2,826 matches
-
dintr-o dată nu mai conta unde sunt... Puteam fi oriunde mă purta gândul, puteam evada chiar dacă unii ar fi vrut să mă vadă în lanțuri, înțelegeam în acele momente că trebuie să-i fac pe ei să creadă că am îngenuncheat și eu să merg mai departe pe urmele viselor mele. Învățam să ascund ceea ce simt, să-mi zidesc durerea după un zâmbet, și zâmbetul să-l ascund după o mască cu chipul tâmp, apoi mai aveam un atu de care
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
expresii decît dacă o Întîlnești față-n față. Ții mai Întîi fotografia pe verticală și, dacă e posibil, Îi Îndepărtezi urechile și-i Întuneci fundalul. Reglează În așa fel sursa de lumină, Încît să nu se reflecte deloc pe fotografie. Îngenunchează apoi la o distanță de aproximativ douăzeci-treizeci de ori mai mare decît diagonala fotografiei. Nu, nu trebuie neapărat să Îngenunchezi, dar ai grijă ca fotografia să fie la nivelul ochilor... Ia o lunetă cu unghi nu prea larg și cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
urechile și-i Întuneci fundalul. Reglează În așa fel sursa de lumină, Încît să nu se reflecte deloc pe fotografie. Îngenunchează apoi la o distanță de aproximativ douăzeci-treizeci de ori mai mare decît diagonala fotografiei. Nu, nu trebuie neapărat să Îngenunchezi, dar ai grijă ca fotografia să fie la nivelul ochilor... Ia o lunetă cu unghi nu prea larg și cu putere de mărire de aproximativ cincizeci de ori. Folosindu-ți imaginația, poți umple fundalul după pofta inimii; și orice tremur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
arderea tămîiei. CÎnd am ajuns acolo, mi-am dat seama că Încă mai purtam mănușile, așa că mi le-am scos repede. Am oferit și eu niște tămîie, așa cum cerea ritualul, foarte atent Însă să nu-mi șifonez pantalonii pe cînd Îngenuncheam și pentru prima oară am privit și eu atent fotografia expusă În fața altarului. Aha, deci așa stau lucrurile... mi-am zis eu În sinea mea. Ca și cînd aștepta să plec, preotul Întrerupse psalmodierea și se retrase grăbit. După ce-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
Știi că în tot acest timp m-am simțit acasă doar în luna aceea din Piața Universității în 1990? Acum mă uit în spate cu autoironie că îmi amintesc cum ne comanda fasciscoidul de Munteanu, care se comporta mesianic, să îngenunchem, și eu o făceam, exact ca și ceilalți. Inserție, 2004 Deși mi-am propus, nu am mai reușit să scriu despre Piața Universității. Poate fiindcă o asimilez unei iubiri înșelate. Da, a fost o stare de îndrăgostire de un chip
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
spunându-i că am venit special, acum, în săptămâna mare să mă închin la mormântul celui care-i fusese soț și al învățătorului de altădată, o podidi plânsul. - Vai, domnule judecător! Și peste o jumătate de oră amestecai, amestecarăm timpii, îngenunchind pe rând la cele două morminte, cel de-al doilea al lui Lung, din întâmplare apropiate. Și toți patru, în preamurgul din Vinerea Mare a acelui an, părurăm patru lumânări aprinse, flăcările noastre pâlpâind invizibile, simțindu-le numai căldura, în timp ce ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
Dădu de două ori cu harapnicul, apoi se feri o clipă, se dădu alături și-l păli cu boamba de plumb din capătul mănunchiului. Omul căzu peste roată. — De-acu-s gata! gemu el scurt, cu spaimă. Cu mânile prinse de schițe, îngenunche în noroi, ș-o undă de sânge i se sui pe buzele palide. Chiar atunci și chihaia se repezi din tufe. - Strigă gros: Ce-i, măi hoțomanule?... Apoi se opri lângă car, uimit: —Tu erai, mă Ile? - Ce este? - Cucoane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
răspunse rar și greu bătrânul. Scapără ș-aprinde o lumină. Mi-e frig, nu mi-i bine... Ce ai, uncheșule? N-am nimica. Mi-a venit vremea. Obrazul moșneagului parcă era de ceară albă, sub căciulă, în umbra colibei. Boghean îngenunche și-i cuprinse fruntea, mânile. Erau reci. Atunci trase, înfrigurat, din brâu scăpărătorile, bătu cu amnarul în cremene ș-aprinse un fir de iască. Adună un mănuncheș de ierburi uscate și mușchi, suflă în iască și scoase flacăra. Adună crenguțe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
