăstirii din Peri, ctitoria fraților Drag și Balc (1391) înălțată la rang de stavropighie de către Patriarhia constantinopolitană. O. Pecican crede că la originile legendei culte se află o tradiție orală circulantă atât la sudul, cât și la nordul Dunării. Originea venețiană a fraților Roman și Vlahata trimite la originile italice ale românilor, pomenite încă în corespondența țarului vlahilor și al bulgarilor Ioniță Caloian cu
Roman și Vlahata () [Corola-website/Science/307217_a_308546]
-
sfert al orașului în partea corespunzătoare a imperiului. Fiecare lider local trebuia să construiască o casă în oraș și să locuiască o parte din an în Cuzco, dar numai în partea care corespundea cu partea imperiului ce o stăpânea. După legendă încasa, orașul a fost construit de către Sapă Încă Pachacuti, omul care a transformat orașul-stat Cuzco în mărețul imperiu Tahuantinsuyu. Dovezile arheologice indică o creștere mai lentă a orașului încă dinainte ca Pachauti să ajungă la putere. A existat, însă, un
Cuzco () [Corola-website/Science/307273_a_308602]
-
inaugurării Palatului de Justiție din București", sculptată de Louis Stelmans. Medalia, în două variante, una din bronz patinat și alta din alamă argintată, ambele cu diametrul de 6 cm, prezintă pe avers bustul spre stânga al regelui Carol I și legenda, în exergă: „CAROL I REGE AL ROMÂNIEI. Pe revers este modelată personificarea Justiției, un personaj feminin, așezat pe un tron, cu spadă în mâna dreaptă (simbol al păzirii legilor) și un volum deschis pe care este gravată o făclie și
Palatul de Justiție din București () [Corola-website/Science/307283_a_308612]
-
REGE AL ROMÂNIEI. Pe revers este modelată personificarea Justiției, un personaj feminin, așezat pe un tron, cu spadă în mâna dreaptă (simbol al păzirii legilor) și un volum deschis pe care este gravată o făclie și pe care se citește legenda: „NIHIL SINE DEO”, iar sub volum, o carte cu inscripția: „LEX”. Circular, în partea superioară, apare legenda: „INAUGURAREA PALATULUI DE JUSTIȚIE DIN BUCUREȘTI”, iar drept, în partea de jos: “XV OCT. MDCCCXCV”. Între anii 1936 - 1940, când în București au
Palatul de Justiție din București () [Corola-website/Science/307283_a_308612]
-
spadă în mâna dreaptă (simbol al păzirii legilor) și un volum deschis pe care este gravată o făclie și pe care se citește legenda: „NIHIL SINE DEO”, iar sub volum, o carte cu inscripția: „LEX”. Circular, în partea superioară, apare legenda: „INAUGURAREA PALATULUI DE JUSTIȚIE DIN BUCUREȘTI”, iar drept, în partea de jos: “XV OCT. MDCCCXCV”. Între anii 1936 - 1940, când în București au fost întreprinse ample lucrări de modernizare, precum și amenajarea salbei de lacuri pe râul Colentina, s-a procedat
Palatul de Justiție din București () [Corola-website/Science/307283_a_308612]
-
lui Dioclețian, în jurul anului 304. În anul 592, Papa Grigore cel Mare a ținut o predică (Omilia XXVIII) la mormântul lor, care se păstrează în cimitirul de pe Via Ardeatina, unde a fost înălțată și o bazilică în cinstea lor. Potrivit legendei însă, ar fi fost eunuci ai Flaviei Domitilla, nepoata împăratului Domițian. Ar fi fost botezați, împreună cu ea și cu mama acesteia, Plautilla, de însuși Apostolul Petru. Ar fi fost denunțați că sunt creștini chiar de logodnicul Domitillei, deoarece au convins
Nereus și Achilleus () [Corola-website/Science/307295_a_308624]
-
