22,821 matches
-
mai simte o notă de Chanel No. 5 amestecată cu mirosul de transpirație. Într-una din ultimele lor reprezentații, în orașul Missoula din Montana, a ieșit o fată din mulțime și le-a spus că sunt niște bigoți odioși. Că încurajează ura și agresiunile față de persoanele cu identitate de gen nesigură din societatea noastră altfel pașnică și pluralistă. Întrerupt în mijlocul cântecului Buttons and Bows, versiunea mișto cântată de Doris Day, nu cea ieftină interpretată de Dinah Shore, Webber, în rochia lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
râd de elevii leneși. Textele sunt pline de miez și umor, spectatorii se destind și, în sfârșit, se poate spune că a început serbarea. Luana așteaptă prima ei intrare în scenă cu sufletul la gură. Își vorbește, încearcă să se încurajeze. Sanda a îmbrăcat-o într-o rochie lungă din atlas bleu, așezată pe corset din sârmă. Un guler înalt îi îmbracă gâtul. Pe rochiță mama a cusut steluțe galbene iar părul fetiței l-a strâns coc, sub o coroniță din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
În timp ce băiatul își acorda chitara, profa de engleză făcea semne disperate spre cei doi să părăsească scena. În sală, Sanda se întreba ce caută fiica ei acolo, alături de un tânăr pe care nu-l mai văzuse până atunci. Luana îl încurajă făcându-i cu ochiul, dădu semnalul și începură să cânte. Spectatorii amuțiră deodată. O liniște dumnezeiască se așternu și glasurile armonioase, mesajul tragic al versului făcură ca sufletele celor prezenți și toate colțurile sălii să vibreze. Când tânguirea cântului se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
tot felul de jocuri sportive și o lua cu el la meciurile de handbal, volei sau baschet ori la clubul de tenis. Luana intră în săli de sport de a căror existență nu știa. Făcu galerie pentru el și răguși încurajându-l. În câteva săptămâni, domnișoara Leon se procopsi cu o groază de prietene. Ajunsese, peste noapte, vedetă, era prietena lui Ștefan Escu, cea mai invidiată fată din campus. Când răutățile începură să apară, prin tot felul de vorbe menite să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
nu putea fi suportat, românii priveau șocați cum o mână de copii își strigau păsurile, durerile și neajunsurile. O mică parte din ei renunță la adăpostul caselor neîncălzite și pline de nevoi și făcu front comun cu studenții. Unii îi încurajară de la ferestre, alții asistară, doar, ca la spectacol, din pricina fricii ori, cine știe, poate că erau din aceia care aveau de toate. Un vatman își lăsă tramvaiul pe șine și se prinse în lanțul tinerilor. Urcau Copoul răcnind: "Noi nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
economie, Sanda era fericită s-o vadă activă și preocupată de o meserie care-i făcea plăcere. În scurt timp, redactorul-șef, profesor de limba română, constată că noua angajată are posibilități intelectuale cu mult peste cerințele funcției sale. O încurajă să scrie. După câteva zile, Luana îi aduse " Întoarcerea acasă", o compoziție duioasă despre pribegia înșelătoare a celor ce caută împlinirea printre străini: Cine n-a trăit departe de casă nu știe ce înseamnă să revii, după ani, acolo unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
milioane de femei o făceau în toate colțurile globului. Duse sarcina foarte greu. Voma tot ce mânca, amețea și abia se putea ține pe picioare. Stresat la gândul că ea ar putea pierde copilul, neștiind cum s-o ajute și încurajeze, pus în fața unei situații atât de delicate mai înainte de a învăța ce-i căsnicia și viața în doi, Radu nu făcea altceva decât să-i amplifice suferința. Luana slăbise îngrozitor și arăta așa de pierdută, încât tânărul se întrebă dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
fiecare dată, trenul către ea. Acum, cea din fața lui nu era Luana ci pierduta doamnă Noia. O femeie ce avea imperioasă nevoie de ajutor să nu cadă în neagra prăpastie a dezolării. Așa cum făcea în cabinet cu pacientele, el o încurajă, cu nesfârșită grijă, să vorbească, să se destăinuie. Înțelese că un element bolnav, ca Nuța Cordel, nu va renunța niciodată să-i facă viața amară. Îi ceru cu hotărâre ca a doua zi să-și dea demisia. Realizând că e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
