16,850 matches
-
capitol. Această femeie aparte, aviatoare și pictoriță, având talent literar și un bun gust cu adevărat aristocratic, ar merita desigur o lucrare amplă care să îi fie dedicată. Povestea ei este atât de fascinantă, trecând de la copilăria din Rusia imperială, tinerețea din Basarabia și apoi pasiunea pentru aviație și cercurile înaltei societăți de la București, continuând cu anii războiului, apoi cu întreg calvarul închisorilor comuniste și deportării în Bărăgan, încât sentimentul care m-a încercat este că prin articolele publicate despre ea
Aviatori de altădată by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/895_a_2403]
-
luni înainte de arestare, lui Popteanu i se sistase și pensia militară, fără explicații. Ce se întâmplase de fapt? În Constanța, un tânăr entuziast, Aurel Voștinaru, secondat de un personaj mai abscons, Cristea Marinescu (acesta din urmă, aflat la a doua tinerețe, inginer de mine cu studii strălucite la Freiburg) încercaseră să organizeze o mișcare de rezistență anticomunistă numită "Vulturii Daciei". Printre alți membri se numărau și cei doi aviatori, în 1950 colegi de serviciu cu Marinescu la Canal. "Uneltirea" consta de
Aviatori de altădată by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/895_a_2403]
-
azi aproape uitate. A ajuns la o vârstă atât de înaintată încât toți din generația sa au dispărut, și se simte singură și străină, cred, în epoca noastră. În mine vedea un fel de "contemporan", fiindcă eram familiarizat cu epoca tinereții sale, ca și când aș fi trăit atunci. Și cele trei aviatoare despre care am scris în Escadrila Albă, și Dan Vizanty, căruia i-am dedicat cartea mea apărută recent anul acesta la Iași, au fost aviatori de excepție și personaje cu
Aviatori de altădată by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/895_a_2403]
-
în proprietatea întregului popor, a clasei muncitoare, detașamentul de avangardă. Chestia e că domnul Toma scăpase de naționalizare cu cizmăria lui din centrul orășelului nostru. Scăpase ca prin urechile acului. Era un cizmar neîntrecut, se zvonea despre el că în tinerețe învățase meserie și lucrase într-un atelier de lux din orașul Praga. De altfel, nu e potrivit să fie numit cizmar, el e un adevărat artist, așa zicea tatăl meu și eu îl cred pe tata, un adevărat artist, acolo
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
a dat seama că relația aceasta este mult mai complicată, cu adâncimi mult mai mari, de nepătruns chiar. Îi era destul de limpede ce anume îl lega pe el de tânăra femeie: ea însemna pentru el o sursă de regenerare, de tinerețe, de ieșire din zodia bolii, a suferinței fizice și psihice, a morții. Dar ce descoperise ea la el, de ce era ea atât de preocupată de el? A întrebat-o, și Irina i-a oferit niște lămuriri care nu l-au
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
imensului conducător trecut în neființă și i-a învățat pe de rost biografia, a ajuns un soi de specialist în Stalin, și un soi de colecționar fanatic al elementelor din biografia tătucului: totul îl captiva, totul îi stârnea admirația - de la tinerețea în care Iosif Visarionovici Dugașvili excelase prin brutalitate, ignorarea regulilor morale și sociale comune, accente de paranoia, apoi anii lui de pușcărie (fusese condamnat pentru furtișaguri), evadarea (aici tovarășul Cameniță constata emoționat că traiectoriile lor seamănă ca două picături de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
tânără, frumoasă și tare, o femeie cu care se potrivea mai mult decât și-ar fi închipuit că se poate potrivi cu cineva, că are alături o femeie ce îl transformă, iată, transmițându-i într-un fel de magie, neverosimil, tinerețe și forță; și o energie negativă, cu nuanțe complicate, obscure: aceasta începea să se manifeste cu impresia că Irina, posesivă, cu o personalitate atât de accentuată, îl sufocă de-a dreptul cu dragostea ei; ciudat pentru o ființă atât de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
a frâmântat în patul prea larg pentru el singur, fără să deslușească în ce fel s-ar putea pune în practică decizia lui radicală. (De câțiva ani, tovarășul Cameniță trăia ca un pustnic, tovarășa Cameniță, simțind că se apropie sfârșitul tinereții, sătulă și de bădărăniile soțului, pe atunci tovarășul Cameniță încă mai era Cameniță cel vechi, voise să profite de ultimele raze ale soarelui frumuseții sale și își luase lumea în cap, se încurcase cu unul mai tânăr și fugise de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
