2,389 matches
-
rugăciunii altora. Mușchii feței, care până atunci exprimau revoltă și chiar supărare, acum erau destinși și, surprins, Mihai își dădu seama că Lavinia se roagă. Șoptea încet, abia mișcându-și buzele: — Bucură-te, Ceea ce ești plină de har... Pios își împreună și el mâinile în față. După un timp, Lavinia spuse: — Să intrăm în casă, primăvara întunericul vine deodată. — Aș vrea să plec până se întunecă. — Domnia ta te-ai supărat că ți-am spus gândurile mele. Iartă-mă, dar de multe
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm”? — Unii spun că i-ar fi blestemat... — Cine? Brâncoveanu Constantin, boier vechi și domn creștin? Nu, n-a avut cum să blesteme, mucenicii nu blestemă niciodată, ei pleacă rugându-se și împreunându se cu Hristos, ca și El sunt părtași la Liturghia cea Mare cu Jertfă de Sânge. N-avea cum să blesteme, a stat acolo pe eșafod, avându-L alături pe Tatăl Cel care și-a însoțit Fiul urcând pe Golgota
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
o ramura să frângi, La capul meu cu grija tu ramura s-o-ngropi, Asupra ei sa cada a ochilor tai stropi; Simți-o-voi odată umbrind mormântul meu... Mereu va creste umbra-i, eu voi dormi mereu. Iar daca împreuna va fi ca sa murim, Sa nu ne duca-n triste zidiri de țintirim, Mormântul sa ni-l sape la margine de rau, Ne pună-n încăperea aceluiași sicriu; De-a pururea aproape vei fi de sânul meu... Mereu va plânge
DARURI ŞI GÂNDURI PENTRU MAMA by Lenţa Neacşu () [Corola-publishinghouse/Science/1153_a_2221]
-
de material cenușiu ar fi fost aruncate peste ele la întîmplare. În apropiere, într-o nișă a templului, Buda stă meditînd într-o fereastră arcuită de umbră. Umerii săi, îmbrăcați într-o jachetă albă produsă de găinațul păsărilor. Mîinile sale, împreunate într-o postură de repaus perfect, luminate de soare. Jan Wolkers, The Kiss d) Apoi, trebuie întîi să descriem paradisul, desigur. După aceea, sutele de rînduri de îngeri sînt înfășurați în straie glorioase de un alb strălucitor. Fiecare dintre ei
Naratologia. Introducere în teoria narațiunii by MIEKE BAL () [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
strângeam ferit în șervețel. Încercam să nu mă uit disperat în jur și să fiu eu, acel eu, firesc, contopit cu universul din care nu simțeam că am plecat și care nu mă respinsese, întorcând spre mine priviri uimite. Eram împreunat cu viteza mică a autobuzului, firească, obișnuită, cu sunetul vechi într-o carcasă nouă, cu scaunele tapisate și unele noi, de plastic, cu perderele schimbate, ceea ce e o noutate, cu drumul rău, plin de gropi, ... cu ei. Mă duceam de la
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
nopții nu ajunse până la ea decât lătratul istovit și neîntrerupt al câinilor din oază. Se pornise un vânt slab și apele lui ușoare se auzeau curgând printre ramurile palmierilor. Venea de la miazăzi, din acele ținuturi unde deșertul și noaptea se împreunau acum sub cerul încremenit, unde viața se oprise în loc, unde nimeni nu îmbătrânea și nu mai murea. Apoi apele vântului secară, și ea nu mai știu dacă le auzise cu adevărat. Auzea doar o chemare mută, pe care, după voie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
-mă, așa, întinde-mi mâna, dă-mi... Un pumn de sare umplu gura sclavului flecar... CEI MUȚI Iarna era în toi, dar deasupra orașului, care-și începuse forfota, se înălța o dimineață luminoasă. La capătul digului, marea și cerul se împreunau în aceeași strălucire. Yvars nu vedea însă nimic din toate astea. Înainta cu greu pe bicicletă, de-a lungul bulevardelor care domină portul. Își sprijinea piciorul infirm pe pedala fixă, în timp ce cu celălalt se chinuia să învingă pietrele caldarâmului, ude
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
femeile cu cicatrici la vedere. Îți dau impresia că le place să se mutileze. Femeile care înjură ca un birjar, lipsite de feminitate, cele care nu știu să fie soții, mame, se vând pe o mână de arginți și se împreunează cu diavolul. Îmi plac femeile care poartă cicatrici în suflet. Le citești smerenia și bunătatea pe față. Sunt darnice: împart lumină din ochii lor, în palme pun inimile drept sacrificiu și nu le este frică de singurătate. Sunt frumoase chiar
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
