2,408 matches
-
tot acest joc este un joc de umbre speriate; ustensilele își reiau lucrul deasupra gurii de intrare.) PARASCHIV: Iar a început! (Izbucnește în plâns.) MACABEUS: Nu plânge. PARASCHIV: Ce vrea? De ce vrea să intre tocmai aici? MACABEUS: E speriat. E îngrozit. Îi put picioarele. PARASCHIV: E nebun? MACABEUS: Gata, îl omori și gata. PARASCHIV: Nu, nu-l omor, jur că nu-l omor, de ce vrei să-l omor, de ce să-l omor, omoară-l tu, n-am omorât încă, zău, mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
depărtarea iernii și de dincolo de nori și prin uși de metal și turnuri și printre colțuri și prin geamuri nespălate uite că răzbește, răzbește până aici. Nu-i e frică, dar fără lumină i-ar fi. Încă din copilărie o îngrozește acel întuneric cumplit în care nu știi dacă tu ai orbit sau lumea a dispărut. La ei acasă, la Posești, mama îi lăsa întotdeauna veioza aprinsă în odaie și dacă se stingea, se punea pe urlat. Dar acum nu avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
dragoste ca a lor. Și după aceea Potirul dispare din nou, de data asta pentru totdeauna, lăsându-i pe erou și pe eroină să trăiască fericiți până la adânci bătrâneți. — Doamne, Dumnezeule! Eu am scris asta, nu-i așa? m-am îngrozit eu. — Stalin s-a dat în vânt după piesa asta, a precizat Wirtanen. — Și celelalte piese...? am fost eu curios. — Toate puse în scenă, toate bine primite, mi-a spus Wirtanen. — Dar Pocalul a rămas marele succes al lui Bodovskov
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
Mare. Ea e bunica mea. E corpul care a născut-o pe mama mea, e corpul fără de care eu n-aș fi putut să exist. Cum puteam să mă las toropit de căldura aceea și cum de nu săream înapoi, îngrozit de sacrilegiu? Mi-am pus mâinile reci pe sânii ei și am strâns-o încet de sfârcuri. Dorința îmi semăna cu bara de încărcare la jocurile pe computer, înainta mai încet sau mai tare, dar nu dădea niciodată înapoi. Atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
se va sfârși aici. - Nu, nu, vin... vin... Se ridică. Picioarele nu-l mai ascultau, așa că brațele lui bătură aerul și se agățară de primul lucru pe care-l nimeriră - umărul lui Frank. Lipindu-se de el, reporterul se uită îngrozit la gurile negre și mici ale armelor. - Să mergem pe terasă, să fumăm o țigară. Acum că se agățase de Frank, Fitz știa că soldații nu vor deschide focul. Ieșiră din birou și trecură într-o anexă, o cămăruță gălbuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
secunde, dar ea trebui să stea așa o vreme, ghemuită în spatele mobilului, pentru a nu se vedea, în timp ce țăranii își făcură apariția, iar Puck bătu din palme și-l blagoslovi pe Bottom cu un cap de măgar. Prietenii acestuia fugiră îngroziți la vederea lui; Titania se trezi și se uită lung la Bottom, deja prinsă, și, în încercarea de a-l ține lângă ea, îi promise că le poate porunci ce vrea duhurilor ei. —Peaseblossom, Cobweb, Moth și Mustardseed! strigă ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
să se mai gândească. Te-am trimis ca sol de pace și nu te-au ascultat. Acum, te vei întoarce cu acest avertisment: „Oricine va pune piciorul pe teritoriul yubani va avea același sfârșit ca acești garimpeiros...“ Asta îi va îngrozi pe mulți. Există albi care nu se tem de moarte, dar toți se tem să nu se vadă transformați în „tzanza“. — Nu voi face așa ceva. Să fie clar! N-o voi face. Nu voi umbla prin lume ca distribuitor de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
pe piloții ăia? Inti Ávila dădu din cap: — Pe cel mai scund l-am văzut odată în Santa Marta. Aparatul se vedea acum liber și săriră înăuntru. Motorul se înecă de două ori, scoase un șir de explozii care îi îngroziră pe indigeni și începu să ruleze încet, îndepărtându-se în direcția opusă taberei. Căpitanul urcă în jeep, iar Planchart băgă în marșarier, se răsuci și se întoarse pe unde veniseră. După câteva clipe, totul era din nou liniștit și tăcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
