145,650 matches
-
decât oricare scenă dialogată, scena de somnambulism în Macbeth, tăcerea celor doi prinți în Heraclius, ca și gestul final al lui Antioh, ducându-și, în Rodogune, cupa la buze. "Somnambula Macbeth înaintează în tăcere (act V, scena 1), și cu ochii închiși, pe scenă, imitând acțiunea unui personaj care-și spală mâinile, ca și cum ale sale ar fi fost încă pătate de sângele regelui său pe care îl spintecase acum mai bine de douăzeci de ani. Nu cunosc nimic mai patetic în
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
capul ei atinge norii, mâinile-i vor căuta cele două margini ale orizontului; ea este sufletul unui mare manechin care o înfășoară; încercările ei i l-au fixat pe trup. Întinsă cu nonșalanță pe șezlong, cu brațele la piept, cu ochii închiși, nemișcată, ea poate, urmărindu-și din memorie visul, să se audă, să se vadă, să se aprecieze și să aprecieze impresiile pe care le va face. În momentul acesta este o ființă dublă: micuța Clairon și marea Agripină." Comediantul
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ales în rândul oamenilor de rând. Natura este și mai adevărată și mai emoționantă decât imitația ei; și dacă nu ar fi vorba decât de adevăr, intersecțiile, spitalele, malul apei, ar fi săli de spectacol." El denunță banalitatea, întristătoare în ochii lui, situațiilor din dramă, care nu ar putea decât să-l plictisească pe spectator. "Teoria lor, scrie el cu privire la autorii dramatici, se sprijină pe două erori; una, că tot ceea ce interesează este bun pentru teatru; cealaltă, că tot ceea ce seamănă
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
pe Corneille sau Racine, dacă vor să-și înnoiască teatrul. Într-adevăr, scrie Lessing, un geniu nu poate fi redeșteptat decât de un alt geniu, și adesea de un geniu care pare să datoreze totul naturii."47 Shakespeare este, în ochii lui Lessing, singurul mare poet dramatic al timpurilor moderne. Capabil de a transcrie firea umană fără ascunzișuri, el a știut bineînțeles să regăsească regulile pe care Aristotel le-a formulat în lumina pieselor tragice grecești. El îi este cu mult
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Numai prin asta, și sufletul său va simți un vag sentiment de mânie, care va acționa la rândul lui asupra corpului și va produce în el acele schimbări care nu depind numai de voința noastră; figura sa se va înroși, ochii îi vor scânteia, mușchii i se vor umfla; într-un cuvânt, va avea aparența unui om cu adevărat cuprins de furie, fără să fie, fără să înțeleagă absolut de loc pentru ce anume trebuie să fie." (întâia Seară) Lessing insistă
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
pot lipsi de a-i atribui o față neagră, îndepărtându-mă asupra acestui punct de obiceiul teatrului din Londra. M-am gândit că tenul galben și arămiu, potrivit de altfel pentru un african, ar avea avantajul de a nu scandaliza ochiul publicului și mai ales pe cel al femeilor." Publicul francez nu descoperă textul original în integralitatea lui decât în 1822, când o trupă engleză, condusă de Penley, este invitată la Paris, la teatrul de la Porte Saint-Martin74. La premiera lui Othello
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
pasaje au fost foarte prost primite, uneori huiduite, de partizanii Clasicismului, înspăimântați de scena cu beția lui Cassio, considerată grosolană, de apariția, în mai multe rânduri, a termenului "batistă"77, considerat de o vulgaritate nelalocul ei. Uciderea Desdemonei, strangulată sub ochii spectatorului, a șocat o mare parte a publicului. Iată ce scrie Vigny cu privire la acest lucru: "Puteți să credeți voi, englezii! Voi care știți ce cuvinte sunt spuse în tragediile lui Shakespeare, că muzei tragice franceze sau Melpomenei i-au trebuit
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
suplinește irealismul temporal, căci, în afara momentelor de iluzie perfectă 84, pe care numai un copil le încearcă uneori, spectatorul, știindu-se la teatru, nu așteaptă o reprezentare fidelă a realului. "Gândul care impresionează inima nu este că relele etalate sub ochii noștri sunt rele reale, ci că sunt rele la care noi înșine am putea fi expuși. Plăcerea într-o tragedie constă în aceea că noi știm bine că este o ficțiune; sau, ca să mă exprim mai bine, iluzia distrusă fără
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
în avans față de gustul timpului, înainte de 189685. Unitatea de acțiune este singura unitate pe care o vor păstra romanticii, urmând și aici exemplul lui Diderot și al lui Mercier. "Este (...) singura admisă de toți, pentru că rezultă dintr-un fapt: [nici] ochiul și nici spiritul uman nu ar putea cuprinde mai mult de un ansamblu deodată. Aceasta este tot atât de necesară pe cât sunt de inutile celelalte două", declară Hugo în Prefața la Cromwell. Unitatea de acțiune, așa cum o înțeleg Romanticii, nu exclude acțiunile
