145,650 matches
-
La început nici romanul nu pare să aibă înțeles. Dialogul e scris de la coadă la cap (răspunsul înaintea întrebării), dar nu avem nicio indicație că mergem fizic de la sfârșitul vieții către începutul ei, că eroul chiar întinerește (în loc să îmbătrânească) sub ochii noștri. Eroul este deci scindat în două euri. Unul dintre ele cunoaște povestea adevărată dar nu vrea s-o dezvăluie (din motive ușor de înțeles când o aflăm, în cele din urmă); gândurile lui nu ne sunt cunoscute, poate că
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
decât în realitate) cadavrelor de evrei. Cât despre cruzime, ea vine înainte de bunătate, fiindcă ea constă în uciderea ce precede reînvierea. Romanul se preface că ignoră cruzimea, așa că medicii nemți sun binefăcători și doar atât. Dar titlul ne face cu ochiul: mintea noastră știe de cruzimile naziste. Eroul principal percepe doar bunătate fiindcă el vine dinspre viitor spre trecut și vede filmul invers, dar voi care știți adevărata istorie trebuie să comparați cele două realități, cea cronologică și cea mimată de
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
să-i înțelegem golul sufletesc doar când descoperim cumplitul lui trecut (în carte acesta fiind văzut ca viitorul lui). Cartea începe cu o viață în care sexul nu are nicio urmă de sentiment. Eul interior nu încetează a se minuna. Ochiul acesta interior e tânăr și dornic de afecțiune. Trupul doctorului criminal e epuizat. Sexul e pentru el un act mecanic. Lectorul e dezgustat de lipsa lui de sensibilitate. Retrospectiv, trecutul eroului (viitorul lui literar) e de înțeles odată ce-i aflăm
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
sunt corect croite. Gărzile au obiceiul de a atinge femeile. Uneori evident ca să le ofere o bijuterie, un inel, ceva mic de valoare. Alteori fără vreun scop anume. Cu intenții bune, sunt sigur. Gestul are o năvălnicie nemțească: flămând, cu ochii arzând. Le ating doar pe cele mânioase. Le calmează, sunt sigur. O atingere și se liniștesc ca celelalte. (Care uneori se cam tânguie. Ne privesc cu dispreț și neîncredere. Dar înțeleg în ce stare sunt. Sunt de partea lor: le
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
lasă nicio dâră în apă, ci își înghite urma. E un fel de a spune că incidentul nu se va repeta. Autorul pare să dea de înțeles că romanul desface întâmplarea pentru totdeauna: Dar John e mereu la pupă, cu ochii către locul către care mergem. Drumul vaporului e clar trasat pe apă și e înghițit cu mare poftă de înaintarea noastră. Așa că nu lăsăm nicio urmă pe ocean, de parcă ne-am scunde cu mare succes înaintarea. (p. 109) Pesemne John
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
se desfășoară pe o scenă britanică și europeană. Sunt romane care mușcă, împung cu săgeata ironiei, cu arcul bine întins al disprețului, o lume care nu e deloc pe placul autorului. Rămășițele zilei răstoarnă ierarhia nobiliară engleză, oglindind-o prin ochii aristocrați ai unui majordom. Cine e mai sus, stăpânul sau servitorul? Mai există oare servitori într-o societate în care demnitatea personajului e valoarea esențială? Rămâne de adăugat că singurul personaj demn cu disperare din roman este majordomul Stevens, o
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
Ono? Nu ne e greu să ghicim de ce se duce la Matsuda (fost coleg, pictor și el) și la Kuroda (fost elev). Ono, fostul pictor de vază, cel ce preamărea Japonia cuceritoare, își dă silința să-și reabiliteze trecutul în ochii părinților viitorului ginere. Aceștia urmează cu siguranță să ceară referințe, după tradiția japoneză. Matsuda îl înțelege și îl primește cu blândețe, întrucât el este acela ce i-a deschis ochii lui Ono în direcția unui posibil viitor imperialist pentru Japonia
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
Japonia cuceritoare, își dă silința să-și reabiliteze trecutul în ochii părinților viitorului ginere. Aceștia urmează cu siguranță să ceară referințe, după tradiția japoneză. Matsuda îl înțelege și îl primește cu blândețe, întrucât el este acela ce i-a deschis ochii lui Ono în direcția unui posibil viitor imperialist pentru Japonia; l-a făcut pe Ono să creadă și să spere la fel ca el. Amândoi resimt aceeași vină. Pe de altă parte, Kuroda îl respinge pe Ono cu îndârjire și
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
