2,188 matches
-
republicane, altele iar comunarde... toate gata a se combate și a produce anarhie În plămîni, precum și În crieri, traducîndu-se prin junghiuri și gutunariuri lung strănutătoare.” Nu știm dacă amicul Ollănescu Își face o idee În această privință, Însă, cu siguranță, Închipuirea poetului merge, cînd e vorba de timp, spre laturile Întunecate ale lucrurilor. Veselul Alecsandri devine sumbru, superstițios, În plin sezon canicular se plînge de nestatornicia universului, o ploaie mai răcoroasă Îl scoate din fire, un vînt puternic Îl face să
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
pe o apă curgătoare Înseamnă să te lași cuprins de una din cele mai plăcute stări din lumea aceasta.” * CÎnd, Împresurat de zăpezi, stă Închis În casă și scrie, poetul privește (cum se spune cu o obosită imagine) cu ochii Închipuirii Îndepărtatele cîmpuri Înverzite, apele curgătoare, seraiurile tainice și alte minuni orientale... Natura imediată este ostilă și poezia n-o acceptă decît ca element de contrast. De ea nu se pot lega visurile Înalte ale poetului, fantezia o ocolește, ploaia, vijelia
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
ca element de contrast. De ea nu se pot lega visurile Înalte ale poetului, fantezia o ocolește, ploaia, vijelia și zăpada rămîn, neputincioase, la marginea spațiului liric. Însă, răsturnare semnificativă!: elementele refuzate În planul gîndirii se insinuează și acaparează poemul. Închipuirea nu reușește să-și impună temele (obiectele) ei sau nu În primul rînd. În primul plan se instalează vîntul, zăpada, gerul... elementele, pe scurt, ce Împresoară și, prin violența lor, determină pe leneșul visător să scrie. Fantezia călătorește departe, spre
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
timpul rău” năvălesc În poem. SÎnt, În fapt, mai multe planuri (spații) care se concurează În Pastelurile lui Alecsandri (cele mai reușite, sub raportul compoziției). Cel dintîi este spațiul căminului: refugiu, loc de claustrație comodă, spațiu securizant. Este, apoi, spațiul Închipuirii („văd insule frumoase și mări necunoscute și splendide orașe, și lacuri de smarald...”), spațiul deschis, spațiul drag, dulce și lin, acela ce satisface integral „dulcele farmec al vieții călătoare”. El sugerează o promisiune de libertate. Este simbolul unei evaziuni salvatoare
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
smarald...”), spațiul deschis, spațiul drag, dulce și lin, acela ce satisface integral „dulcele farmec al vieții călătoare”. El sugerează o promisiune de libertate. Este simbolul unei evaziuni salvatoare. Spiritul voiajor se pierde Însă Într-o reverie din ce În ce mai vagă și inconsistentă (Închipuirea „Își strînge a sa aripă”) și peste tablourile Însorite, iritant de poetice, se suprapune un peisaj mai dur și mai convingător liric: peisajul (spațiul) refuzat afectiv de reverie. Acesta va da Însă culoarea și tonul poemului. Percepția este aici mai
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
mai mult decît „fierul la magnit”, zice infatigabilul Conachi (o adevărată uzină de comparații flatante!), dă graiului dulceață și „farmecă cu libov”. A fermeca cu libov: iată o formulă memorabilă! Nu este unica la Conachi. Cine nu recunoaște În „dulcea Închipuire” (Amoriul din prieteșug) un sunet eminescian?! Sau În superbul vers din Pe năsălie, 831, octm. 15 o altă celebră sintagmă eminesciană?: „Ah, te-ai dus, dulce minune, din zarea ochilor mei.” Poetul care descoperă, cu 40 de ani Înaintea lui
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
să păzești animalele la pășune; îți trec prin cap atâtea gânduri, îți faci mii de planuri, încerci să tălmăcești glasul vântului, rumorile câmpiei, zbieratul celorlalte animale. Eu vorbeam cu copacii, cu ierburile, cu norii; mă afundam în cele mai stranii închipuiri. Acasă mama vitregă, ce se numea tot Catarinella ca mama mea bună, mă muștruluia dacă mâncam o bucată de pâine mai mult, iar eu mă uitam fix în ochii ei, fără să scot un cuvânt. Acum mai încurc oleacă lucrurile
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
Pe drumul de întoarcere nu s-a băgat în vorbă cu ceilalalți săteni, încerca să-și amintească cuvintele șoptite de Madonna, să-și amintească exact surâsul lui Cristos. Cum era cu putință ca statuile să vorbească? Erau tâmpenii iscodite de închipuirea lui stârnită de călătorie. Dacă l-ar fi întrebat pe taică-său s-ar fi ales cu una după ceafă, căci Geronimo obișnuia să spună că "glumele se fac cu copiii, nu cu sfinții". Șopârlele țâșneau când nici nu te-
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