el, dar s-ar putea să cu noască unele lucruri despre Johan, așa cum știuse și despre el. — Cred că... — Continuă, i-a cerut Din cu glas calm și blând. Te ascult. — Cred că am un frate. — Asta-i formidabil, Îl Încurajă Din. Ești sigur? Adam Își auzea respirația, egală, liniștită. — Da, am un frate, a Încuviințat el. De data asta vorbele lui nu mai păreau atât de stângace, tonul Îi era hotărât, liniștitor. Ați fost despărțiți când erați foarte mici, nu
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
În viață, așteptând să fie găsit cumva prin acel oraș. Nu poți niciodată să știi ce Îți pregătește viața. Te poți aștepta oricând la surprize. A Încercat să-și amintească ocaziile În care numai repetarea unor fraze ca acestea o Încuraja, când se Înșela de una singură crezând că nimic nu era niciodată cu neputință de salvat și că, odată pornită pe calea cea bună, era În stare să facă astfel Încât totul să se petreacă așa cum ar fi dorit, prin simpla
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
cu precizie, simțind cum duduie sub pașii lui dușumeaua, trântind și prinzând ritmic mingea, devenită un ritm interior, când năvălea, imparabil, ca un bolid, anemicii lui de elevi în zadar încercau să-l oprească, el auzea glasul tribunelor de odinioară încurajându-l, o bandă de magnetofon înregistrată cu paraziți, fragmentată pe alocuri, își lua avânt și mingea îi zbura dintre degete propulsată de-o forță teribilă. Portarul se ferea din calea ei, n-avea decât să rupă plasa era mai bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
redus. Avea noroc că se afla la serviciu într-o perioadă mai relaxantă și putea devansa câteva zile lucrările. Avea posibilitatea să stea cu o carte ascunsă în sertar și să citească. Dar era prea tulburată, nehotărâtă, afectată. Ca să se încurajeze, urmărea o infinitate de posibilități dar nici una nu i se părea destul de captivantă, să se poată urni. Nu exista nici un stimul suficient de puternic care să-i faciliteze ieșirea din inerție. Tot ce făcuse ea până atunci i se părea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
aruncau fulgere vesele, își freca palmele de mulțumire, mai strecura câte o șopârlă, aparent imparțială, de dragul diversiunii, de obicei oaspetele o lua de bună, se agăța ca înecatul de fraza ei care părea să-i vină în sprijin, ea îl încuraja, îi mai servea o replică, parcă îl împingea cu umărul către locul dorit. Alexe para, amuzat că rivalul mușcase din nadă, nu exista nici o problemă la care să nu găsească o ripostă caustică, se mai hărțuiau fără vlagă o vreme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
Și ea, cea care ascultase pe la colțuri vorbele profesorului de sport, încărcate de amărăciunea propriei neputințe ori spusele binevoitoare, ironice, pline de tăgadă ale inginerului Marcu. Era ca un fel de explozie, o iluminare bruscă, era copleșită, da, da, copleșită. Încurajat de lipsa obstacolelor ce ar fi putut sta în calea raționamentelor sale, Alexe se înflăcără și conform obiceiului său începu să atace, aproape cu barbarie, nimicind în dreapta și-n stânga personajele de pe scena lumii. Cu câtă stăruință știa el să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
dintr-un motiv sau altul renunțaseră să-și ducă la bun sfârșit proiectele făurite cândva, ea purta cu adevărat o luptă pentru a le putea reda încrederea în propriile puteri, îi îndemna să nu-și abandoneze planurile, îi pistona insistent, încurajându-i cu laude și visuri de viitor mare, încât deseori reușea să-i mobilizeze, să-i facă să lege firul din punctul unde fusese întrerupt. De obicei, cam în această perioadă, când încrederea în ei reîncepea să se înfiripeze, simțeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
copleși un sfert de lume, despre teama ei acută că ar putea muri fără să poată dărui din prea plinul inimii sale. Dacă aluzia părea prea străvezie și omul era de felul lui mai puțin impresionabil, în loc să înceapă s-o încurajeze, s-o asigure că vârsta nu-i un impediment atunci când sufletul este neatins, sau chiar să încerce să profite de coapta dulceață a fructului ascuns, în loc de toate astea el gândea răutăcios: iată o femeie care nu vrea să se înfățișeze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
de normal, gura sobei în jarul căreia se zvârcoleau câteva lemne, calendarul religios, dulapul cu vase, tăcerea dintre cei doi soți preocupați de problemele lor mărunte. În definitiv așa e în viață și viață însemna și ceea ce era în jur. Încurajându-se astfel, a dat drumul spectacolului. S-a arătat plină de spirit, de rafinament, de fantezie, bineînțeles că a intuit din primul moment că în casa aceea stăpân era bărbatul și l-a înconjurat cu o atenție aparte, i-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
