6,312 matches
-
noi... și se uită cu fals reproș la Căpșuna, ce te-o fi apucat acuma?, asta s-o spui la teatrul tău din margine de București, în cabină, la o bârfă, băga-mi-aș picioarele, că nu pot să vă împac pe toți. Neli surâde la suprafață, face frumos, dar iese ca opărită, nimeni nu râde în urmă. Toți patru gustă ciorba și ardeiul iute. Vorbește tot Căpșuna. — Ce face maică-ta?, îl întreabă ea pe Maestru, schimbă discuția, Loredana îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
să te sun pe fix, dar sună încontinuu ocupat, ești pe Internet, Tină iubită?... și eu care vroiam să te sărut pe gâtul lung, de balerină, și să-ți mai aud glasul unic. O. — Acuma, adică atunci, după ce ne-am împăcat, ne întâlneam într-o garsonieră din Pantelimon, mergeam mai rar la ei acasă, se păzea de nevastă, probabil, atenție la mesaje, la telefoane, nu vreau să ne prindă, dar îmi povestește într-o zi, nu ne căsătoriserăm încă (ziua primei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
cu chiloții, mie-mi pui ghiuvetăăă, striga, avea impresia că trebuie să-i stau la picior, nu pot lucra cu ăștia, au bani și, de fapt, vor pedigri, să creadă lumea că sunt sânge albastru, n-au apucat să se împace cu persoana lor, nu știu cine sunt și casa devine certificatul lor de naștere... Câștig bani buni în orașul ăsta, în care praful ne omoară, dar pe care eu îl iubesc, dacă s-ar găsi o soluție de trafic și una de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
acuma?... Eu?, eu m-am culcat și cu alții?, parcă am vorbit despre viața mea, ți-am spus că ești singurul. Singurul după ceilalți. Nu fi măgar! Măgarul, măi, femeie, are o săgeatăăă... (Muzica a însoțit alert cearta.) Ne-am împăcat. I-am cumpărat un ceas... (pauză, actrița se uită insistent la public, adică, ei!, spuneți marca...), nu Calvin Klein, i-am cumărat un Rolex, că bani am. I l-am prins la mână și m-a sărutat luuung, a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
nu știe de ce, începe să-i cânte cald, ușooor, înceeet: Liuliu, liuliu, lângă tine/ Somnul cum de nu mai vine?/ Ce-ți tragi mâna mititică/ Somnul fraged când ți-e frică?/ Nani, nani, pui sărac,/ Cu ce cântec să te-mpac?/ Nani, ochișorii tăi/ Cât timp nu știi viața ce-i... / Naaa-ni (și-l rupe pe „na-ni” în două atât de măiestru, că ți se rupe inima), bucuria mea/ Na-ni, ochi de albăstrea./ Naniiii, tu n-ai să mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
Bună seara iubită bună și rea!/ Am să intru în tine ca piciorul în nea!, v-am povestit pe la început despre asta, că îmi spusese și mie textul ăla demult, când eram în mașina lui, când vroiam eu să mă împac cu el, înainte de căsătorie, dar în noaptea aia îl trimitea sigur Tinei din fața lui, aia care nu era. Numai cât vă spun despre ea, că o să ziceți că sunt nebună, turbez. Cu ochii ei albaștri, cu pletele până la brâu, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
Amory, după ce domnul Blaine se retrăsese, cum Îi stătea În obicei, să-și petreacă seara În biblioteca personală. După ce l-a dojenit că o evitase, l-a reținut pentru un lung tête-à-tête sub clar de lună. El nu se putea Împăca nicicum cu frumusețea ei. Era mama sa, cu acest gât splendid și acești umeri divini, grațioasă ca o femeie norocoasă la treizeci de ani. — Amory, dragule, gunguri ea moale, am petrecut momente atât de stranii, de nepământene, după ce ne-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
cinei. — Isabelle, a Început destul de iritat Amory când se aranjau În mașină, gata să plece la dansul de la Greenwich Country Club, ești supărată pe mine, dar peste un minut mă supăr și eu. Hai să ne sărutăm și să ne Împăcăm. Isabelle a reflectat Îmbufnată la propunerea lui. — Nu suport să se râdă de mine, a zis ea În cele din urmă. Nu mai fac. Acuma nu râd, nu vezi? — Dar ai râs. — Of, nu mai fi atât de al naibii de femeie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
curând. Gabrielescu se ridică hotărât. Afacerea asta părea un caz de avansare cu tot cu salariu. - Da, dragă, așa o să fac, o să sun la ziar și o să le zic că sunt soția lui. * Oare ce mai face nevastă-mea? Oare cum se împacă Mișu cu Mariana? Oare mă caută poliția? Oare m-au uitat? Eu, Costică Popa, mă uit acum pe geamul unui palat. MaxiBarul ar trebui să fie acolo. Eu, Costică Popa, mă gândesc acum la soția mea și la gâgâlicea din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
