15,918 matches
-
o parabolă, dar a continuat să susțină că, pentru distanțe până la raza de acțiune a tunurilor din ziua aceea, deviația traiectoriei unui proiectil de la o parabolă este doar una foarte mică. În al treilea rând, a recunoscut că datele sale experimentale nu vor fi în acord cu nicio formă matematică sau teoretică din cauza impreciziei măsurării, imposibilității eliminării frecării și a altor factori. Conform lui Stephen Hawking, Galileo poartă mai mult decât oricine responsabilitatea pentru nașterea științei moderne, iar Albert Einstein l-
Galileo Galilei () [Corola-website/Science/297696_a_299025]
-
combinație dintre o lumânare și o oglindă pentru a reflecta lumina într-o clădire, un culegător automat de roșii, un pieptene de buzunar care funcționa și ca tacâm, și ceea ce pare a fi un pix cu bilă. Lucrările teoretice și experimentale ale lui Galileo în ce privește mișcarea corpurilor, împreună cu lucrările în mare parte independente ale lui Kepler și René Descartes, au fost precursoarele mecanicii clasice dezoltată de Sir Isaac Newton. O biografie scrisă de elevul lui Galileo Vincenzo Viviani afirma că Galileo
Galileo Galilei () [Corola-website/Science/297696_a_299025]
-
personajul Salviati, considerat a fi purtătorul de cuvânt al lui Galileo, susținea că toate greutățile inegale vor cădea în vid cu aceeași viteză finită. Aceasta fusese propusă întâi de Lucretius și Simon Stevin. Salviati susținea și că se poate demonstra experimental prin comparația mișcării pendulelor în aer cu greutăți de plumb și plută de greutate diferită dar altfel similare. Galileo a propus că un corp în cădere va cădea uniform accelerat, atâta vreme cât rezistența mediului prin care cade rămâne neglijabilă, sau în
Galileo Galilei () [Corola-website/Science/297696_a_299025]
-
al-Haytham cu câteva secole în urmă, ca și de Jean Buridan, și, după cum notează Joseph Needham, Mo Tzu făcuse o asemenea propunere cu mai multe secole înaintea celorlalți, dar aceasta a fost prima oară când a fost exprimată matematic, verificată experimental și introdusă ideea de forță de frecare, o descoperire-cheie pentru validarea inerției). Principiul de Inerție al lui Galileo spunea: „Un corp care se mișcă pe o suprafață netedă va continua în aceeași direcție cu viteză constantă dacă nu este perturbat
Galileo Galilei () [Corola-website/Science/297696_a_299025]
-
Vincenzo, a schițat un ceas bazat pe teoriile tatălui său în 1642. Ceasul nu a fost cibstruit și, din cazua pendulărilor mari cerute de construcția sa, n-ar fi fost un ceas bun. În 1638 Galileo a descris o metodă experimentală de măsurare a vitezei luminii aranjând ca doi observatori, fiecare având felinare cu obloane, să se urmărească unul pe celălalt de la o anumită distanță. Primul observator deschide obloanele felinarului său și al doilea, la vederea luminii, deschide imediat obloanele felinarului
Galileo Galilei () [Corola-website/Science/297696_a_299025]
-
există mișcare absolută și nici repaus absolut. Acest principiu a furnizat contextul de bază al legilor mișcării ale lui Newton și joacă un rol central în teoria relativității restrânse a lui Einstein. Deși aplicațiile matematice ale lui Galileo în fizica experimentală erau inovatoare, metodele sale matematice erau cele standard ale vremii. Analizele și demonstrațiile se bazau pe teoria eudoxiană a proporțiilor, așa cum era ea prezentată în a cincea carte a Elementelor lui Euclid. Această teorie apăruse doar cu un secol în
Galileo Galilei () [Corola-website/Science/297696_a_299025]
-
superioară, precum și în domeniul Neurologiei clinice corespundeau stadiului dezvoltării acestor discipline în acea epocă. Un accent deosebit a fost pus pe studiul excitabilității sistemului nervos central, activității electrice a creierului, cercetarea dinamicei corticale în diferite afecțiuni neurologice, studiul clinic și experimental al epilepsiei, fiziologia și fiziopatologia cerebelului, afazia. Pentru rezultatele cercetărilor asupra epilepsiei, efectuate împreună cu colaboratorii săi, apărute în monografia "Epilepsia" (1955), primește în 1957 Premiul de Stat. Kreindler a desfășurat o activitate deosebită în specializarea medicilor în neurologie, în cadrul catedrei