la Divan-Yolù plecarea lui Mehmet și vistiernicul Porții a adus în burdufuri aurul. S-au înfățișat și căpitanii ienicerești ca să însoțească, pe calea Adrianopolului, alaiul tânărului vlăstar al împăratului. La al șaselea ceas, copilul urma să se înfățișeze și să îngenuncheze la sărutarea mânii părintelui său. La acel ceas sultana-doamnă Roxelana a dat strigăt cumplit și a căzut cu fața în jos peste cele din urmă zvârcoliri ale iubitului său fiu Mehmet. Au venit asupra ei femeile, ridicând-o. Ea le-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
oprit o clipă, așa încât unii dintre muritori să aibă iluzia biruinții și a veșniciei. Numaidecât fantomele adevărului au ieșit din mormintele proaspete. La cel dintăi popas pe drumul Istambulului, icioglanii care despoiaseră pe șahzadè s-au înfățișat la marele stăpân, îngenunchind și întinzându-i hârtiile găsite asupra mortului. Soliman s-a posomorât. Masa fusese bună. Îl aștepta hodina pe piei de tigru a ceasului de după-amiază. —Ce-i asta? Îmi aduceți alte dovezi ale vicleniei osânditului? —Slăvite stăpâne, a răspuns cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
împuște! Ce tupeu! Colin a zbierat: Jos! Apoi a tăiat-o să vadă ce se întâmplă. Dar am auzit un scârțâit de pneuri și s-a întors imediat. El: Au fugit. Părea să fie unul din băieții lui Racey. A îngenuncheat pe podea, printre cioburi, m-a strâns în brațe și a zis: El: E în regulă, iubito. Eu (trăgându-mă la o parte. Morto): Ce naiba faci? El: Te liniștesc. Eu: Lăsă-mă. Nu-mi plac chestiile astea. Deloc. N-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
a pierdut în tavan. M-am uitat la Aidan, care se sprijinea de perete; îi curgeau lacrimi de râs din colțul ochilor. —Ticălos nebun ce ești, am reușit să spun în sfârșit. Dar mai e ceva, a spus sugrumat. A îngenuncheat pe podea lângă canapeaua pe care stăteam. —Anna, Anna, mai e ceva. Privește, nu, așteaptă, privește. S-a întors lângă perete și a încercat să se țină drept, dar s-a îndoit iar de râs, apoi s-a îndreptat, și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
unchiu-meu pentru a-mi aduce aminte că eram așteptați la palat. Trebuia să asist, îmbrăcat de gală, la prezentarea scrisorilor. La curtea din Tombuctu, ritualul este precis și somptuos. Când un ambasador obține o întrevedere cu stăpânul orașului, trebuie să îngenuncheze în fața lui, cu chipul atingând podeaua, să adune cu mâna un pic de țărână și să și-o presare pe cap și pe umeri. Supușii principelui trebuie să facă la fel, dar numai atunci când i se adresează acestuia pentru prima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
a dovedit a fi un tălmaci. Papa își puse amândouă palmele pe spatele meu încovoiat, în semn de afecțiune sau de luare în posesie, nu știu prea bine, înainte de a spune, la adresa piratului, câteva cuvinte de mulțumire. Eu eram tot îngenuncheat, ținut astfel cu intenție de noul meu stăpân, care nu-mi dădu voie să mă ridic decât după ce florentinul îl scosese afară pe răpitorul meu. Pentru ei, audiența se încheiase. Pentru mine, ea abia începea. Într-o arabă foarte împestrițată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
spre a se închina Domnului Nostru, ce fericire poate fi mai mare pentru noi decât să primim în sânul Sfintei Noastre Biserici un nou Rege mag, venit tocmai de la marginile Berberiei spre a-și aduce ofranda în casa lui Petru! Îngenuncheat cu fața la altar, înveșmântat într-o lungă mantie de lână albă, eram amețit de mirosul de tămâie și strivit sub atâtea onoruri nemeritate. Nici una dintre persoanele adunate acolo nu ignora faptul că acest „Rege mag“ fusese capturat într-o noapte de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
fiu oare în stare să mă agăț de mâinile salvatorului meu? Eram cu sufletul la gură, ochii mei implorau. Apoi a căzut sentința: „Așteaptă-mă aici! Am să te spovedesc!“ Mi-au dat lacrimile, trădându-mi fericirea. Dar, când am îngenuncheat la confesional, vocea îmi era iarăși fermă, pentru a rosti fără greșeală cuvintele pe care le repetasem de sute de ori. Cardinalul a ascultat în tăcere lungul meu strigăt de disperare, mulțumindu-se să dea din cap pentru a mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Piața Sfântul Petru, zbierând: — Luther papă! Luther papă! Clement al VII-lea ae afla în capela sa, nerealizând încă pericolul. Un episcop a venit să-l tragă de mânecă fără menajamente: — Sanctitate! Sanctitate! Sosesc! Au să vă ucidă! Papa era îngenuncheat. S-a ridicat și a început să alerge spre coridorul care duce la Sant’Angelo, episcopul ținându-i poala robei ca să nu se împiedice. În goana sa, a trecut prin dreptul unei ferestre, iar un soldat imperial a trimis o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
