145,650 matches
-
brațele, gambele, labele picioarelor, cum sunt controlate expresiile feței). Adam este, deocamdată, pasiv. Starea de spirit în comunicare se realizează astăzi în mesajele electronice, precum în liniile mâinii, cu ajutorul mimicii din emoticon. Aici se discută despre o dezambiguizare. Plânsul și ochii umezi creează o stare sentimentală, în relație cu mâinile: nasul poate fi atins în situații conflictuale, pentru a evita stresul. Gura este activă, expresivă, și colțurile ei arată fericire, dispreț; râsul poate să fie o manifestare a feței mascată sau
CETIRE ÎN PALMĂ by Noemi BOMHER () [Corola-publishinghouse/Science/100963_a_102255]
-
și cel mic ridicate, iar restul degetelor strânse în pumn, ca semn al Încornoratului, folosit în unele țări, de pildă, în Italia, și ca mijloc apotropaic împotriva deochiului. Probabil, tot o funcție de ajutor, de a apăra conținutul paharului de un ochi rău sau de o altă vrajă, este și gestul cunoscut la mai multe popoare din Europa de a ține degetul mic ridicat atunci când duc la gură un pahar sau o cană cu băutură. De aici derivă și expresia folosită de
CETIRE ÎN PALMĂ by Noemi BOMHER () [Corola-publishinghouse/Science/100963_a_102255]
-
sunt transformate în mesaje electrochimice, prin mai multe canale, simultan sau succesiv (se realizează coduri (feluri de aranjare): cinetic, social, costume, accesorii, verbale și muzicale (dirijorul comunică nu doar prin muzică, ci și prin balet: prin mâini, brațe, cap și ochi, concertul este văzut, nu doar auzit). Forma de percepere se numește decodificare a codificării (conștiente și inconștiente) de către privitor, a unui anumit set de semne. Alături de semne non-verbale: ridic mâna, strâng mâna, dau din cap, vă fac semn cu palma
CETIRE ÎN PALMĂ by Noemi BOMHER () [Corola-publishinghouse/Science/100963_a_102255]
-
propriului corp presupune siguranță, chiar în momentul stresului sau al flirtării, de pildă. Ținuta poate fi intenționată sau nu. Cu mâna stângă ți-am întors spre mine chipul, sub cortul adormiților gutui și de-aș putea să-mi rup din ochii tăi privirea, văzduhul serii mi-ar părea căprui. Nichita Stănescu, Lună în câmp În tradiția pământului acestuia, dar nu numai, sărutul mâinii este un element de respect pentru părinți, pentru reprezentanții clerului, dar în special pentru femei: „Sărută părintelui mâna
CETIRE ÎN PALMĂ by Noemi BOMHER () [Corola-publishinghouse/Science/100963_a_102255]
-
memorate, descoperiți semnificațiile: acele pozitive trebuie să vă întărească, iar acele negative trebuie să vă ajute să evitați greșelile. Când eu, uitând de-a celorlalți chemări, privii cu sete-o umbră ce-ascultare cerea cu mâna ațintită-n zări. Cu ochii-ntorși pe unde zi răsare, și palmele care brăzdau seninul, păreau că spune: „Doamne, tu-mi ești soare!” Te lucis ante-i murmura suspinul, atât de dulce, -ncât, de el vrăjit, pe mine-n mine mă pierdui; iar plinul de
CETIRE ÎN PALMĂ by Noemi BOMHER () [Corola-publishinghouse/Science/100963_a_102255]
-
scumpilor enoriași, să nu vă speriați pentru apariția acestui Curier al parohiei din Galați, căci el vă va aduce vești bune, vești frumoase, vești folositoare, vești care vă privesc cu totul direct pentru binele moral și material. Priviți deci cu ochi buni apariția Curierului nostru și răspândiți-l cât mai mult în rândul catolicilor noștrii din Galați"795. Faptul că a vizat cu precădere comunitatea catolică din Galați a făcut ca apariția buletinului să depindă în mare măsură de donațiile ce
Catolicii în spaţiul public. Presa catolică din România în prima jumătate a secolului al XX-lea by Iulian Ghercă [Corola-publishinghouse/Science/908_a_2416]
-
după doar trei ani a singurului cotidian catolic românesc, precum și incapacitatea creării unui astfel de organ de presă în perioada interbelică, care ar fi ajutat la stabilirea unor legături mai strânse și directe cu Vaticanul (prezentând realitățile din România prin ochii unor ziariști catolici români), poate avea și cauze externe (pe lângă cele interne amintite deja); ne referim la interesul unor state cu atitudini revizioniste, ce nu doreau existența la București a unui cotidian catolic românesc puternic, care să ofere informații precise
Catolicii în spaţiul public. Presa catolică din România în prima jumătate a secolului al XX-lea by Iulian Ghercă [Corola-publishinghouse/Science/908_a_2416]
-
ordine etică, asprime și vigoare: „veac de veac, ne-ncetat, / muntele fostu-ne-a pat,/ pat fulgerat,/ sângerat/ [...] Dormit-am prin brazi, prin brădui,/ cu auzul pe inima lui...” Dacia lui Eminescu și Moldova lui Sadoveanu sunt astfel reinterpretate printr-un ochi vizionar expresionist și cu o elementaritate scitică. Poezia de după război evoluează în două direcții, complementare: o poezie a „desțărării” și a solitudinii, scăldată în tonuri elegiace și, pe de altă parte, evocarea țării ocupate - paradis devastat și înlăcrimat, în linia