Arthur Kreindler () [Corola-website/Science/297772_a_299101]
-
putut permite, totuși, o stație de lucru NeXT au câștigat adepți datorită punctelor lor forte tehnice, devenind lider printre acestea, fiind orientate spre dezvoltarea sistemului software. Jobs și-a comercializat produsele NeXT în domeniile științifice și academice datorită tehnologiilor inovatoare, experimentale încorporate în acestea (cum ar fi nucleul Mach, procesorul de semnal digital și portul Ethernet built-in). NeXTcube a fost descris de Jobs ca fiind un computer "interpersonal", despre care se spune că este următorul pas după computerul "personal". Aceasta dacă
Steve Jobs () [Corola-website/Science/297766_a_299095]
-
singur plasmocit cuplat cu o celulă tumorală cu care formează un hibridom. Acesta începe o clonă formată dintr-o linie de celule descendente dintr-o singură celulă și care vor forma numai anticorpi monoclonali. Aceștia sunt folosiți atât în scopuri experimentale cât și în scop diagnostic (dozarea unor hormoni, transplante) și terapeutic (boli infecțioase produse de bacterii și virusuri, leucemii, tumori). 1.3.6.2.5.2.4.1.Răspunsul imunologic mediat pe cale umorală. Anticorpii sunt la baza răspunsurilor imunologice mediate
Diabetul zaharat gestațional - ghid clinic [Corola-website/Science/91975_a_92470]
-
Scufundarea subacvatică (scafandrii, chesonieri, scufundători autonomi) influențează în mod semnificativ respirația datorită faptului că la fiecare 10 m presiunea crește cu 1 atm. Scufundarea în apnee și revenirea la suprafață în scurt timp este posibilă fără nici un echipament, în condiții experimentale realizându-se scufundări la adâncimi de peste 200 m. In urma antrenamentului scufundătorii prezintă creșterea CPT, diminuarea VR, toleranță crescută la CO2 și la hipoxie. Chiar scufundarea corpului în apă până la gât are efecte asupra respirației și circulației deși presiunea exercitată
Diabetul zaharat gestațional - ghid clinic [Corola-website/Science/91975_a_92470]
-
radiație neobișnuit de penetranta a fost produsă. Din moment ce aceasta radiație nu a fost influențată de un câmp electric (neutroni nu au sarcina), era considerată a fi gamma. Radiația era mai penetranta decât orice raze gamma cunoscute, iar detaliile privind rezultatele experimentale erau dificil de interpretat. Anul următor Irène Joliot-Curie și Frédéric Joliot în Paris, au arătat că, dacă aceasta radiație necunoscută a căzut pe parafina, sau orice alt compus cu hidrogen, ea ejecta protoni de energie foarte mare. Auzind rezultatelor de la
Neutron () [Corola-website/Science/297812_a_299141]
-
pentru a indica teoria fenomenelor atomice din domeniul energiilor nerelativiste, în care numărul de particule rămâne constant; dezvoltările ulterioare, care studiază procese de creare și anihilare de particule, se încadrează în "teoria cuantică a câmpurilor" și are legătură cu ramuri experimentale precum cea a fizicii nucleare și a particulelor elementare. Descrierea dată de mecanica cuantică realității la scară atomică este de natură statistică: ea nu se referă la un exemplar izolat al sistemului studiat, ci la un colectiv statistic alcătuit dintr-
Mecanică cuantică () [Corola-website/Science/297814_a_299143]
-
lui Heisenberg. Descrierea fenomenelor la scară atomică are un caracter complementar, în sensul că ea constă din elemente care se completează reciproc într-o imagine unitară, din punctul de vedere macroscopic al fizicii clasice, numai dacă ele rezultă din situații experimentale care se exclud reciproc. Interpretarea statistică a mecanicii cuantice este în acord cu datele experimentale, însă persistă opinii divergente asupra caracterului fundamental al acestei descrieri. Pe când în interpretarea de la Copenhaga descrierea statistică este postulată ca fiind "completă", reflectând o caracteristică