în lucrările cronicarilor moldoveni din secolul al XVII-lea și al XVIII-lea: Grigore Ureche, Miron Costin ("Cronica țărilor Moldovei și Munteniei"), Nicolae Costin, precum și în operele scrise de domnitorul Dimitrie Cantemir. În aceste lucrări sunt întâlnite o serie de legende referitoare la simbolurile heraldice ale capului de bour, corbului, precum și "pretinsele armerii ale Daciei" (doi lei afrontați).. În secolele următoare, heraldica cunoaște o dezvoltare semnificativă, toate marile familii boerești, autohtone și străine, adoptând simboluri heraldice proprii (blazoane și steme de
Heraldica României () [Corola-website/Science/307266_a_308595]
-
cele Șapte scaune săsești sibiene. Pecetea prezintă patru personaje care susțin deasupra capetelor o coroană piramidală, apărând în documente sub această formă până la 1359. Din 1353 datează sigiliul districtului Brașov, acesta cuprinzând o coroană deschisă și un crin. Pe margine, legenda tradusă este: . Și micile autonomii românești din această provincie au utilizat sigilii încă de timpuriu. Cu toate acestea încă nu exista o recunoaștere oficială, din partea regalității maghiare, a diferitelor sigilii utilizate de instituțiile transilvănene. Drept urmare, în 1435 a fost dat
Heraldica României () [Corola-website/Science/307266_a_308595]
-
pentru sala de audiențe în Palatul Dogilor, din 1507 și 1508, precum și în actele cu privire la frescele reședinței Fondaco dei Tedeschi<ref name="Bialostocki/Rezinek 1990, p. 173">Bialostocki/Rezinek 1990, p. 173.</ref>. Golul de informații a fost umplut de legende, care au adâncit misterul vieții sale. Un lucru este sigur în privința pictorului venețian: fără el nudul de femeie, ca și rolul culorii în pictură europeană ar fi altfel de cum le cunoaștem astăzi. Piero della Francesca și Giovanni Bellini relevaseră deja
Giorgione () [Corola-website/Science/307327_a_308656]
-
artistului îi aparține și tabloul "Judita". Tabloul este atribuit de către majoritatea cercetătorilor lui Giorgione și este datat pe baza criteriilor stilistice între anii 1500-1505. El denotă încă o puternică influență a atelierului lui Bellini. Tabloul ilustrează o scenă dintr-o legendă despre copilăria lui Moise, care ar fi fost supus, copil fiind, unei probe de foc pentru a-i demonstra puterea supranaturala. Pruncul Moise trece nevătămat peste această probă cu jăratic. Reprezentarea are în comun cu piesa de altar din Castelfranco
Giorgione () [Corola-website/Science/307327_a_308656]
-
lucrarea genului peisagistic. Există însă și studii iconografice care interpretează tematica lucrării cu ajutorul unor izvoare literare; astfel, în scenă este văzută despărțirea lui Paris de nimfa Oinona, ilustrarea visului lui Poliphilio, Dionis alături de Semele și Io, Zeus alături de Io ori legendă ermetica a nașterii lui Moise. Un cercetător precum Edgar Wind interpretează tema mult mai general, văzând în lucrare o alegorie pastorala a vietii omului. Soldatul întruchipează în această interpretare puterea (Fortitudo), femeia este Caritas. Virtutea masculină și cea feminină nu
Giorgione () [Corola-website/Science/307327_a_308656]
-
Manet, care a provocat la vremea respectivă un imens scandal, este o variantă liberă a tabloului lui Giorgione. Tema arcadică corespunde preocupărilor pe care i le atribuie contemporanii lui Giorgione; frumusețea feminină, muzica, lirismul exprimat prin atmosfera și peisaj. Potrivit legendei, Giorgione avea trei pasiuni: pictură, muzica și dragostea. Și tocmai în aventurile amoroase ale pictorului găsește Văsari și explicația morții sale timpurii. Căci, susține el, pictorul o vizită și în timpul pustietoarei epidemii de ciumă din 1510 pe frumoasă lui amantă
Giorgione () [Corola-website/Science/307327_a_308656]
-
