2,093 matches
-
afectivitate cu raționalitate, caracterul de "Ianus bifronte" (Pirandello) asupra căreia insistă cei mai mulți cercetători. R. Escarpit, de pildă, susține că umorul, acoperind îndeosebi regiunile conștiente ale râsului, presupune o fază critică, generatoare de angoasă și de tensiune nervoasă, faza intelectuală, numită îndeobște ironie și o fază constructivă, cea afectivă, calificată drept "explozie umoristică" ("rebondissment humoristique")198, prin care echilibrul este restabilit. În privința raporturilor cu comicul, umorul este considerat cea mai înaltă treaptă a acestuia, la care se poate ajunge traversând și anexând
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
cu amărăciune, dar și cu optimism. Estomparea influenței caragialiene se produce la Tudor Mușatescu și prin abordarea comediei lirice, sentimentale, în piesa Visul unei nopti de iarnă. Mihail Sebastian, cel care care va excela în acest gen, este, de altfel, îndeobște acreditat ca dramaturg original, și pe considerentul lipsei de tradiție caragialiană în acest domeniu teatral. Atât în Jocul de-a vacanța, cât și în Steaua fără nume, dorul de poezia visării și a eliberării din rutina dezumanizantă, iubirea ca revelație
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
sale. Cu alte cuvinte, chiar dacă pare un truism, distingem o deosebire majoră, chiar o contradicție evidentă între "limba "eroilor" lui I.L.Caragiale"112 și cea a autorului concret și abstract 113 însuși. Facem această precizare întrucât prin "caragialisme" se înțeleg îndeobște particularitățile de expresie ale personajelor lui "Nenea Iancu", existând tendința asimilării stilului acestuia cu limbajul lui Mitică, al lui Cațavencu, al Ziței etc. Or, așa cum vom vedea, postcaragialismul de natură stilistică nu poate fi restrâns la inventarierea acelor reiterări ale
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
desemnată, obsesie ilustrată în toate textele sale și teoretizată în nota explicativă din schița Algazy& Grummer 16, nu e hazardată presupunerea că scriitorul însuși, conștient de responsabilitatea pe care soarta i-a impus-o, hărăzindu-i un astfel de nume, îndeobște asociabil cu "pușlamaua simpatică" a "micului Paris"17, și-a jucat rolul de Mitică în deplină cunoștință de cauză, însușindu-și atât aparența de veselie iresponsabilă, specifică personajului caragialian, cât și substratul grav, misterios sau absurd al acestuia. În acest
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
morale este încălcat doar de forța denunțatoare a ironiei. Domeniul familiei este cel mai bine marcat cu indicatoarele interdicțiilor. Îngrădirea libertăților și constrângerile care decurg din statutul matrimonial, reies din imaginile create prin iscarea de sensuri proprii ale unor expresii îndeobște utilizate cu sens figurat. De pildă, eroul din Plecarea în străinătate este împiedicat să-și părăsească familia pentru că "netrebnica soție îl legă cu o frânghie de umerii obrazului"75, în subpământă se află "un țăruș de care se află legată
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
95, Fuchs își "absoarbe în fiecare seară înainte de culcare"96 neobișnuita hrană vitală. În al treilea rând, domeniul culinar, mai niciodată corolar al impulsului erotic la "moftangiii" lui Caragiale, primește adeseori conotații sexuale la straniile făpturi urmuziene. Pâlnia, de pildă, îndeobște asociată cu preocupări casnice, în general bahice, devine pentru Stamate "un simbol"97 sexual feminin, viezurii cu care se hrănește Ismail îi servesc și ca obiect al dorințelor, iar artistul Fuchs este înzestrat cu o frunză de viță având atăt
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
lui Anghelache din Inspecțiune, a cărui sinucidere rămâne absurdă chiar prin lipsa motivației, sau prin disproporția între aceasta, frica, de pildă, cum credea G. Călinescu, și soluția aleasă. Cu toate acestea, dacă acordăm importanța cuvenită faptului că Eugen Ionescu însuși, îndeobște acreditat drept reprezentant al literaturii absurdului, își recunoștea descendența atât din Caragiale, cât și din Urmuz, vom recunoaște că există argumente pentru a-i considera pe ambii scriitori precursori ai acestei literaturi. Astfel, așa cum am demonstrat, plasarea lui Caragiale în
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
puțin mimetice în care văd un fel de fatalism al nației, motiv pentru care încearcă, atunci când pășesc într-un teritoriu clar jalonat de spiritul caragialian, să-i submineze autoritatea, printr-o tratare inedită, rebelă, a tipurilor sau a temelor debitoare îndeobște celebrului înaintaș. Astfel de "insubordonări", cum sunt cele ale lui George Mihail Zamfirescu și parțial, Mihail Sebastian, servesc, în mod aparent paradoxal, mai bine chiar decât "exercițiile de admirație" glorificării "marelui clasic" I. L. Caragiale care, așa cum devine evident la finalul