rafală de vânt ca să-i aducă mirosul de supă cu crutoane perpelite pe foc, gătită de Catarinella cu ou, molură sau mentă, ca să simtă răsuflarea lui taică-său ce se-ntoarce de pe-o parte pe alta de oboseală... O închipuire, dar caldă, comodă, din care de-atâtea ori a prins puteri să îndure mojicii fără motiv și groaznice nedreptăți. La flăcăruia candelei cu ulei îl citea pe sf. Alberto, din când în când se oprea trecându-și arătătorul de la mâna
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
îndure mojicii fără motiv și groaznice nedreptăți. La flăcăruia candelei cu ulei îl citea pe sf. Alberto, din când în când se oprea trecându-și arătătorul de la mâna dreapta peste sprâncene, asculta ecoul amintirilor de-acasă și dădea frâu liber închipuirii. Era bună alegerea pe care o făcuse?. Ar fi vrut să vorbească cu Dumnezeu ochi în ochi, avea atâtea să-l întrebe, dar mai cu seamă ar fi vrut să știe de ce orice lucru are două înfățișări, dintre care una
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
se-ndrepta aiurea, unde se ghicea sau se juca zaruri. Tommaso juca și el oleacă, pentru a nu-i face să uite că era nebun, și puțin chiar credea în născocirile lui: Ceea ce omul este capabil să găsească în propria închipuire, poate găsi și în realitate, repeta el ca și cum ar fi trebuit să intrevadă o legătură între real și ireal. "Cheia misterului vieții oamenilor și a lucrurilor se află în orice stihie a naturii, e de-ajuns să știi s-o
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
Petrache aduse găleata și adună cu fărașul, mirându-se de mirosul viu, de animal, care se răspândea în jur. Apoi șterse cu înverșunare, de parcă, frecând întruna și înlăturând orice urmă, ar fi vrut să se convingă că fusese doar o închipuire. Și, cum nu știa unde altundeva să ascundă bălegarul, săpă o groapă, opintindu-se în pământul înghețat, apoi bătători locul. Acum totul părea iar în bună rânduială, mai puțin gândurile lui buimace. Și zborul corbului care se învârtea deasupra, ca și cum
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Alteori crește din crăpăturile pământului sau coboară, ca o funie uleioasă, din cer. Unii se tem când e prea multă tăcere. Au impresia că, dintr-o clipă în alta, se va întâmpla ceva, aud zgomote care nu există decât în închipuirea lor, simt priviri care le străpung ceafa, zăresc ceva cu simțurile încordate îndărătul ușilor pe care le deschid. E ciudat cum tăcerea, care e atât de priete noasă, poate provoca astfel de stări. Dar asta nu din cauza ei, ci din
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
soțul meu? - Este cu o femeie; vă pot spune strada... Într-o casă nouă, se zăpăci cu totul Gonzalv. G. Călinescu Madam Ioanide râse ponderat, ca o infirmieră voind să convingă pe bolnav că tot ce vede în delir e închipuire. - Soțul meu lucrează într-adevăr la un imobil în oraș, a dormit câteva zile acolo, fiind mai aproape de centru, și a luat masa la prietenele noastre madam Valsamaky-Farfara și fata ei, Ioana. Gonzalv rămase fără replică. Madam Ioanide, în devotamentul
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
e o realitate ce trebuie construită, și dacă n-o pot realiza aici, încerc oriunde. (Observarea lui Ioanide: "Nenorocitul!") Noi, aceștia născuți în timpul unui război mondial, în vibrațiile tunurilor, și în așteptarea unei conflagrații care va întrece probabil tot ce închipuirea umană a putut concepe, avem nervii zdruncinați organic, nu mai credem în G. Călinescu stabilitatea formelor vechi. Suntem ca niște cetățeni ai Imperiului roman în decadență, care, obosiți de o formulă perimată și în disoluție, se lasă în voia noii
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
primarul a înscenat atacul ca să justifice lipsa sumei, deși, adăuga ziarul, primarul afirma că are banii acasă, a luat de la primărie când a avut nevoie, fiindu-i mai la îndemînă. Reportajul încheia cu constatarea că totul pare a fi o închipuire a primarului sau o mistificație, făcând ironia că filmele cu gangsteri au început să zdruncine nervii primarilor din preajma Capitalei. Azi am convingerea că Siguranța, chiar dacă n-a aflat cine a comis atacul, a știut care-i sensul și originea lui
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
de „imagine“, „idee” și „phantasma”, desemnând o „apariție”, o „fantomă”, iar în limba latină va păstra aceleași nuanțe semantice, la care va adăuga altele noi: phantasia însemnând „imagine”, „idee”, dar și „viziune”, „imaginație”, phantasma trimițând la „apariție”, „fantomă”, „viziune a închipuirii” și phantasticus „privitor la imaginație” și „produs al imaginației”. Dacă ne uităm în dicționare putem observa că majoritatea limbilor europene au adoptat, cu mici variații fonetice, această ultimă rădăcină (fr. fantastique, ital. fantastico, germ. phantastich, engl. fantastic, rus fantastika), fiecare