picioare Carmina asculta înmărmurită. Începea din nou să semene cu marioneta care fusese cândva. Intra din nou în mâinile atât de puțin dibace să mânuiască o păpușă. Își simțea revolta și împotrivirea surdă clocotindu-i în creier, și, ca să se încurajeze, își spuse că cel puțin nu era singură. Ovidiu însă părea a fi cu gândurile aiurea, total dezinteresat, așa cum ședea așezat comod pe scaun, picior peste picior, cu pantalonul lui albastru călcat la dungă, abia dacă prindea din zbor câte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
să alunece pe alături. Obosise sau pur și simplu nu mai voia s-o apropie. Puțin mai târziu o conduse până la ușă, răsuci după ea yala, reveni la masă, goli și paharul Carminei, nici două pahare nu fac rău, se încurajă, mai ciupi din spinarea unui pește, ca să-și dreagă gustul, pe urmă porni cu farfuriile în mână spre chiuvetă, târând papucii. Fără să vrea neapărat, privi pe fereastră. O văzu pe Carmina traversând, mergea încet, abătută, când ajunse pe celălalt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
autor dacă a avut de-a face vreodată cu o nimfomana. «Da... nu... păi, depinde ce-nțelegeți prin nimfomanăă, a îngăimat el. «Am cunoscut femei care mi-au dat clar de-nțeles că ar fi dispuse, stiti, daca le-aș încuraja câtuși de puțin, însă e greu de zis dacă era vorba de nimfomanie...A Cred că îmi sugera discret faptul că pentru un tip chipeș că dumnealui e foarte greu să-și dea seama dacă persoanele de sex opus întâlnite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
unghiile? îl întreba Fanny pe un ton cât se poate de neutru. — Nu, răspunse Adrian. Pur și simplu n-a vrut să riște să apară în articolul dumneavoastră într-o paranteză la fel de ireverențioasa. S-ar zice că nu prea va încurajează în acordarea acestui interviu, observă Fanny. — Nu, nu mă-ncurajează, recunoscu Adrian. Fanny își deschise geantă diplomat și scoase un blocnotes și un reportofon Sony. — Va deranjează dacă-l folosesc? îl întreba ea pe Adrian, arătându-i aparatul. — Câtuși de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
de neutru. — Nu, răspunse Adrian. Pur și simplu n-a vrut să riște să apară în articolul dumneavoastră într-o paranteză la fel de ireverențioasa. S-ar zice că nu prea va încurajează în acordarea acestui interviu, observă Fanny. — Nu, nu mă-ncurajează, recunoscu Adrian. Fanny își deschise geantă diplomat și scoase un blocnotes și un reportofon Sony. — Va deranjează dacă-l folosesc? îl întreba ea pe Adrian, arătându-i aparatul. — Câtuși de puțin. Atâta timp cât nu va deranjează dacă-l folosesc și eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
mai suportat să i se aducă aminte întruna că nimic din ce scrie nu se compară cu prima lui carte. — Te referi la cronicile literare? Adrian a sustinut dintotdeauna că nu citește cronicile. — O minciună sfruntată. Pe care i-am încurajat-o. Dar nu-i vorba doar de cronici. Cea mai mica ofensa, reală sau imaginara, îl aruncă în brațele disperării. Gândul că Din adâncuri nu i-a fost nominalizat la premiul Booker practic l-a împins în pragul sinuciderii. — Habar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
se poarte cu tine de parcă ai fi o criminală. E absurd! — Știu, dar... — Îmbracă-te, fă-ți bagajele și vino cu mine în clipa asta! Până nu se trezește. Hai, ce mai aștepți? Sări în picioare, vrând parcă s-o încurajeze. — Fără obligații. Doar dacă nu cumva ți le dorești, desigur. Eleanor schița un zâmbet. — Îți mulțumesc, Șam, dar nu pot. — De ce nu? — Dacă aș pleca acum, nu m-aș mai întoarce niciodată. Ar fi sfârșitul. Ei bine, poate ai ajuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
mă supăr. Tu n-o să te superi! o persifla Creighton. Dar cu mine cum rămâne? Crezi că vreau să petrec două săptămâni singur cuc într-un hotel dintr-o stațiune turcească? — Probabil o să faci cunoștință cu niște oameni simpatici, îl încuraja ea. — Nu zău? De regulă oamenii merg în vacanță în cuplu sau în familie, dacă încă n-ai băgat de seamă. Nu sunt porniți să cultive prietenia unor burlăci solitari. Nu se știe niciodată. Poate dai peste-o femeie singură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]