ezoterice pe table, în miez de noapte. Au apărut tot felul de mituri care se învârteau în jurul persoanei sale, datorită studenților care credeau ca profesorul ar fi înnebunit datorită încercării sale de a rezolva o problemă matematică mult prea complicată. Legenda figurează într-o lucrare fictivă bazată pe viața în Princeton, „"The Mind-Body Problem"” („Problema Minte-Corp”) de Rebecca Goldstein. De-a lungul următoarei decade, a continuat să uimească campusul, lucrând independent la probleme matematice. La un moment dat, în anii '80
John Forbes Nash, Jr. () [Corola-website/Science/308530_a_309859]
-
de fiul său Absalom, de Șeba ș.a., reprimate fără mare dificultate, reflectă opoziția cercurilor tribale din nord, nemulțumirile de îngrădirea autorității lor. Muzician și poet de talent, David (autorul prezumtiv al Psalmilor) devine, la scurt timp după moarte, personaj de legendă. Jonathan Michael Golden menționează că teza conform căreia David ar fi avut un regat nu este susținută de dovezi arheologice. Alți arheologi ca Eilat Mazar, Yossef Garfinkel, Michael Hasel, Martin Kingbeil afirmă ca entitatea politică sub conducerea lui David și
David (Biblie) () [Corola-website/Science/308598_a_309927]
-
este un fenomen observat în toate culturile și epocile istorice. Sursele antichității evocau supradotarea ca fiind un dar al zeilor, un har, o energie divină în surplus pentru unii aleși, sau o investitură a zeilor dată unor aleși. În general legendele, poveștile clasice, și relatările faptice arată o legătură directă între depășirea unor obstacole existențiale majore și dezvoltarea harului personal într-o anumită direcție, harul fiind o răsplată dată de zei către muritorii ce și-au dovedit meritul pentru acesta. Despre
Concepte despre supradotare () [Corola-website/Science/308595_a_309924]
-
de pe Helgeå iar în 1029 nobilii norvegieni, plini de nemulțumire, s-au alăturat invadatorului Knut cel Mare, și Olaf a fost nevoit să fugă în Rusia Kievană. A făcut o oprire în Suedia în provincia Nericia (Nerike) unde, conform unei legende locale a botezat numeroși localnici. S-a întors în Norvegia un an mai târziu, în 1030, profitând de dispariția pe mare a vasalului lui Knut cel Mare, guvernatorul Norvegiei, jarl-ul Håkon Eiriksson. Încercând să își recâștige tronul moare în Bătălia
Olaf al II-lea al Norvegiei () [Corola-website/Science/308608_a_309937]
-
drept personaje animale antropomorfizate etc.). Benzile desenate propriu-zise ocupau doar o parte din paginile revistei, erau publicate și texte tipărite, eventual cu o ilustrație în afara textului: mici povestiri, glume, snoave, texte în versuri, ghicitori, desene independente (așa-zise "caricaturi" cu legendă explicativă, ludică sau burlescă, de regulă). Desenele apărute în revistă erau semnate între alții de Puiu Manu ("O întâmplare cu o minge", 1958), Radu Duldurescu (seria BD ""Cuțu și Miau"", cu aspect foarte "occidental", "disneyan", lucru mai rar, în epocă
Arici Pogonici () [Corola-website/Science/308667_a_309996]
-
Începuturile acestui drum sunt neclare. Unele surse susțin că a fost construit prima dată de legiunile romane în timpul războaielor cu dacii, motiv pentru care pe hărțile de istorie este trecut sub denumirea de „coridorul IV strategic roman”. Există și o legendă locală care spune că, la sfârșitul secolului XVIII și la începutul secolului XIX, fiecare familie a participat la construirea unei porțiuni din acest drum, în funcție de posibilitățile fizice și financiare ale sale. Potrivit altor surse, șoseaua a fost refăcută și pietruită
Transalpina () [Corola-website/Science/308660_a_309989]