2,573 matches
-
pentru viețile noastre tinere (el era mai bătrân, să fi avut treizeci și ceva de ani), scoase din buzunar niște hârtii și ne spuse: - Să vă citesc acum ceva, o schiță... Se numește Pîrlitu, iar autorul, a... ha, ha... se înăbuși el scurt, nu vi-l spun. Ascultați... Și începu să citească. Eram neliniștit... Dacă această schiță avea în paginile ei ceva asemănător cu ceea ce făcuse Tib, în alt sens, desigur... desigur în sens literar, și o citea aici ca să mă
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
micul instrument și scena de anul trecut s-a repetat, dar mai rău, își lipise genunchii de-ai mei iar chipurile ne erau atât de apropiate încît am uitat că nu trebuia decât să-i șoptesc ceva și cu răsuflarea înăbușită de bătăile inimii, amețit, în prada unei mari turburări, i-am luat capul în mâini și mi-am lipit buzele de-ale ei într-o sărutare încleștată. Ea mi-a răspuns după o secundă de ezitare, timp în care am
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
DAR CARE ERA CONVINS CĂ AVUSESE ÎN TRECUT RELAȚII CU EL? TELEFONUL SUNĂ DIN NOU, ȘI EL ÎȘI ADUNĂ TOT CURAJUL PENTRU A FACE FAȚĂ SITUAȚIEI. DUPĂ ACEEA RIDICĂ RECEPTORUL. O VOCE BĂRBĂTEASCĂ ROSTI: \ Ralph Scudder, domnule Trask. MARIN ÎȘI ÎNĂBUȘI O EXCLAMAȚIE. ÎL CUNOȘTEA PE ACEST OM, SAU MAI DEGRABĂ, PRIPP. RALPH SCUDDER, CONDUCĂTORUL PRIPP \ CEEA CE ÎNSEMNA ȘEF DE BANDĂ. SCUDDER ERA CUNOSCUT CA LIDER AL SOCIETĂȚII "PLĂCEREA", O ORGANIZAȚIE PRIPP SEMISECRETĂ CARE CONTROLA JOCURILE DE NOROC ȘI PROSTITUȚIA \ PRACTICATĂ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
care se aflau sub un dublu condominium politic, suzeranitatea Porții otomane și protectoratul Curții țariste. Cabinetul de la St. Petersburg a cerut Porții să examineze împreună situația și astfel au fost trimiși la Iași, în iunie 1848 - unde acțiunea revoluționară fusese înăbușită în fașă -, ca emisari ai celor două mari puteri garante, generalul rus A. O. Duhamel și comisarul otoman Talaat Efendi. Ei au ajuns în capitala Moldovei bântuită de holeră, iar activitatea lor a fost stânjenită datorită acestei triste împrejurări. Nicolae
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
În același timp trebuie subliniat faptul că, datorită răspândirii holerei în rândul trupelor ruse de intervenție ce au ocupat Moldova, precum și declanșării epidemiei și în Principatul muntean, ele au întîrziat cu mai bine de două luni, acțiunea lor menită a înăbuși revoluția. Aceasta s-a realizat numai în a doua jumătate a lunii septembrie, când, datorită conjuncturii internaționale propice și a stingerii flagelului în ambele principate, trupele ruse au silit la intervenția armată și Poarta otomană - puterea suzerană - să pună capăt
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
aș fi fericită..." Deodată simți cum o năpădește o spaimă fără nume. Se depărtă de Marcel. Nu, nu putea să-și stăpânească teama, nu era fericită, va muri fără să-și fi aflat izbăvirea. O durea inima, simțea cum se înăbușe sub o povară uriașă sub care se zbătea din răsputeri, descoperind abia acum că o poartă de douăzeci de ani. Voia să scape de acea povară, chiar dacă Marcel, chiar dacă ceilalți n-ar fi fost niciodată izbăviți. Trează de-a binelea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
oprise în loc, unde nimeni nu îmbătrânea și nu mai murea. Apoi apele vântului secară, și ea nu mai știu dacă le auzise cu adevărat. Auzea doar o chemare mută, pe care, după voie, putea s-o asculte sau s-o înăbușe, dar al cărei înțeles, știa bine, îi va rămâne pentru totdeauna necunoscut dacă nu-i va răspunde pe dată. Da, pe dată, de asta era sigură! Se ridică încet și rămase neclintită, pândind răsuflarea bărbatului ei. Marcel dormea. O clipă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
jignit. Îl privi pe arab, care stătea nemișcat în același loc, oftă cu necaz și se întoarse iar către ușă: - Rămâi cu bine, fiule, spuse el. Ușa se trânti în urma lui. Balducci se ivi în dreptul ferestrei, apoi dispăru. Zăpada îi înăbușea pașii. Calul se mișcă dincolo de zid, găinile cotcodăciră speriate. O clipă mai târziu, Balducci trecu din nou prin fața ferestrei, ducând calul de căpăstru. Înainta spre potecă, fără să se mai uite îndărăt și se făcu nevăzut, urmat de cal. Un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