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
oferindu-le bogăție și putere. Naratorul amestecă planurile astfel încât atracția flăcăului Stoicea se suprapune cu invocația morarului. Cel care făcuse un pact cu diavolul nu mai putea să moară. Doar o sinucidere schimbă perspectiva încât însuși morarul să devină o închipuire. În această narațiune miraculosul face parte din cotidian, un univers în care întâlnești draci, piaza rea, vârcolaci, vrăjitori, elemente de magie neagră, de miraculos legendar, relatate după tiparul baladesc. Atunci când Stoicea înțelege că diavolul și-a bătut joc de el
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
Iancu îl are de a se arăta fratelui său. Această secvență de mijloc a textului este una a acumulărilor de tensiune, a încărcării conștiinței lui Stavrache, ce devine stare de permanentă încordare, până la a se anula granițele dintre realitate și închipuire, dintre imaginile vieții lucide și cele din vis. Se poate observa, mai mult ca înainte, cum însuși prozatorului îi scapă controlul, cum ficțiunea i-o ia înainte și avansează în confuzia și nesiguranța balansului dintre cele două planuri. Glisările dinspre
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
se întâmplă foarte adesea nouă, celorlalți polemiști, erorile adversarului printr-o bucată de sticlă prea groasă. Fără îndoială, imaginația mea este cea care, pentru a avea mai ușor dreptate, umflă teoria Monitorului industrial 55 până la proporțiile celei din Popularul. Ce închipuire că mari industriași, proprietari cinstiți, bancheri bogați, abili oameni de stat s-au transformat, fără să o știe și fără să o vrea, în inițiatorii, în apostolii Comunismului în Franța! Și de ce nu, vă întreb? Există destui lucrători, însuflețiți pe
Statul. Ce se vede și ce nu se vede by Frédéric Bastiat [Corola-publishinghouse/Science/1073_a_2581]
-
distins și foarte numeros. Plecând de la considerația psicologică că politeismul este o religiune ce stă în legătură necesară cu gradul de dezvoltare intelectuală a unui popor și că e proprie mai cu samă neamurilor unde judecata puțin deprinsă este jucăria închipuirei, d-sa a arătat cum astăzi încă popoarăle politeiste (camciadalii, groenlandejii ș. a. ) pun cauza fenomenelor naturei în persoane divine, a căror acte sunt vânturile, viscolele, tunetul și toate celelalte fenomene fizice. Trecând apoi la cosmogonia arilor vechi, au arătat cum
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
lui și Făr' a fi încetat de-a esercita o înrîurire și mai mare ca-n trecut, el au mai trăit ca o primejdie vie pentru orice aspirare adevărată și serioasă. "Istoria romînilor" scrisă de el este o țesătură de închipuiri subiective și de greșeli; o a doua ediție a gramaticii e o adevărată babilonie de fantazii etimologice, iar poeziile sale sunt stârpituri de cuvinte {EminescuOpIX 342} străine înșirate după o măsură oarecare. Aproape tot ce-a făcut Ioan Eliad modestul
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
forme deosebite, și anume sub aceea de "Eloim " sau dumnezeu al puterei și "Iehovah " sau ființa care există prin sine însăși; au arătat apoi că ideea din urmă este cu mult mai naltă decât cea dintâi și că este prototipul închipuirei și mai curate monoteiste pe care și-au făcut-o mai târziu arabii. Prelectorul n-a uitat a aminti mai pre larg pluralismul religiei evreiești, născut din impuitoarea realitate a răului în lume, și fatalismul mahometan, izvorât din ideea absolută
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
scumpă ce după feliul ei lumina ca jeraticul. Încă și foc de-a pururea ardea înaintea lui. Iară închinătorii lui făce focuri și se petrecea preste dânsele, închipuind cumcă s-ar da singuri pe sine jertfă acelui idol - Perun. Aceleași închipuiri fac și unii din creștini până în ziua de astăzi, adecă focuri în bălii în ziua de joi mari și se petrec peste dânsele; însă neștiind ei ce închipuiesc. 2) Alt idol era, ce-i zicea Ládco. Pre acesta îl avea
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
și se încingea cu ele. Unii din bărbați se îmbrăca în haine muierești, ca, putând ei juca mai răsfățat decât muierile, să poată îndemna pre privitori la toată pohta spurcată... Așa, jucând și sărind, adeseaori striga Cupál! Cupál! Această urâtă închipuire și până acum se ține aicea în țara noastră pre la unele orașe și sate, de se îmbracă bărbații în haine muierești și se numesc Cuci sau Căluceni, făcîndu-se cununi de buruiene: anume de pelin; iar cei ce nu joacă
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]