sau Calabriei, dar nimeni, desigur, nu avea vreo idee de unde ar fi putut veni și nimeni nu observa nici când erau azvârlite Înapoi În valurile care le aduseseră pe plaje. Tonul cărții publicate de partidul Verde Îl irita; informațiile Îl Îngrozeau. Dădeau numele Încărcătorilor de nave, dădeau numele companiilor care-i plăceau și, mai rău, arătau fotografii cu locurile unde fuseseră găsite aceste reziduuri ilegale. Retorica era acuzatoare, iar făptașul, potrivit spuselor autorilor, era Întreg guvernul, mână În mână cu acele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
grămadă de WC-uri vechi și de chiuvete în fața ușii de la intrare, a remarcat cu jovialitate doamna Duffield. Am numărat vreo cincisprezece în total. Le-ați depozitat acolo pentru cineva? Sau plănuiți să vă mai construiți cinci-șase băi? Jake părea îngrozit de sugestia soacrei. —Sunt reciclate. —Jake folosește unele dintre WC-uri pe post de ghivece. Masa a continuat în tăcere. —Cum merge revista? l-a întrebat tatăl lui Alice pe Jake după o vreme. Cred că e o afacere înfloritoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
o broască țestoasă din plastic, care-i aparținea fiului său, a alunecat pe podea cu o viteză înfricoșătoare și a nimerit cu capul în comoda lui Theo. Zgomotul asurzitor al impactului și urletul de durere al lui Hugo l-au îngrozit pe copilul care, într-un întuneric beznă, auzise ceea ce părea a fi sfârșitul lumii. Răspunsul lui, lucru de înțeles, au fost niște urlete sfâșietoare. Cu capul bubuindu-i de durere, Hugo s-a târât pe podeaua camerei, pipăindu-și drumul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
în capacitatea lui de a înota, așa că încerca, în mod constant, să scape din mâinile lui taică-său. Hugo se chinuia să-l țină bine, cu toate că inima îi bubuia în piept și-i era frică să nu-l înece. Îl îngrozea până și să șamponeze căpșorul delicat ale cărui oase nu se sudaseră încă în totalitate. Când trebuia să-l scoată din apă, parcă era și mai rău; în contact cu aerul, copilul ud începea să urle de-ți spărgea timpanele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
sprijinit de niște profesioniști și, în orice caz, nu tot timpul. Hugo era mai decis ca niciodată să se întoarcă la serviciu. Și cum, în urma experienței cu asistenta Harris, ideea unui ajutor care să locuiască în casă cu ei îl îngrozea, s-a hotărât să caute sprijin într-o creșă. Descoperirea celei mai potrivite creșe i-a luat însă ceva timp. Asta nu pentru că Hugo ar fi căutat perfecțiunea. El nu căuta decât o instituție unde să mai existe locuri libere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
sacoului avea mai multe pete la care Shauna s-a holbat când Hugo a trecut prin fața biroului ei. —Intră, a spus Neil morocănos. Exact așa cum se temuse Hugo. Cu ochii injectați și șifonat, prăvălit peste birou, Neil s-a uitat îngrozit la Theo. —N-o să urle, nu-i așa? Mă doare capu’ al dracului de tare. — Nu cred, a răspuns Hugo mult mai încrezător decât se simțea. Din fericire, copilul amuțise, fascinat de locurile noi pe care le vedea și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
fost îndrăgostită. Foarte îndrăgostită. Chipul i s-a îndulcit când s-a uitat la copilul care-i dormea în poală. Și încă mai sunt, a adăugat ea întinzând un deget ca să atingă obrăjorul frumos al Rosei. —De Jake? Hugo era îngrozit. —Mă refeream la Rosa. Pentru Jake, nu știu ce simt acum. —Ei, eu știu, i-a declarat Hugo indignat. Sigur, nu că m-ar privi pe mine, a adăugat el o secundă mai târziu. A urmat o tăcere stânjenită, cum Hugo își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
de câteva sute de ori, căpătaseră o culoare purpurie bătând în negru furios și ieșiseră în relief. Hugo s-a gândit că arătau ca un tapet cu modele pufoase. Posterul cu meningita din cabinetul medical i-a răsărit în minte îngrozindu-l. Preț de câteva secunde, Hugo a fost mult prea speriat ca să facă vreo mișcare. De parcă, dacă rămânea nemișcat, putea să țină situația sub control. Înțepenit în loc cu șervețelul cu care voise să-l șteargă pe Theo în mână, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
nu le-am dat destul timp. Era numai o recepționeră, nici măcar o asistentă. Intrasem în panică, Alice. Hugo a tras aer în piept, luptându-se în van să-și mențină controlul. —Alice, s-a smiorcăit el, nu știu ce să fac. Sunt îngrozit. Alice s-a gândit preț de exact o jumătate de secundă. —Bine. Uite ce faci tu. Cheamă chiar acum o ambulanță. Apoi învelește-l pe Theo ca să-i fie cald. Și dă-mi adresa ta. Vin imediat. Alice a lăsat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