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286453_a_287782]
-
burgheze, prin introducerea, pe cale parlamentară, a reformelor democratice, în special a votului universal, prin împroprietărirea țăranilor, concomitent cu ridicarea nivelului lor cultural, categoria socială fiind desemnată, în virtutea ponderii ei numerice și economice, prin termenul „popor”. Un rol important revenea - în ochii ideologului - intelectualilor, inclusiv artiștilor, îndeosebi celor ieșiți din popor. Programul este numit încă din acest moment „poporanist”, S. precizând că e vorba de un curent prezent și în Anglia, dar mai ales în Rusia, unde așa-numitul narodnicestvo cunoscuse între
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289921_a_291250]
-
lectura posibilă, după ce Joyce își jurase în barbă că va ține în alertă mai multe generații de învățați. Criticii literari îi disecă și acum pe Joyce și Eliot, dar ca pe niște curiozități singulare. Trans-romanul Desperado care se scrie sub ochii noștri dovedește că Modernismul a fost un moment de rătăcire. Scurt, dar esențial. A dărâmat un mit, mitul/tradiția basmului în literatură. Timp de câteva decenii, cititorul n-a mai putut întreba în mintea lui de copil "și, mai departe
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
realitatea din miezul trecutului, adică la ceea ce s-a întâmplat cu adevărat, este autorul. Acesta alege o poziție neutră: îi dă lectorului incidente, îl hrănește cu narațiune, strict prin intermediul eroului. Autorul pare să demonstreze lecturii că romanul se scrie sub ochii ei, cu ea împreună, fiindcă trăirea e importantă, nu convenția. Romanul nu mai e oglinda vieții, ci viața însăși, iar autorul cere să fie luat drept reporter. Frâiele narațiunii sunt bine ascunse, convenția trebuie aflată. Iată cum se transformă romanul
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
se puteau petrece, fiindcă numai acolo statul nu dădea doi bani pe ființa umană (comunismul era pentru om, lumea cea mai bună dintre toate lumile posibile, utopia perfectă devenită realitate). În fond textul descria fidel tragedia ce se desfășura sub ochii comunismului, lucru foarte clar unui lector dinăuntrul sistemului. Întrucât nimic nu era rostit clar, cenzorul putea ignora implicațiile, dacă le percepea; în general, însă, cenzorii erau cel puțin vigilenți dacă nu chiar rafinați și inteligenți. Așadar libertatea Desperado avea în
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
a imaginarului: mulți Desperado sunt ei înșiși autori dezrădăcinați ori creează eroi de acest gen, care fug de o patrie inumană și reușesc ori eșuează în occident. Simbol al libertății materiale și intelectuale pentru cei din est, occidentul trage cu ochiul la ce se petrece dincolo de Cortina de Fier cu sentimentul comod că peisajul comunist e în același timp pitoresc și total străin. Atracția pe care o reprezintă comunismul pentru statele occidentale uimește pe toți cei care au trăit comunismul pe
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
care deprindeau filozofia marxist- leninistă de la muncitori/ țărani. Descrierea e oarecum simplistă, totuși, fiindcă, deși rar, câte un romancier foarte bun (cum ar fi Marin Preda) ori poet de excepție (ca Marin Sorescu) reușeau să rupă convenția, să facă cu ochiul lectorului printre rânduri. Orice tânăr putea deveni disident doar visând la occident în mijlocul unei ședințe de partid, un bătrân își aducea aminte de farmecul tinereții lui dintre cele două războaie (capitalism) și devenea astfel revoltat fiindcă își compara bătrânețea schimonosită
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
excluși, se îmbufnează și pleacă pe unde au venit. Spaima de dezrădăcinare, alienarea de uman, înstrăinarea de ființele de cealaltă parte a cortinei de fier îi apasă pe eroii care își fac curaj să se ducă să vadă estul cu ochii lor. Lessing însăși își amintește cum a plecat în Germania comunistă cu al doilea soț și s-a trezit atacată de vechi prieteni ai lui, care acum erau parte dintr-un regim comunist, și care îi acuzau pe amândoi că
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
prima pagină (cine vrea să sară peste mijloc pentru a citi ultima pagină ca să aibă un sentiment de elibrare, de rezolvare în final, rămâne profund nedumerit), iar trecutul respiră în fiecare moment prezent, în fiecare gând care se naște sub ochii noștri. Trecutul eroului se confundă cu trecutul literaturii, și e veșnic parodiat de prezent. Saltul secolului XX este trecerea de la ordinea cronologică (mod de ordonare a imaginarului, timp de cel puțin nouăsprezece secole) la acceptarea accidentalului ca regulă a realului
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