Maurice Ravel (18751937), Rapsodie espagnole, Pavane pour une infante défunte, Alborada del gracioso și popularul Bolero. De reținut că la Conservatorul din Paris, George Enescu a fost coleg, pe lângă alte personalități ale vieții muzicale, și cu Maurice Ravel. După anii tinereții, petrecuți la studii, cei doi au devenit compozitori renumiți, respectându-se și apreciindu-se reciproc. După consemnările de mai sus, consider inutil să mai fac aprecieri asupra concertului la care s-au mai acordat și două bis-uri la insistențele
Pledoarie sentimentală enesciană by Mihai Zaborila () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91554_a_93565]
-
încă. Cu toții ne mândrim cu numele lui Ilie Ilașcu. Atâtea forțe sunt neunite! Eu nu vreau să vă dau sfaturi, dar vă asigur că reunind forțele dumneavoastră aici, se câștigă. Suportul nostru este departe. Venind în Țară, mi-am amintit tinerețile mele, de acei care neau maltratat la manifestările noastre din Piața Unirii, din Copou și din toată țara, unde se manifesta împotriva stalinismului, a nedreptăților. Astăzi să ieșim cu toții, și parlamentari, toți, căci Ilie Ilașcu nu-i doar al unei
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
au dus, te-au luat din Hlinaia și te-au dus în Tiraspol, puiul mamei, chinuitul mamei ! Osânditul mamei, floarea mamei, floarea mamei! Băietul mamei, scumpul mamei! Cât am să mai mă uit la fotografii? Tinerelul mamei, ți-ai pierdut tinerețea în Transnistria, numai cu capul în radio stau!...” Măicuța Natalia plângea în hohote, iar aceste cuvinte de durere de mamă, pentru fiul său, crescut în cruntă sărăcie, veneau din toată ființa sa. Eram neputincioși privindu-i zbuciumul și chipul îndurerat
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
s-a sculat și nici nu a vrut să mânânce nimica. A stat numai culcat. Putea să-i deie drumul să-și vadă tatăl. Măcar de-amu dacă i-ar da drumul, să poată avea grijă de copii. își pierde tinerețea lui. Atunci când am fost la el la Hlinaia am intrat în celula aceea, era proaspăt văruit și cimentuit, cu despărțituri. Vai de el! Apoi la urmă i-or face vreo injecție și-l vor omorî. Am auzit la radio că
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
întârziați la autobuz. Bodaprosti și pentru cei din America, sănătate și voie bună și o întâlnire cu Ilie! Poate unii dintre ei se vor întâlni. La mine ca la mine, eu sunt bătrână, dar el îi tânăr. și-a pierdut tinerețea și ea (adică Nina, soția lui Ilie) și-o pierde și-i greu, greu pentru amândoi! Mergeți sănătoși!” Ne-a condus până la poartă, am făcut ca de obicei câteva fotografii la despărțire. A rămas la colțul gardului, să ne conducă
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
Povestiri la cafeaua de dimineață Întrebare și răspuns Dintre cei care în tinerețe mau complexat cu talentul și aplombul lor profesional s-au realizat doar câțiva. Și nici aceștia ca mari artiști. Ca mari scriitori, pictori sau sculptori. Nu mă întreb deloc ce s-a întâmplat cu mine. În ceea ce mă privește, știu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
plin de grupuri de pensionare care, după obiceiul de dincolo de Atlantic, socoteau că, odată cu ieșirea la pensie, căpătau și dreptul de a gusta din toate plăcerile vieții. Îndeosebi din acelea pentru care nu avuseseră nici timp și nici bani la tinerețe. Când venea acasă la părinții lui din Rucăr, Nini se lungea întâi în pat cu mâinile sub cap, privirea în tavan și nu scotea o vorbă ore întregi. Taică-su și maică-sa numărau dolarii și se minunau ce bine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
ciorbe de burtă la bodega Dudești. „Asta trebuie să fi fost nebuna de Maricica - și-a zis bătrânul domn Arvinte, privind cu duioșie hârtia ștampilată pe față și pe dos -, că numai ea poftea încă o ciorbă la supliment.“ În tinerețe, domnul Arvinte le cerea chelnerilor să-i ștampileze notele de plată de două ori, cam din aceleași motive pentru care oamenii avuți adunau la Veneția șervețele semnate de prietenii ocazionali din marile restaurante. Să fie spre aducere aminte. Oamenii bogați
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
