2,617 matches
-
era și a lui. Seara Dumnezeirii care e a tuturora și care pentru noi, în alcătuirea noastră de atunci nu mai urma să se repete vreodată, căci timpul avea să sufle peste toți și toate: dacă puneai urechea îl auzeai încremenind, stingând locuri, oameni, zvonuri, întâmplări. Pomul de Crăciun se afla în camera de la față, parcă exilat în ipocrizia oficială a relațiilor, cu oamenii puterii locale, pomul se numea Pom de Iarnă, pe care și ei, aproape toți, îl aveau împodobit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
de a ieși din făgașul cuvintelor rostite și neputința morală de a o face, iar eu asemeni. Stăruitor îi rămăsese doar zâmbetul pe buze, nesfârșit de trist; ar fi vrut să spună ceva anume, dar cuvintele nu se mișcară, stăteau încremenite în poarta nașterii lor. „Ana!” rostii în gând. Ea răspunse simplu: „Te iubesc.” Și nimeni nu auzi nimic: nici ea, nici eu, nici dimineața aceea de primăvară. După două ore Lung veni cu căruța ce mă adusese de la gară cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
locuitorilor bălții, înfioră stufăriile până departe, ca înaintea vremii rele. Și la asfințit, pe jumătate de cer cuprins de munți de nouri, s-a arătat deodată un tighel de aur frânt, neregulat, pe toată marginea îngrădirii întunecate. Parcă ar fi încremenit pe cer un fulger rupt, ca o amenințare. Are să vie vremea rea, neică Marine!... Vânătorul nu întoarce capul; vâslește încordat; și din lulea se înalță pânze ușoare de fum. În asfințit, nourii se sparg deodată, și asupra Iezerului, prin spărturi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
se scufundase; la asfințit crescuse o întinsă roșață purpurie. Prin lumina aceea, prin singurătatea țărmurilor, venind pe lângă lunca tăcută, apa trecea într-o liniște și într-o tăcere de moarte. Nu aburea vântul; tălăngile de peste ape nu se auzeau; împrejurimile încremeniseră în lumina cu luciri sângeroase. Deodată, departe, cine știe unde, pe dealuri, un chiot lung începu să tremure și să se desfășoare în lungul câmpiilor. Răsunetele lui încă nu se stânseseră, și altul izbucni în altă parte, mai apropiat, și parcă-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
pe lângă răchită, spre huceagurile apropiate ale Moldovei. Dar din toate părțile deodată, scurt, izvorâră oamenii întinzând cu brațe tari toporâștele; coasele încovoiate fulgerară în lumină, se atinseră, se opriră cu sunete domoale, în jurul capetelor fugarilor. Ghemuiți unul în altul, țiganii încremeniseră ca niște stane de piatră între ascunzișuri. Își zbăteau piepturile în gâfâiri gemute și, cu capetele în piept, între fierurile împreunate, își rostogoleau ochii, cu albul ca de lapte, privind pe lângă umere în jur, ca niște fiare. Mortul se odihnea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
iar, aiurit: —Acu zic: Hai, măi nevastă, la câmp, la Cioara. Acolo muncim o vară-ntreagă și dormim sub căruță... cu cânele legat lângă noi... În casă era tăcere. Chihaia se așezase pe un scăunaș într-un colț. Boierul asculta încremenit pe scaunul lui, în bătaia focului cu tresăriri și bâzâiri încete. Da’ eu ce fac? zise deodată hoțul de lemne... Eu zic una, boierul zice alta... Cucoane! șopti el cu durere, cucoane! am asudat ani de zile pe lanurile dumnitale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
profil de bătrână cu nasul coroiat, ori un moșneag neclintit cu barba răscolită în jurul buzelor. Deodată tresări. Cineva se apropiase repede de dânsa, ocolind colțul hudiții, o privise plecându-se, apoi trecuse mai departe. „El e...“ se gândi ea, și încremeni în loc. Îi bătea inima. Ascultă pașii cum se depărtează, apoi porni și ea după el, se lăsa la vale, spre casa lui Ion Rusu. Se opri în drum, întăi. Ferestrele erau luminate, perdelele lăsate. Se apropie de cerdac, cercă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
bubuind în tablele acoperișurilor: parcă umbla cineva cu cizme grele pe deasupra lor. Haia lui Sanis, de cum căzuse amurgul și văzduhul prinsese a suna, sta toropită într-un ungher, grămădită în perinele de puf. Parcă nu vedea pe nimeni; ochii îi încremeniseră ațintiți, cu dunga de umbră săpată între ei; din vreme în vreme un fior îi alerga prin trup și buzele ei pline și roșii aveau un tremur ușurel. Maică-sa umbla prin casă după treabă; din când în când se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