mai devreme stăruia încă în aerul călduț, făcând și mai apăsătoare liniștea și nemișcarea acelui mare luminiș din inima pădurii virgine. Pe cerul negru tremurau stele încețoșate. Dar de pe celălalt mal se înălță un zăngănit de lanțuri și un clipocit înăbușit de ape. Deasupra barăcii, la dreapta omului care aștepta nemișcat, cablul se încorda. Un scârțâit surd începu să-l străbată, în timp ce dinspre fluviu se ridica un zgomot, nemărginit și totodată slab, de ape răscolite. Scârțâitul deveni uniform, zgomotul de ape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
amețiți de promisiuni, apăsați de nevoi, nu mai avem timp să tragem linie și să ne contabilizăm realizările. Cum a trecut viața? ne întrebăm când ajungem să încheiem socotelile cu ea. Ce tristețe ne apasă când visele ne-au fost înăbușite de timp! O, Doamne, și câte mai aveam de făcut, de învățat! Să nu uităm să ne hrănim sufletul cu frumos și să ne bucurăm de viață; să știm să deschidem ochii și la lucrurile mărunte, să le prețuim. Haide
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
locuința locotenentului. Lumina albă chiar atunci răsări iarăși în văzduh, mai aproape, mai limpede, urmărită îndată de bubuituri mai furioase. ― Lumina! suspină Bologa. Ispitește, mereu ispitește lumina!... Parcă toate tunurile din lume n-ar mai fi în stare s-o înăbușe... Dar arătarea albă se topi iarăși, și întunericul îi strânse iar în brațe, ca niște clește reci. Numai în sufletele lor buimăcite mai stăruiau scântei multicolore, mângâietoare... O luară pe ulicioară. Noroiul era mai cleios. Bologa simțea cum îi tremură
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
prețioase. ― Domnule căpitan..., murmură Apostol, uitîndu-se în ochii lui, rugător. Din privirea și glasul lui, Klapka sorbi un îndemn care îi lumină fața frământată. Ca și când ar fi pornit să-și golească dintr-o dată tot sufletul, oftă greu și zise: ― Mă înăbușe lașitatea, Bologa! Nu mai pot! Am crezut că, tăinuind-o, voi scăpa de ea, și acuma mă gâtuie... Ai văzut privirea lui Svoboda sub ștreang?... Nu se poate să n-o fi remarcat, toată lumea a văzut disprețul și mândria și
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
i-a fost goală ca o pungă de hârtie model. Îi era rușine de trecut și-și aminti cu o părere de rău dureroasă momentele când viața a încercat să-l atragă în mersul ei și s-a împotrivit prostește, înăbușindu-și cu îndîrjire avânturile. Chiar zvârcolirile lui de acuma, cu năzuințele disperate de a-și înfrînge pornirea inimii... ― Don' locotenent, am adus prânzul, zise ordonanța, care se oprise la spatele lui Bologa cu sufertașul. Apostol, auzind vorba românească, sări drept
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
că locotenentul e român, dar nu mai avu vreme decât să-l pronunțe mai încet. Bologa îngălbeni și, parcă n-ar fi auzit bine, repetă mașinal: ― Pe frontul... Nu sfârși, ca și când i s-ar fi înfipt în beregată o gheară înăbușindu-i glasul. Rămase cu gura căscată și se holbă năuc la căpitanul care, dîndu-și seama cât a fost de imprudent, murmură prostește: ― Iartă-mă, prietene... Am uitat că tu... Sunt un... În creierii lui Apostol însă de-abia atunci începu
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
distrugerea reflectorului... " În orice caz, o citație pe divizie e asigurată fericitului care îl va nimici! își zise, întorcînd spatele telefonului. Oare cine va fi norocosul?" În suflet un glas îi răspunse că el trebuie să fie. Încercă să-l înăbușe, dar glasul deveni poruncitor. Atunci îi fulgeră prin minte: dacă ar avea el norocul să spargă reflectorul rusesc și dacă, drept recompensă, ar fi citat sau decorat, ce ușor și cu câte șanse de izbândă s-ar putea duce la
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
strălucind ca un far într-o depărtare imensă. Și strălucirea i se părea când ca privirea lui Svoboda sub ștreang, când ca vedenia pe care a avut-o în copilărie, la biserică, în fața altarului, sfârșind rugăciunea către Dumnezeu... Lumina îi înăbuși întrebările și-i liniști inima ca și cum i-ar fi deschis o cale dreaptă, netedă, într-un ținut sălbatic și neumblat. Cu un ceas în urmă toate nădejdile lui erau în alții și n-avea încredere în sine. Acuma era sigur
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
-i că nu mă mai cunoști, părinte? îi strigă, însuflețit, întinzîndu-i mâinile. Preotul îngălbeni, parcă I-ar fi surprins într-o faptă rea. Când Bologa își spuse numele, în ochii lui izvorî o licărire de însuflețire, pe care însă o înăbuși repede, uitîndu-se împrejur, să se asigure dacă nu-l pândește cineva. Preotul era Constantin Boteanu, unul din prietenii cei mai buni ai lui Apostol din liceu. ― Și unde vine satul tău, Constantine? întrebă Bologa fericit, nerăbdător. ― Apoi tocmai lângă Făget