grădina zoologică, în care regăsise indiferența liniștitoare a simplității, înțelepciunea instinctelor, foamea, împerecherea urgentă, supunerea la marile cicluri, comunicarea imediată, cosmică. Își aminti solemnitatea colorată a păunilor lângă suferința unei perechi de elefanți care încerca, în zadarnice chinuri, să se împreuneze, foamea urșilor hrăniți cu saci de pâine, maimuța mută și buboasă. Grădina părea pustie. — A, n-ați mai fost de mult... Numai un bilet ? Azi ați venit singur ? Trecu spre zona cuștilor cu gratii, în dreptul prietenilor de altădată. Îi privi
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
Matei sau Matei Cornelia... de câte nu l-ar fi scutit vizita bibliotecarei ! De n- ar fi fost atât de leneș, dacă ar fi răspuns la telefon, dimineață, demult, acum un veac. L-ar fi acceptat, probabil, s-ar fi împreunat îndelung, în cazanul încins al acestei chilii înguste. Custodele, mutată din răcoarea sălii de lectură pe grătarul fierbinte al patului de campanie, da, l-ar fi primit în ea, zi întreagă, un veac, uite nebunia zilei. N-ar fi auzit
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa, și se va lipi de nevastă-sa, și cei doi vor fi un singur trup?" 6. Așa că nu mai sunt doi, ci un singur trup. Deci, ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă." 7. "Pentru ce dar", I-au zis ei, "a poruncit Moise ca bărbatul să dea nevestei o carte de despărțire, și s-o lase?" 8. Isus le-a răspuns: "Din pricina împietririi inimilor voastre a îngăduit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85116_a_85903]
-
să... ― Câte ceasuri sunt, doctore? șopti Bologa cu o presimțire tristă. ― E dimineață, prietene... Ce-ți pasă? Stai liniștit, nu-i nimic grav... nimic... Epuizare și surescitate nervoasă, atît! Dar îți trebuie liniște multă, multă liniște... Pleoapele lui Apostol se împreunară ca și când s-ar fi umplut de plumb. În suflet simți o zdruncinare, urmată de o dorință vagă de nimicire. Peste un răstimp murmură de-abia mișcând buzele: ― Doctore, vreau să mor... ― Ce, ce? strigă Meyer cu vioiciune neobișnuită. Să mori
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
altă lume. ― ... S-ascultăm sfânta evanghelie! cântă preotul, tărăgănat, uitîndu-se peste capetele mulțimii cu o privire care parcă vestea o taină nouă. Toată lumea căzu în genunchi. Apostol asculta dus, cu ochii pe buzele preotului. Cuvintele se legănau, pluteau și se împreunau într-o melodie stranie, care-i picura în suflet nemărginită încredere. Încet, în neștire, plecă fruntea în pământ, simțindu-și inima copleșită de ceva nespus de amar. Apoi deodată auzi iar glasul preotului, triumfător și puternic, vesel ca o trâmbiță
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
se încrucișează șoseaua cu calea ferată își aduse aminte că, la întoarcere, Klapka a ocolit pădurea spânzuraților. O luă printre șinele care luceau stins ca două săbii nesfârșit de lungi. Uneori se uita în stânga, dar ceața înghițea zarea, și întunericul împreuna cerul cu pământul. Se împiedica de traverse și gâfâia. Pe aici drumul părea mai greu. Când dădu iar în șosea, auzi ropotele râului, aproape, ca niște șoapte stranii... Înainte de a intra în Lunca, la gura drumului spre front, se opri
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Își aruncă ochii pe cadranul alb și continuă: E de-abia unu... De-abia... Vasăzică au trecut șapte ore de când... Șapte... Șapte... Uită cu totul ce-a vrut să zică. Brațul îi căzu pe genunchi, amorțit. Apoi pleoapele i se împreunară, și capul, cumplit de greu, i se prăbuși pe piept... 2 La ora șase și jumătate, Apostol Bologa, escortat de patru soldați, sub conducerea unui sublocotenent, fu pornit la drum, spre cartierul diviziei. ― Dacă am găsi vreo căruță undeva, poate
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
multe ori, parc-ar fi vrut să-și potolească o durere. Apoi merse până la ușă, patru pași, se întoarse lângă masă. Peretele era văruit cam de mult și varul plesnise. Se rezemă cu mâinile de dunga mesei. Scândurile nu se împreunau bine și crăpătura dintre ele era astupată, neagră, deși tabla trebuie să fi fost frecată de curând cu leșie și nisip. Pe marginea dinspre perete, în litere săpate cu briceag, scria: "Aici am suferit... zile". "Stegarul bosniac, se gândi Apostol
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
apune greul soare-n văi de mite. Cu un roș fir de jeratic culmi de munte sunt tivite, Lunga lor fulgerătură în senin a-ncremenit. Marea aerului caldă, stelele ce-ntîrzii-line, Limba râurilor blândă, ale codrilor suspine, Glasul lumei, glasul mărei se-mpreună-n infinit. Codrii aiurează negri sub a stelelor povară. Râuri calde ca și sara apa-n arcuri o coboară, Prăvălind-o purpurie peste scările de stânci; În albastru-adînc, în marea cerului cea liniștită, Răpăd munții cu tărie fruntea lor încremenită