umbra lui îl urmărea pe păreții caselor scunde, dispărând în bolți și iar apărând, ca un dușman nesimțit. Fata umbla neliniștită; câteodată se scutura, ajunsă de răcoarea nopții; se îndosea în unghiul unui zid, ieșea iar în lumina slabă. Deodată încremeni locului. Cunoscuse pe Ștefan Bucșan care venea domol la vale, drept prin mijlocul uliții. Venea fluierând încet un cântec, și din când în când focul țigării pe care o ducea în răstimpuri la buze, îi arunca o lucire fugară pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
-mă-n pace!... Nu-mi trebuie nici pânea voastră, nici nimica! Am să mănânc pâne neagră, am să car apă, am să slujesc, am să-l hrănesc ș-am să mă duc după dânsul!... Se zbătea urlând; și Sanis rămase încremenit cu gura căscată; mâna cu pilugul i se lăsă în jos; se întoarse spre nevastă-sa, privind-o lung. —Vezi? vorbi încet femeia. Ai văzut? Ce să facem noi acuma?... Cu ce-am păcătuit, ca să cadă asupra casei noastre așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
aici, șopti ea încet. Sania trase la scara caselor de vălătuci. La ferestre fâlfâiră perdelele albe - parcă se desfăcură niște pleoape; ușa se deschise și călugărița se strecură în cerdac, subțirică, în cațaveica-i de vulpe, privind c-un zâmbet încremenit pe fața-i fină la cuconița cea bălaie. Din toate părțile veneau bordeieni și se adunau în jurul săniei, cu căciulile în mână. Se desfăcu întăi din blănuri și se coborî sprinten cuconu Jorj, cu fața-i smeadă plină de un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
cu brânca dreaptă și a strâns la piept carnea, și s-a învăluit cătră râpă săltând de două ori în sus cu dosul, ca și cum i-ar fi făcut un semn lui Culi și i-ar fi răspuns la salutare. Culi încremenise, cu pălăria în mână. Bată-l Dumnezeu de lotru! Închipuiește-ți tu ce i-a venit în minte unui ticălos de urs ca acesta! Când s-a ridicat din zăpadă și a prins cu brânca dreaptă la piept coapsa de cal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
am coborât iarăși la câmpie. Am ieșit din ploaie și din furtună; am regăsit primăvara la Sebeș; am revenit în câmpia dunăreană, lepădând de pe mine toate cojoacele, unul după altul, ca Dochia. Aici era vara în toi și un cer încremenit în liniște, ca un smalț albastru. Pe Bărăgan nu plouase de trei săptămâni. Cota apelor Dunării - indicator al tuturor pescarilor, tovarășii mei - era destul de scăzută. Deci, ca să răscumpăr vârtejurile reci și vâltorile de la apa Frumoasei, mi-am îngăduit puțină odihnă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
pe urmele mele. Dar pur și simplu nu mă simțeam în stare, nu încă. În loc de asta, am dat drumul la calculator - și mi-a sărit inima când am văzut că aveam două mailuri! Mi-am ținut răsuflarea și am așteptat, încremenită de speranță. Dar primul era de la Helen. Către: Magiciansgirl1@yahoo.com De la: Lucky Star PI@yahoo.ie Subiect: Immac Mirosul! Arsurile! Crește la loc deja, dar țepoasă și... și... ca barba nerasă... Mă transform în bărbat. I-am sugerat să încerce s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
de întunecate, atât de groase, încât ne-ar fi fost tuturor greu s-o recunoaștem dacă Mariam n-ar fi fost în brațele ei. Singurele strigăte de bucurie au fost ale mele și ale surorii mele. Mohamed și Warda erau încremeniți de emoție, la fel ca sutele de priviri ațintite asupra lor. Cât despe Salma, m-a strâns ceva mai puternic la piept. După felul cum respira, după suspinele care-i scăpau, am înțeles că suferea. Lacrimile îi curgeau desigur la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Astaghfirullah care, intrat la puțin timp în urma sultanului, nu-i aruncă acestuia nici o privire, se așeză pe prima pernă liberă și începu să recite tare, cu glasul lui dogit, versetele cuvenite evenimentului. Câteva buze se mișcau în ritmul rugăciunii, altele încremeniseră într-o mutră visătoare, uneori amuzată, iar altele sporovăiau neîntrerupt. În sala rezervată bărbaților, doar Khâli plângea. Parcă îl văd și acum, de parcă ar căpăta consistență în fața mea. Mă văd în amintire și pe mine, așezat tot pe jos, fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Din clipa asta muncește pentru mine. Listarius dădu să se îndrepte spre ușă. — Nu-mi mulțumești? Vitellius aruncă cupa spre el. Listarius se feri. Când vei gusta din mâncarea mea, tu ai să-mi mulțumești mie. Punem pariu? — Pariu? Vitellius încremeni. Respira greu, cuprins de mânie, dar și de poftă. Dacă își dădea frâu liber mâniei, băiatul avea să moară, iar el ar fi trebuit să renunțe la plăcerea mâncării. Ca să-și satisfacă această plăcere - știa că faima lui de mâncău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