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
prada unor așteptări diferite, femeile, cu ușurință impresionabile de către pasiune, caută o plăcere care să se adreseze inimii, gânditorii, interesați de studiul caracterelor, vor ca piesa să le satisfacă spiritul, mulțimea, avidă de acțiune, speră că spectacolul le va sătura ochii. Cele trei genuri existente până atunci aveau drept scop să răspundă la una din aceste trei așteptări, melodrama, care folosea multe elemente de spectacol, era destinată mulțimii, tragedia, acordând atenție zugrăvirii pasiunii, se adresa mai ales femeilor, comedia, hotărât satirică
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
plăcere pasiunea ca pe un incident firesc în opera dramatică, sunt aproape deranjați de acțiune. Acest lucru depinde de faptul că mulțimea cere la teatru mai ales senzații; femeia emoții; gânditorul meditații. Cu toții vor o plăcere; dar aceștia, plăcerea pentru ochi; acelea, plăcerea inimii; ultimii, plăcerea spiritului. De aici, pe scena noastră, trei feluri de opere foarte distincte: una vulgară și inferioară, celelalte două ilustre și superioare, dar care toate trei vor satisface o nevoie: melodrama pentru mulțime; pentru femei, tragedia
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
niște oameni să trăiască acolo: veți scrie niște opere frumoase. Fără îndoială, trebuie un efort, trebuie să degajăm din talmeș-balmeșul vieții formula simplă a naturalismului. În asta constă dificultatea, să faci lucruri de seamă cu subiecte și personaje pe care ochii noștri, obișnuiți cu spectacolul de fiecare zi, le văd în cele din urmă neînsemnate. Este mai comod, știu, să prezinți publicului o marionetă, să numești marioneta Carol cel Mare și să o umfli într-atât cu tirade, încât publicul să
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
El încearcă să scalde scena într-o lumină la fel de naturală ca lumina zilei. În aceeași perioadă, în Prefața la Domnișoara Julie 99, din 1888, Strindberg deplânge fixitatea surselor luminoase și îndeosebi tipurile de priviri pe care le impune rampa. Cum ochii actorilor sunt luminați pe dedesupt, privirile lor sunt puțin expresive. Strindberg preconizează folosirea unei lumini laterale care ar facilita schimbul de priviri dintre actori și ar face jocul mai natural. Dacă Antoine încearcă să dea locului scenic un maximum de
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
10 Appia stabilește o ierarhie între cele trei materiale de care dispun decoratorii, pânzele pictate, practicabilele ce permit plantarea decorului, și lumina, element căruia celelalte două nu i-ar putea fi decât subordonate. Utilizarea luminii face chiar pictura inutilă în ochii lui. "Tabloul neînsuflețit se compune din pictură, scrie Appia în Regia scenică a dramei wagneriene, din plantare (adică modul de a dispune materialul decorativ), și din iluminat. Plantarea servește de intermediar între pictură și iluminat; la fel, iluminatul, între celelalte
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
nicio pretenție de reprezentație, ci drum liber concepției, spațiul deschis realității superioare a pădurilor și gazdelor divine pe care o va suscita în noi imaginația: căci această muzică este un decor, (...) și această muzică mai reprezintă și personajele (...), și cu ochii închiși sau cu ochii deschiși în timp ce cântă muzica, iar cuvintele răsună duse de voci la fel de absolut abstracte ca instrumentele orchestrei, noi localizăm în voie cuvinte și muzici și, cu ușurință, spontan, recreăm acțiunea voastră scenică, muzica, decorurile voastre și întreaga
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ci drum liber concepției, spațiul deschis realității superioare a pădurilor și gazdelor divine pe care o va suscita în noi imaginația: căci această muzică este un decor, (...) și această muzică mai reprezintă și personajele (...), și cu ochii închiși sau cu ochii deschiși în timp ce cântă muzica, iar cuvintele răsună duse de voci la fel de absolut abstracte ca instrumentele orchestrei, noi localizăm în voie cuvinte și muzici și, cu ușurință, spontan, recreăm acțiunea voastră scenică, muzica, decorurile voastre și întreaga dramă." Moștenitori ai lui
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
el dorește ca artificiile să fie sensibil subliniate: În fundal, pânza mâzgălită la modul cel mai neglijent, scrie el în Prefața la Pantoful de satin, sau de niciun fel este destul. Mașiniștii vor face cele câteva amenajări necesare chiar sub ochii publicului, pe când acțiunea își urmează cursul. La nevoie, nimic nu-i va împiedica pe artiști să le dea o mână de ajutor. Actorii fiecărei scene vor apărea înainte ca cei din scena precedentă să fi terminat de vorbit și se