arbitrajul poetului Popa, care nu știu cum să răspundă, și războiul s-ar fi terminat mult, mult mai rău dacă calul cacofonic nu ar fi avut un defect de construcție - trei organe genitale în loc de unul - și cele trei Contese fericindu-se și împăcându-se anulară războiul, erase and rewind, astfel încât, deși unii poeți mai orbi decât Popa începură să se dea cu capul de livezile Raiului, Popa începu să culeagă senin și nepăsător fructele pomilor fructiferi. „Veniți: privighetoarea cântă și liliacul e-nflorit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
li se arate și lor minunea. Dar Maica nu venea decât la cei doi, se așeza pe scăunel și se uita la ei cu tristețe câte două ore. Și în aceste două ore, cei doi se simțeau mult, mult mai împăcați cu soarta lor. Nea Ovidiu datorită sticlei de Coca Cola de doi litri, iar Horațiu datorită încrederii că sentimentele lui sunt legitimate de însăși patroana beatificată a Contesei, care, iată, i se arătase doar lui. Sub privirea blândă din spatele ochelarilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
acuratețe incredibilă. Stăteam mai mulți la etajul acela. Unii erau mai vechi și aveau spații mai mari și mai frumoase, eu eram cel mai tânăr și aveam doar cabinuța mea cu geam către crematoriul din curte. Răducu Ițcuș, un actor împăcat cu sine și cu o anume medriocritate luminoasă și suficientă, Ovidiu Moldovan, Cocoșelul, un fel de tânăr furios, domolit repejor la cârciumă în preajma lui Rauțchi și Cozorici, și mai ales Nic Sufleurul, acum bătrân și abia trăgându-și zilele. Ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
doua zi îmi vin în fire, mă duc la Bopsi și-i cer scuze, el se scuză la rândul lui, spunând că-i pare rău, cred că am și lăcrimat un picuț, în teatru chestia asta e destul de normală, ne împăcăm, dar de atunci nimeni nu a mai îndrăznit să mă apostrofeze în Teatrul Național. Habar n-am dacă a fost bine sau nu. Cu Bopsi am rămas prieten și am petrecut împreună clipe de neuitat, mai ales la Romulus... și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
mâinile de perete și, al dracului neom, îmi bagă deștu-n fund, am răcnit, normal, și m-am dat cu capul de perete de l-am spart cât cuprinde. Au fost, cum spuneam, mulți; cu foarte puține excepții erau de treabă, împăcați cu soarta și apărători convinși, pe viață și pe moarte, ai teatrului românesc și mai ales ai Teatrului Național, un bun al lor, ceva ce nu putea exista fără ei, așa cum nu putea exista fără ceilalți, ăia marii, dar era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
să se cultive. Anna spune că pentru asta trebuie să citească mult. Rainer spune că nu trebuie să citească, ci să‑l asculte pe el, pe Rainer. Intelectualul este el, nu Hans. Dacă intelectualul nu‑i în stare să‑și împace propria lume cu ideologia pe care o susține, deci dacă în realitate (cazul lui Hans) trebuie să desfășoare o activitate manuală murdară pentru a supraviețui, va începe dintr‑odată să ia apărarea unei lumi false, și nu propriei sale lumi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
e împușcat câte un om, care zace apoi mort pe caldarâm. Lucrurile n‑au voie să meargă atât de departe încât să se recurgă la arme de foc, trebuie căutată din vreme o altă soluție. Fericirea și cariera nu se împacă neapărat cu infracțiunea, ba chiar aceasta din urmă le exclude complet pe primele două. Ca să faci carieră trebuie să fii o persoană de încredere, or Hans a făcut deja acest prim pas, fiindcă Sophie are încredere în el. Iar al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
folosească de mașina lui personală pe care, de fapt, familia nu și‑o poate permite. Tatăl n‑are nici o bază materială, în schimb are principii și a fost deja condamnat o dată pentru faliment fraudulos. Îi vine foarte greu să se împace cu declinul său personal, care nu mai poate fi evitat, și își face iluzii din nimic. Se împacă însă foarte bine cu ideea că fiul său minor conduce fără carnet. Principalul e să aibă mașină, părere pe care o împărtășește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