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Caragiale, Opere, I, Proză literară, ed. cit., p. 495. 15 Idem, p. 496. 16 Nume precum Turnavitu, Fuchs și chiar Urmuz sunt create pornind de la această premisă a necesității conexiunii strânse între onomastică și caracter. Ioana Pârvulescu a contrazis ipoteza îndeobște acceptată, conform căreia pseudonimul literar al lui Demetru Dem. Demetrescu-Buzău ar fi fost conceput de către Arghezi, demonstrând că, mai degrabă, Urmuz însuși este responsabil de această invenție onomastică, rezultată din suprapunerea semnificativă a termenilor "ursuz" și "amuz", ambii justificați de
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
libertatea sa de funcționare, fiind reprezentat ca ființă care restabilește o ordine temporar bulversată, însă el poate greși, căci este o ființă "care nu are dimensiunea absolutului".445 "Parte a unui sistem de suprapuneri de straturi culturale fiind, eroul este îndeobște vulnerabil, precaritatea relativă fiind înscrisă în chiar sintaxa propriului său destin", afirmă Borbely, handicapul amintind natura nedivină, perisabilă a eroului (călcâiul lui Ahile, eroul poeților, Homer, este orb, Hercule e trădat prin adulter etc.).446 Eroul pornește de la o lipsă
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
Dante, de pildă.499 Ficțiunea călătoriilor spațiale începe însă în adevăratul sens odată cu Jules Verne și De la Pământ la Lună (1863), generând în scurt timp, încă din anii '20 ai secolului al XX-lea, prin periodice ca Amazing Stories, genul îndeobște denumit Space-opera.500 Dacă Evul Mediu și-a avut spiritele sale, îngerii și demonii, care coexistau cu oamenii, iar știința iluminismului le-a eliminat, "lăsându-i pe oameni singurii locuitori ai universului", genurile fantasy și SF le aduc înapoi, "într-
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
și cea catehetică, în care se manifestă o diminuare a elementului miraculos (minuni, epifanii, teofanii), pentru publicul sensibil la criza credinței.704 O altă scenă importantă și puternică a benzii desenate este cea japoneză. Termenul "manga", sub care este cunoscută îndeobște banda desenată produsă în Japonia, își are originea în Hokusai Manga, publicația lui Katsushika Hokusai (1760-1849), în care acesta își prezenta publicului desene și gravuri realizate în stilul ilustrațiilor umoristice și satirice care circulau în Japonia încă din secolul al
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
Desfrânarea unui timid. Mexicanul iese atunci din rezerva sa obișnuită. De obicei prea tăcut, îi e greu să vorbească normal în aceste împrejurări. Se descarcă violent. Nimeni sau aproape nimeni nu mai este cel de toate zilele. Oameni care sunt îndeobște reținuți și discreți strigă acum în gura mare. Tot ce-a fost măsură se răzbună prin exces. Timizii cântă și prudenții trag cu pistolul. În febra petrecerii, e de ajuns, se zice, un orgoliu rănit și pistolul intră în acțiune
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
așa cum din cerul pârjolit se revarsă câteodată ploi violente, mexicanul cel mai ceremonios îți rezervă surprize dacă e zgândărit. Ca să-și ascundă timiditatea, el devine bătăios. Conștient de slăbiciunile sale, riscă mai mult decât e necesar. Și e un fapt îndeobște cunoscut că bravura toreadorilor mexicani nu e prea departe de sinucidere. Ei vor să-și dovedească în primul rând lor curajul și abia după aceea celor care îi privesc... Rezervat și cordial în același timp, mexicanul îți dezvăluie sufletul atât
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
să iei tramvaiul ca să întîlnești la marginea orașului cele trei celebre piramide, în Mexic ruine fascinante se găsesc la sute și mii de kilometri depărtare de capitală, în plină junglă, retrase de febra marilor orașe. Fără îndoială, am fost norocoși. Îndeobște, orice străin cât de cât interesat de cultură și sosit în Mexic face un drum la Teotihuacan, urcă pe Piramida Soarelui, eventual și pe Piramida Lunei, și pleacă. Dar câți ajung să vadă piramidele de la Palenque, de la Uxmal sau de la
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
fiecare moment, și punându-se din nou în momentul când se rezolvă și pentru că se rezolvă. Și problema realității e mai mult cea a adevărului decât cea a realității. „Realitate“ derivă de la „real“, iar „real“ de la res, lucru. Realul e îndeobște contrapus idealului și realitatea, idealității. Oare ideile nu sunt însă la fel de adevărate ca așa-numitele lucruri? Mai adevărate, întrucât sunt mai durabile. Și însuși adevărul lucrurilor stă în idealitatea lor. Istoriile adevărate nu sunt cele mai pitorești, cele mai ornate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