ce face. Cu o mână umbla prin scrisori, iar cu cealaltă întorcea paharele de cristal din serviciu. Și tot felul de lucruri despre care uitase de mult că există au început să apară unde se aștepta mai puțin. Fotografii din tinerețe, un inel de care era sigură că-l pierduse într-un hotel din Pitești, unde fusese trimisă pe linie de serviciu împreună cu un băiat drăguț de la regionala CFR, actele unei case vândute numai cu martori, banii strânși bine pentru o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
neinspirat decât rustic, o mulțime de băieți și fete, niciunul trecut de treizeci de ani, beau bere și conversau gălăgios. Nu făceau nimic altceva decât să bea bere, să vorbească și să se simtă bine, să se simtă perfectă cu tinerețea lor. Domnul Năsturel a făcut al doilea lucru de neînțeles pentru un om care mergea la o întâlnire de afaceri și care nu obișnuia să întârzie și nici să uite unde se duce. S-a așezat la o masă și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
din partea cea mai aglomerată a terasei. Se aștepta ca tinerii să spună ceva, să tacă și să-l privească întrebător, să se arate stânjeniți de prezența sa, dar nu s-a întâmplat nimic. Și-au văzut de bere și de tinerețe, iar domnul Năsturel a realizat că, pentru generația lor, generația sa nu există. Nu putea să-i deranjeze ceva ce nu exista. Dacă-i priveai de la distanță, discuțiile păreau să fi ajuns într-un punct critic, erau atât de temperamentale
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
vă pasă că berea-i proastă. Nu vă pasă de nimic!“ Arhitectul Năsturel și-a dat imediat seama că săvârșea o prostie, că, de fapt, nu avea nimic interesant să le spună. Că berea aia proastă făcea mai mult pentru tinerețea lor ca toate cugetările obosite ale unuia care nu mai ieșise la o cârciumă cu prietenii de la douăzeci de ani, de când hotărâse să devină cel mai mare arhitect al țării. Și uite că ajunsese cel mai mare. O știau vreo
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
te pună de la început pe calea bună, cu șansa de a te duce spre împlinire, sunt rezervați și nu-și iau răspunderea unui „Da“ decât dacă se deranjează să te cunoască, dacă dintr-un motiv intim, pornind de la amintirea unei tinereți chinuite, bântuite de confuzii, îți întind o mână. Lui Constantin Șerban, marele romancier din zilele noastre, mâna i-a întins-o un bărbat cu o singură mână. Un ciung, care, pe deasupra, era și fonfăit. A fost singurul care, la prima
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
devreme...“. Unii dintre noi mai apucăm câte un premiu, numai că n-avem cum să ne bucurăm de el, deoarece ne-așteaptă trenul în stație, și acasă pisicile miaună de foame. Pentru scriitorul român, subiectele cu adevărat importante, pe care tinerețea i le descoperea cu fervoare, nu erau abordabile. Degeaba le intuia și chiar le schița sub formă de romane sau nuvele, dacă adevărul acestora nu avea cum să rodească. Scriitorii și subiectele mari erau într-o veșnică și atroce cursă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
aceleași subiecte mari, ca și scriitorii din lumea liberă, dar, din păcate, n-am putut s-o facem. Iar recompensa va fi pe măsură: un bilet de favoare pentru ultimul dans. Culegerea de ziceri spirituale Am consumat ani buni din tinerețea mea admirând un coleg. Am fost dependent de felul său paradoxal, dar convingător de a se exprima. Ceea ce mă minuna era promptitudinea cu care avea replică la tot ce-mi părea confuz și inabordabil. Nu știu dacă, în devotamentul meu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
minte puțină al editurii nu o realizam. Copiat, cum s-ar spune, „pe curat“, romanul avea o cu totul altă prestație emoțională decât în condiția dintâi de manuscris cu sute de intervenții de toate naturile. Proverbele săracilor, care ne marcau tinerețea, erau contrazise din când în când de viață: haina îl face pe om. Cu o altă așezare în pagină, textul devenea și el altul. Aceiași oameni, când se mută în casă nouă, devin alții. Li se luminează privirea, deși ochii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
vițel, tremurând din tot corpul, ca lorzii aceia trecuți de nouăzeci de ani, le-a tăiat calea și s-a uitat în ochii lor ca și cum le-ar fi zis: „Nici voi n-aveți timp de mine, nu-i așa?“ În tinerețe, câinele fusese probabil fala uneia dintre casele mari ce împrejmuiau parcul. Soții D. nu s-au mai dus în audiență. Uitându-se cu atenție la câine, și-au dat seama că era la capătul puterilor. Câinii de rasă abandonați se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]