am găsit încă un sistem de învățământ care să nu implice îndoctrinare. Păcat, dar ce putem face? Școala de la noi e un amestec de prejudecăți la modă și de decizii ale acestei culturi anume. E de ajuns să ne aruncăm ochii asupra istoriei ca să înțelegem ce provizorii sunt ele. Profesori sunt cei ce s-au adaptat unui mod de a gândi impus de predecesori. E un sistem care se auto-întreține. Aceia care sunt mai viguroși și mai personali cu siguranță că
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
sacrificat, dar irosirea e soarta lui Jon, de fapt. Al doilea roman al lui David Lodge are un fir narativ alert și inspiră o răzvrătire hotărâtă împotriva umilințelor de orice fel. Lodge are mult umor, e un bun povestitor, cu ochiul format pentru atmosferă. Complicațiile prozei contemporane îl lasă rece. * * * The British Museum Is Falling Down (British Museum se dărâmă, 1965) este al treilea roman publicat de Lodge. Dedicația este în parte pentru Malcolm Bradbury (din vina căruia am încercat să
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
prin decizii de ultim moment. Amândoi detestă ideea, sunt nemulțumiți că sunt scoși din tabieturile lor, că trebuie să facă efortul de a se adapta la ceva necunoscut. În chip ironic, Robyn, specialista în romanul industrial al secolului XIX, dă ochii prima oară cu aspectul real al industriei moderne și e dezgustată, înspăimântată de tot ce vede. E dezgustată de nivelul subuman la care sunt reduși indivizii, și e înspăimântată că ar putea și ea să fie atrasă într-o activitate
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
un număr de pagini ți se cere să-ți aduci tot aminte. Personajele sunt marionete cărora li se întâmplă tot felul de lucruri (mai ales fizice, mai ales sex), dar până și numele lor se uită cât ai clipi din ochi. Când auzi un nume, trebuie să te gândești îndelung care e istoria lui. Nu întotdeauna izbutești să-ți amintești. Manevra multor Desperado de a alterna scurte străfulgerări e amețitoare și David Lodge e inventiv, dar insuficient de ordonat. Intriga e
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
e viața interioară a lui Bernard, la care (surpriză) avem acces, deși nu total, și nădejdea lui că se va însura cu Yolande într-o bună zi. Narațiunea folosește câteva procedee: prezentarea faptelor la persoana a treia, prin scrisori, prin ochii lui Bernard în jurnalul lui. Ni se oferă aluzii și ecouri din opere literare englezești. Polii existenței lui Bernard sunt sexul și neființa. Primul e ca și inexistent, al doilea îl strivește. Yolande își face apariția și îi aduce echilibru
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
Chiar erau la haină de nurcă și costum. Bani, nu glumă. Iar când a început piesa, le-a displăcut din primul moment. "Sfinte Sisoe, la ce naiba ne uităm noi aici?" Eram acolo, ostilitatea față de piesă era evidentă. Se vedea cu ochiul liber. Partea extraordinară a fost că actorii au simțit și ei și au detestat publicul acela chiar mai mult decât publicul pe ei. Au jucat din răsputeri. La sfârșitul serii, publicul a fost înfrânt. Toți bărbații aceia în frac, și
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
mai există, a rămas doar imaginea unui cuplu vulgar, pentru care copiii sunt prezențe profund stânjenitoare și nedorite. Predica focului, partea a treia, aduce la apogeu imaginile de degradare și dezgustătorul, făcând poezie pe temelia esteticii urâtului. Se perindă prin fața ochilor noștri șobolani pe malul Tamisei părăsite de nimfe, oase de naufragiați din Furtuna lui Shakespeare și nu numai, prostituate, amintirea unui viol, perspectiva unui weekend carnal la Brighton și binecunoscutul episod dintre dactilografă și "junele bubos", contrastând toate cu trecutul
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
război tuturor procedeelor tocite de vreme, Possum deschide o ușă secretă în labirintul interior al lui Eliot. Old Possum's Book of Practical Cats e o imagine inedită în peisajul interior al temătorului Eliot, o imagine a lumii văzute prin ochii adultului care privește tandru la un copil, care și el, la rândul lui, uluit și amuzat la culme, ascultă istorii cu pisici. Încrâncenarea cronică a lui Eliot e înlocuită de o înșiruire de propoziții cu sens îndoielnic, de gânduri pisicești
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
de poezie (începutul carierei scriitoricești a lui Peter Ackroyd) este un incredibil striptease sufletesc. Autorul dă istorisirea la o parte. El scrie aici lucruri interzise romanului lui, ne mărturisește ce simte, ce știe despre iubire, sex și moarte. Tragem cu ochiul la sensibilitatea poetului à vif. Bucurii din Purley sunt crâmpeie de mâhnire învelite în imagini ale iubirii, cum e sufletul ocrotit de trup. Culori și tăcere, taina lumilor paralele, atât de multe alte lumi încât le-am putea descoperi la