o duc și eu pe Rosa acasă. —Alice, te rog, s-a bâlbâit Hugo. Îmi pare rău. Sincer, îmi pare rău. Vezi tu... Dar Alice îi întorsese spatele. —Te sun mai târziu? a încercat Hugo. —Nu te obosi. Bărbatul era îngrozit. —Să nu te sun... dar, Alice! Ți-am spus că-mi pare rău. Ascultă, e ridicol și n-am vrut să-ți zic, dar am rămas încuiat într-o parcare subterană. Jumătate din după-amiază. Nu mai spune? a zis Alice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
ochii lui Jake avuseseră o privire mesianică, provocatoare. Acum păreau să cerșească să fie înțeleși. —Trebuia să meargă. Dar n-a mers. Am știut asta de cum s-a născut Rosa. Mi-am dat seama c-am greșit și m-am îngrozit. Am început să inventez tot felul de scuze ca să nu fiu alături de tine. — De exemplu, mi-ai dus florile la centrul de drogați. —Alice, crede-mă, dacă lucrurile ar fi putut să stea altfel... Dar ar fi putut, a tunat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
ridică și se așeză în pat... Mintea îl purtă prin visul care abia se sfârșise. Imaginile înfricoșătoare îl cutremurară. - Doamne, oare ce să însemne toate ciudățeniile astea?! Murmură el, cu spaimă în suflet, privind către Sf. Icoană. De ce mă las îngrozit de coșmarul ăsta!... Dacă aș reuși să deslușesc sensul ascuns al acestor imagini chinuitoare, poate aș putea înțelege temerile și îndoielile care mă macină!... - Ești stresat, omule... ești stresat!... auzi o voce din lăuntrul lui. Trebuie să-ți înfrunți temerile
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
Își așteaptă forma. iar dacă există, trebuie rupte. Nu dau doi bani pe cuvântul lighean, atâta vreme cât nu-l pot inventa chiar acum, aici, indiferent cum s-ar chema, pentru că am nevoie disperată de el ! Adina Dabija 12 Dodo se uită Îngrozit la mine. Îmi părea rău de Ureche, de casetele cu Jethro Tull și marillion și, bineînțeles, de Puloverul maro (de hobbiți, la drept vorbind, nu prea Îmi păsa), dar, precum ligheanul, la fel și povestea mea de dragoste cu el
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
Și În orice caz, un lucru vă promit : după aceste zece zile nu veți mai fi aceiași oameni care sunteți acum. Asta e puțin scary, chicoti Billy pe Înfundate. Eu cu cât aflu mai multe de mine, cu atât mă Îngrozesc mai mult ! martine Îi aruncă o privire severă și duse degetul la buze. Aveți aici o mână de bărbați de nădejde, spuse primarul arătând spre cei patru ghizi, printre care se număra și pirpiriul Sailasi, care fuma ca un turc
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
vreo idee care își așteaptă forma. Iar dacă există, trebuie rupte. Nu dau doi bani pe cuvântul lighean, atâta vreme cât nu-l pot inventa chiar acum, aici, indiferent cum s-ar chema, pentru că am nevoie disperată de el ! Dodo se uită îngrozit la mine. Îmi părea rău de Ureche, de casetele cu Jethro Tull și marillion și, bineînțeles, de Puloverul maro (de hobbiți, la drept vorbind, nu prea îmi păsa), dar, precum ligheanul, la fel și povestea mea de dragoste cu el
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
Și în orice caz, un lucru vă promit : după aceste zece zile nu veți mai fi aceiași oameni care sunteți acum. Asta e puțin scary, chicoti Billy pe înfundate. Eu cu cât aflu mai multe de mine, cu atât mă îngrozesc mai mult ! martine îi aruncă o privire severă și duse degetul la buze. Aveți aici o mână de bărbați de nădejde, spuse primarul arătând spre cei patru ghizi, printre care se număra și pirpiriul Sailasi, care fuma ca un turc
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
acesta se zbătea nu prea mult, iar după aia bătrânul Îl jupuia, Îi așeza tacticos, pielea, În paporniță, hoitul i-l arunca În valurile apei curgătoare de la picioarele lor și alt câine trecea la rând. Pe nepot, Îndeletnicirea l-a Îngrozit. A rămas halucinat. O milă și o crispare teribile l-au cuprins, l-au doborât, aproape, psihologic. Și, nemaiputând suporta crima, l-a Întrebat, pe bunic: de ce faci tu asta? Ca să pot trăi. Ca să pot trăi eu, ca să puteți trăi
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]