nici rațional, nici rezonabil să le rostească, și din acest motiv se spune că sunt nebuni. Și ce e rațiunea? Rațiunea e lucrul asupra căruia suntem cu toții de acord, toți sau măcar majoritatea. Adevărul este altceva, rațiunea e socială; adevărul, îndeobște, e complet individual, personal și necomunicabil. Rațiunea ne unește, adevărurile ne separă. [Acum însă îmi dau seama că pesemne adevărul e ceea ce ne unește și rațiunile sunt ceea ce ne separă. Și că toată această filozofie tulbure despre rațiune, adevăr și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
scufunde, oamenii se îneacă, dar papagalul se cațără în vârful catargului mare, și înainte ca și acest ultim refugiu să se scufunde în valuri, papagalul lansează spre cer un „Liberté, Égalité, Fraternité!“ Și astfel ia sfârșit istoria. Așa ceva e numit îndeobște pesimism. Nu e însă pesimismul la care încă obișnuiește să se refere regele Spaniei - azi, 4 iunie 1927 -, don Alfonso al XIII-lea, când spune că pesimiștii trebuie izolați. Tocmai de-aceea am fost izolat câteva luni pe insula Fuerteventura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
producția de fier și oțel, mai ales în ceea ce ținea de mașini și de progresul mecanico-tehnic, la fel cum făcuse și el, dar în plus mai avea și ceva viclean, o șiretenie necesară în meseria asta, și anume folosea legile îndeobște în favoarea lui, nu se lăsa sfătuit de nimeni și-i închidea gura oricui cât ai zice pește. - O. era cam pe același calapod cu el, în cel mijlociu avea mai multă încredere decât în cel mare când era vorba să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
ceea ce îmi oferea la schimb colecția mea s-ar fi mărit enorm dintr-un foc, în timp ce această piesă mică zău că nu făcea cine știe ce: majoritatea oamenilor nu ar fi văzut în ea decât o mărgică de sticlă obișnuită, cum purtau îndeobște fetele în colierele de la gât și care le erau oferite drept daruri pentru pețit. Armin mai adăugă încă un ciob de Terra sigillata. Cercetătorii Africii le-ar fi luat indigenilor - cum aș putea face și eu acum - pe niște fleacuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
pur și simplu nedrept și ordinar ca nevasta lui Hackler, care îl ajutase la finanțarea întreprinderii cu veniturile ei modeste, să fie aruncată ca o „vechitură“ împreună cu copiii și, în afară de pierderea soțului, mai avea de suportat toate prejudecățile ce rămân îndeobște agățate de o „femeie divorțată“. W. simți datoria morală să-i ia partea femeii, chiar dacă nu putea s-o facă pe față. Avea s-o ajute să împiedice divorțul, iar în indignarea lui nu observa că de fapt nu urmărea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
-l priveau personal, erau puse pe pupitrul lui și cereri pe care secretara lui Hackler, contabilul sau chiar Gerda ar fi putut să le rezolve de mult. Până și fițuici de rutină, cereri de predare a prospectelor care se prelucrau îndeobște la primire, fuseseră probabil puse aici în mod intenționat. Stiva trezea impresia unui reproș mut, grămezile nerezolvate însemnau lipsă de respect. Și, din nou, apăreau comenzi fără oferte, obiective de îndeplinit fără stabilirea costurilor. Cele mai elementare reguli erau încălcate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
evenimente de pe front. Ca veteran al Primului Război Mondial rămas cu un picior țeapăn, profesorul Littschwager lăuda, ce-i drept, „cromatica fantastică“ și, cum spunea el, „sugestivitatea abundentă“ a compunerilor mele, până și „extrem de îndrăznețele jocuri de cuvinte“ din ele, dar deplângea „îndeobște absența seriozității“ care, considera el, ar fi pe măsura „grelelor încercări ale destinului patriei noastre“. Fie că eram elev sau că-mi terminasem deja stagiul în Detașamentul de muncă al Reich-ului, totuna: am găsit romanul lui Erich Maria Remarque în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
ași; arătăm cărțile; diamantul prințesei Fiodorovna e al meu. Israelitul se retrage, navré. Ce moment interesant! A tout seigneur, tout honneur. Înmănușatele aplauze ale doamnei baronne Puffendorf, ce urmărise cu vădit interes victoria campionului său, au pus capac scenei. Așa cum Îndeobște se spune la Salon Doré, eu nu fac lucrurile pe jumătate. Luasem deja o hotărâre: am chemat un picolo și i-am cerut ipso facto lista de vinuri. Am parcurs-o la repezeală și am priceput că s-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
noi cu ogeacu plin dă buchernițe, să pricepe când femeia destinsă fuge dă vulgaritate și nu-și pierde vremea trimițând răvășele ca păunu. Că te-a lăsat cu gura bușbeie și n-ai zis nici o iotă. Și miroase bestial. — Exact; Îndeobște Îmi dau câte o mână de tăcere. Doctorul Mario Bonfanti e un hispanist arondat proprietății domnului Commendatore. A publicat adaptarea epopeii Cantar de Myo Cid pentru adulți; premeditează severa adaptare În manieră gauchesca a unor Soledades de Góngora, pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]