nici o bază materială, în schimb are principii și a fost deja condamnat o dată pentru faliment fraudulos. Îi vine foarte greu să se împace cu declinul său personal, care nu mai poate fi evitat, și își face iluzii din nimic. Se împacă însă foarte bine cu ideea că fiul său minor conduce fără carnet. Principalul e să aibă mașină, părere pe care o împărtășește și Rainer. Numai că băiatul n‑are voie să conducă decât atunci când își duce tatăl cu mașina și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
potolit. Încă de când eram la liceu am avut ocazia să locuiesc o perioadă de timp pe Coasta de Vest În America, apoi În Hamburg, datorită serviciului tatălui meu. De atunci am prins gustul drogurilor. Numai cu marijuana nu m-am Împăcat, În rest mi se potrivea orice. Însă atunci când duci o viață bazată numai pe sex și pe droguri, vine o vreme când nu mai poți să reziști, Înțelegeți? Mă Întreb deseori cum de mai sunt Încă În viață. Presupun că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
gândești să-ți lași vreo doi oameni să-i facă numărul cu polițistul bun și polițistul rău. Nimic prea brutal, doar un pic din presiunea psihologică de modă veche. Știi tu ce vreau să zic. Că veni vorba, cum te împaci cu echipa ta? Merge treaba, vă înțelegeți? Nu tu resentimente sau ceva de genul ăsta? Aș fi putut să mă așez din nou și să îi fac o listă de greșeli, care ar fi fost la fel de lungă ca un miting
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
detalii asupra speciilor și a caracterelor - încât este de înțeles tăcerea lui Protarh, care asistă la un curs emfatic, sub forma unei demonstrații de putere verbală formală și de eficacitate sofistică. Tâmp, naiv, prost și tăcut, Protarh trebuie să se împace și cu apărarea - virtuală! - a unei teze reducționiste și caricaturale. El reprezintă imperativul categoric hedonist: plăcerea se identifică cu binele. Astfel încât el aduce mărturie în favoarea vieții fericite. Aici, plăcerea apare ca fiind altceva decât suprimarea sau dispariția durerii. După Philebos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
Pălimarul; Uite, cerul a mișcat! Plecăciuni îți face ție. Fruntea cerul ți-a-nchinat Amețit ca de beție; Cercuiții - ochii tăi - Gem ca pietre-n tăvăluge, Pe când guri de gol, în Văi Înstelate, sus, îi suge. e) Hăt la cel Vânăt cer Împăcat la sori de ger, Unde visul lumii ninge, Unde sparge și se stinge, Sub târzii vegheri de smalt, Orice salt îndrăznit: Falsă minge Ori sec fulger De hanger Repezit; Prin Târziu și Înalt În plictisul și căscatul lung al râpelor
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
să plutească imponderabil în conștiința primului venit”, iar răspunsul magistrului este că „moartea e o virtute când mori nu ca un erou, ci erou”, dar că „În ce mă privește, nu voi cocheta cu moartea, și nici nu mă voi împăca cu datul morții, nici cu veșnicia ei...Numai moartea poate sfida timpul? O, nu! Timpul poate fi sfidat de mine, cu nonșalanță, chiar. Și tu poți sfida timpul, și noi, și voi, și ei...moartea, - niciodată, părerea mea.!” Finalul cărții
MARIA APETROAIEI – CRONICĂ LA „SFIDEAZĂ TIMPUL!” DE MARIA COZMA ŞI VASILE POPOVICI de VALENTINA BECART în ediţia nr. 981 din 07 septembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/364366_a_365695]
-
trântind ușa de la camera lui. Toată noaptea ea nu dormea de grije. Ce se face dacă el divorțează? Așa cum e , este totuși bărbatul ei și apoi ce va zice lumea? Mîine o să-i ceară scuze. Și uite așa, iar se împăcau amândoi și curgeau din nou de o parte și alta cuvinte care de care, mai drăgăstoase. Ea îi pregătea mâncarea preferată, casa strălucea de curățenie și el o alinta din nou. - Albinuța, furnicuța mea, numai munci așa de mult dragă
EL ŞI EA de SILVIA KATZ în ediţia nr. 248 din 05 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364437_a_365766]
-
am supărat că omul stigat de mine ia ca neînsemnată imposibilitatea de a fi uitat! Chiar și de-ar vrea cineva aceasta, cum să poată așa ceva dacă o viață de om și o viață de artist, Ileana Popovici s-a împăcat cu el, și-a întemeiat prețuirea, admirația, experiența de viață, acumulările culturale și artistice, împreună cu el, oricine ar fi acest om, ce nu se poate desprinde de amintiri așa de ușor, ca o frunză veștedă de copac?! Artista Ileana Popovici
ILEANA POPOVICI. PERSONALITĂŢI CE-AU CĂLĂUZIT SPIRITUL LA RĂSCRUCE de AUREL V. ZGHERAN în ediţia nr. 1775 din 10 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/364452_a_365781]