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
pălite, Ia una câte una o und-, o stea de foc Și toate sunt nimica... când toate la un loc Pot în tine visarea și cântul să-l escite, Mintea să-ți strice poate al razelor blând joc, Ce se-mpreună-n aer, care se sparg în nori, Care răsfrâng în valuri spumînzi și gemători". {EminescuOpIV 174} - "Și dac-ar fi, ce-mi pasă? Chiar pala nebunie Se poate că trezită, a-nfipt ochii cumpliți În fruntea-mi veștezită, în creeri rătăciți
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
perne, "Frumsețea ei privirilor așterne; Nu crede, tu, că moare vre o dată "Căci e ca umbra unei vieți eterne. "Iubirea ta-i viață - a ei iubire "E viață iar și iar de omenire. "Voința ei ș-a ta de se-mpreună Atunci e suflet în întreaga fire". {EminescuOpIV 218} PREOT ȘI FILOSOF Căci n-avem sfinții voștri, voi ne mustrați preoți, Deși de-a voastră tagmă suntem și noi cu toți... Și nouă vânătoarea de aur și mărire Ne-nsamnă-n astă lume
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Multe fie, puțintele, Tot îi stă bine cu ele. {EminescuOpIV 524} Dulce mîngîiere-mi fuse Dar la rău mă mai aduse. Blestemat să fie locul Unde mi s-au aprins focul. Căci un cântec cât de mândru Ce cu glasul se-mpreună - El din gură de femee Înzecit de dulce sună. Cântec de zori Deșteptarea plăcerilor, Cântec de dor Amorțirea durerilor. Iar cântecul de dor Ți-aduce somn ușor. Cântecele mai mult aprind Durerile din dragoste Când făr-de veste te cuprind. Până
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
alta și pentru aceea se pot uni într-o înfățoșare, și aceste se numesc note împreună-sunătoare. Acum fiindcă noi orice cugetăm cugetăm numai pin o unire laolaltă a notelor, de aci se ivește această lege: notele împoncișate nu se pot împreuna într-o cugetare. De exemplu: nu pot să cuget pre un om de cinste care să fie totodată și mincinos sau un cerc care să fie totodată și pătrat. Adevărul acestei legi se dovedește pin conștiința noastră cea dinlăuntru, căci
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
cu neputință este ca un lucru tot în aceeași privire totdeodată să și fie și să și nu fie. Acum fiindcă prin note împoncișate nu e putință de a cugeta ceva pentru că, neputîndu-se ele nărăvi laolaltă, nu se pot nicidecum împreuna într-o înfățoșare sau unitate a conștiinței, urmează cumcă din contra, acele note, care se nărăvesc laolaltă, se pot împreuna într-o 564 {EminescuOpXV 565} unire a conștiinței și aceea ce avem să cugetăm, numai prin note împreună sunătoare putem
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
fiindcă prin note împoncișate nu e putință de a cugeta ceva pentru că, neputîndu-se ele nărăvi laolaltă, nu se pot nicidecum împreuna într-o înfățoșare sau unitate a conștiinței, urmează cumcă din contra, acele note, care se nărăvesc laolaltă, se pot împreuna într-o 564 {EminescuOpXV 565} unire a conștiinței și aceea ce avem să cugetăm, numai prin note împreună sunătoare putem cugeta. Legea aceasta se numește principiul unirei: principium consensus. Principiul unirei nu se deosebește altmintrelea de pricipiul contrazicerei, decât că
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
formate cumpănindu-le laolaltă și luând sama la notele cari se potrivesc, apoi ținând în conștiință acele note cari sunt lor comune și despărțindu-le pre acestea di cătră acelea prin care se deosebesc de cătrăolaltă și mai pe urmă împreunînd notele cele comune într-o unitate a conștiinței, formează concepturi ale concepturilor cari se numesc priceperi (notiones) sau idei; deci cuvîntul/ideea // (icoana lucrului) bine s-au întrebuințat de cătră cei vechi pentru fieșcare înfățoșare. Așa pentru exemplu înfățoșările unui
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
triunghiul și figura 568 {EminescuOpXV 569} de trei unghiuri sunt concepturi cu totul, omul și pasărea, în parte identice. Pentru aceea se numesc acele dentîi concepturi întocmai potrivite, iară cele din urmă asemenea. 3) Amice concepturi sânt cari se pot împreuna într-o conștiință, de unde se și numesc împreună-sunătoare sau prietene, iară acele concepturi cari nu se pot totdeodată cugeta se numesc protivnice, d[e] e[xemplu]: știință, virtute, frumuseță sunt concepturi amice pentru că se pot împreună-cugeta într-un om; din
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]