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
ochi: ― Acuma s-a umplut paharul, părinte! Acuma nu mai pot! O ură istovitoare îmi roade inima. Urăsc tot ce-i aici, pe toți oamenii, prieteni, camarazi, superiori, inferiori, tot, tot, Constantine! Aerul de-aici mi-e nesuferit și mă înăbușe... Dacă voi mai sta în lumea aceasta, simt că ura mă va pierde, trebuie să mă piarză, căci va trebui să izbucnească odată, chiar împotriva voinței mele! Și atunci... Boteanu făcu o mișcare involuntară: puse amândouă mâinile, încrucișate, pe masă
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
singur în lumea largă, în miez de noapte... Apostol își dăduse seama, în chiar clipa când rostise gluma, că va jigni inima mamei și îi păru rău, dar nu se mai putuse opri. Răspunsul ei îi răsună ca un glas înăbușit din însuși sufletul lui, îngrozindu-l. Îi apucă repede mâna, peste masă, și i-o mângâie și i-o sărută, murmurând rușinat: "Iartă-mă"... Doamna Bologa, surprinsă de pocăința lui, fu cuprinsă și ea de rușine, îngînă câteva vorbe neînțelese
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
ai nevoie nici de explicații, nici de trecut și viitor, zise iar Bologa, liniștit. Când crezi aievea, te-ai ridicat deasupra vieții! ― Ce-i, Bologa, ai nebunit? întrebă brusc locotenentul, foarte serios. ― Toate științele trecute și viitoare nu vor putea înăbuși în sufletul omului glasul lui Dumnezeu! urmă Apostol cu o înflăcărare umilă. Pretutindeni te izbești de întrebări, numai în Dumnezeu găsești împăcarea fără îndoieli! Veșnic te chinuiește rostul vieții dacă n-ai pe Dumnezeu în suflet și niciodată nu știi
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
să pregătim venirea zeului nou, care nu cere închinare și înjosire, ci luptă și inimă dîrză! Până azi ne-a fost rușine de ura din sufletul nostru, deși e soră bună cu iubirea... Până azi am ascuns-o și am înăbușit-o ca pe o biată cenușăreasă sau ca pe o rămășiță animalică!... De azi încolo va trebui să-i dăm locul de cinste în viața omenească, fiindcă oamenii nu mai vreau să moară, ci să trăiască și să lupte... Când
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
aievea Ilona sau poate numai închipuirea lui veșnic nesăturată și-a bătut joc de dânsul. Pe buze îl ardea sărutarea ei și în inimă o fericire atât de vie, că începu să strige, în neștire, ca și cum ar fi încercat să înăbușe un glas tulburător: ― Petre!... Petre!... Ordonanța apăru în pragul odăii, crezând că s-a întîmplat ceva. Apostol își veni în fire, se uită foarte vesel la Petre o clipă și-i zise, numai ca să nu tacă: ― Ce faci, Petre?... Gata
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
și atrase asupra lui toate privirile, întrebătoare și nedumerite. Urmară repede alte întrebări, din ce în ce mai aspre și mai poruncitoare, care i se înfigeau în inimă ca niște gheare ascuțite și-l strângeau de gât să-l sugrume. Când simți că se înăbușe, tresări, îngrozit, galben la față. Gulerul tunicii i se păru un laț nesuferit. Cu o smucitură disperată își rupse gulerul și strigă răgușit: ― Omorîți-mă!... Omorîți-mă!... Gestul și strigătul lui stârniră uimire și indignare. Colonelul se sculă în picioare, cu ochii
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
elevilor. Fără dialog, educația devine dresaj. Misiunea nepoților e să-și revigoreze bunicii. Un singur ingredient ar putea salva școala contemporană - dialogul. Există și maeștri care nu reușesc decât să-și transforme discipolii în nulități. Școala s-a specializat să înăbușe cu măiestrie sfânta răzvrătire creatoare a elevilor. Bucuria elevului e să-și prindă profesorul în flagrant delict de ignoranță. Cu cele mai bune intenții, școala și familia pot face din educație o iresponsabilă sâcâială. O carte valoroasă poate deveni un
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
care - întâmplător - se află în dreptul inimii... Deja faci eseistică chiar din titlu compozițiilor. Lumea cunoaște mulți autori în domeniu, autori celebri rămași prin marile biblioteci. Nu-i înșir. Dar asta nu înseamnă că noi trebuie să ne cenzurăm, să ne înăbușim în fașă „înțelepciunile” ce ne inundă hârtia din față, mai ales că ele sunt un relevație care aproape că nu ne aparține... Produsele materiei cenușii au încă o cotă ridicată la bursa valorilor și mai e loc pentru oricine. Acum
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93051]