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ca exemplu arta egipteană, pe care o admiră în mod deosebit, în care nu transpar niciodată sentimentele artistului. "Arta egipteană ne arată din plin cât de mult își interzicea artistul exprimarea oricărui sentiment personal în opera lui. Priviți sculpturile egiptene: ochii lor impasibili își vor păstra secretul până la sfârșitul lumii. Gestul lor este plin de o tăcere care seamănă cu moartea. Totuși găsim în el tandrețe, farmec, o grație învecinată cu forța și dragoste răspândită peste întreaga operă; nicio urmă din
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
paravane verticale ce permit construirea scenei cu multiple variații, cvasi instantanee. Într-adevăr, este suficient să se schimbe orientarea unui panou articulat pentru ca să fie imediat modificată configurația scenei. Craig compară această scenă transformabilă cu fața omului compusă din părți multiple, ochii, buzele, nasul etc. Este suficient să se miște una dintre ele pentru ca expresia feței să se transforme. Figura 5 Le Vieux-Colombier, de Jacques Copeau Figura 6 Teatrul total, al lui Walter Gropius (1927) O asemenea evoluție a scenei va schimba
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
părerea lui, decât o deformare a părților mute din Commedia dell'arte, să reprezinte idei, atitudini ale spiritului. El dă ca exemplu simbolul oriental ce reprezintă noaptea printr-un copac în care o pasăre, care și-a închis deja un ochi, începe să-l închidă și pe cel de-al doilea. Iată cum definește el, în "Teatrul cruzimii", acest spectacol complet: "Orice spectacol va conține un element fizic și obiectiv, sensibil tuturor. Strigăte, plânsete, apariții, surprize, lovituri de teatru de toate
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
dea un argument și să propună câteva indicații scenice. Balinezii, pe care Artaud îi descoperă la Paris unde vin să se producă în 1931, și al căror elogiu îl face de îndată, în articolul său "Despre teatrul balinez", realizează în ochii săi acel "Teatru pur". Autorul este eliminat aici spre câștigul regizorului scenic care, promovat la rangul de ordonator magic, creează "un nou limbaj fizic pe bază de semne și nu de cuvinte". El admiră "acești actori cu rochiile lor geometrice
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
nu de cuvinte". El admiră "acești actori cu rochiile lor geometrice (care) par niște hieroglife însuflețite". "Metafizica gesturilor lor" de o precizie absolut matematică, îl fascinează: Totul la ei este reglat astfel, impersonal, niciun joc al mușchilor, nicio clipire din ochi care să nu pară că aparține unui fel de matematică gândită care conduce totul și prin care trece totul." Grotowski 28, în clarviziunea sa, va sublinia contradicția efectuată de Artaud în analiza asupra teatrului balinez, care nu ține seama de
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ce rezidă în subconștientul nostru nu pot fi puse în mișcare decât printr-o realitate imaginară, numai să putem crede în ea." Iată sfaturile pe care Stanislavski le dă actorului: "Trebuie ca acest film interior să se desfășoare adesea în fața ochiului minții dumitale. Descrie, ca un pictor sau ca un poet, tot ce vezi de fiecare dată când joci, și cum vezi dumneata lucrul acesta. Trecând filmul interior în revistă, vei ajunge să fii conștient în mod constant de ceea ce trebuie
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
stadiu dificil al rupturii măsurilor sale psihologice de apărare, rezidă în actul creator, în perfecționarea formei sale. "Actorul care se descoperă pe el însuși, scrie Grotowski, și sacrifică partea cea mai intimă a sa cea care nu este făcută pentru ochii lumii trebuie să fie capabil să manifeste ultimul impuls. Trebuie să fie capabil să dea, prin sunet și mișcare, aceste impulsuri care oscilează la frontiera între vis și realitate. Pe scurt, trebuie să fie capabil să construiască propriul său limbaj
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
epoci sau a unui eveniment cu ajutorul tuturor mijloacelor de expresie, să reproduci exact caracterele specifice ascunse pe care le comportă o operă de artă." Meyerhold, deși angajat în mod hotărât în mișcarea comunistă, devine repede suspect, ca mulți artiști, în ochii regimului sovietic, și cade sub loviturile lui Stalin. În 1938, Teatrul Meyerhold care i-a fost atribuit de guvern din 1920, este închis printr-un decret. Când refuză, în anul următor, să-și facă autocritica, condamnând formalismul, și să adere
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]