Mecanică cuantică () [Corola-website/Science/297814_a_299143]
-
constă din elemente care se completează reciproc într-o imagine unitară, din punctul de vedere macroscopic al fizicii clasice, numai dacă ele rezultă din situații experimentale care se exclud reciproc. Interpretarea statistică a mecanicii cuantice este în acord cu datele experimentale, însă persistă opinii divergente asupra caracterului fundamental al acestei descrieri. Pe când în interpretarea de la Copenhaga descrierea statistică este postulată ca fiind "completă", reflectând o caracteristică fundamentală a fenomenelor la scară atomică, teorii alternative susțin că statistica rezultă dintr-o cunoaștere
Mecanică cuantică () [Corola-website/Science/297814_a_299143]
-
descrierea statistică este postulată ca fiind "completă", reflectând o caracteristică fundamentală a fenomenelor la scară atomică, teorii alternative susțin că statistica rezultă dintr-o cunoaștere incompletă a realității, provenind din ignorarea unor variabile ascunse. Aceste vederi contradictorii pot fi testate experimental; rezultate parțiale par să favorizeze interpretarea de la Copenhaga. La sfârșitul secolului al XIX-lea, fizica clasică oferea imaginea unitară a unui Univers alcătuit din "materie" și "radiație". Existau o "teorie corpusculară a materiei" și o "teorie ondulatorie a radiației", capabile
Mecanică cuantică () [Corola-website/Science/297814_a_299143]
-
putea explica stabilitatea atomilor: electronii în mișcare accelerată, potrivit legilor electrodinamicii a lui Maxwell, trebuia să piardă energie prin radiație și să sfârșească prin a cădea pe nucleu. De asemenea, radiația emisă avea un spectru continuu, în contradicție cu rezultatele experimentale ale spectroscopiei atomice, care indicau un spectru de linii cu o structură descrisă empiric de "regula de combinare Rydberg-Ritz" (1905). Preluând ipoteza existenței cuantelor de lumină, completată cu un postulat potrivit căruia energia atomului este distribuită pe nivele discrete descrise
Mecanică cuantică () [Corola-website/Science/297814_a_299143]
-
de combinare Rydberg-Ritz" (1905). Preluând ipoteza existenței cuantelor de lumină, completată cu un postulat potrivit căruia energia atomului este distribuită pe nivele discrete descrise de un "număr cuantic", Bohr (1913) a elaborat un model atomic care elimina aceste dificultăți; confirmarea experimentală a existenței nivelelor discrete de energie în cadrul atomului a fost făcută în 1914 prin experimentul Franck-Hertz. Realizările în teoria structurii atomului din perioada 1900-1924 au primit numele de „teorie cuantică veche”. Este vorba de fapt de un ansamblu de reguli
Mecanică cuantică () [Corola-website/Science/297814_a_299143]
-
statistic descris de funcția de stare formula 133 este" Dacă rezultatul măsurării mărimii fizice formula 17 este valoarea proprie formula 137 funcția de stare după măsurare se află în subspațiul invariant asociat acestei valori proprii." Reducerea funcției de stare reprezintă efectul cuantic, incontrolabil experimental, care definește o măsurătoare ideală; funcția de stare după măsurătoare se referă la un colectiv statistic în general diferit de cel dinaintea măsurătorii. Dacă rezultatul măsurătorii este o valoare proprie degenerată, ea nu va determina univoc funcția de stare și
Mecanică cuantică () [Corola-website/Science/297814_a_299143]
-
Reducerea funcției de stare a sistemului observat este rezultatul interacției cu instrumentul de măsură, care e imprevizibilă și incontrolabilă, de vreme ce funcția de stare totală nu e cunoscută. Această manifestare a principiului cauzalității la scară atomică este în acord cu faptele experimentale. În contextul interpretării statistice de la Copenhaga (funcția de stare se referă nu la un exemplar unic al sistemului fizic considerat, ci la un colectiv statistic de exemplare, toate aflate în aceeași stare la un moment inițial), mecanica cuantică este strict