care știe că va câștiga partida. — Dacă Galba a fost ales de soldații lui, de ce nu i-ai pune și tu pe ai tăi să te aleagă imperator? Râsul îi îngheță lui Vitellius pe buze. Deschise gura, apoi o închise, încremenit de uimire. — Imperator, eu? îngăimă în cele din urmă. Valens își înăbuși un zâmbet. Galba greșise când subestimase lăcomia lui Vitellius, reducând-o la mâncare. Vitellius era înfometat, într-adevăr, dar mai ales de putere. — Împărat! Dar de ce... de ce n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Își înfipse pumnalul în inimă. Sângele țâșni și începu să i se prelingă pe piept. Viața i se scurgea din trup. Skorpius se dădu deoparte, împleticindu-se. Salix rămase drept preț de o clipă, în care păru că lumea întreagă încremenise. Apoi, încet, se aplecă în față. Deodată, căzu cu fața în nisip. Acum zăcea în propriu-i sânge. Moartea îi adusese libertatea pe care viața i-o refuzase. 22 Vitellius nu-l observă pe bărbatul care înainta prin mulțime, stârnind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
știi doar, strigă din nou, cu o furie sălbatică. Cu un gest fulgerător, Skorpius smulse sica din mâna lui Valerius și, fără să ezite, își tăie gâtul. Se prăbuși în nisip cu ochii larg deschiși. Din pulvinar, Vitellius îl privea încremenit pe Orpheus, care îi întorsese spatele și se îndrepta spre poarta principală a arenei. În spatele lui zăcea Skorpius, pe care îl văzuse învingând de atâtea ori. Deodată, Vitellius se ridică de pe tricliniu și îndepărtă cu mâna tăvile cu mâncare și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
ariile și a găsi formulele specifice cu ajutorul învățăceilor. Datorită emoției (iată că și dascălul nostru putea fi emoționat), a montat greșit o secțiune, iar poligonul obținut semăna mai degrabă cu un pelican cu ciocul spre cer, decât cu un trapez... Încremeniți în bănci, priveam cu uimire ciudata arătare care nu se potrivea la formă cu nici o figură învățată anterior. Când sosi întrebarea „Ce figură am obținut?”... o liniște adâncă se prelungi nefiresc, căci puterile înțelegerii noastre erau pe deplin depășite... Atunci
GÂNDURI DIN SUFLET DESPRE CEI CARE AU PUS SUFLE. In: ARC PESTE TIMP 40 ANI 1972 – 2012 by Loredana Ţară () [Corola-publishinghouse/Imaginative/288_a_583]
-
așa bine.“ „Nu-mi zice mie mătușică“, i-am răspuns. „Crezi că-s așa bătrână să-mi zici mătușică?“. Și uite ce mi-a făcut la jupă... De sub sari, scoase la iveală bucățile de material mototolite, cusute neglijent laolaltă. Sampath încremenise. Domnișoara Jyotsna își zvârli picioarele în aer. (Ce unghii roșii! Ce unghii roșii, frumoase, ca bijuteriile, ca scarabeii!Ă Se simțea de parcă urechile i-ar fi fost pudrate cu un strat subțire de boia iute. Domnul Gupta, neîmpărtășind capacitatea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
pictată cu peisaje pe ambele părți. Pe o parte era o imagine cu lebede plutind pe un iaz cu multe flori rozalii de lotus; pe cealaltă, un apus de soare purpuriu pe mare, cu un barcagiu într-o barcă minusculă încremenit la linia orizontului. Salutaaaaare, spuse Sampath, încântat de ocazia de a poza. Nu ești tu băiatul care trimitea în secret scrisori de amor fetei aceleia de la școala mănăstirească? Bietul fotograf fu așa surprins că-și scăpă geanta cu echipamentele. — Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
din oraș erau albi. Un lucru curios mi s-a întâmplat pe drum, la întoarcerea pe platou. Am văzut un vultur așezat pe o stâncă, ajungându-mi cam până la umăr, și care mă privea. Credeți-mă, m-a făcut să încremenesc în drum. Un monstru de vultur în toată splendoarea lui, mare și înfricoșător la vedere. M-am deplasat ușor-ușor, apropiindu-mă din ce în ce mai mult de pasăre. Ea nu a făcut nici o mișcare, nu a dat nici un semn că i-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
e teamă că a devenit puțin prea agitat. Voi doi trebuie să aveți o discuție lungă. Eu în schimb, o să mă-nvârt prin jur, în caz că o să aveți nevoie de mine. își sărută soțul pe creștetul capului chel îsau mai degrabă încremenit pentru totdeauna în stadiul de năpârlire), aplecându-se asupra lui când făcu acest gest, apoi plecă. Deci acesta era locul în care începea o viață nouă, se gândi Vultur-în-Zbor în timp ce se îmbăia. O noapte în cearșafuri scumpe, pe o saltea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]