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
e aproape. Sentimentul contemporan perioadei de După Modernism că moare rasa umană e îndulcit de patima viziunii, la Ackroyd. Așa cum zice poetul, viața nu se joacă la noroc viața nu e tragică viața nu e (dinspre..., iv) Iubirea poetului moare sub ochii lui (O, dulcele meu, nu te stinge, Ceva...), e ca "un al treilea" ("la al treilea / nimic nu va mai fi sigur", la al treilea...), în vreme ce poetul se pierde în "sminteala răcoritoare" eliotiană (sminteală), care e de fapt o uriașă
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
Counting e un poem morocănos despre o femeie care nu se poate împiedica să-și iubească propriul copil nou-născut, în ciuda faptului că știe prea bine istoria nesfârșită a acestui sentiment comun omului și necuvântătoarelor. E un poem scris de un ochi care se dezaprobă, dar se și simte triumfător. Miracolul s-a repetat, nu contează a câta oară. Unele poeme au o narațiune și limbajul e cel al prozei, ignorând total intensitatea poeziei. Alte poeme concentrează sensul și nu folosesc povestirea
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
Donne, pentru a spori intensitatea: Vârtejul nesfârșit al prăbușirii: Cărarea neagră în care cauți marginile firii. Other Rooms (Alte încăperi) urmărește prăbușirea în somnul de dupăamiază, când inteligența lasă viața liberă din strânsoare și Nu-mi amintesc niciodată, când țin ochii închiși, Ce odaie e, sau unde. Atâtea încăperi. Câte nopți nedormite, dupăamiezi ostenite. Senzație de sfârșeală, de sângerare nesfârșită... Confundarea lui a fi cu a nu fi, sentimentul că rădăcina revine la viață din zăpadă (Eliot, "răscolind / Rădăcini tocite, cu
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
să ne acordăm timpul s-o auzim bine. The English Country Cottage (Casă englezească la țară) conturează o Ruth Fainlight străină de țara în care trăiește (o evreică într-o colibă de țară, refugiu de vacanță). My Mother's Eyes (Ochii mamei) ne-o arată pe aceeași poetă ajunsă bunică la rândul ei, după ce a fost cândva copil în alte versuri. În Those Days (Pe atunci) revin amintiri din tinerețe. Stranger (Străină) este un atribut pe care Ruth Fainlight nu-l
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
Legenda meșterului Manole, cel care și-a zidit femeia pentru a putea înălța cea mai falnică biserică, nu e doar a spațiului românesc. În multe culturi întâlnim mitul creatorului care sacrifică iubirea operei. Mimi Khalvati reface mitul atunci când scrie cu ochiul Desperado pentru ironie, zădărnicie dar și tragic Femeia din zid: E inutil să discutăm de ce-au zidit-o. Au motivele lor. Alăpta un prunc. Era zidită și nu mai avea mult. Chiar și când bănuiau că n-a rămas
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
inima vie peste care poeta clădește literatură. Această mică explicație în marginea poeziei lui Mimi Khalvati arată încă o dată că Meșterul Manole, eroul român al unui mit tragic ce pune închipuirea înaintea realului, apare tragic doar dacă îl privim prin ochii Anei victimă de bună voie dar nu Ana este eroul pe care se clădește povestea. Manole, centrul de greutate al poveștii, al simbolului, e de fapt cel care a ales. Și el alege bucuria zidirii. Cam la fel stau lucrurile
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
care o pierduse. Nu mai găsim refrenele distrugătoare din Eliot. Familiar și blând, Larkin se supune lirismului: Mereu prea însetați de viitor, Luăm răul obicei de a aștepta. Ceva se tot apropie; zi cu zi Ne spunem până atunci, Cu ochii la ținta măruntă, precisă, Scânteietoare a făgăduinței care vine. Descoperă acum și tema singurătății. În tot ce scrie, Larkin e un poet solitar. "Inima înghețată" era destul de neconvingătoare. Dând la o parte emfaza, versul impresionează. Cuvintele au mai mare îndrăzneală
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
iernile Absente din ferestrele Copilăriei opace... Vine altă lume. Văzută din spatele unor ferestre de sus (care ne amintesc de Eliot când urcă scara vârstei în Ash Wednesday III) tinerețea dă năvală înapoi în trupul irosit și îl află de nelocuit. Ochii îmbătrâniți privesc în sus, iar ferestrele din înalt dezvăluie "seninul adânc", "nimic", "nicăieri", "nesfârșirea". Vorbele, folosite până acum drept catharsis, nu mai au putere. Poemul îl refuză pe poet. Iată-ne în sfârșit aproape de Larkin: izgonit afară din cuvinte, îl
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]