Mecanică cuantică () [Corola-website/Science/297814_a_299143]
-
de apă lovesc granulele. În 1905, Albert Einstein a dovedit realitatea acestor molecule și mișcării lor prin producerea primei analize de fizică statistică a mișcării browniene. Fizicianul francez Jean Perrin s-a folosit de munca lui Einstein pentru a determina experimental masa și dimensiunile atomilor, confirmând astfel în mod concludent teoria atomică a lui Dalton. Fizicianul J. J. Thomson a măsurat masa razelor catodice, arătând că ele sunt formate din particule, dar că acestea sunt de circa 1800 de ori mai
Atom () [Corola-website/Science/297795_a_299124]
-
inclusiv prin mișcare circulară, pierd energie cinetică care emisă sub formă de radiații electromagnetice, vezi "radiația de sincrotron") și de ce elemente absorb și emit radiații electromagnetice în spectre discrete. Mai târziu în același an, Henry Moseley a furnizat noi dovezi experimentale în favoarea teoriei lui Niels Bohr. Aceste rezultate au rafinat modelul lui Ernest Rutherford și modelul lui , care avansa ideea că atomul conține în nucleu un număr de pozitive egal cu numărul (atomic) din tabelul periodic. Până la aceste experimente, numărul atomic
Atom () [Corola-website/Science/297795_a_299124]
-
au rafinat modelul lui Ernest Rutherford și modelul lui , care avansa ideea că atomul conține în nucleu un număr de pozitive egal cu numărul (atomic) din tabelul periodic. Până la aceste experimente, numărul atomic nu era cunoscut drept cantitate fizică și experimentală. Faptul că este egal cu sarcina atomică rămâne modelul atomic acceptat astăzi. Legăturile chimice dintre atomi erau acum explicate, de în 1916, ca interacțiuni între electronii care îi compun. Cum se cunoștea în mare măsură că ale elementelor se repetă
Atom () [Corola-website/Science/297795_a_299124]
-
asupra unor atomi de uraniu pentru a obține . Experimentele lui chimice au demonstrat, în schimb, producerea de bariu. Un an mai târziu, Lise Meitner și nepotul ei au confirmat că rezultatul lui Hahn a fost de fapt prima "fisiune nucleară" experimentală. În 1944, Hahn a primit premiul Nobel pentru Chimie. În ciuda eforturilor lui Hahn, contribuțiile lui Meitner și Frisch nu au fost recunoscute. În 1950, dezvoltarea unor acceleratoare de particule și detectoare de particule îmbunătățite au permis oamenilor de știință să
Atom () [Corola-website/Science/297795_a_299124]
-
și secretar de redacție al revistei "Journal de Médecine Interne". În anii 1897-1898 a urmat și cursurile de chimie biologică și fiziologie generală la Facultatea de Stiinte din Paris, obținând în 1899 titlul de Doctor în Științe cu lucrările "Cercetări experimentale asupra modificărilor ritmului mișcărilor respiratorii și cardiace sub influența diverselor poziții ale corpului" și "Cauzele determinante și mecanismul morții rapide consecutivă trecerii de la poziția orizontală la cea verticală". În anul 1901, obține la Universitatea din Paris al doilea doctorat în
Nicolae Paulescu () [Corola-website/Science/297856_a_299185]
-
este numit profesor de Fiziologie la Facultatea de Medicină și Director al Clinicii de Medicină internă de la spitalul "St. Vincent de Paul" din București. În anul 1902 își deschide cursul de Fiziologie cu prelegerea "„Generația spontanee și darwinismul în fața metodei experimentale”" iar în 1905 ține trei lecții faimoase ("„Finalitatea în biologie”", "„Materialismul”", "„Suflet și Dumnezeu”") ce vor alcătui volumul " Noțiunile „suflet” și „Dumnezeu” în fiziologie", publicat în același an și reeditat în 1944 și 1999. Concepțiile sale antidarwiniene vor determina o
Nicolae Paulescu () [Corola-website/Science/297856_a_299185]