creează eroul zădărnicit, furios pe viață, pe autor, pe lector, pe literatură. Lector Autorul Desperado nu știe exact unde va ajunge, eroul e strivit de povara lui mâine (un mâine care nu mai vine), iar lectorul se găsește legat la ochi. Tonul romanului e atât de firesc încât lectura parcă așteaptă necontenit să ia startul, să se întâmple ceva neobișnuit, ceva demn de literatură. Dar literatura nu mai e eveniment. Lectura e deci o cursă care începe mereu, și în care
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
cu secole înainte. Povestirea ne încurcă programat, dar ecourile lirice, repetate înadins și ele, ne vin în ajutor. "Țărâna" ne amintește de tărâmul nopții. O frază, printre altele, poate caracteriza întreg romanul: Ce simți când te scufunzi în apă cu ochii larg deschiși și gura căscată, ca să vezi și să simți gustul fiecărei părticele din coborâre? Odată starea de spirit instalată, propozițiile, incidentele, străluminările revin mereu. Victima se simte iar copil. Biserica așteaptă sânge proaspăt. Un tată, ca o stafie, are
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
lui Charles, precedată de migrene rău prevestitoare, alterarea vorbirii, amețeli și momente de confuzie. Într-o bună zi, Philip dă peste unul din romanele lui Bentley, face legătura cu Harriet Scrope, pune cartea la loc în raft și-i cad ochii pe cartea de alături, în care găsește un text despre George Meredith și Chatterton: părăsit de nevastă în 1856, acesta a fost salvat de la sinucidere de stafia lui Chatterton. Cartea în întregime s-ar vrea bântuită de stafia tinereții pierdute
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
fi fost scrisă în grabă, cu toate manierismele din Hawksmoor, dar fără farmecul irezistibil al acelui roman. Singurul lucru care ar fi putut salva Chatterton ar fi fost ironia. Incidentele sunt, însă, patetice. Charles se stinge încet și dureros sub ochii noștri, și nu renunță la a se preface nici atunci când își analizează moartea și ne-o descrie. Autorul se încurcă în tot felul de aluzii. Iubirea e atât de discret schițată că se stinge înainte ca lectorul să ajungă la
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
dincolo; pe scurt, taina esențială din miezul a tot ce există. Peter Ackroyd se concentrează asupra lucrurilor ce nu ne sunt accesibile și nu ne vor fi de înțeles niciodată, dar maniera lui e relaxată. Ne ajută să aruncăm un ochi înspre neînțeles, iar acest fel de suspans ce ține de inteligență înlocuiește nevoia de intrigă sau incidente. Descoperind arii de sensibilitate pe care puțini scriitori le cercetează (taina înălțării de biserici, taina artiștilor demult duși), dând la o parte preocuparea
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
provin dintr-un "scenariu vechi englezesc", iar Platon consideră că ele sunt parte din "opera unui cântăreț african pe nume George Eliot" (p. 79). Ackroyd rescrie literatura, istoria, filmul, critica, tot ce a fost deja scris o dată. Rescrie cu un ochi care râde (ironia) și altul care plânge (tot ce creează omul se pierde). Ackroyd se pune în situația lui Huxley când acesta descria rezervația de sălbatici din Minunata lume nouă. O eroină, Sidonia, rezumă astfel cuvintele lui Platon: A fost
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
pentru a se naște (din nou? Atenție, coșmarul se poate repeta.). Intriga este un film derulat invers, toate gesturile curg de la coadă la cap, întâmplările se încheie cu sfârșitul, pe care protagonistul scindat în Eu și El îl cântărește cu ochii celui ce vine din viitor și consideră viitorul a fi un trecut. Imaginile scatologice sunt preferatele lui Amis: hrana e vomitată de eroi înapoi în farfurie, excrementele se reîntorc la locul de origine, gunoiul redevine ce a fost înainte să
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
eroul e medic) sunt readuși la viață din propriile cadavre. Logica e contrazisă cu încântare iar cronologia (pe care eul interior o păstrează pe când contemplă întoarcerea la începuturi) devine sursa multor efecte comice. Toate cele făcute se desfac lent sub ochii noștri, iar acea parte a eroului care e prinsă înăuntru (de obicei "Eu") judecă tot ce vede, ca și cum abia a deschis ochii pe patul spitalului, în interiorul unui trup paralizat, ca și cum ar înainta cu interes către momentul nașterii lui, pe care
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
păstrează pe când contemplă întoarcerea la începuturi) devine sursa multor efecte comice. Toate cele făcute se desfac lent sub ochii noștri, iar acea parte a eroului care e prinsă înăuntru (de obicei "Eu") judecă tot ce vede, ca și cum abia a deschis ochii pe patul spitalului, în interiorul unui trup paralizat, ca și cum ar înainta cu interes către momentul nașterii lui, pe care îl percepe ca sfârșitul vieții. Trupul El, Tod Friendly, John Young, Hamilton de Souza, Odilo Unverdorben (toate numele denotând aceeași persoană) e
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]