care îi tăie calea. Imperator-ul căzu în genunchi, înspăimântat. — Ridică-te. Era un glas de femeie, dulce, fără să fie însă blând. Dimpotrivă, era tăios ca o lamă. Fantomele dispărură. Ausper se risipi. Vitellius își dădu seama că era îngenuncheat în zăpadă, pe malul unui pârâu ce clipocea ușor în liniștea adâncă. Își ridică privirea. Nu văzu pe nimeni. Listarius dispăruse. — Ridică-te. Trebuie să treci apa. După ce vei trece apa, mă vei vedea. Vitellius se ridică și, cu pași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
adâncă se lăsă peste pădure. Valerius coborî de pe cal în liniștea aceea ireală, în care se auzea doar susurul unui pârâu. Iat-o pe Velunda, la rădăcina frasinului ei. Era căzută la pământ, cu veșmântul alb plin de sânge. Valerius îngenunche lângă ea și se aplecă deasupra chipului ei iubit, chip de copilă și de vrăjitoare, pe care se așternea paloarea morții. — Velunda... Glasul i se frânse. Nu îndrăzni să-i atingă trupul. Moartea se apropia, îi dădea târcoale, cu neputință
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
o liniște ireală. Flautele și orga tăcuseră. Mulțimea îi privea pe cei doi gladiatori: Salix întins pe pământ, Skorpius lângă el, cu pumnalul în mâna dreaptă. Salix se ridică încet, clătinându-se. Parcurse cu privirea tot amfiteatrul, fără grabă, apoi îngenunche, își duse brațul stâng la spate și întinse mâna dreaptă cu degetul mare în față și celelalte în jos, spre infern. — Ce faci? gemu Valerius. Își cere moartea! exclamă grăsanul, agitat. E isteț Salix al tău... Cumpără publicul cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
mine că provinciile, în special cele din Răsărit, furnizează cea mai mare parte a proviziilor Imperiului. Grâul care ajunge la Roma vine din Aegyptus, al cărui guvernator este Tiberius, aliatul lui Vespasianus. Ia-i lui Vitellius Orientul, și-l vei îngenunchea. Antonius încuviința, ascultând-o cu atenție pe femeia aceea care avea darul rar întâlnit de a cunoaște lumea și epoca în care trăia. — Dar despre Caecina și Valens ce poți să-mi spui? — Va trebui să profiți de rivalitatea lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
când împing scutul înainte, piciorul din față, stângul, este foarte expus. Unul dintre provocatores încercă să-l lovească pe tovarășul lui în cap cu marginea scutului. Celălalt devie lovitura înclinând scutul, cu o tehnică asemănătoare celei a secutor-ilor. Apoi, aproape îngenunchind, strecură arma sub scutul adversarului, spre picioarele acestuia. Pumnalul de lemn se apropie de genunchiul stâng al celuilalt, simulând tăierea ligamentelor. — Ai văzut? comentă Proculus. Dacă nu ar avea coapsa protejată, acel provocator ar fi acum șchiop pe viață sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
e prima ta luptă! — În genunchi! porunci Valerius. Nemișcat, așteptă ca învinsul să se pregătească pentru ritualul final. „Am învins“, își spuse. Se simți triumfător, dar calm cum nu fusese niciodată în viața lui. În genunchi! zise din nou. Flamma îngenunche și își duse brațul stâng la spate. Așteptă o clipă înainte să facă gestul prin care avea să ceară viața sau moartea. Valerius se apropie de el și îi puse o mână pe umăr. Ridică sica spre cer. Flamma întinse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
în sus, cu intestinele revărsate în nisip, și privea cerul fără să-l vadă. Se uită din nou la Flamma. „Nu-l ucide“, se gândi. — Ucide! Jugula! urla mulțimea. — Ucide-l! - Vitellius se aplecă peste balustrada pulvinar-ului. Ucide-l! Flamma îngenunche, privind nisipul. — Nu ucid, răsună glasul lui Valerius. Se întoarse cu spatele și străbătu arena obosit, amețit de strigătele mulțimii, care îi aclama pe el și pe împărat, confundând învingătorii cu învinșii. În pulvinar, Vitellius și cei din jurul său rămăseseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
ațintite asupra lui. Își dădu repede seama că fratele său era rănit. Strânse sabia cu mai multă putere. Mulțimea aștepta într-o liniște greu de îndurat, în locul în care, la începutul aceluiași an, fusese ucis și decapitat împăratul Galba. Vitellius îngenunche cu greu și-și ridică spre Valerius chipul rugător. — Tu nu ucizi... Își șterse lacrimile. Tu nu ucizi niciodată, Orpheus. Zeii știu că nu ucizi... Aruncă spre mulțime o privire plină de ură. — Sunt salvat, nu-i așa? — Iugula..., murmură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]